Luni, 9 decembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: Tot ce trebuie să știi despre alegerile parlamentare din Bihor; Fost director al școlii din Sântandrei, anchetat atât disciplinar, cât și de Poliție; Cartierul nimănui din Aleșd face victime omenești, sub nasul autorităților; Hoții care au golit magazinul de bijuterii de la ERA Park Oradea au fost prinși.
`
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată.
Zic şi eu
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?
De stiut
Colțul juridic
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Bihoreanul tipărit
09 Decembrie 2024, 00:00
BIHOREANUL vă arată cum au fost dovediți hoții de bijuterii de la ERA Park. Cei doi spărgători, care au furat bijuterii de peste 100.000 de euro din Oradea și Arad, au ajuns în fața judecătorilor împreună cu un patron turc din Piatra Neamț, acuzat că a cumpărat o parte din pradă.
BIHOREANUL vă dezvăluie un caz scandalos, al unui profesor care a lovit un elev, dar este apărat de colegi și de părinții celorlalți copii! Fost director al școlii din Sântandrei, profesorul de matematică Sorin Ban a fost suspendat și este anchetat atât disciplinar, cât și de Poliție după ce i-a spart capul unui elev de 12 ani, însă colegii săi și părinții, în loc să ia apărarea victimei, o terorizează pe psihologa care a refuzat să mușamalizeze faptele
Ororile „fenomenului Pitești”, din închisoarea comunistă în care au fost torturați elevi și studenți, într-o expoziție deschisă la Muzeul orașului Oradea. În pușcăria unde a fost experimentată, după model rusesc, „reeducarea” tinerilor care se opuneau regimului totalitar au fost și deținuți bihoreni, numele lor fiind dezvăluit pentru prima oară.
În noua ediție a evenimentului „Bihorul colindă”, 8.000 de artiști vor susține zilnic peste 60 de spectacole de colinde tradiționale în localități din județ. În Oradea, va fi imaginat și un spectacol complex și interactiv, în care Bătrânul Crăciun, Marele preot, artiști în straie populare și invitați surpriză vor readuce la viață tradiții și obiceiuri din vremuri precreștine până în prezent.
09 Decembrie 2024, 18:59
În așteptarea unui nou președinte, care va fi ales cine știe când, românii și-au „rezolvat”, chiar de Ziua Națională, un Parlament pulverizat, cu partide extremiste în plin avânt. Înainte ca CCR să anuleze scrutinul prezidențial, România n-a mai ales între stânga și dreapta, ca până acum, ci între democrație, cu toate păcatele ei, și extremism, cu toate pericolele lui: PSD a scos cel mai slab scor din existența sa, PNL s-a salvat de faliment în al 12-lea ceas, USR alunecă în irelevanță, iar opoziția va fi dominată de conspiraționiști și suveraniști pro-ruși din AUR, SOS și POT. Întrebarea fără răspuns: când vom avea un președinte?
Luni, 9 decembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: Tot ce trebuie să știi despre alegerile parlamentare din Bihor; Fost director al școlii din Sântandrei, anchetat atât disciplinar, cât și de Poliție; Cartierul nimănui din Aleșd face victime omenești, sub nasul autorităților; Hoții care au golit magazinul de bijuterii de la ERA Park Oradea au fost prinși.
09 Decembrie 2024, 00:00
Într-un mic sat din Bihor, departe de agitația urbană, a prins rădăcini o pepinieră de arbori ornamentali din România, amenajată pe model italian. De 4 ani, de aici provin aproape toți puieții care sunt plantați pe străzile și în parcurile din Oradea. O afacere care prosperă fiindcă în țară au mai rămas puține pepiniere de arbori ornamentali, în timp ce nevoia oamenilor pentru copaci care să ofere umbră și aer „filtrat” este tot mai mare...
Aprobat recent de Consiliul Local, proiectul de transformare în bulevarde cu 4 benzi a străzilor Armatei Române, Universității, Ceyrat, Atelierelor și Thurzó Sándor, pare că este pe placul Primăriei, dar al nimănui altcuiva. Pe rețelele de socializare, numeroși orădeni l-au criticat, ONG-uri locale și-au exprimat public dezacordul, iar acum și comunitatea academică locală transmite același mesaj: investiția nu ar trebui făcută.
Filarmonica de Stat Oradea își cheamă publicul să întâmpine (și) cu muzică bucuria Crăciunului și speranța Anului Nou. Sunt programate mai multe concerte interactive pentru copii, sub genericul „Steaua sus răsare”, urmate de două seri de „Ajun Simfonic”, în timp ce noul an va fi primit cu lucrări semnate de compozitorii din familia Strauss.
04 Decembrie 2024, 11:11
În ciuda cererii mari de locuințe în Oradea, în Bihor s-au construit blocuri ANL nu unde era nevoie, ci în localități unde au vrut politrucii și stau nefolosite. Cel mai nou bloc ANL din județ, finalizat la Diosig astă-primăvară, este ținut gol și se degradează, un altul, dat în folosință în Vașcău acum 3 ani, e ocupat doar pe jumătate, iar cel din Șimian, ridicat în urmă cu mai mult de un deceniu, are doar... 3 chiriași.
O polițistă din Beiuş a ajuns inculpată pentru corupţie, după ce şi-a sabotat propria anchetă ca să-l scape de răspundere pe un italian acuzat că ar fi violat un copil de 12 ani. Procurorii Parchetului Bihor susţin că agentul-şef Narcisa Paşca, plasată sub control judiciar cu interdicția de a-și exercita profesia, a manipulat victima ca să-şi schimbe depoziţiile şi a divulgat informaţii din dosar pedofilului, pentru a-l favoriza, în schimbul unor bani, cadouri și al promisiunii unei vacanțe în Brazilia.
Alegătorii au transformat prima rundă a Prezidențialelor în vot de blam față de partide, dând câștigător un „independent” fabricat pe TikTok, al cărui profil ciudat l-au descoperit abia după. Șocul încasat de PNL și PSD i-a forțat pe „Nicu și Marcel” să demisioneze, cârma liberalilor fiind preluată rapid de bihoreanul Ilie Bolojan, adept al reformării lumii politice și a statului, cu parlamentari și instituții mai puține, dar mai eficiente, descentralizare și meritocrație.
Luni, 2 decembrie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul Oradea Noastră. Dintre subiecte: Vot-pedeapsă la alegerile prezidențiale, se salvează liberalii cu Ilie Bolojan? Ce șpăgi primit o polițistă din Beiuș pentru a îngropa un dosar penal; În Bihor s-au construit blocuri ANL în localități unde nu era nevoie; Un fost arhitect-șef contestă planul de lărgire a străzilor Armatei Române și Universității; Povestea pepinierei-unicat de unde vin copacii plantați pe străzile din Oradea...
Cum protejează Primăria mediul înconjurător? Defrișând zeci de copaci maturi și sănătoși. Zeci de locuitori ai străzii Ronald Reagan se judecă cu municipalitatea orădeană pentru dreptul la aer curat, acuzând că pentru amenajarea a 600 de metri de pistă pentru bicicliști se vor tăia cel puțin 24 de arbori, deși Primăria avea și variante mai „eco”.
Pentru 655 milioane euro atrași în cele două cicluri de finanțare europeană încheiate, Oradea a fost penalizată cu aproape 8 milioane euro. Municipalitatea a primit, pentru proiectele europene derulate în perioada 2014-2020, 18 corecții financiare în valoare de 5,4 milioane euro, din care pentru 2 milioane euro încă se judecă, primarul Florin Birta considerând infimă pierderea comparativ cu fondurile atrase.
Oradea a îmbrăcat haine de sărbătoare și se pregătește de deschiderea Târgului de Crăciun. Târgul se va desfășura în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, va avea zeci de căsuțe și un patinoar, plus oaspeți importanți, ca Ducu Bertzi, Alexandra Ușurelu, Gașca Zurli și o serie de artiști aduși de Radio ZU în „Orașul Faptelor Bune”.
Unele dintre cele mai complicate alegeri post-revoluționare, scrutinul prezidențial și cel parlamentar au o miză uriașă, accentuată de ascensiunea PSD și a unor formațiuni populiste, suveraniste și extremiste, de incapacitatea dreptei de a coagula o alternativă și, mai presus de toate, de dezamăgirea generală a societății față de o clasă politică „expirată”, ineficientă și coruptă.
Luni, 25 noiembrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediţii: Cum anume se duce campania electorală în Bihor și cu ce rezultate? Primăria Oradea a primit, pentru proiectele europene derulate în perioada 2014-2020, 18 corecții financiare; Zeci de locuitori ai străzii Ronald Reagan se judecă cu municipalitatea pentru dreptul la aer curat...
25 Noiembrie 2024, 00:00
Într-o lume dominată de tehnologie și agitație urbană, un ornitolog pasionat din județul Bihor aduce natura mai aproape de generațiile tinere. Prin lecții interactive, Lőrinc Bărbos îi ajută pe elevi să descopere minunata lume a păsărilor, să învețe despre habitatele lor și să le observe în mediul lor natural. Cu binoclul în mână și ochii ațintiți spre cer, copiii văd altfel natura, ghidați de un expert care îmbină știința cu pasiunea pentru educație.
Un sfert dintre mestecenii sădiți în amintirea unor orădeni, la capătul parcului Salca, în proiectul „Plantați în amintire”, n-au rezistat caniculei de peste vară. Copacii s-au uscat, iar Primăria a comandat înlocuirea lor.
O orădeancă a rămas fără toți cei trei copii, luați pe rând, unul după altul, de serviciile sociale din Austria. Marioara Siedl cere statului român să-i recupereze fetița de 9 ani, reținută luna trecută de Protecția Copilului din Viena, aceeași instituție lăsând-o în urmă cu un deceniu și fără ambii băieții, unul luat când avea 6 ani, celălalt imediat după naștere.
21 Noiembrie 2024, 08:01
Abia revocat de la şefia Parchetului Salonta, procurorul Ioan Bene este anchetat disciplinar, iar CSM vrea să-l suspende din magistratură. BIHOREANUL vă dezvăluie detalii exclusive din raportul Inspecţiei Judiciare care a dus la retrogradarea procurorului, pus deja sub monitorizare psihiatrică, dar şi noi acuze pentru care ar putea fi suspendat ori chiar exclus din profesie.
RER Vest este în plină campanie de încheiere a contractelor în comuna Sânmartin, unde regulile de salubritate se schimbă de anul viitor. În paralel, echipajele din teren montează microcipuri pe pubelele persoanelor fizice care deja au semnate contracte.
19 Noiembrie 2024, 13:01
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea a fost preluată în acte de Primărie, care s-a întabulat pe ea prin notări abuzive făcute la Oficiul de Cadastru. Urmași ai fostei Uniuni Generale a Sindicatelor din România, care a cheltuit 10,8 milioane lei pentru construirea clădirii, sindicaliștii bihoreni amenință să iasă în stradă, revoltați că primarul Florin Birta vrea să o preia cu forța în proprietatea orașului, sub pretextul că municipalitatea va investi în reabilitarea ei.
Luni, 18 noiembrie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu suplimentul Oradea Noastră. Dintre subiecte: Primăria e acuzată că preia „cu japca” Casa de Cultură a Sindicatelor; O orădeancă acuză autoritățile din Austria că i-au „furat” cei 3 copii; Cătălin Moroșanu aduce la Oradea finala Dynamite Fighting Show; De ce vrea CSM să-l suspende din magistratură pe procurorul Ioan Bene?
