`
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 6413 rezultate
- Interlopi și poliţişti: Care a fost atmosfera la cheful de ziua de naștere a lui Romi Neguș (VIDEO) 24/04/2023
- Nu ratați BIHOREANUL tipărit: Aflați ce pensii speciale nesimțite se plătesc în Bihor! 24/04/2023
- Fraude pe graniță: Contrabanda cu produse și valută, o infracțiune „la modă” în Bihorul interbelic 23/04/2023
- Jaf de 15 milioane de dolari: au furat un container cu aur dintr-un aeroport din Canada 22/04/2023
- Primele imagini cu noile BMW-uri ale Poliţiei Rutiere Bihor. Bolizii cumpăraţi cu scandal sunt testaţi într-o mega-acţiune pe şosele (FOTO) 21/04/2023
- Frauda cu cerneală „simpatică”, în instanţă: Ex-directorul Școlii Avram Iancu din Oradea și fosta şefă a Casei Corpului Didactic au fost trimiși în judecată de DNA 19/04/2023
- Peste 100 de anchete penale în derulare privind achizițiile din pandemie: „Unifarm a făcut achiziții fără nicio regulă” 19/04/2023
- Lupi „curentaţi”: Un nou caz de furt de curent, depistat la o cunoscută pensiune din Țara Beiușului 19/04/2023
- Mega-recompensă! Afaceristul Mihai Borciu oferă 100.000 de euro pentru a afla cine a comandat incendierea Porsche-ului său 18/04/2023
- Bărbat din Bihor, arestat pentru trafic de migranţi. A primit 3.000 euro ca să transporte trei persoane până lângă Viena 18/04/2023
- Atac la Borciu: Mașina controversatului afacerist din Sântandrei, distrusă de un incendiu provocat intenționat 18/04/2023
- Bai după bairam: Bătaia dintre polițiștii bihoreni a ajuns în anchetă. Cine a mai fost la cheful şefului de Post din Pietroasa, Raul Rotar? 18/04/2023
- Nu ratați BIHOREANUL tipărit! Dezastrul de pe Dealul Ciuperca va fi plătit doar de orădeni 18/04/2023
- Monstrul din Holod: A ucis un câine cu o furcă şi a incendiat un altul! 13/04/2023
- Pentagon Leaks: Documente scurse de la Pentagon arată implicarea României în sprijinul Ucrainei 12/04/2023
- Alcoolemie de comă! O femeie, cadru militar, a condus beată, a lovit un biciclist și apoi a fugit 12/04/2023
- Actrița Monica Odagiu a lovit mortal un pieton. Cum s-a întâmplat accidentul 09/04/2023
- Bihorean condamnat la închisoare după ce i-a mințit pe polițiștii care i-au găsit câinele spânzurat. Ce a pățit ucigașul animalului 09/04/2023
- Braconier reţinut în Pietroasa: Bărbatul avea o armă clandestină, cu care vâna pe un fond cinegetic de lângă satul Măgura 07/04/2023
- Dan Diaconescu a fost ridicat de polițiști. Este bănuit că ar fi făcut sex cu gemene minore 06/04/2023
- Trotinetă cu bucluc: Cum a ajuns un orădean în ancheta polițiștilor după ce a fost prins fără permis pe trotinetă electrică 06/04/2023
- Donald Trump s-a predat și a fost plasat în arest. A pledat nevinovat la toate cele 34 de capete de acuzare (VIDEO) 04/04/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: În culisele unor tranzacții dintre Primăria Oradea și samsarii imobiliari 03/04/2023
- Liderul USR Dan Barna, lovit de mașină în timp ce traversa strada pe trotinetă. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere (VIDEO) 02/04/2023
- Detalii despre furtul din Tămaşda: Fiul proprietarilor a pus la cale totul şi i-a ghidat pe hoţi prin... Snapchat, pentru o parte din bani 02/04/2023
- Frații Tate au fost eliberați și plasați în arest la domiciliu. Ce mesaje au lăsat pe rețelele de socializare (FOTO/VIDEO) 01/04/2023
- Iertat de un dosar penal şi condamnat cu suspendare în altul, un hoț de 30 de ani din Oradea a furat scule şi cabluri de peste 11.000 euro 31/03/2023
- Trei hoţi din Arad au spart o locuinţă din Tămaşda. Pontul l-au primit de la o rudă a victimelor 31/03/2023
- Hoţi de lemne, prinşi la Borod. Trei tineri au tăiat 8 arbori într-o singură noapte 31/03/2023
- Gest șocant: Un actor rus și-a tăiat venele pe scenă, în fața spectatorilor, în semn de protest 30/03/2023
- Demolition Man: Afaceristul Ludescher Csaba și-a făcut terasă permanentă pe malul Crișului, sfidând Primăria (FOTO) 29/03/2023
- Trei tineri din Oradea, arestați, după ce au intrat peste un alt tânăr în casă, i-au smuls lanţul de la gât, un inel de pe deget şi telefonul mobil 28/03/2023
- Înșelăciuni cu mobilă la comandă. Percheziții și în Bihor 28/03/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum a fost descoperit un şef din Electrica Distribuție furând curent pentru vila personală 27/03/2023
- Federația de Baschet așteaptă decizia organelor abilitate privind „episodul ranga” din Oradea Arena (VIDEO) 26/03/2023
- Szatmári netulburatul: PSD-istul din Tărcaia cu parcare „privată” și-a retras denunțul 26/03/2023
- În Bihor, ca-n Vestul sălbatic: Autorii a două tâlhării au fost prinşi, iar doi agresori au fost arestaţi 24/03/2023
- Un român a fost omorât în Londra. Bărbatul a fost găsit pe stradă, înjunghiat în inimă 22/03/2023
- Flagrant cu droguri în Bihor: Doi bărbați au fost arestați, după ce au încercat să vândă cannabis în Sânnicolau de Munte (FOTO) 22/03/2023
- Crimă în Aleşd! Bărbat înjunghiat de femeia cu care băuse și chefuise 21/03/2023
- Violențele de la meciul de baschet dintre Oradea și Cluj, în ancheta federației 21/03/2023
- Victoraş, informatorul: Victor Micula și-a scos o adeverință care dezvăluie că a fost... informator al Poliției 21/03/2023
- IMAGINI cu baschetbalistul Karel Guzman intrând în Oradea Arena cu o rangă în mână. CSM: „Este recidivist” (VIDEO) 20/03/2023
- Spaima spărgătorilor: Poliţistă din Oradea, vicecampioană naţională la Judo (FOTO) 20/03/2023
- Detalii șocante despre baschetbalistul scandalagiu de la Cluj: După ce a fost descalificat, a vrut să intre în Oradea Arena cu o rangă! 19/03/2023
- Jucătorul clujean Karel Guzman, anchetat pentru ieșirea nervoasă de la Oradea (VIDEO) 19/03/2023
- Baschet: Oradea a bătut Clujul, după un meci cu scandal! (FOTO/VIDEO) 18/03/2023
- Trump spune că va fi arestat și strânge rândurile suporterilor: Le-a cerut americanilor să protesteze 18/03/2023
- VIDEO exclusiv: BIHOREANUL vă prezintă, în premieră, înregistrarea cu Victor Micula în patrulare, în uniformă şi la volanul maşinii de Poliţie! 17/03/2023
- Bărbatul care a ars în gangul unui bloc din Oradea a fost identificat. Care a fost cauza morţii 16/03/2023
- Un tânăr de 27 de ani din Bihor, găsit mort, într-o pădure din Cluj! Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă (VIDEO) 16/03/2023
- Poveste halucinantă în Autogara Nufărul din Oradea: Trei poliţişti au fost loviţi, înjuraţi şi ameninţaţi cu moartea de un pervers care şi-a scos "organul" în faţa călătorilor 16/03/2023
- Scene șocante în Oradea: O persoană a murit arsă de vie în centrul orașului! (FOTO/VIDEO) 15/03/2023
- Accident în Calea Aradului: O femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni (FOTO) 15/03/2023
- Patru spargeri în două zile în satul Gepiş: Doi bărbaţi au fost reţinuţi 15/03/2023
- Primarul Păcălici: Cum vrea să atragă un primar din Bihor maghiari în comuna lui? Promițându-le case ieftine! 15/03/2023
- Pe loc repaus! Judecătorul Ovidiu Galea își transformă anii de grănicer în... vechime ca jurist, de dragul pensiei speciale 14/03/2023
- Percheziții în Oradea, la „artiști” de graffiti, care au provocat distrugeri de peste 250.000 de lei 13/03/2023
- Accident între un tren de pasageri și unul încărcat cu mașini în România, din vina unui mecanic. CFR a dat inițial o informare greșită (VIDEO) 13/03/2023
- Dosarul șpăgilor transfrontaliere din Borș: Patru poliţişti de frontieră din Bihor au fost trimiși în judecată 13/03/2023
- Un nou accident grav cu ATV-ul la Vârtop-Arieșeni: O tânără de 18 ani a fost rănită 11/03/2023
- Mecanicul auto din Bihor care a vândut maşinile clienţilor la dezmembrări a fost reţinut. A escrocat cel puţin 5 persoane 10/03/2023
- Accident mortal în Bihor: Un motociclist de doar 20 de ani a pierdut controlul în curbă! 09/03/2023
- Perversul scăpat: Bărbatul arestat după ce s-a masturbat și a pipăit o tânără în Oradea e recidivist şi fusese lăsat liber de judecători 08/03/2023
- Hoţ de oi, prins în Sânnicolau Român: Fermierii din zonă sunt terorizaţi de furturile de ovine 08/03/2023
- Clanul din Tărcaia: Cum ajunge o mafie locală să-i hărţuiască şi să-i pedepsească pe cei care denunță ilegalități (VIDEO) 08/03/2023
- Spărgător de magazine după gratii: un orădean acuzat că a furat bunuri şi bani de peste 6.600 lei a fost arestat preventiv 07/03/2023
- Hoți în spitale: Zeci de angajați ai spitalelor din Bihor, scoși basma curată, deși au fost prinși chiar și cu furturi 07/03/2023
- Fostul ministru Gabriel Oprea, achitat în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină 06/03/2023
- „Pentru omul anului, generalu' generalilor”: Tzancă Uraganu i-a dedicat o manea lui Victor Micula, care a ajuns locul 1 pe YouTube (VIDEO) 06/03/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Caz emblematic de corupție la Tărcaia, unde primarul face legea după bunul plac 06/03/2023
- Om de afaceri român, omorât de fiul său de 16 ani. Adolescentul a dat o petrecere în casa în care se afla cadavrul 05/03/2023
- Despăgubiri în dosarul Hexi Pharma: Spitalul Judeţean Oradea va primi 1,3 milioane de lei, după ce i-au fost livraţi dezinfectanţi diluaţi 04/03/2023
- Scandal între un medic orădean și unul care a studiat la Oradea: înjurături, sancțiuni și un protest în fața spitalului (VIDEO) 03/03/2023
- Un polițist de la Protecție Internă a fost găsit împușcat cu arma din dotare (FOTO/VIDEO) 03/03/2023
- Managerul Spitalului Beiuș, Claudiu Lupău, „demis” de Tribunalul Bihor. În locul său ar fi trebuit să fie doctorița Teaha! 02/03/2023
- Escrocherie prin anunţuri false pe internet, cu zeci de păgubiţi, inclusiv din Bihor 02/03/2023
- Proteste în Grecia după accidentul de tren în care au murit peste 40 de oameni. Imagini cu momentul impactului (VIDEO) 02/03/2023
- Gardian cu pumnul tare: Un agent de la Penitenciarul Oradea, acuzat că a luat la bătaie un deţinut 02/03/2023
- Un documentar dedicat lui Iuliu Maniu și celor care au îndrăznit să-l comemoreze în comunism, proiectat la Oradea (VIDEO) 01/03/2023
- Poliţistul din Salonta care a răpit un proxenet şi l-a „anchetat” dezbrăcat în câmp a fost condamnat cu executare. Ce i-a imputat judecătorul 27/02/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Șefii de secții din Spitalul Județean din Oradea vor fi „remaniați” de Universitate 27/02/2023
- Caz incredibil în Oradea: Un mecanic auto a vândut la dezmembrări maşinile clienţilor! (FOTO / VIDEO) 24/02/2023
- Pagubă la dublu: Au prejudiciat cu 600.000 de lei bugetul statului, iar acum se vor din nou slujbași la Primărie 24/02/2023
- Spărgător prins la Tămaşda: a intrat în trei locuinţe ca să fure scule şi o boxă 23/02/2023
- Anchete „suspendate”: Zeci de bihoreni stau fără permis de conducere fiindcă nu avem un aparat de investigații toxicologice! 23/02/2023
- Pervers reținut în Oradea: A ieşit pe malul Crişului ca să îşi arate organul sexual elevelor! 22/02/2023
- Mărturii cutremurătoare ale pacienților cardiologului Tesloianu, acuzat că „fabrica” simptome: M-a operat de 7 ori, se tot infecta 19/02/2023
- Frații Tate își amenință o denunțătoare, martor-cheie: îi cer 300 milioane de dolari, dacă nu îşi retrage declaraţiile 18/02/2023
- Revoltător! Medic reputat, prins că făcea operaţii care nu erau necesare: le-a dat pacienţilor medicamente care să "fabrice" simptome (FOTO/VIDEO) 18/02/2023
- Tatăl ex-fotbalistului Marius Siminic, arestat pentru furt de baterii şi piese pentru camioane. Paguba se ridică la peste 40.000 lei 17/02/2023
- Șocant: Medici anchetați pentru că luau dispozitive medicale de pe cadavre și le montau altor pacienți 17/02/2023
- Fake-uri de altădată: Falsificarea de documente, bani și metale prețioase era o industrie înfloritoare în Bihorul interbelic 17/02/2023
- Cauza accidentului cu patru victime de pe DN1, din Urvind: Şoferul de TIR a trecut pe contrasens 16/02/2023
- Atac la restaurantul lui Rădeanu! Localul orădean a fost vandalizat cu vopsea roșie! (FOTO) 14/02/2023
- Bărbat jefuit de doi tineri în Oradea! Tâlharii i-au furat 5.000 lei și... i-au jucat la păcănele 14/02/2023
- Caz revoltător la Timișoara. Un profesor de matematică, acuzat că a molestat sexual o minoră de 13 ani (VIDEO) 14/02/2023
- Secretul directoarei: Accident de muncă ascuns, la Liceul Nicolae Bolcaș din Beiuș 14/02/2023
- Crime îngropate! Descoperire scandaloasă a BIHOREANULUI: medici chemaţi să constate decesul unor persoane transformă sinucideri, accidente şi omoruri în „morţi naturale” 14/02/2023
- Ai dreptul la card de energie dar nu l-ai primit? Lămuriri importante aduse de DASO 13/02/2023
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 08:01, 09 Mai 2024
- Bulibașa lui Sorbán: De ce l-a pus primarul din Lugaș pe liderul romilor pe loc eligibil 09:08, 09 Mai 2024
- Pasajul pe sub Bulevardul Decebal din Oradea va fi construit de firma Freyrom. Lucrările vor începe cu demolări de case (FOTO) 17:30, 09 Mai 2024
- Șoferii care dețin permis de categoria B pot conduce și motociclete, cu unele condiții 10:03, 09 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Tehnologia dă bătăi de cap: Rețeaua de calculatoare a Primăriei Oradea întâmpină probleme după probleme 14:48, 03 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Un anti-model: Bolojan 11:08, 30 Apr 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă circulației din 20 mai, anunță Ilie Bolojan 21:01, 09 Mai 2024
- Conferințele Dilema la Oradea: Virtuțile bunei guvernări 20:28, 09 Mai 2024
- Reparații pe terminate: Constructorii trasează marcajele rutiere în jurul Parcului 22 Decembrie (FOTO) 20:05, 09 Mai 2024
- Calea Aradului va fi închisă luni circulaţiei auto, dinspre Ioşia spre Biserica Emanuel (FOTO) 19:37, 09 Mai 2024
- Ce caută președintele chinez în Europa. Ștefan Popescu, analist de politică externă: „China are nevoie să nu existe un Occident unit.”
- De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington
- Cine a fost Olga Lengyel, supraviețuitoare de la Auschwitz, și cum se predă istoria Holocaustului în România
- Programatorul din Londra care te ajută să verifici tot ce cumpără statul român
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Da O ce veste minunata! Și să mai ai încredere... Postat 10 Mai 2024, 00:11 de levente49
- Pinonel O sa votăm Bolojan și Birta, pt ca doar... Postat 09 Mai 2024, 22:01 de Sandu2100
- mai ce brambureala Ce brambureala si frecangeala cu lucrarea... Postat 09 Mai 2024, 21:02 de scortosul
- Ce "mişto" Creste numarul donatorilor de organe, elicopterul... Postat 09 Mai 2024, 20:44 de Maikeltroll
- securitatea privata arata mai bine decat aeroportul Cluj, Timisoara,... Postat 09 Mai 2024, 18:54 de unu
Bihoreanul tipărit
- Primărie pe datorie: Dacă ar trăi din banii lor, un sfert dintre localitățile bihorene ar intra în faliment 08:01, 09 Mai 2024
- Secrete din culise: Amănunte neștiute din dosarul condamnării actorului Andrian Locovei pentru viol asupra unei colege 08:01, 08 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: A fost sau nu a fost viol? Lumea Teatrului orădean, împărțită în tabere 00:00, 07 Mai 2024
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
ACTUAL
- Judecătoarea bihoreancă din dosarul „2 Mai”, acuzată de noi gafe: mama tinerei care a murit, întrebată dacă a fost la înmormântare 19:12, 09 Mai 2024
- Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA, după o dezvăluire Recorder (VIDEO) 19:05, 08 Mai 2024
- Avertizări de inundații pe râuri din Bihor. Cod portocaliu în zona Crișului Pietros 18:40, 08 Mai 2024
- Medici: Florin Piersic are o infecție generalizată în organism, septicemie. Un nou mesaj din partea actorului 15:30, 08 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Pugiliştii de la Basti Box Salonta s-au întors cu şapte medalii de la concursuri internaţionale 18:44, 09 Mai 2024
- Oradea găzduiește Campionatul Național Universitar de baschet feminin 09:35, 09 Mai 2024
- Liga a III-a: Egal pentru Lotus Băile Felix la Carei şi înfrângere pentru Crişul Sântandrei la Satu Mare 19:31, 08 Mai 2024
- CSM Oradea va avea doi reprezentanţi la Mondialele individuale de Judo din Abu Dhabi 14:55, 08 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Filmul „21 de rubini” al preotului Ciprian Mega a fost publicat integral pe YouTube (VIDEO)
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO)
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO)
Oradea Noastră
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
- Busu de Bihor: Autodidact în meteorologie, tânărul Roberto Popa prognozează cu acuratețe vremea pentru bihoreni 08:05, 07 Mai 2024
- Fața orașului: O familie de lebede și-a făcut un cuib neobișnuit în Oradea (FOTO) 16:00, 06 Mai 2024
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
Bihor
- Centura Sântandrei va fi deschisă circulației din 20 mai, anunță Ilie Bolojan 21:01, 09 Mai 2024
- Reparații pe terminate: Constructorii trasează marcajele rutiere în jurul Parcului 22 Decembrie (FOTO) 20:05, 09 Mai 2024
- Calea Aradului va fi închisă luni circulaţiei auto, dinspre Ioşia spre Biserica Emanuel (FOTO) 19:37, 09 Mai 2024
- Judecătoarea bihoreancă din dosarul „2 Mai”, acuzată de noi gafe: mama tinerei care a murit, întrebată dacă a fost la înmormântare 19:12, 09 Mai 2024
Stiri Oradea
- Reparații pe terminate: Constructorii trasează marcajele rutiere în jurul Parcului 22 Decembrie (FOTO) 20:05, 09 Mai 2024
- Calea Aradului va fi închisă luni circulaţiei auto, dinspre Ioşia spre Biserica Emanuel (FOTO) 19:37, 09 Mai 2024
- Porți... închise: Aeroportul Oradea nu va mai primi oaspeți în acest weekend. Primele imagini din interiorul noului terminal (FOTO) 18:01, 09 Mai 2024
- Pasajul pe sub Bulevardul Decebal din Oradea va fi construit de firma Freyrom. Lucrările vor începe cu demolări de case (FOTO) 17:30, 09 Mai 2024
Timp Liber
- „Floare de Iris, floare de colț...”: Concert Iris la Noo’vo Resto Lounge, în Oradea (VIDEO) 18:26, 09 Mai 2024
- Orchestra "Lăutarii" din Chişinău va concerta alături de Monica Anghel, Paula Seling și alții în Piața Unirii din Oradea 11:35, 09 Mai 2024
- „Valea împăcării” și „Triplu By-pass”. Un fost deținut politic își lansează la Muzeul Orașului Oradea două romane document 10:54, 09 Mai 2024
- România pitorească: Zeci de imagini realizate de artiști fotografi internaționali vor fi expuse în Cetatea Oradea 18:20, 08 Mai 2024
Revista Familia
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: Un punct termic rămâne fără apă caldă 10:11, 09 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Alte șase puncte termice rămân fără apă caldă 16:53, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Încă două puncte termice rămân fără apă caldă 10:41, 08 Mai 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde în Piața 1 Decembrie, Piața Independenței și pe alte străzi din oraș 15:31, 07 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6364 RON
- 1 EUR = 4.9753 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON