URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Aprilie 2023, 14:50

Reciclare cu transparență: Orădenii care aruncă deșeurile reciclabile în saci negri vor rămâne cu ele la poartă

Reciclare cu transparență: Orădenii care aruncă deșeurile reciclabile în saci negri vor rămâne cu ele la poartă AȘA NU! Pentru că angajații RER Vest nu pot vedea conținutul sacilor negri, nu îi vor mai colecta în autospecialele dedicate resturilor reciclabile
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii sunt printre primii români care au început să colecteze deşeurile separat. În timp, fracţiile s-au înmulţit, astfel că, în prezent, orădenii au obligaţia de a colecta în saci sau recipiente diferite 4 tipuri de fracţii: deşeurile din plastic, metal, hârtie şi carton, resturi din sticlă, deşeurile biodegradabile şi cele reziduale. 

Dacă pentru cei mai mulţi dintre orădeni colectarea separată înseamnă responsabilitate faţă de mediu şi legislaţie, o parte mică dintre localnici ignoră colectarea separată şi încearcă să se sustragă regulilor în vigoare.

Fără saci negri

Pentru a preveni amestecarea deşeurilor şi separarea incorectă a acestora, RER Vest face un apel la orădenii de la case care au contracte pentru colectarea deşeurilor reciclabile din saci şi îi roagă să nu le mai depoziteze în saci de culori închise.

"Dacă aruncă plastic, metal, hârtie şi carton în sacii galbeni primiţi de la RER sau în alte tipuri de saci, dar care sunt coloraţi şi transparenţi, conţinutul sacilor poate fi verificat. Dar dacă sacii sunt negri, gri şi opaci, atunci există şansa ca lucrurile depozitate în acei saci să contamineze deşeuri colectate de alţi cetăţeni", explică Laura Dărăban-Breb, responsabil de comunicare în cadrul RER Vest.

Un singur sac negru care are în interior deşeuri reziduale ar compromite calitatea tuturor reciclabilelor aflate în autospeciala RER Vest, implicit efortul celorlalţi concitadini!

Primesc avertismente

În Oradea, sacii pentru deşeuri reciclabile trebuie să conţină numai resturi de ambalaje: cutii de conserve, doze din aluminiu strivite, ambalaje din plastic limpezite, cutii din carton pliate, maculatură, cutii de ouă, tetrapack-uri, PET-uri golite şi strivite. 

Pentru a limita fenomenul depozitării deşeurilor reciclabile în saci negri, angajaţii RER Vest vor începe să marcheze aceşti saci cu un autocolant. 

"Acesta va fi un avertisment, ca orădenii să înţeleagă că angajaţii operatorului de salubritate nu-şi pot da seama dacă deşeurile au fost selectate corespunzător, din cauza sacului negru. Sacii care vor avea autocolante lipite nu vor fi ridicaţi, pentru a nu risca să contamineze celelalte deşeuri reciclabile din autospeciale", a mai spus reprezentanta RER Vest. 

Acţiunea operatorului de salubritate va începe în această săptămână şi va continua până când numărul sacilor închişi la culoare din faţa porţilor orădenilor se va diminua. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Oradeanbihor
Nu mai bine mergi de unde ai venit, acolo poți arunca pe LEGHELEU ce vrei cat vrei, fărăsa selectezi, dar nici acolo nu poți ca vine Bolojan cu chitanta ::::))))). Nu mai încerca sa te adaptezi la viata de oraș, fiecare unde-l trage pământul.
Postat 14 Aprilie 2023, 23:16 de Sandu2100
Delirul colectarii selective.
E mai bine sa ramana pe strada si sa confere un aspect neplacut? Un sistem mai putin coercitiv, unul care sa premieze mai degraba decat sa pedepseasca, nu se poate? Nu neaparat direct financiar, ci bilet de transport in comun la schimb cu reciclabilele?
Postat 14 Aprilie 2023, 21:53 de User anonimizat
Noul GESTAPO
Geheime Staatspolizei. Gestapo a fost poliția secretă oficială a Germaniei naziste. S-a aflat în subordinea SS-ului, administrat de Reichssicherheitshauptamt. Împreună cu aparatul de informații numit Sicherheitsdienst, a fost încorporat în 1939 în RSHA. Uniformele gestapoului erau negre.
Postat 14 Aprilie 2023, 21:45 de excalibur
o noua romaneasca
Din nou rer (in cardasie cu primaria) inventeaza probleme si pune oamenii in situatii jenante, doar pt ca rer sa faca un profit cat mai mare. In loc sa investeasca in statii de sortare performante, rer si primaria inventeaza amenzi legate de culoarea sacilor ?! Ii invit in oricare tara din occident sa vada ce culori au majoritatea sacilor in care se arunca reciclabilele. Am ajuns sa ni se ceara sa spalam sau sa limpezim gunoaiele, in loc sa faca asta firma care ar trebui sa se ocupe cu asta ?!
Postat 14 Aprilie 2023, 19:34 de oradea_mea_si_a_ta
O gluma marca rer.
Locuiesc in Episvopia Bihor. Cred ca si eu sunt un "Oradean". De luni de zile,indiferent cat de selectiv incerc sa-mi colectez deseurile,de obicei tot raman in fata portii. Fara o reclamatie postata pe Oradea City Report de obicei nu se ridica nici dupa cateva telefoane la rer.
Postat 14 Aprilie 2023, 17:51 de Citizen
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON