Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
< Pagina precedentă 5 6 7 8 9 10 11 12 13 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Tarom are un vechi monopol pe cursele București - Oradea, ba surse din industrie spun chiar că ruta este cea mai profitabilă a companiei. O informație intuită și din prețurile biletelor, exorbitante, și din faptul că se găsesc greu cu o zi - două înainte de zbor, iar adesea chiar deloc.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 9245 rezultate
- Noi medicamente compensate și gratuite, din 1 mai. Sute de mii de pacienți ar putea beneficia de ele 30/04/2023
- CJ Bihor: S-a semnat contractul de finanţare pentru Inelul Rutier Metropolitan, prin "Anghel Saligny". Cât va fi contribuţia judeţului 29/04/2023
- Investiţii pe hârtie, pe motiv de Românie 29/04/2023
- Comunicat de presă finalizare proiect, comuna Balc 28/04/2023
- Protocol de colaborare între FC Bihor și Universitatea din Oradea. Ce facilități vor avea fotbaliștii 28/04/2023
- Se asfaltează. Strada Cicero de lângă Piaţa Cetate va fi redată circulaţiei săptămâna viitoare (FOTO) 27/04/2023
- Anunț finalizare proiect, comuna Tăuteu 27/04/2023
- Piața falimentului: Din cauza șantierelor, vânzările în Piața Cetate s-au prăbușit la 20%. Și va fi și mai rău! (FOTO) 27/04/2023
- Trei oferte pentru încălzirea unei părţi din cartierul Ioşia cu apă geotermală 26/04/2023
- Fermierii bihoreni pot cere acoperirea cheltuielilor cu depozitarea grâului de anul trecut. Termenul limită: 11 mai 26/04/2023
- Cum au fost evaluați managerii teatrelor și Filarmonicii orădene, Bibliotecii Județene și Muzeului Țării Crișurilor 25/04/2023
- Delagro Farm, anunț privind finalizarea implementării unui proiect 25/04/2023
- Agrodav Impex SRL, anunț privind finalizarea implementării unui proiect 25/04/2023
- FOTO: Aeroportul Oradea are constructori pentru extinderea terminalului de pasageri. Pe durata lucrărilor, va fi folosit terminalul vechi 24/04/2023
- Comunicat de presă începere proiect: Sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public al comunei Copăcel, județul Bihor 24/04/2023
- Trei kilometri adâncime! Sonda de apă geotermală din strada Meiului a început să foreze (FOTO/VIDEO) 22/04/2023
- Refluxul gastroesofagian. Vezi cum se manifestă! 22/04/2023
- Proiect cu schimbări. Faţada parcării din strada Iosif Vulcan va fi modificată pentru a avea un aspect simetric (FOTO) 21/04/2023
- Primele imagini cu noile BMW-uri ale Poliţiei Rutiere Bihor. Bolizii cumpăraţi cu scandal sunt testaţi într-o mega-acţiune pe şosele (FOTO) 21/04/2023
- Discount de 35% la achiziţia pavelelor din beton vibropresat de la Elis Pavaje 20/04/2023
- 12,8 milioane de euro prin PNRR. Oradea va cumpăra încă două tramvaie şi va izola termic nouă clădiri şcolare 19/04/2023
- Ministerul lui Boloș: Plata a 143 de milioane de euro din PNRR va fi amânată. Vezi de ce și până când! 19/04/2023
- Peste 100 de anchete penale în derulare privind achizițiile din pandemie: „Unifarm a făcut achiziții fără nicio regulă” 19/04/2023
- Pagubă-n... Ciuperca: Primăria Oradea s-a străduit să piardă în fața „firmelor de casă” în cazul dealului surpat în 2016 (FOTO) 19/04/2023
- Policlinica Spitalului Orășenesc din Aleșd va fi relocată în baza unui proiect inițiat în... 2018 14/04/2023
- Reciclare cu transparență: Orădenii care aruncă deșeurile reciclabile în saci negri vor rămâne cu ele la poartă 14/04/2023
- Pentagon Leaks: Cine este tânărul de 21 de ani arestat în SUA fiindcă a divulgat documente secrete ale Pentagonului 14/04/2023
- Anunț începere proiect, SC OCTASER SRL 13/04/2023
- Modernizarea CET-ului din Oradea va fi mai scumpă. Birta: „Constructorii nu au dorit să semneze contractul” 12/04/2023
- Oradea și Bihorul recuperează banii pentru proiectarea drumului expres Oradea – Arad, execuția va fi licitată în vară 12/04/2023
- Pasaj suprateran pe DN 1, în Oșorhei: un nou proiect anunțat de Bolojan, votat de Consiliul Județean Bihor 12/04/2023
- Se limpezesc apele! 50 milioane de euro va investi Compania de Apă Oradea într-o uzină și în rețeaua orașului (FOTO) 12/04/2023
- Ceaușescu vs. Bodog: „Cum este să fii borfaș, deputat, plagiator, un hoț intelectual?”. PSD-istul bihorean Florian Bodog, „interpelat” de un protestatar faimos în fața Înaltei Curți (VIDEO) 11/04/2023
- Închis pentru lucrări: Ce mesaj stă ascuns pe panourile de șantier de la Podul Intelectualilor (FOTO) 11/04/2023
- Voi face denunț! Ce spune Florin Birta despre afacerile Primăriei cu terenuri și la cine duc drumurile samsarilor imobiliari 11/04/2023
- Anunț finalizare proiect, Spitalul Municipal Salonta 10/04/2023
- Firmă din Bihor, amendată cu 100.000 lei pentru că folosea muncitori non-UE la negru 10/04/2023
- „Nu sunt Albă ca Zăpada”. De ce a scăpat de pușcărie fostul șef al CJ Bihor, Alexandru Kiss, dar trebuie să plătească 1,1 milioane euro 10/04/2023
- Simona Halep a vândut pentru o sumă uriașă vila în care a locuit cu fostul soț 08/04/2023
- Comunicat de presă: Investiții pentru consolidarea activității după pandemia Covid-19 la infrastructura Nacon SRL 07/04/2023
- ADP Oradea: Reîncepe concesionarea anticipată a locurilor de veci 07/04/2023
- Sărbători cu cumpătare. Masa de Paști a bihorenilor va fi cea mai scumpă de până acum 07/04/2023
- A fost ridicată instalaţia de foraj a sondei de extracţie a apei geotermale din Nufărul (FOTO/VIDEO) 06/04/2023
- Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea anunță concurs pentru ocuparea a două posturi 06/04/2023
- Prețurile asigurărilor RCA au fost plafonate la nivelul lunii februarie. Câtă vreme nu pot crește 05/04/2023
- Curățenie de primăvară, în Oradea: Cartierele din care se mai ridică deșeurile vegetale 04/04/2023
- Aproape 17 milioane lei pentru reabilitarea drumului dintre Balc și limita cu județul Sălaj (FOTO) 04/04/2023
- Burse de câte 2.000 de lei, pentru 10 elevi din Bihor 04/04/2023
- Parcul nesătuilor: Terenurile de lângă mall-ul Lotus, o afacere de milioane de euro din banii orădenilor, în beneficiul unor speculanți imobiliari 04/04/2023
- Circulația pe Podul Intelectualilor s-a închis pentru o perioadă de 3 luni. Ce spun orădenii (FOTO/VIDEO) 03/04/2023
- Ministrul Marcel Boloş a semnat la Oradea finanţarea a 6 proiecte europene în valoare de 90 milioane euro. Vezi pe ce merg banii! 31/03/2023
- Birta, despre închiderea Podului Intelectualilor când tot Centrul Civic e în șantier: „Era imperios necesar” 30/03/2023
- Zborurile de la Forlì ar urma să înceapă pe 7 aprilie, dar Aeroportul Oradea nu spune nimic despre ele 30/03/2023
- Consiliul Județean Bihor mai împrumută 100 milioane de lei. Iată de ce! 30/03/2023
- Decizia a fost luată: Cum va arăta Parcul 1 Decembrie din Oradea (FOTO) 30/03/2023
- Trânteală ratată: Cum se rezolvă, de la nivel înalt, angajarea unui politruc din Bihor într-o importantă instituție 30/03/2023
- Primarul Florin Birta propune „proiecte majore” în Oradea și împrejurimi: șosele noi, șosele modernizate, pasaj suprateran și un viaduct (VIDEO) 29/03/2023
- Criza poliţelor RCA: ASF propune plafonarea preţurilor la nivelul lunii februarie 2023 28/03/2023
- Înșelăciuni cu mobilă la comandă. Percheziții și în Bihor 28/03/2023
- Dreptate refuzată 28/03/2023
- Fără pensionare: Soții Ionescu nu se lasă duși de la Universitatea din Oradea 28/03/2023
- Hoții de la Electrica: În vreme ce clienţii de rând achită facturi uriaşe, unii angajaţi ai Electrica fură curent, cu nesimțire (FOTO) 28/03/2023
- Firma orădeană Selina iese din insolvenţă după aproape 9 ani 27/03/2023
- Start Vot! Susține Oradea și Cetatea Oradea în competiția Destinația Anului 2023 27/03/2023
- Apă, pericol public! Firma Primăriei Bulz livrează apă contaminată, fără autorizație de mediu și fără licență de operator 27/03/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum a fost descoperit un şef din Electrica Distribuție furând curent pentru vila personală 27/03/2023
- Szatmári netulburatul: PSD-istul din Tărcaia cu parcare „privată” și-a retras denunțul 26/03/2023
- Noi pași pentru lărgirea șoselelor naționale dinspre Oradea către Biharia și spre Nojorid 24/03/2023
- În ce stadiu sunt lucrările la parcarea supraetajată de pe strada Iosif Vulcan din Oradea (FOTO) 23/03/2023
- Noi imagini de pe drumul de legătură Oradea - autostradă: Asociația Pro Infrastructură laudă Strabag, dar critică autoritățile (FOTO/VIDEO) 23/03/2023
- DNA, învinsă definitiv! Curtea de Apel Oradea menține achitarea fostului șef al CJ Bihor Alexandru Kiss și a patronului Selina, Beneamin Rus 23/03/2023
- Polițele Euroins rămân valabile. Procedura falimentului nu a fost deschisă 23/03/2023
- Comunicat de presă finalizare proiect, comuna Ciumeghiu 23/03/2023
- Faci curățenie de primăvară în curte? RER Vest colectează gratuit deșeurile vegetale din fața casei 23/03/2023
- Comunicat de presă finalizare proiect UAT Sârbi 23/03/2023
- Bolojan a semnat încă un contract pentru bani UE: 110 milioane lei pentru pistele de bicicliști ce vor lega județele Bihor, Cluj și Alba 23/03/2023
- Comunicat de presă finalizare proiect POC UAT Remetea 23/03/2023
- Vom avea, din nou, radare fixe (I) 23/03/2023
- Pariu pe muncă: Concurând Oradea, o comună din vecinătate își face propriul parc industrial 23/03/2023
- Cum a ajuns Filarmonica Oradea să susțină, anul trecut, concerte pentru 18.000 de spectatori 22/03/2023
- Vine gazul în Sânmartin! Primăria a atras finanțare nerambursabilă pentru cea mai importată investiție din comună, chiar dacă „PNL a confiscat fondurile europene” (FOTO) 22/03/2023
- Comunicat de presă finalizare proiect comuna Săcădat 22/03/2023
- Când va fi gata noua grădiniță de pe Calea Clujului din Oradea și câți copii va putea primi (FOTO) 22/03/2023
- Bugetari „premium”: Care sunt directorii din Primăria Oradea recompensați pentru că lucrează în proiecte europene 22/03/2023
- Cum evoluează lucrările la centurile Oșorhei, Sântandrei și Nojorid (FOTO) 21/03/2023
- Autostrada Nesimțirii 21/03/2023
- Ai polița RCA la Euroins? Vezi ce trebuie să faci! 20/03/2023
- Noi imagini din dronă: Lucrările la Piaţeta Nufărul au ajuns la 80%. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 20/03/2023
- Facturi cu japca: Facturile de energie electrică întârzie cu lunile, iar furnizorii nu au explicații clare pentru clienți 20/03/2023
- A intrat Kovesi pe fir: Achiziția de BMW-uri pentru Poliția Română de la firma prietenului lui Iohannis, investigată de Parchetul European și DNA 18/03/2023
- Bihor TV: O cunoscută cântăreață de muzică populară din Oradea și-a făcut o televiziune locală (VIDEO) 17/03/2023
- Secretara Lucian. Încă o trăsnaie la Ambulanța Bihor: l-au angajat referent, prin „concurs”, dar l-au făcut secretară! 17/03/2023
- Anunţ începere "Proiect DOVIM CAFEIN SRL", Cod SMIS 159758 16/03/2023
- Tot cu hopuri: Licitația pentru A3, între Suplacu de Barcău-Chiribiș, a fost suspendată 15/03/2023
- Piațeta Cazaban din Oradea este aproape gata. Cum se vede de sus lucrarea (FOTO/VIDEO) 15/03/2023
- Comunicat de presă începere proiect: Reabilitarea și eficientizarea complexului sportiv din Inand, comuna Cefa 15/03/2023
- Tu știai? Cum pot orădenii să scape de electrocasnice și alte deșeuri uzate, fără să plece de-acasă 14/03/2023
- GAL Țara Beiușului anunță public lansarea sesiunii de cerere de proiecte 1/ 2023 pentru măsura 4/ 6A “Sprijinirea diversificării și crearea de locuri de muncă” 14/03/2023
- Un artist român, premiat de guvernul francez, va expune pentru prima dată într-un muzeu din România, la Oradea 13/03/2023
- În rând cu lumea: Garda de Mediu Bihor va primi o dronă, pentru inspecții și controale 13/03/2023
< Pagina precedentă 5 6 7 8 9 10 11 12 13 Pagina următoare >
- Gata de zbor! Proaspăt modernizat, Aeroportul Oradea este de nerecunoscut: arată și funcționează ca unul cu adevărat european (FOTO) 07:59, 21 Mai 2024
- Tarom, adio monopol! 11:41, 21 Mai 2024
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO) 08:50, 21 Mai 2024
- Protest sub geamul lui Bolojan: orădeni din Podgoria au acuzat, din nou, că Inelul de Nord va trece prin cartier. Șeful CJ Bihor le-a repetat: Traseul nu e stabilit (FOTO/VIDEO) 10:40, 21 Mai 2024
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Adrian Madar, candidatul PSD la Primăria Oradea: "Îi propun domnului Florin Birta o dezbatere pe teme de mare interes pentru orădeni!" 14:55, 20 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- FC Bihor joacă miercuri, în deplasare, primul meci din semifinala barajului de promovare în Liga a II-a. Jocul nu va fi transmis de FRF TV 23:28, 21 Mai 2024
- Concertul Filarmonicii Oradea propune „Călătorii Muzicale: de la Abu Hassan la Marea Neagră” 21:01, 21 Mai 2024
- Încă un articol al BIHOREANULUI premiat la Superscrieri: dezvăluirile Adrianei Totorean despre pontoanele VIP-urilor din Oradea 20:40, 21 Mai 2024
- 80 de ani de la deportarea evreilor din Oradea și Bihor. Vor fi comemorați joi prin „Marșul memoriei” 20:23, 21 Mai 2024
- Leonard Zăicescu despre antisemitismul din România: Antisemiții continuă să rămână pedepsiți
- De ce este important Parlamentul European – dezbatere la Iași cu candidații din Moldova
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- România nu mai poate reabilita criminali de război. Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Holocaustului: Sunt tineri care nu au habar de pogrom
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 10:00, 21 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- georgemarian Uniunea Europeana nu produce bani ?????... Postat 22 Mai 2024, 00:54 de Riviera
- georgemarian Tu nu ai perspective, tu vorbești din propagandă... Postat 22 Mai 2024, 00:52 de Sandu2100
- gerogemarian Uniunea Europeana nu produce bani ?????... Postat 22 Mai 2024, 00:46 de Riviera
- Trompetele rusesti stricate Asti fac ca toti dracii cand aud de fondurile... Postat 22 Mai 2024, 00:37 de Riviera
- Pt Sanducu.... Am vb din perspectiva unui beneficiar de... Postat 22 Mai 2024, 00:25 de georgemarian
Bihoreanul tipărit
- Gata de zbor! Proaspăt modernizat, Aeroportul Oradea este de nerecunoscut: arată și funcționează ca unul cu adevărat european (FOTO) 07:59, 21 Mai 2024
- George Tătar, președintele FC Bihor Oradea, înaintea barajului pentru promovare: „Microbiștii trebuie doar să fie alături de echipă” 10:20, 20 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
ACTUAL
- Cod galben de furtuni în zona de munte a județului Bihor 18:46, 21 Mai 2024
- Controversata judecătoare Ancuța Ioana Popoviciu, originară din Bihor, se transferă la Judecătoria Constanța 18:26, 21 Mai 2024
- Românii pot călători în Turcia fără pașaport, doar cu buletinul 14:21, 21 Mai 2024
- Scene șocante în Parlamentul României: bătaie între doi deputați (VIDEO) 13:21, 21 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- FC Bihor joacă miercuri, în deplasare, primul meci din semifinala barajului de promovare în Liga a II-a. Jocul nu va fi transmis de FRF TV 23:28, 21 Mai 2024
- Suporterii FC Bihor, îndemnaţi să îşi achiziţioneze bilete din timp pentru a prinde locuri la meciul de baraj de sâmbătă 16:42, 21 Mai 2024
- CSM Oradea a învins CSM Alexandria cu 31-29 şi s-a calificat la barajul de promovare în Liga Naţională de handbal masculin 23:57, 20 Mai 2024
- Înfrângere cruntă pentru CSM CSU Oradea în finala de baschet: Clujenii au marcat 108 puncte și sunt la un pas de trofeu (FOTO) 21:10, 20 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO)
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO)
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Şef nou la Parchetul Oradea: Un magistrat cu doar 3 ani de vechime va prelua postul de prim-procuror adjunct 19:45, 21 Mai 2024
- Cod galben de furtuni în zona de munte a județului Bihor 18:46, 21 Mai 2024
- „Fără discriminare salarială!”. Angajaţii Arhivelor Naţionale Bihor au protestat pentru majorarea salariilor 17:55, 21 Mai 2024
- Vicepreședintele PNL Bihor și al CJ Bihor, Mircea Mălan: „Împreună cu bihorenii am făcut ca județul să parcurgă o etapă de dezvoltare accelerată” 17:23, 21 Mai 2024
Stiri Oradea
- 80 de ani de la deportarea evreilor din Oradea și Bihor. Vor fi comemorați joi prin „Marșul memoriei” 20:23, 21 Mai 2024
- „Fără discriminare salarială!”. Angajaţii Arhivelor Naţionale Bihor au protestat pentru majorarea salariilor 17:55, 21 Mai 2024
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO) 08:50, 21 Mai 2024
- Statuia voievodului Mihai Viteazul va fi dezvelită joi în piațeta din Centrul Civic al Oradiei 17:15, 20 Mai 2024
Timp Liber
- Concertul Filarmonicii Oradea propune „Călătorii Muzicale: de la Abu Hassan la Marea Neagră” 21:01, 21 Mai 2024
- Peste 40 de influenceri vin la Oradea, la un meci caritabil de fotbal. Vor să ajute un băieţel bolnav 12:33, 21 Mai 2024
- „Încet și cu foc”: călătorie muzicală, marți, la Oradea, cu Victor Sandu la violoncel și Camelia Andone la pian 15:25, 20 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul „Florica Ungur” din Oradea 12:20, 20 Mai 2024
Revista Familia
- Dan-Liviu Boeriu lansează la Oradea volumul „Aici locuiește frica” 10:55, 21 Mai 2024
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare anunță întreruperea furnizării energiei termice pentru 5 puncte termice din Oradea 14:39, 20 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5756 RON
- 1 EUR = 4.9746 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON