URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
08 Mai 2024, 13:15

Astra Zeneca retrage de pe piață vaccinul anti Covid, folosit inclusiv în România

Astra Zeneca retrage de pe piață vaccinul anti Covid, folosit inclusiv în România foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

AstraZeneca își retrage vaccinul anti Covid-19 de pe piața internațională. Motivul invocat de companie este un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile” care vizează noi variante ale virusului. Demersul vine, însă, la câteva săptămâni după ce compania a recunoscut pentru prima dată că vaccinul prezintă riscul unui efect secundar rar, dar grav, cunoscut sub numele de tromboză cu trombocitopenie.

Conform unui comunicat citat de G4Media.ro, Astra Zeneca a precizat că a luat decizia de retragere a Vaxzevria deoarece în prezent pe piață există o varietate de vaccinuri mai noi disponibile care au fost adaptate noilor variante de Covid-19.

„Deoarece între timp au fost dezvoltate mai multe variante ale vaccinului COVID-19, există un surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, a declarat compania, adăugând că acest lucru a dus la o scădere a cererii pentru Vaxzevria, care nu mai este fabricat sau furnizat.

Astfel, pe 7 mai, Agenția Europeană pentru Medicamente a emis o notificare oficială conform căreia vaccinul nu mai este autorizat pentru utilizare.

Presa britanică scrie că producătorul de medicamente anglo-suedez a recunoscut anterior, în documente judiciare, că vaccinul provoacă efecte secundare precum formarea de cheaguri de sânge şi scăderea numărului de trombocite.

De altfel, solicitarea firmei de retragere a vaccinului a fost făcută pe 5 martie şi a intrat în vigoare pe 7 mai.

HotNews.ro amintește că mai multe țări au oprit deja furnizarea vaccinului.

„Deși s-a dovedit a fi în general sigur și eficient, potrivit experților, vaccinul a prezentat riscul unui efect secundar rar, dar grav, cunoscut sub numele de tromboză cu trombocitopenie sau TTS. Acest sindrom rar a apărut la aproximativ două-trei persoane din 100.000 care au fost vaccinate cu Vaxzevria”, scrie HotNews.ro. 

Sindromul de tromboză cu trombocitopenie provoacă cheaguri de sânge și un număr scăzut de trombocite și necesită tratament și investigații de specialitate.

Potrivit relatărilor presei, 51 de cereri de despăgubire au fost depuse la Înalta Curte din Londra, în care victimele și familiile lor solicită despăgubiri de aproximativ 125 de milioane de dolari.

Pe de altă parte, specialiștii menționează că nu trebuie uitat faptul că vaccinul anti Covid a salvat foarte multe vieți prin administrare.

De altfel, Astra Zeneca susține, invocând „estimări independente”, că prin administrarea vaccinului, „peste 6,5 milioane de vieți au fost salvate numai în primul an de utilizare și peste 3 miliarde de doze au fost furnizate la nivel mondial”.

Cea mai recentă recomandare privind vaccinul împotriva Covid-19 emis de Organizația Mondială a Sănătății în aprilie preciza că vaccinurile Covid-19 ar trebui să vizeze linia JN.1 a virusului, care înlocuiește variantele existente din linia XBB.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Hopaaa...
O știre întârziată cu vreo 3-4 ani. Cât de mult lăudau autoritățile și ebihoreanul acest vaccin "științific" domle, calculat cu intregrale și derivate, cu matrici și alte cele. Cât pe-aci să ne șteargă conturile și să ne dea și la miliție cu CNP cu tot. Cum se face că doar conspiraționiștii domle, acești răi ai societății, au fost singurii care au spus adevărul și au fost cei mai bine informați și s-au ferit de chinezăriile astea produse pe genunchi de patronii din Bigpharma? Dar nu disperați, și așa, chiar dacă citesc această știre, vaccinații oricum nu-și pierd credința că vaccinul a fost "sigur și eficient". La fel ca și Ebihoreanul! Să nu uităm și de domnul Bolojan. Bineinteles că a fost, că așa au zis tovarășii de sus. Ăia care au dus datoria publică la 50% din PIB. Pentru binele României și românilor. Așa orice poate guverna, cu banii pe caiet. De ce să pornești investiții, mai bine bagii banii în consum. După ce să produci, nu mai bine iei bani imprumut și stai flexat că plătesc oricum nepoții? Lasă că produc polonezii, ungurii etc. Măcar la noi să fie un fel de țară terasieră, cu mese și scaune. Andreea ai legătura!
Postat 08 Mai 2024, 22:22 de georgemarian
La câte procese de daune are AstraZeneca, urmează falimentul.
Johhonson&Johnson a retras vaccinul din mers, ca să rămână în umbra crimelor ... doar Pfeizer+Biontech (USA+D) se cramponează și insistă că OMS, CDC, FDA și FEA le-a dat voie să omoare oameni, urmare efectelor "benefice" ale vaccinului asupra propagării exponențiale a cancerului, trombozelor și bolilor de inimă.
Postat 08 Mai 2024, 17:43 de KP
experimentul covid
cine a participat la macabrul experiment al vaccinului anti covid,si a murit,sau a suferit severre reactii adverse,cum se va putea adresa instantei?
Postat 08 Mai 2024, 13:51 de florea
Ce vorbiți ma....
Vaccinul e sigur o spun autoritățile, doctorii toată lumea, sunteți voi antivacinisti, reduși și alte invective în rest doar supoziții și mai primiți și tichete și tombola pe deasupra..
Postat 08 Mai 2024, 13:35 de sss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON