URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 08 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Martie 2023, 13:40

Vine gazul în Sânmartin! Primăria a atras finanțare nerambursabilă pentru cea mai importată investiție din comună, chiar dacă „PNL a confiscat fondurile europene” (FOTO)

Vine gazul în Sânmartin! Primăria a atras finanțare nerambursabilă pentru cea mai importată investiție din comună, chiar dacă „PNL a confiscat fondurile europene” (FOTO) Contractul pentru execuția lucrărilor, semnat de primarul Cristian Laza (dreapta) și patronul firmei Gavella, Gheorghe Vajai (stânga) în fața jurnaliștilor (foto: Szilagyi Lorand)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din această vară, în comuna Sânmartin vor apărea rețele de gaz. Primarul Cristian Laza (PSD) a anunțat cel mai important proiect accesat vreodată de comună, în valoare de 88 milioane de lei, pentru realizarea rețelelor de gaz și a peste 4.000 de branșamente.

Edilul a subliniat că finanțarea nerambursabilă n-a fost deloc ușor de atras, după ce Sânmartin a pierdut pe nedrept, consideră el, șansa de a finanța cu bani europeni lucrările. Până la urmă, proiectul va primi bani de la bugetul de stat, prin programul Anghel Saligny.

„Așteptat de 30 de ani”

Într-o conferință de presă susținută miercuri în sala de consiliu a Primăriei Sânmartin, la finalul căreia a semnat și contractele pentru execuția rețelelor de gaz cu firmele care au câștigat licitația, primarul Cristian Laza a prezentat detaliile proiectului de introducere a rețelelor de gaz în comună.

„Este un proiect așteptat de noi, de sânmartineni, de vreo 30 de ani”, a declarat Laza. În total, cu banii din proiect, se vor realiza 128 de kilometri de rețele și 4.080 de branșamente „inteligente”, adică cu contoare digitale care pot fi citite de la distanță, la persoane fizice.

Cele 12 unități de învățământ din comună vor fi racordate la gaz pe banii Primăriei Sânmartin, iar unitățile medicale din buget propriu, la fel și cele circa 1.800 de persoane juridice din comună.

În iunie încep lucrările

Licitația pentru realizarea rețelei de gaz a fost câștigată de o asociere de firme condusă de Gavella și din care mai fac parte Safit Inst (proiectant), Distrigaz Vest Construcții și Distrigaz Vest. La procedura de achiziție a mai participat o asociere de firme, care nu a câștigat.

Primăria Sânmartin a mai licitat și distribuția și exploatarea rețelei de gaz pentru următorii 49 de ani, contract obținut tot de Distrigaz Vest.

„A fost un proiect greu încercat, cu o muncă titanică a colegilor mei. Cred că au fost două camioane de documente”, a spus primarul, mulțumindu-le tuturor angajaților din Primăria Sânmartin care au muncit în acest proiect.

Că investiția este importantă se vede și într-o analogie făcută de Laza: finanțarea de 88 milioane de lei este echivalentă cu veniturile proprii ale comunei în 7 ani.

„La sfârșitul lunii iunie vom începe execuția lucrărilor. Vom avea conducte din iunie - iulie”, a mai spus edilul.

„Am fost respinși pe nedrept”

Laza a mai precizat că proiectul de gaze pentru Sânmartin a fost greu încercat și din punct de vedere politic. Inițial, Primăria a depus cererea de finanțare în Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), finanțat din fonduri europene, dar n-a întrunit punctajul necesar pentru a atrage banii necesari.

Primarul din comuna vecină Oradiei este convins că decizia a fost una pur politică, învinovățindu-i pe adversarii din PNL. „Atunci, autoritatea de management de la POIM, din subordinea Ministerului Fondurilor Europene, sub conducerea ministrului de tristă amintire Vîlceanu (n.r. PNL-istul Dan Vîlceanu), a considerat că Lazuri de Beiuș, de exemplu, are o eligibilitate mai bună decât comuna Sânmartin. Am fost respinși de la finanțare pe nedrept, deși aveam toate argumentele din lume. Aveam în comuna Sânmartin peste 1.800 de firme, toate comunele care au fost aprobate la finanțare pe POIM din toată țara împreună nu aveau atâtea firme câte avem noi”, a spus edilul PSD-ist.

Numărul firmelor era un criteriu important pentru finanțare, deoarece acestea vor fi beneficiare ale rețelei de gaz, iar în Bihor, pentru a-și asigura punctaj mai bun, multe comune s-au asociat. Lazuri de Beiuș, comuna dată ca exemplu de Laza, a depus un proiect împreună cu Rieni, Buntești, Pietroasa și Drăgănești.

„PNL a confiscat fondurile europene”, a mai spus primarul din Sânmartin, arătând că 80% din comunele care au atras finanțare prin POIM sunt conduse de liberali.

Vina, la PNL Bihor

Primarul a spus că situația a fost salvată de președintele PSD, Marcel Ciolacu, care „a văzut nedreptatea” și a negociat în coaliția de guvernare asigurarea finanțării prin Programul Anghel Saligny.

Cristian Laza a declarat că „faultarea” comunei Sânmartin l-a deranjat și are convingerea că ea a fost dictată de PNL Bihor. „Sigur Vîlceanu nu a făcut aceste lucruri fără complicitatea PNL Bihor. Nu știa Vîlceanu de Lazuri de Beiuș sau Drăgănești, unde este un singur ABC”, a mai spus primarul.

Întrebat de BIHOREANUL dacă i-a reproșat liderului PNL Bihor, Ilie Bolojan, eșecul din POIM, Laza a spus că nu și că, de altfel, cu Bolojan are o relație „civilizată”. „Cred că și în PNL Bihor este o conducere colectivă”, a spus Laza, lăsând să se înțeleagă astfel că nu-l bănuiește chiar pe șeful liberalilor că ar fi artizanul acestei situații.

Când a aflat aceste rezultate, în februarie 2022, edilul a făcut contestații la Curtea de Apel București și la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, însă, după ce comuna a primit finanțare prin Anghel Saligny, a renunțat la plângeri.

Pe de altă parte, Laza l-a lăudat pe actualul ministru al Fondurilor Europene, bihoreanul Marcel Boloș, spunând că de când acesta conduce instituția „lucrurile s-au schimbat fundamental, există un aer de profesionalism în minister”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Cit de prost sa fii...
...sa nu prioritizezi sinmarinul , unde o gramada de pensiuni se incalzesc ca disperatii cu lemne si peleti... Ideea e sa bagi gaz acolo unde nu ai consum, ca sa poata ajunge gazul in ungaria si austria, ca din intimplare...
Postat 23 Martie 2023, 08:40 de excalibur
KP aka mama Omida
CONFIRMAREA MINCIUNII TALE. Nu ne interesează PROPAGANDA. Nu ai argumente, ai doar prostie in cap.
Postat 22 Martie 2023, 22:12 de Sandu2100
Confirmare de la Autoritatea de Management POR.
Blocarea finanțării din Fonduri Operaționale Regionale Europene a proiectului de introducere a gazului în Sânmartin s-a făcut prin depunctarea aplicației depuse sub semnătura lui Cristian Laza, în calitate de primar al comunei, în ședința de aprobare a Consiliului Regional Nord-Vest, conform listei de proiecte evaluate și înaintate de către ADR Nord-Vest. La acea dată, președinte prin rotație a consiliului a fost Bolojan Gavril Ilie, iar director general al agenției regionale era Boloș Ioan Marcel, redevenit ulterior ministru. În fapt, comunei Sânmartin i s-au "tăiat" 12 puncte dintr-un simplu condei liberal, acceptat și votat de toți cei 6 președinți de județe din NV care au fost prezenți la ședința respectivă, astfel încât proiectul a coborât la 62 de puncte, cu 3 puncte sub baremul de aprobare. Inițial, cu 72 de puncte, proiectul sânmartinenilor fusese evaluat și aprobat tehnic de către comisia de experți independenți.
Postat 22 Martie 2023, 21:59 de KP
KP aka mama Omida
Dacă ploua Bolojan e de vină, dacă nu ploua tot el e de vină ::::))))) Ești un CaNcAn
Postat 22 Martie 2023, 20:24 de Sandu2100
Câtă naivitate la Cristi Laza ... sau doar orientare pentru o mai bună perspectivă în viitor.
Nu bateți câmpii, domn' primar de Sânmartin, că vă decredibilizați cu asemenea baliverne. Întradevăr, Bolojan este cel care s-a opus cu insistență finanțării proiectului pentru gaz în comună, pentru a nu atrage critici din partea orădenilor care au plătit foarte mulți bani oe branșamente, când în proiectul Sânmartinului acestea sunt prevăzute a fi gratuite la toți consumatorii. Nu era niciun Vâlceanu la fonduri europene, când s-a stabilit respingerea de către ANM a proiectului comunei ... era chiar Boloș la minister, care ulterior a făcut sluj în fața lui Ciolacu, când acesta l-a luat la întrebări. Oricum nu Boloș e tartorul banilor în acest caz, cunoscut deja de pe vremea când era la minister Ghinea. Asadar, cuplul Bolojan+Boloș v-au faultat în prima etapă.
Postat 22 Martie 2023, 17:02 de KP
Retele de gaz
Au pierdut finantarile europene din rafuieli politice. Miile de locuitori erau prinsi la mijloc de rafuielile politicienilor. Bine ca s-a rezolvat totusi cu bani de la bugetul de stat, si nu putini.
Postat 22 Martie 2023, 14:07 de OrbanKula
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6253 RON
  • 1 EUR = 4.9757 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON