Dreptate refuzată

Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.

Procurorii l-au inculpat pe Kiss pentru că în perioada 2002-2008 a "vândut" pe şpăgi de 4,3 milioane euro mai multe contracte publice, pentru lucrări pe drumuri judeţene (firmei Selina), amenajarea gropii de gunoi din Oradea (ungurilor de la Keviep), aprovizionarea fostului CET cu cărbune importat din Ungaria (unei firme de apartament locale) şi vânzarea (tot către Selina) a fostelor unităţi militare din Calea Aradului şi din strada Universităţii.

Achitarea decisă joia trecută de Curtea de Apel Oradea nu înseamnă, însă, că inculpaţii au fost nevinovaţi, ca dovadă însuşi faptul că li se confiscă o parte din şpăgi (1,1 milioane euro de la Kiss şi 900.000 de la Bojtor), ci că Justiţia s-a dovedit când incompetentă, când complice cu ei, cu şi fără voie.

Sintagme precum "fapta nu există" înseamnă, de fapt, că în baza unor decizii CCR au fost eliminate probe (interceptări făcute de SRI), aşa cum "fapta nu este prevăzută de legea penală" sau "fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege" înseamnă că, după modificarea legilor în epoca Dragnea, au fost dezincriminate infracţiunile săvârşite prin încălcarea, de pildă, a unor hotărâri ale Consiliului Judeţean. "Încetarea procesului penal" motivată de "prescrierea răspunderii penale" nici nu are rost s-o traducem, e "iertarea" pentru vechimea ilegalităţilor.

Trimis în judecată abia în 2014, deşi rechizitoriul viza fapte deja vechi de 6 până la 12 ani, dosarul a fost compromis în primul rând din cauza unor foşti procurori DNA care l-au ţinut "în nelucrare", poate din lene, poate din interes. Apoi, a unei judecătoare de la Tribunal, căreia i-au trebuit 4 ani să pronunţe prima condamnare, dar cu o greşeală stupidă la un termen final, când nu a ţinut cont că un inculpat nu era asistat de avocatul ales.

Un alt judecător, de la Curtea de Apel, din tagma celor tobă de carte, dar amabil cu marii corupţi, a sesizat eroarea şi a dispus rejudecarea de la zero, aşa că dosarul a ajuns din nou la Tribunal, unde o altă judecătoare l-a întins pe încă 4 ani, în aşteptarea izbăvitoarelor decizii CCR.

E tardiv, dar nu inutil de repetat că, dacă procurorii DNA nu ar fi ţinut dosarul 12 ani până să pună făptaşii sub inculpare, nu ar fi dat judecătorilor şansa să-l tergiverseze alţi 9 ani, până la castrarea legilor. Caz-şcoală despre ceea ce anglo-saxonii numesc "justice delayed, justice denied" - dreptatea amânată, dreptate refuzată. Pe româneşte îi mai putem zice, cu la fel de mult temei, şi justiţie mimată.