URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 04 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
28 Martie 2023, 13:12

Criza poliţelor RCA: ASF propune plafonarea preţurilor la nivelul lunii februarie 2023

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Autoritatea de Supraveghere Financiară propune un nou proiect de plafonare pentru poliţele RCA, în contextul în care preţul acestora se estima că va creşte ca urmare a retragerii autorizaţiei Euroins, dar şi din cauza inflaţiei. Cea mai importantă modificare se referă la faptul că asigurările de răspundere civilă ar urma să fie plafonate la nivelul lunii februarie 2023, adică după scumpiri, dar înainte de publicarea tarifelor de referinţă din luna martie.

Anunţul vine după ce, în urma unor critici consistente, ASF a retras din şedinţa de vineri a Guvernului proiectul privind plafonarea RCA, ce propunea limitarea preţurilor la nivelul celor din martie 2022.

Documentul a fost modificat, astfel că acum ASF a propus o nouă variantă, publicată luni în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Pe scurt, tarifele vor fi cu câteva procente mai mari faţă de acum un an, dar mai mici decât tarifele de referinţă publicate de ASF pe 8 martie.

"Tarifele de primă maxime prevăzute la alin. (1) se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023 şi sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri", se arată în proiectul citat de România24.

Noul proiect prevede şi măsuri care să ţină în frâu costurile pentru acoperirea daunelor.

"Comisioanele de distribuţie aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuţie pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri", mai prevede proiectul.

Conform acestuia, "depăşirea nivelului tarifelor de primă maxime stabilite conform acestei hotărâri şi practicarea comisioanelor de distribuţie la un nivel mai mare decât cel prevăzut de către asigurătorii RCA constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei", mai arată sursa citată.

Măsurile vin în contextul în care ASF a retras recent autorizaţia de funcţionare a celui mare asigurător din piaţă, Euroins, şi urmează să fie adoptate într-o şedinţă de Guvern.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON