URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
18 Februarie 2024, 18:33

Dependenţa de nicotină: Legătura dintre fumat şi unele boli

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli.

Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât  nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale. Moartea subită prin boală coronariană este de 2-4 ori mai probabil să apară la tinerii fumători faţă de nefumători.

Bolnavii cu infarct miocardic acut în antecedente care nu renunţă la fumat au o mortalitate mai mare decât cei care au renunţat. Fumatul este de asemenea o importantă cauză a bolilor cerebrovasculare, fiind răspunzător de 18% din cauzele de deces prin accident vascular cerebral.

Fumatul reprezintă şi cel mai important factor de risc în ateroscleroza obliterantă, fiind cunoscute "arteritele" membrelor inferioare, care evoluează des spre amputaţie. Deşi nu este un factor de risc pentru hipertensiunea arterială, hipertensivii fumători au deseori o evoluţie spre hipertensiune malignă şi deces.

Cancerul pulmonar are ca principală cauză fumatul, studiile arătând că riscul apariţiei bolii la bărbaţii care fumează un pachet de ţigări pe zi este de 10 ori mai mare ca la nefumători, iar la cei care fumează 2 pachete pe zi de 25 de ori. Şi la femei cazurile de cancer pulmonar sunt în creştere.

Şi alte forme de cancer au drept cauză fumatul, cum sunt cancerul de laringe, gură, esofag, sau vezică urinară. Fumatul reprezintă un factor de risc în cancerul pancreatic şi renal, existând şi asocieri cu cancerul gastric, cancerul uterin şi leucemia mieloidă. Ulcerul gastric şi duodenal sunt mai frecvente la fumători, cauzând mai multe decese la bărbaţii fumători faţă de cei nefumători.

ATENŢIE!

Fumatul poate întârzia concepţia, iar fumatul în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea fătului. Nou-născuţii mamelor fumătoare au, în medie, cu 170 g mai puţin decât cei cu mame nefumătoare. Gravida fumătoare are risc crescut de avort spontan şi de moarte fetală. De asemenea, fumatul în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea fizică şi psihică a copilului.

REŢINEŢI!

Fumatul pasiv este o realitate şi este demonstrat faptul că produce cancer pulmonar la nefumători. Fumatul în familie determină deseori boli respiratorii acute la copii şi poate fi o cauză a bolii coronariene.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON