Un ceas de aur care a aparținut celui mai bogat pasager de pe Titanic, omul de afaceri american John Jacob Astor, a fost vândut la licitație pentru 1,175 de milioane de lire sterline, adică 1,37 de milioane de euro, stabilind un nou record pentru un obiect legat de celebra navă, a anunțat casa de licitații britanice Henry Aldridge & Son, citată de presă.
Ceasul are inițialele JJA, iar proprietarul lui, considerat atunci unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a murit la doar 47 de ani, la scufundarea Titanicului. John Jacob Astor și-a văzut soția, Madeleine, urcând pe o barcă de salvare, alături de femei și copii, iar apoi a murit, alături de alte circa 1.500 de victime ale tragicului eveniment petrecut pe 15 aprilie 1912.
Cadavrul a fost găsit la 22 aprilie 1912, împreună cu ceasul de buzunar din aur de 14 carate, scos acum la licitație.
„Ceasul a fost complet restaurat după ce a fost returnat familiei” lui John Jacob Astor „şi purtat de fiul său, ceea ce îl face o piesă unică din istoria Titanicului şi unul dintre cele mai importante ceasuri din istoria celui mai faimos vas din lume”, a precizat casa de licitaţii.
Despre cumpărător se știe doar că este cetățean american.
Inițial, se estima că ceasul va fi vândut pentru o sumă între 100.000 și 150.000 de lire. Costul final depășește recordul anterior al licitațiilor pentru obiecte de pe Titanic, deținut de o vioară pentru care, în 2013, s-a plătit 1,1 milioane de lire sterline.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.