Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
< Pagina precedentă 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 6426 rezultate
- Caz şocant la Spitalul de Psihiatrie din Ştei: O asistentă şefă şi două îngrijitoare sunt judecate pentru ucidere din culpă 20/09/2022
- „Temnicerul” Chiş: Detalii șocante din dosarul fermierului din Bihor care a ţinut 10 oameni în sclavie (FOTO) 20/09/2022
- Procurori economi: Cum au vrut să "îngroape" anchetatorii din Aleşd dosarul unei mame care şi-a bătut fetiţa de 4 ani 18/09/2022
- Un cunoscut preot din București a fost reținut, după ce o femeie l-a acuzat că a agresat-o sexual în timpul spovedaniei! 17/09/2022
- Jaf într-o vilă din Cihei: Doi tineri cu cagule pe faţă au furat bani, bijuterii, haine, poşete şi blănuri de peste 140.000 lei 16/09/2022
- După 29 de ani: O femeie și un bărbat din România, arestați în cazul unei crime din Ungaria. Sunt suspectați că au omorât o văduvă și i-au luat banii 15/09/2022
- Nebunie la Psihiatrie: Un infirmier şi un asistent din Oradea, judecaţi pentru că au „liniştit” cu pumnii un pacient epileptic 15/09/2022
- Bărbatul care și-a omorât iubita, s-a plimbat cu cadavrul în portbagaj și apoi l-a abandonat pe un câmp din Bihor a fost trimis în judecată 14/09/2022
- Procurorii anti-mafie din Oradea au o șefă nouă. Cine este ea 14/09/2022
- Scrisoare pentru barză: Vestitul primar Ioan Man din Finiș bate câmpii și-n scris! 13/09/2022
- Whisky-man în cătuşe: Un hoţ din Sârbi a golit dulapul cu băuturi din casa unui bihorean 12/09/2022
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Trafic de coșmar! Noul an școlar a dat peste cap circulația în Oradea 12/09/2022
- Vicepremierul Kelemen Hunor, despre scandalul etnic de la Școala Bălcescu din Oradea: Nu este vorba de segregare 08/09/2022
- Cum a obţinut un nevăzător din Oradea permis de conducere și de ce l-a denunțat fosta soție 07/09/2022
- Dezacord la acord: De ce a respins Tribunalul Bihor acordul de recunoaștere a vinovăției lui Dorinel Edu 07/09/2022
- Accident groaznic în Episcopia Bihor: Un tânăr migrant care a încercat să urce în tren din mers a rămas fără o mână și un picior 06/09/2022
- Sorbonel de AUR: Client al fabricii de diplome de la Oradea, responsabilul cu banii la nunta lui Simion 03/09/2022
- Relaxare a vizitelor în spitalele din Oradea „la presiune”, după ce BIHOREANUL a relatat despre nemulțumirea aparținătorilor 02/09/2022
- La bine și la greu... Două asistente de la un spital din Bihor, prinse că au „dosit” o probă de la un șofer băut la volan 01/09/2022
- Tribunalul Bihor a respins acordul de recunoaştere între DIICOT şi evazionistul Dorinel Edu. "Soluţia e nejustificat de blândă" 31/08/2022
- Arestare în grup: 9 persoane după gratii şi 3 în arest la domiciliu pentru hărţuirea unei adolescente violate 31/08/2022
- Golani online: Grupările interlope din Oradea duc un război pe Facebook, care riscă să degenereze în stradă (FOTO/VIDEO) 30/08/2022
- Gruparea de traficanţi de cocaină a "Împăratului interlopilor" Uţu Rohozneanu, trimisă în judecată. Între ei sunt şi doi bihoreni 29/08/2022
- Ștampilă cu mister: Dosarul ștampilei false de la Școala Avram Iancu din Oradea zace la sertar 28/08/2022
- Cine sunt cei patru bihoreni prinşi cu o recoltă de peste 200 kilograme de canabis. Unul a mai avut o seră cu "iarbă" la Oradea 25/08/2022
- Mascaţii au descins în Tinca: 11 persoane reţinute, după ce au şantajat o adolescentă violată să-şi retragă plângerea 25/08/2022
- Captură uriaşă a poliţiştilor şi procurorilor Antidrog în Bihor: peste 200 kilograme de canabis şi aproape 11.000 euro au fost confiscaţi (FOTO/VIDEO) 25/08/2022
- Inconştienţă criminală. Dezvăluiri revoltătoare în cazul pădurarului ucis la un braconaj în Remetea: l-au lăsat să moară! 25/08/2022
- Atenţie în magazine! Un hoţ a fost prins în flagrant cu geanta furată dintr-un coş de cumpărături, la Hidișelu de Sus 24/08/2022
- Patronul grupului Selina, Beneamin Rus, a scăpat de procesul de evaziune fiscală. ANAF, obligată să-i returneze 1,8 milioane lei 24/08/2022
- Spargere într-un ABC din Oradea. Hoţul a forţat geamul de servire şi a bruscat un trecător care l-a surprins în flagrant 23/08/2022
- Procurorul orădean Liviu Lascu, propus şef al Secţiei Militare a DNA: "Pentru mine e o provocare" 22/08/2022
- Fiica „ghidului spiritual” al lui Vladimir Putin a murit după ce mașina în care era a explodat. ”Liniile roșii au fost depășite” (VIDEO) 21/08/2022
- Raport FBI: Angelina Jolie ar fi fost agresată de Brad Pitt chiar înainte de divorț 20/08/2022
- O nouă reţinere în cazul câinelui rottweiller spânzurat în pădurea din Sâniob: fostul proprietar al patrupedului a fost reţinut 18/08/2022
- Lugaș City: Primarul Sorban Levente, reclamat la Poliție pentru că a „umflat” rezultatele recensământului 17/08/2022
- Un neamț a găsit în grădină un sac de gunoi cu 100.000 de euro și bijuterii. Autoritățile l-au lăsat să-l păstreze 17/08/2022
- Minivacanţă în Arestul Poliţiei Bihor: Doi şoferi de BMW și Audi, prinşi băuţi şi fără permis la volan, au fost reţinuţi pentru 24 de ore 16/08/2022
- Trei bihoreni s-au ales cu dosare penale pentru pescuit ilegal! (FOTO) 16/08/2022
- Cazul câinelui Rottweiler găsit spânzurat într-o pădure din Bihor: principalul suspect a fost reţinut 16/08/2022
- Ucigaș la volan: Autorul accidentului din Nojorid, în care o tânără a murit, este suspectat că l-ar fi comis intenționat (FOTO) 16/08/2022
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Record național, Oradea are în plan 10 pasaje subterane, în valoare de peste 330 milioane lei 16/08/2022
- Hoții de Finiș: Un polițist îi dă amendă după amendă fostului pădurar care îl acuză de cârdășie cu hoții de lemne (FOTO/VIDEO) 11/08/2022
- Un tânăr condamnat pentru omor a dat foc celulei în care era închis în Penitenciarul Oradea. „Este în stare critică” 10/08/2022
- Filmul crimelor șocante din Argeș, refăcut de anchetatori: „Scenele de la fața locului sunt greu de descris” 10/08/2022
- „Mi-au spart chiar și seiful”: FBI a făcut percheziții la reședința lui Donald Trump din Florida 09/08/2022
- Un nou accident grav în Bulgaria: Doi români sunt în stare gravă (VIDEO) 09/08/2022
- Accident groaznic în Bulgaria: Patru români aflați într-un autocar au murit 06/08/2022
- Hoțul de alocații: un bihorean care a cheltuit în interes personal banii copiilor săi a fost condamnat la închisoare cu suspendare! 05/08/2022
- Anchetă în cazul unui rottweiler găsit spânzurat într-o pădure din Bihor. Cei care ar putea avea informații sunt rugați să sune la Poliție 01/08/2022
- De ce a fost achitat Vasile Blaga în dosarul de trafic de influență: N-a știut că cei 700.000 de euro primiți sunt bani din corupție 30/07/2022
- Primarul şi femeile: Edilul din Finiș și-a ridicat în cap localnicii cu noi isprăvi (FOTO) 29/07/2022
- Școala în „service”: În plină vacanță de vară, Ministerul Educației a supus dezbaterii publice noile legi ale învățământului. Vezi ce ni se pregătește! 28/07/2022
- Femeia din Bihor care şi-a ucis soţul în bătaie a fost trimisă în judecată pentru omor. Procurorii susţin că un martor a vrut să încurce ancheta 27/07/2022
- Tupeu degeaba: Asistenta anchetată în dosarul vaccinărilor „la chiuvetă” pe șpăgi a picat concursul pe funcție la DSP Bihor cu o notă jenantă! 26/07/2022
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Parcările neregulamentare din Oradea, problema numărul unu a locuitorilor. Ce măsuri plănuiește Primăria 25/07/2022
- Întâmplare şocantă în Oradea: O tânără de 25 de ani a sărit de la etaj 24/07/2022
- La loc comanda: Curtea de Apel Oradea refuză să-l lase acasă pe adolescentul de 15 ani acuzat de tentativă de omor 22/07/2022
- Îl cunoaşteţi? Casierul unui supermarket din Oradea a fost şmenuit de un bărbat (FOTO/VIDEO) 22/07/2022
- Hoţ de mic: Un adolescent de 15 ani din Bihor, reținut fiindcă ar fi furat un moped, două scutere şi o bicicletă 20/07/2022
- Inspector al Direcţiei Antifraudă Oradea, trimis în judecată pentru o şpagă de 15.000 euro 20/07/2022
- Un consilier din Garda Forestieră trimis în control şi-a recuperat cheltuielie de cazare de la pădurarul pe care îl verifica. DNA Oradea i-a trimis pe amândoi în arest 20/07/2022
- Tribunalul Bihor: Arest la domiciliu pentru adolescentul drogat care l-a tăiat în zona gâtului pe un băiat care a refuzat să îngenuncheze în fața lui 19/07/2022
- Percheziţii în Bihor: Cinci persoane au fost reţinute pentru contrabandă cu ţigări (FOTO) 19/07/2022
- Amante criminale: Culisele iubirii mortale care le-a împins pe două femei îndrăgostite din Bihor să ucidă 19/07/2022
- Ucigaşul de pe Calea Borşului din Oradea a fost condamnat definitiv. Ce le-a povestit anchetatorilor (VIDEO) 17/07/2022
- Hărţuire da, şantaj ba! „Profesoara sexi” a episcopului reformat de Oradea a fost achitată 16/07/2022
- Doi hoţi au prădat şase locuinţe din Oradea. Paguba depăşeşte 7.000 lei 15/07/2022
- Bancomat cu belele: Banii „evaporați” din contul unui bihorean, returnați de Banca Transilvania după mai bine de 1 an şi jumătate (VIDEO) 15/07/2022
- Curtea Constituţională l-a scăpat de 13 ani de închisoare pe mega-evazionistul orădean Ion Govoreanu! 14/07/2022
- Dronă militară, prăbușită lângă Câmpia Turzii (VIDEO) 14/07/2022
- Băiatul care a tăiat grav gâtul unui adolescent din Oradea, pentru că a refuzat să îngenuncheze, a fost trimis în judecată. Era drogat când a comis atacul 14/07/2022
- Detalii din dosarul traficanților de cocaină prinși într-o cabană din Bihor: Columbienii au fost aduși în țară cu un taxi 14/07/2022
- Operațiunea de kompromat împotriva jurnalistei Emilia Șercan, conexiuni cu trustul Realitatea Plus 13/07/2022
- Un ofiţer din ancheta drogurilor extrase într-o cabană din Bihor: „Reţeta era ştiută doar de columbieni” (VIDEO) 12/07/2022
- Un orădean printre „chimiștii” de la Zece Hotare: Detalii exclusive despre primul laborator de extragere secundară a cocainei din România (FOTO/VIDEO) 12/07/2022
- A „plouat” cu dosare penale și amenzi în Bihor. Doi şoferi, prinşi drogați la volan într-o singură noapte (FOTO / VIDEO) 10/07/2022
- Jaf pe Şoseaua Borşului, în Oradea: Un bărbat a fost atacat de doi tineri care i-au smuls geanta cu carduri, bani şi telefonul mobil 08/07/2022
- Lovitură uriaşă a unei grupări de hoţi, în Bihor: Au furat piese auto de 2,2 milioane lei, în doar câteva săptămâni! 08/07/2022
- Doi şoferi străini, prinşi conducând drogaţi prin Oradea 07/07/2022
- România nebună: Șofer omorât în trafic, pentru că... a agățat oglinda unei dubițe 07/07/2022
- Invitaţie la viol: Gravă neglijență a Poliției Bihor în cazul obsedatului din Hotar care a abuzat trei copilași fără apărare 07/07/2022
- Acuzaţii şoc la adresa cunoscutului actor Andrian Locovei din Oradea: Procurorii l-au reţinut pentru viol! 06/07/2022
- Tupeu, nu glumă! Asistenta „săltată” de DNA Oradea pentru vaccinări „la chiuvetă” s-a înscris la concurs pentru un post la DSP Bihor 05/07/2022
- Dezvăluiri șoc în dosarul bihoreanului ucis la comandă de nevastă și de amanta ei: soția era deranjată că el voia să facă sex! 04/07/2022
- Tragedie în Alpii italieni: Cel puțin 6 morți, 9 răniți și 20 de dispăruți, printre care și români (FOTO) 04/07/2022
- Româncă ucisă de rechini, în Egipt. Autoritățile au decis să închidă plajele de lângă Hurghada 03/07/2022
- Accident la Super Rally în Târgu Mureș: Monopostul condus de Mihai Leu a ieșit în decor și a rănit doi copii (VIDEO) 02/07/2022
- Captură uriașă de droguri, făcută de polițiștii și procurorii din Oradea! Trei bărbați, prinși în flagrant când încercau să vândă cocaină (FOTO) 02/07/2022
- Percheziţii în Bihor în cazul unor hoţi care au furat 43.000 euro dintr-o maşină. Printre suspecţi e o "vedetă" care a jefuit 5 bănci în Italia 01/07/2022
- Peste 26.000 pachete de ţigări de contrabandă au ajuns în Bihor pe ruta Suceava-Salonta. Patru persoane au fost reţinute (FOTO) 01/07/2022
- Scandalul fraudei cu cerneală „simpatică”: Directorul Școlii Avram Iancu, inculpat de DNA 30/06/2022
- Şofer pus pe scandal în Beiuş: circula cu permisul suspendat, cu o alcoolemie de "comă" şi a refuzat să se lase dus la analize 29/06/2022
- Tânără drogată, prinsă la volan în Oradea, un şofer "afumat" a fost tras pe dreapta în Valea lui Mihai 29/06/2022
- Caz şocant în Bihor: Un bărbat a distrus mai multe maşini pe stradă, şi-a atacat familia şi a vrut să-l înjunghie şi pe unul din poliţiştii chemaţi în ajutor 29/06/2022
- Băiatul atacat cu cuțitul în Oradea e la Terapie Intensivă și respiră printr-un tub. Agresorul a fost arestat 23/06/2022
- O femeie din Bihor şi-a lăsat casa neîncuiată şi a rămas fără bijuterii de aur de peste 12.000 lei. Unde le-au găsit poliţiştii 23/06/2022
- Adolescentul din Oradea care a tăiat un băiat în zona gâtului a fost reţinut: Rana provocată victimei are 10 centimetri! 23/06/2022
- Operaţiunea "albirea": Cum a scăpat de dosarul penal un poliţist de frontieră din Bihor prins cu alcool la volan 23/06/2022
- Pervers după gratii: Bărbat din Bihor, condamnat pentru a doua oară pentru distribuirea de filme şi fotografii pornografice cu copii 22/06/2022
< Pagina precedentă 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Pagina următoare >
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO) 22:03, 19 Mai 2024
- Dat afară, bun de șef: Cine a tras sforile pentru noul director al Hidroelectrica la Cluj și la Oradea 08:50, 20 Mai 2024
- Fraţii Micula, un nou proces câştigat împotriva României la Washington 12:50, 20 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO) 20:35, 17 Mai 2024
- S-au reluat lucrările la centura Aleșd, după un an de blocaje! (FOTO) 18:31, 20 Mai 2024
- Începe construirea parcurilor industriale din județ. Firmele care le vor ocupa pot primi fonduri UE 18:13, 20 Mai 2024
- Ziua Încrederii, la Liceul Ortodox din Oradea: Elevii au fost profesori pentru o zi, ca să capete încredere în ei (FOTO) 17:46, 20 Mai 2024
- Statuia voievodului Mihai Viteazul va fi dezvelită joi în piațeta din Centrul Civic al Oradiei 17:15, 20 Mai 2024
- Leonard Zăicescu despre antisemitismul din România: Antisemiții continuă să rămână pedepsiți
- De ce este important Parlamentul European – dezbatere la Iași cu candidații din Moldova
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- România nu mai poate reabilita criminali de război. Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Holocaustului: Sunt tineri care nu au habar de pogrom
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Ca el sunt sute... ... prin primarii, prin cj, prin deconcentrate,... Postat 20 Mai 2024, 18:23 de pinonel
- Au tupeu bugetarii! Astia-s rupti in cur_te, n-au bani de salarii... Postat 20 Mai 2024, 18:21 de pinonel
- Madar e din alta liga N-am votat niciodata nici cu ciuma rosie... Postat 20 Mai 2024, 18:18 de pinonel
- Petre93 Nu văd. Postat 20 Mai 2024, 18:15 de Sandu2100
- da asta se intimpla cand esti sluga la doi... Postat 20 Mai 2024, 18:15 de richard
Bihoreanul tipărit
- George Tătar, președintele FC Bihor Oradea, înaintea barajului pentru promovare: „Microbiștii trebuie doar să fie alături de echipă” 10:20, 20 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
ACTUAL
- Temperaturi destul de ridicate, dar și ploi. Prognoza meteo publicată de ANM 15:41, 20 Mai 2024
- Președintele Iranului a murit într-un accident de elicopter (VIDEO) 14:29, 20 Mai 2024
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- FC Bihor s-a deplasat la Dolj, pentru prima manşă a barajului de promovare cu ACSO Filiaşi 16:26, 20 Mai 2024
- Handbal: CSM Oradea are nevoie de cel puţin un egal, în meciul de luni, pentru a se califica la barajul de promovare 11:12, 20 Mai 2024
- Suporterii echipei FC Bihor vor avea parte de transport gratuit pentru meciul de la Filiași 14:48, 19 Mai 2024
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- S-au reluat lucrările la centura Aleșd, după un an de blocaje! (FOTO) 18:31, 20 Mai 2024
- Începe construirea parcurilor industriale din județ. Firmele care le vor ocupa pot primi fonduri UE 18:13, 20 Mai 2024
- Statuia voievodului Mihai Viteazul va fi dezvelită joi în piațeta din Centrul Civic al Oradiei 17:15, 20 Mai 2024
- Jandarm campion: Un orădean a luat locul I la Campionatul Național de culturism 17:01, 20 Mai 2024
Stiri Oradea
- Statuia voievodului Mihai Viteazul va fi dezvelită joi în piațeta din Centrul Civic al Oradiei 17:15, 20 Mai 2024
- Adrian Madar, candidatul PSD la Primăria Oradea: "Îi propun domnului Florin Birta o dezbatere pe teme de mare interes pentru orădeni!" 14:55, 20 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul „Florica Ungur” din Oradea 12:20, 20 Mai 2024
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
Timp Liber
- „Încet și cu foc”: călătorie muzicală, marți, la Oradea, cu Victor Sandu la violoncel și Camelia Andone la pian 15:25, 20 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul „Florica Ungur” din Oradea 12:20, 20 Mai 2024
- Unde ieșim săptămâna asta: Joi seara, Lord Of The Dance la Oradea Arena 09:40, 20 Mai 2024
- Gentlemeni pe motor: Zeci de motocicliști îmbrăcați elegant au pornit în paradă prin Oradea și Băile Felix (FOTO/VIDEO) 20:15, 19 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare anunță întreruperea furnizării energiei termice pentru 5 puncte termice din Oradea 14:39, 20 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5879 RON
- 1 EUR = 4.9751 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON