URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Mai 2024, 20:44

Elevi din Oradea, pe scenă la Torino: Au reprezentat România la un festival de teatru dedicat tinerilor (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Torino organizează, încă din 2001, un festival de teatru dedicat tinerilor, „Lingue in scena”, în cadrul căruia adolescenți din diferite țări europene colaborează pentru a pune în scenă o piesă, dar vorbind fiecare în limba lui.

În premieră, România a fost reprezentată la acest festival de elevi din Oradea, care, alături de tineri din Franța, Grecia, Irlanda, Italia și Spania, au recreat drama „Romeo și Julieta”.

Cei șase tineri orădeni învață la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul Oradea (Borza Carina, Ierina Alexandra - coregrafie, Vaida Robert – Signor Capulet și Vișoiu Patrik- Benvoglio), Colegiul Național Emanuil Gojdu Oradea (Popa Catinca - Julieta) și Liceul Baptist Emanuel Oradea (Mela Mihnea – coregrafie).

Pentru a pregăti spectacolul, au lucrat timp de o săptămână, câte 6-7 ore pe zi (coregrafie, actorie), sub îndrumarea regizorului Marco Alotto. „A fost o experiență extrem de densă, în urma căreia elevii nu și-au descoperit doar noi pasiuni, ci și-au dezvoltat abilități esențiale pentru viitorul lor precum reziliența, controlul emoțiilor, expresivitatea, comunicarea para-verbală și nonverbală. Dincolo de toate acestea, au înțeles cât de importantă este disciplina și determinarea pentru orice demers”, a declarat Alice Popa, profesoara care i-a însoțit la Torino.

Așa cum cer regulile festivalului, piesa de teatru s-a jucat în limbile elevilor implicați, scopul organizatorilor fiind să amestece muzica, dansul și cuvintele din diverse limbi pentru a arăta, încă o dată, că arta aduce oamenii împreună.

„Spectacolul în sine a fost fascinant, atât pentru ei, cât și pentru public, fiind o montare într-o viziune modernă, îmbinând muzica, dansul și interpretarea scenică. A fost o adevărată magie! Niște copii neinițiați în arta teatrală au reușit într-o săptămână să pună în scenă un spectacol de înaltă calitate”, a mai spus profesoara Alice Popa.

Experiența a fost revelatoare pentru elevi. „Altfel voi privi de acum încolo fiecare scenă dintr-un spectacol. Acum când știu câtă muncă e în spatele fiecărui detaliu”, a declarat Patrick Vișoiu, care a jucat rolul Benvoglio, vărul lui Romeo.

„Lumea e o scenă. Ce am făcut noi aici e valabil și în viață. Succesul vine numai din muncă asiduă, disciplină și talent. Când crezi că nu mai poți, mai poți un pic!”, a spus și Catinca Popa, cea care a jucat-o pe Julieta.

Festivalul „Lingue in scena” a adunat până acum la Torino peste 12.000 de tineri, care au jucat, în total, 250 de piese.

Participarea elevilor orădeni la ediția din acest an a fost posibilă cu sprijinul Primăriei Torino, Consulatului României la Torino, asociației Aripi de lumină Torino și ONG-ului Pro-Timer din Oradea.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON