URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iulie 2022, 14:00

Un ofiţer din ancheta drogurilor extrase într-o cabană din Bihor: „Reţeta era ştiută doar de columbieni” (VIDEO)

Televiziunea Digi24 a difuzat, marţi, o declaraţie făcută, sub protecţia anonimatului, de unul dintre ofiţerii care face ancheta în care a fost descoperit primul laborator secundar de extragere a cocainei din România, într-o zonă izolată din Bihor. Acesta a explicat cum drogurile au ajuns în Europa pe calea aerului, iar apoi au fost "depozitate în locuri izolate din România".

Columbienii au sosit în Bihor fiindcă doar ei ştiu reţeta de extragere a drogurilor din cafeaua măcinată. "Ulterior, aceste droguri erau extrase şi amestecate cu alte substanţe, astfel încât să fie obţinut produsul final, respectiv cocaina clorhidrat. Cei doi "chimişti" din Columbia aveau un rol esenţial în această operaţiune criminală, întrucât aceştia erau singurii care puteau extrage drogurile, pe baza unei reţete secrete, ştiute doar de ei", a detaliat omul legii. 

Acesta a precizat şi că membrii cartelurilor din Columbia caută mereu colaboratori, inclusiv din România, pentru a putea trafica droguri: "Cetăţenii români, într-adevăr, la fel ca orice alţi cetăţeni europeni, au o uşurinţă foarte mare în a intra în contact cu cartelurile columbiene de droguri, întrucât acestea sunt nu neapărat disperate, dar sunt întotdeauna deschise la noi oportunităţi şi o astfel de oportunitate s-a ivit, astfel încât au profitat la maximum de ea".

În fine, ofiţerul a dezvăluit că operaţiunea de prindere în flagrant de la Zece Hotare a fost una delicată şi prin prisma faptul că traficanţii lucrau cu substanţe periculoase, inflamabile.

"În procesul de extragere a cocainei sunt utilizaţi anumiţi precursori, anumite substanţe toxice inflamabile şi foarte periculoase. Tocmai de aceea, specialiştii noştri din cadrul Serviciului Antidrog, în laboratoare clandestine şi alte tipuri de genuri acestora, au intervenit iniţial pentru securizarea zonei şi eliminarea oricăror pericole ar putea surveni, întrucât aceste substanţe pot fi foarte periculoase când nu sunt controlate în mod corect", a spus ofiţerul din anchetă. 

După cum BIHOREANUL a scris, cinci persoane au fost reţinute în urma unei acţiuni de amploare coordonate de structura centrală a DIICOT, după ce anchetatorii i-au filat şi prins în flagrant când extrăgeau, prin metode specifice, cocaină amestecată - pentru a putea fi adusă în România - cu cafea măcinată.

Unul dintre cei cinci este un orădean care a mai avut probleme cu legea. Este vorba despre Emilian Dorel Silaghi, 55 ani, cunoscut în lumea interlopă orădeană sub porecla Sisi şi implicat, în trecut, în grupări profilate pe clonări de carduri în America de Sud.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON