URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Noiembrie 2024, 12:33

Dezvoltare cu drujba: Cum protejează Primăria Oradea mediul înconjurător? Defrișând zeci de copaci maturi și sănătoși (FOTO)

Dezvoltare cu drujba: Cum protejează Primăria Oradea mediul înconjurător? Defrișând zeci de copaci maturi și sănătoși (FOTO) NU ORICUM. Orădenii le cer judecătorilor să oprească planul Primăriei de a amenaja o velo-pistă lată de 2,5 metri pe strada Ronald Reagan. Oamenii nu se opun investiției, ci doar manierei aberante în care se va face, acuzând municipalitatea că nu s-a deranjat să îi consulte și că ignoră orice sugestie venită din partea lor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria „curăță” poluarea cu drujba în mână! Sub pretextul că vrea să încurajeze orădenii să pedaleze prin oraș, reducând astfel nivelul de noxe, municipalitatea pregătește amenajarea unei noi piste pentru bicicliști.

Lucrările vor duce, însă, la tăierea a zeci de arbori, motiv pentru care orădenii care locuiesc în zona afectată au chemat Primăria la judecată, arătând că proiectul nu este doar paradoxal, ci și plin de hibe.

„Primăria ne ia oxigenul”

În toamna anului 2022, mașina de vot liberală din Consiliul Local a aprobat proiectul unei piste pentru bicicliști, lungă de un kilometru, care va lega altele două, deja existente, pe cea din cartierul Grigorescu cu cea de pe Sextil Pușcariu. Traseul, aparent benign, pornește de lângă Biserica Baptistă Speranța Oradea, continuă pe Atelierelor, traversează strada Ceyrat și pârâul Peța, intră pe Ronald Reagan (fostă Vaporului), iar la final ajunge în Piața 22 Decembrie.

Inițiativa este binevenită, Oradea fiind deficitară la infrastructura pentru cicliști, cu doar 76 km de piste, multe amenajate superficial. Însă planul nu este „eco-prietenos”, pentru că, după cum se arată în HCL 902/2022, lucrările se vor face prin sacrificarea a zeci de copaci maturi și sănătoși.

Orădenii de pe Ronald Reagan, care stau la case, au aflat despre aprobarea investiției din ziare și au fost contrariați. „Nu ne-a consultat nimeni, deși proiectul ne afectează direct. Primăria ne ia oxigenul”, acuză un riveran.

De dragul mediului...

Studiul de fezabilitate prevede că pista lată de 2,5 metri va fi construită pe marginea carosabilului, pe partea dreaptă, în direcția spre Parcul 22 Decembrie. Conform studiului, pe Ronald Reagan, unde există un spațiu verde generos între carosabil și case, cu două rânduri de copaci, traseul de ciclism de 600 de metri ar urma să pună la pământ 31 de copaci, majoritatea nuci (specie protejată) și tei. Asta, culmea, în timp ce pista este menită să „îmbunătățească calitatea mediului înconjurător”, prin „diminuarea emiterii de praf, zgomot, noxe etc.”.

„Sunt copaci sănătoși, care ne umbresc vara și ne protejează de noxele mașinilor care circulă pe stradă. Cine propune defrișarea lor pentru îmbunătățirea mediului ar trebui să meargă la medic”, zice bărbatul. 

Nemulțumiți, 35 de locuitori au făcut o plângere comună la Primărie, dar municipalitatea le-a răspuns în doi peri, spunându-le că investiția „este necesară și oportună”, iar traseul, de fapt, protejează 24 de copaci, fără alte explicații. Drept urmare, oamenii au deschis un proces, cerând anularea HCL 902 pe motiv că le încalcă dreptul la un mediu sănătos.

Studiu „pe genunchi”

În instanță, orădenii au invocat și alte motive de anulare a hotărârii: a fost votată într-o ședință „de îndată”, dar fără ca Primăria să justifice urgența, încalcă principiile de transparență, pentru că nu a fost dezbătută public, dar și propriul regulament al Primăriei privind spațiile verzi, care prevede că în aceste zone se pot face alei pietonale, nu și piste pentru ciclism.