Campaniile electorale și alegerile din urmă cu un secol semănau cu cele din zilele noastre, cu diferența că aveau loc neregulat și erau presărate cu violență. Alegerile generale din perioada interbelică erau adevărate bătălii, purtate din Parlament până în stradă și în presă, partidele principale având de-a face cu extremismul de dreapta și de stânga în ascensiune
Când a terminat Facultatea de Litere, specializarea franceză - română, putea deveni dascăl, traducător, interpret sau să încerce o carieră în comunicare şi relaţii publice. În loc de acestea, Cosmina Dat (44 de ani) şi-a pus diploma în dulap şi s-a făcut poliţistă. Era în 2005. A început patrulând pe stradă, însă după doar 4 ani şi încă o facultate terminată, cea de Drept, a devenit prima şi, până acum, singura femeie din Poliţia Bihor ajunsă la cârma unor unităţi poliţieneşti. „Mă ajută foarte mult că am plecat de pe prima treaptă, văd lucrurile din toate unghiurile”, a mărturisit BIHOREANULUI poliţista, care luna trecută a fost împuternicită să preia funcția de adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Oradea...
Odată cu scurtarea zilei, tot mai mulți orădeni reclamă municipalității calitatea slabă a iluminatului public, care lasă multe străzi în întuneric. La 4 ani după ce a preluat de la o firmă privată iluminatul public pentru a-l gestiona mai eficient, Primăria își recunoaște incompetența și va scoate la licitație concesionarea acestuia către un operator privat, pentru 35,4 milioane euro pe 10 ani.
Șeful DGASPC Bihor, Călin Puia, a cumpărat terenuri în Sânmartin și a mascat achizițiile declarând în acte că le-ar fi primit... gratis. După ce a adunat prin donații simulate aproape 3 hectare în pădurea din Cordău, Puia a construit o filigorie cât o casă, iar acum ridică și o cabană cât o pensiune, fără autorizații, motiv pentru care Primăria Sânmartin l-a amendat și a oprit lucrările.
Planul Primăriei Oradea de lărgire la patru benzi a străzilor Armatei Române și Universității se bazează pe un studiu incomplet și mincinos. BIHOREANUL a descoperit că studiul de trafic comandat de municipalitate conține informații neadevărate privind numărul mașinilor care rulează pe aceste străzi, înmulțite din condei, dar în același timp nu ia în calcul probleme reale pe care le va crea investiția ori variantele ocolitoare.
- Coșmarul care ne așteaptă 10:05, 11 Dec 2024
- Victor Micula, vizat de noi acuze: Parchetul Bihor verifică modul în care a „fentat” cele 90 de zile de muncă în folosul comunităţii 11:30, 11 Dec 2024
- Petroi POATE: Primarul PNL-ist din Hidișelu de Sus a făcut campanie candidatului de la POT (AUDIO) 09:05, 11 Dec 2024
- Se amenajează bretelele ocolitoare ale Pasajului Decebal, pentru reluarea circulaţiei pe strada Tudor Vladimirescu (FOTO) 16:50, 11 Dec 2024
- Rețeaua Georgescu: Rapoartele desecretizate ale serviciilor de informații arată cum a fost „umflat” candidatul prorus (DOCUMENTE) 18:40, 04 Dec 2024
- CCR a decis ANULAREA primului tur al ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! 15:05, 06 Dec 2024
- Nu dați vina pe Tik Tok! 10:22, 28 Noi 2024
- Țară la răscruce: Au fost cele mai nebune alegeri de după 1990. Cine a câștigat și cine a pierdut în Bihor? 13:26, 09 Dec 2024
- Sentință definitivă: un orădean a obținut peste 30.000 de euro daune de la Wizz Air după o cursă anulată 08:00, 12 Dec 2024
- Anunț finalizare proiect Apă Canal Nord Vest SA 07:40, 12 Dec 2024
- Meci dificil pentru CSM CSU Oradea, în Grecia, cu PAOK Salonic 07:21, 12 Dec 2024
- Reabilitarea drumului județean dintre Salonta și Tinca a trecut de 60%. Pe un sfert din traseu a fost pus inclusiv stratul de uzură (FOTO) 21:00, 11 Dec 2024
- Un milionar la CJ Iași: locuințe în Dubai, terenuri și colecții valoroase în declarația de avere | Ziarul de Iași
- Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova
- Turcia ar putea deveni un partener economic cheie pentru UE, dacă își îmbunătățește statul de drept
- Oficiali americani de rang înalt se unesc ca să o susțină pe Kamala Harris în cursa prezidențială
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 05 Dec 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:30, 25 Noi 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:47, 22 Noi 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:21, 20 Noi 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Oooo, ce poze va posta d-l Mălan in campania... Postat 12 Dec 2024, 07:03 de nealiniat
- DSP transmite ce ar trebui făcut ... ... dar nu spune cum și unde se pot face... Postat 12 Dec 2024, 05:57 de KP
- Sandu... ...Alianța PUPU confirmă trădarea PNL!... Postat 12 Dec 2024, 01:50 de georgemarian
- Ce faci... ...cand esti mai prost decat permite legea?... Postat 12 Dec 2024, 01:24 de Musti
- andorciprian Servus con nou, tu nu ai văzut ca Birta... Postat 12 Dec 2024, 00:55 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- Golden Boys: Cum au fost dovediți hoții care au golit magazinul de bijuterii de la ERA Park Oradea (FOTO) 08:01, 11 Dec 2024
- Profesorul bătăuș: Un fost director de școală i-a spart capul unui elev, dar este apărat de colegi și de părinții celorlalți copii! 07:59, 10 Dec 2024
- Priviți și nu uitați! Expoziție la Oradea despre ororile „fenomenului Pitești”. Au fost și 11 victime din Bihor (FOTO) 19:47, 09 Dec 2024
- Mândru Bihorean: 8.000 de artiști susțin zilnic spectacole de colinde tradiționale în localități din județ 18:59, 09 Dec 2024
ACTUAL
- Casa Verde Fotovoltaice: A fost publicată lista instalatorilor, cei care au prins finanțare au 90 de zile la dispoziție să aleagă o firmă 14:08, 11 Dec 2024
- Oamenii de afaceri, apel către partide: „Românii vor reformarea clasei politice și oameni competenți”. Țara trebuie păstrată în UE și în NATO 12:21, 11 Dec 2024
- Reacție extremă a unor români din diaspora care îl votau pe Georgescu președinte: de furie că alegerile s-au anulat, își taie buletinele (VIDEO) 10:40, 11 Dec 2024
- Înlocuită de la șefia Institutului „Marius Nasta”, orădeanca Beatrice Mahler critică faptul că Ministerul Sănătății nu informează despre BoalaX 23:52, 10 Dec 2024
Stiri SPORTIVE
- Meci dificil pentru CSM CSU Oradea, în Grecia, cu PAOK Salonic 07:21, 12 Dec 2024
- Meciuri de top pentru poloiştii de la CSM Oradea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor Europeni 18:50, 11 Dec 2024
- Răzvan Nicoară a fost desemnat cel mai bun atlet al anului în judeţul Bihor (FOTO) 18:22, 11 Dec 2024
- Reluat după o pauză de cinci ani, „Gongul orădean” la box s-a desfăşurat în acest an la Biharia (FOTO) 13:23, 11 Dec 2024
BIHOREANUL TV
- Anchetă penală după ce Victor Micula ar fi plătit influenceri de pe TikTok să promoveze partidul AUR (VIDEO)
- Tolea Ciumac, primele declarații după scandalul de la Oradea: „Fata s-a băgat între noi, s-a lovit și ea de o palmă” (VIDEO)
- Din ring, pe marele ecran: Filmul „Transilvanian Ninja”, cu Sandu Lungu în rolul unui măcelar antipatic, a intrat în cinema (FOTO)
Oradea Noastră
- Plătești doar pentru cât arunci! Anul 2025 va veni cu reguli noi în Sânmartin: nu ai pubelă cu cip, nu va fi golită! 15:28, 08 Dec 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Sediul Poliției Municipiului s-a ridicat cu greu, în anii ’90 09:35, 08 Dec 2024
- Recomandări de pregătire a pubelelor pentru sezonul rece 16:01, 07 Dec 2024
- „Creșa” verde: Copacii plantați pe străzile din Oradea cresc într-un sat din Bihor, într-una dintre puținele pepiniere din țară (FOTO) 11:30, 06 Dec 2024
Bihor
- Sentință definitivă: un orădean a obținut peste 30.000 de euro daune de la Wizz Air după o cursă anulată 08:00, 12 Dec 2024
- Reabilitarea drumului județean dintre Salonta și Tinca a trecut de 60%. Pe un sfert din traseu a fost pus inclusiv stratul de uzură (FOTO) 21:00, 11 Dec 2024
- Peste 1.000 de orădeni se înghesuie zilnic la ghișeele de plată să-și prelungească parcarea de domiciliu pentru anul 2025 20:00, 11 Dec 2024
- DSP Bihor, recomandare pentru prevenirea îmbolnăvirii cu trichineloză: faceți analiza cărnii de porc, boala lasă sechele pe viață și poate fi chiar mortală 19:25, 11 Dec 2024
Stiri Oradea
- Peste 1.000 de orădeni se înghesuie zilnic la ghișeele de plată să-și prelungească parcarea de domiciliu pentru anul 2025 20:00, 11 Dec 2024
- Prima ediție a Galei Vinurilor Bihorene, la Sinagoga Sion din Oradea 17:55, 11 Dec 2024
- Se amenajează bretelele ocolitoare ale Pasajului Decebal, pentru reluarea circulaţiei pe strada Tudor Vladimirescu (FOTO) 16:50, 11 Dec 2024
- Tramvaiul Moșului: o călătorie plină de magie și cadouri de la copii pentru copii 15:25, 11 Dec 2024
Timp Liber
- Trupa Arcadia din Oradea a pregătit o nouă premieră pentru copii, plus ateliere decorative și de povești 20:28, 11 Dec 2024
- Prima ediție a Galei Vinurilor Bihorene, la Sinagoga Sion din Oradea 17:55, 11 Dec 2024
- Concerte de Crăciun la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” și în Piața Unirii din Oradea 17:21, 11 Dec 2024
- Serată spaniolă la Filarmonica Oradea cu violoncelistul Răzvan Suma și pianistul Josu Okiñena, care a studiat la Juilliard 16:31, 11 Dec 2024
Oradea Heritage
- Invitație la Caravana cu Jocuri - Festival de joacă, carte și arte. Ediția de iarnă, în Oradea 17:35, 29 Noi 2024
- Oradea Heritage: Noaptea Sinagogilor Deschise la Oradea 18:14, 14 Oct 2024
- Expoziție de bijuterie contemporană sustenabilă la Casa Darvas-La Roche din Oradea 19:38, 09 Oct 2024
- Ziua Europeană a Patrimoniului la Oradea 12:01, 17 Sep 2024
Revista Familia
- Dialogurile Familia: Mircea Pricăjan în dialog cu Raluca Nagy 10:49, 27 Noi 2024
- „Dintotdeauna am imortalizat fotografic călătoriile mele”. Interviu cu Liviu Stănescu 14:39, 07 Noi 2024
- „Întâlnirile Familia”: Liviu Stănescu - „Am fost la capătul lumii” 11:51, 07 Noi 2024
- Pragul Vaida #14: seria de lecturi indoor continuă cu poeții Teodora Coman și Alexandru Potcoavă 13:31, 29 Oct 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare: Se întrerupe apa caldă și încălzirea pe mai multe străzi din Oradea. Vezi dacă te afectează! 15:47, 20 Noi 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde și căldurii pentru două module termice 17:10, 12 Noi 2024
- Termoficare Oradea: Se reia furnizarea energiei termice la cele 6 puncte afectate de o avarie 19:10, 09 Noi 2024
- Termoficare Oradea: O avarie lasă mai mulți orădeni fără căldură și apă caldă 12:30, 09 Noi 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.7216 RON
- 1 EUR = 4.9709 RON
- 1 HUF = 0.0121 RON