În plus, SF-ul întocmit de firma Proconsolutions SRL sub semnătura inginerilor Cosmin Vaida și Adrian Lăzău, are informații contradictorii, lăsând impresia că a fost făcut de mântuială. Asta deși onorariul n-a fost mărunțiș: 24.900 lei plus TVA.

Inginerii au luat în calcul și varianta amenajării a două piste pe Ronald Reagan, câte una de 1,2 m lățime pe fiecare parte a carosabilului, dar n-au recomandat-o, deși prevedea tăierea a doar 3 arbori. Justificarea lor, neexplicată, este că cealaltă variantă, pe care Primăria a și aprobat-o, „protejează 24 de copaci”, fără a lămuri care anume sau cum rămâne cu cei 31 „condamnați” la tăiere.

SF-ul are și alte hibe, cum ar fi că subliniază corelarea investiției cu o lege a protecției mediului abrogată din 2003 și pretinde că investiția va asigura un „confort vizual” pentru locuitori, ca și cum oamenilor le este mai bine dacă nu văd copaci. BIHOREANUL a încercat să afle și explicațiile inginerilor, dar Vaida, care este și administratorul firmei, a refuzat să răspundă zile la rând apelurilor și mesajelor. 

Scuza cu greșeala

Arătând că proiectul va afecta aspectul peisagistic al străzii, contestatarii proiectului au propus variante alternative, sugerând ca pista să se facă pe străzi adiacente, precum Beiușului, sau ca strada lor să devină cu sens unic, ceea ce ar permite amenajarea pistei de 2,5 metri fără sacrificarea copacilor. Fără succes, pentru că, în instanță Primăria le-a reproșat că n-au specializarea necesară să facă astfel de sugestii. Și oricum, nu le-a cerut nimeni părerea...

Despre problema principală, tăierea celor 31 de copaci, municipalitatea a pretins, tot în instanță, că ar fi o banală greșeală de redactare și că, în realitate, proiectul va duce la doborârea a doar 8 arbori. Ulterior, în aprilie 2024, Primăria a și corectat HCL, adoptând una nouă, în care doar a modificat numărul copacilor sacrificați, reducându-l din pix de la 31 la 8, fără alte lămuriri. Tot atunci a crescut și costul estimat al investiției, de la 1,7 la 2,7 milioane lei.

Pentru reclamanți e clar că Primăria se ține de fente. Simplele măsurători pe care le-au făcut pe stradă arată că, la o lățime de 2,4 metri, pista va duce la tăierea a minimum 24 de arbori, fără să-i mai numere pe cei ale căror rădăcini ar putea fi afectate de săpături. „Primăria ne ia de proști, doar ca să dea de lucru unor firme”, spun oamenii, încrezători că judecătorii le vor da dreptate și vor opri planul municipalității. O sentință e așteptată pe 5 decembrie. 

Populisme de primar 

Întrebat de BIHOREANUL cum explică anomaliile din SF, primarul Florin Birta (foto) a preferat să joace cartea populistă. „Dacă facem piste pentru bicicliști nu e bine? Atunci mai bine nu facem deloc”, a răbufnit el, de parcă variante de mijloc n-ar exista. 

Edilul spune că pe Ronald Reagan vor fi tăiați doar 8 copaci, pentru că pista nu va fi amenajată la marginea carosabilului, ci prin mijlocul fâșiei verzi. Promisiunea nu este susținută însă de documente, căci HCL actualizată prevede că pista se face tot pe marginea carosabilului. Ce va deveni realitate, SF-ul sau promisiunea „pe gură” a lui Birta, doar timpul va lămuri.

Pe de altă parte, primarul se arată convins că locuitorii străzii nu sunt preocupați de aerul pe care îl respiră, ci de faptul că nu vor putea parca în fața porților, odată ce va fi „brăzdată” de pistă. „Le este greu să își bage mașinile în curte și de aceea contestă proiectul. Instanța va decide cine are dreptate”, a concluzionat Birta.

Inflexibilitatea primarului are și o explicație pecuniară: amenajarea pistei face parte din proiectul de reabilitare a depoului OTL, pentru care Primăria cere bani europeni, și a fost gândită ca să asigure șanse mai mari pentru accesarea fondurilor, cu un punctaj mai bun. Miza este mare, pentru că valoarea proiectului este de 278 milioane euro, din care 144 milioane ar fi nerambursabili. 

Așadar, grija municipalității pentru nevoile bicicliștilor și pentru aerul pe care îl respiră orădenii este una scriptică. Ținta sunt „banii gratis” de la UE, chiar cu prețul arborilor și al supărării unor orădeni...


AGENȚIA CUI?
Acuzații pentru APM Bihor

Orădenii de pe strada Ronald Reagan contestă și avizul Agenției pentru Protecția Mediului Bihor, acordat prea ușor Primăriei. Conform Legii 292/2018, APM poate să facă un studiu de impact asupra mediului în cazul proiectelor de dezvoltare urbană, dar nu a considerat că investiția necesită o asemenea analiză. „Noi credem că tăierea a 31 de copaci sănătoși are impact asupra mediului. Ar trebui să se numească Agenția pentru Protecția Intereselor, că mediul sigur nu-l ocrotește”, zice unul dintre locuitorii străzii. 

Directoarea Sanda Mercea (foto) respinge acuzațiile, spunând că investiția propusă de Primărie nu se încadrează în criteriile prevăzute de lege pentru un proiect de dezvoltare urbană. În plus, APM Bihor nu a considerat proiectul problematic fiindcă, potrivit documentelor depuse de Primărie, se vor doborî 8 copaci, scenariul cu 31 de arbori defrișați nefiind cunoscut de specialiștii instituției.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
in mod normal eu zic ca sunt mare ecologist. Dar aici nu sunt inca convins
citesc stirea, prima parte, 66% din articol si imi creste tensiunea, imi vine sa urlu la luca ec prostii face primaria. Dar apoi, la final, se corecteaza tot clickbaitul din titlu si defapt cei 31 sunt 8. Sendinta a fost de indata cu motiv, sa se depuna dosarul ca e pe fonduri europene. Te plimbi pe strada RonaldReagan si vezi cum si-au plantat toti merii si prunii ba in buza soselei, ba in mijlocul spatiului verde, ba la buza trotuarului, nealiniati si iti dai seama ca nu ai cum sa nu tai cativa. Iar parte din copacii aia "maturi" nu-s brazi de 20m inaltime, ci prun de 1,5m. Chiar cred pe Birta a punctat bine cu faptul ca localnicii ar fi deranjati ca nu isi pot lasa masina in fata portii, e o lene romaneasca sa si-o bage-n Curte, sa investeasca intr-o poarta automatizata cu telecomanda! Si totusi, primaria poate imbunatati ceva: 1) se poate folosi utilajul de transhumanta a copacilor? sa ii mute 2m mai in stanga-dreapta sa fie aliniati ca o perdea verde; 2) pista de 2,5m ar putea fi 2 piste de 1,2m insa atunci sa ne asteptam sa coste mai mult ca ai nevoie de 4 borduri in loc de 2; or ar putea fi pe marginea carosabilului, sa nu pui bordura decat pe exterior. Posibil insa ca varianta asta (care suna mai bine) sa insemne putin mai multe taieri de copaci. Tot nu se ajunge la zeci, 24-31 de copaci. Variante pe alte strazi, nu iau in calcul, aduc ocol prea mare, nu se aliniaza cu strategia primariei, de care totusi trebuie sa tinem cont. Nu faci pista doar sa pui borduri si asfalt, ci o faci cu rost, la fel ca si centura pe care s-au judecat sa o faca dreapta, si sa nu ocoleasca terenul unuia si sa fie o centura serpentina montana. Sustin pozitia primariei, dar ca sa inlature temeri, ar putea afisa proiectul tehnic, cu copacii pe harta, cei marcati ptr taiere, traseul pistei, samd, ca forma de informare a cetatenilor (poate e un cost suplimentar (in bani dar si in timp) si harta asta detaliata plus a copacilor).
Postat 29 Noiembrie 2024, 09:11 de unu
Maikeltroll
Eu am votat BOLOJAN, e omul care dezvolta. PDS e vai si amar de capul lor.
Postat 28 Noiembrie 2024, 20:35 de Sandu2100
Aş fi curios, numa' aşa
Câți au fost la vot şi câți au votat cu baronii ăştia? Mă refer de această dată la cei de pe strada cu pricina! V-o venit şi vouă rându' s-aplaudați performanțele, aşa-i?Luați cu "pită"
Postat 28 Noiembrie 2024, 20:21 de Maikeltroll
Asfaltam, nu gindim
Cum comenta un coleg mai deunazi: "Vreau sa asfalteze drumul pe la mine prin sufragerie". Asta e cosmarul preferat al oradenilor. Acum in toata tara...
Postat 28 Noiembrie 2024, 19:26 de excalibur
sanduivanov aka vasi13
Nu se tai niciun copac. Doar propaganda din tine.
Postat 28 Noiembrie 2024, 19:12 de Sandu2100
Sa nu-i mai votati nici unul.
Cat respect au astia pentru ce vor cetatenii. Scrieti mai bine cum va fi cand vor taia toti copacii din Nufaru 1, sa-i inlocuiasca cu iarba si copacii de 6000lei bucata, ca asta conteaza valoarea proiectului. Nu dau ei un scuipat pe locuitori. Si se mai mira ca de ce nu-i mai voteaza, pai acum scapam de Bolo, la urmatoarele alegeri scapam si de Birta si compania. Lumea e proasta ca voteaza, apoi a doua zi te demoleaza sau iti ia tot aerul, copacii, linistea, sau iti baga centura la 1 metru de geam.
Postat 28 Noiembrie 2024, 18:37 de sanduivanov
Ordea e un oras inghesuit
A fost construit pt o populatie si un trafic mult mai putin numeroase. Nu prea e loc pt toate, din cauza asta acum avem nevoie de pasaje suspendate si pasaje subterane.
Postat 28 Noiembrie 2024, 18:32 de Riviera
Birta vai de tine
Da mai Birta, mai bine nu se face decat sa faci niste porcarii. Raspuns de baietas de cartieer, de putalau. Raspuns de postac
Postat 28 Noiembrie 2024, 18:21 de sanduivanov
Tarani aroganti
Respect fata de cetateni. Arognta tipic Klaus si Birta, Bolovan. Si mai vrea voturi
Postat 28 Noiembrie 2024, 14:07 de vasi13
În concluzie ...
... cine nu mă crede că liberalii sunt cei mai tâmpiți de pe planetă și că cei birtinezi sunt campioni în PNL, să citească comentariile de mai jos.
Postat 28 Noiembrie 2024, 14:04 de KP
valoarea proiectului este de 278 milioane euro, din care 144 milioane ar fi nerambursabili.
Un leu primim gratis, un leu luam imprumut, lucrarile costa dublu-triplu, bucuria firmelor cuplate la ugerul primariei. Totul legal, cu avize, acte, aprobari. Oradea se dezvolta. [ https://www.ebihoreanul.ro/stiri/un-nou-parc-ar-putea-fi-dat-in-folosinta-anul-acestainoradea-189956.html ]
Postat 28 Noiembrie 2024, 13:04 de excalibur
Problema Metropola Oradea
Ma bucur sa vad ca oamenii lupta pentru spatiile verzi. Am observat ca in ultima vreme incep din ce in ce mai multe lucrari de constructie(blocuri) si in Velenta. Primarul Birta, ignora faptul ca fara spatiu verde o sa ajunge-m sa avem problemele Clujului. Prea multe masini, veri fierbinti, peste tot doar lumini extrem de puternice si galagie. Mult succes proprietarilor, cetatenilor si jurnalistilor ce semnaleaza astfel de abuzuri.
Postat 28 Noiembrie 2024, 12:46 de IonutV
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON