URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Mai 2024, 10:22

Ziua Europei, sărbătorită la Oradea cu „Lăutarii” din Chișinău, Monica Anghel și Paula Seling. Care a fost atmosfera în Piața Unirii (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 3.000 de oameni au sărbătorit Ziua Europei, vineri seara, în Piața Unirii din Oradea, alături de Orchestra Națională „Lăutarii” din Chișinău și invitații ei.

Spectacolul „Lăutarii altfel”, organizat de Visit Oradea și condus de dirijorul Nicolae Botgros, a oferit publicului ritmuri de muzică clasică, pop, jazz și, bineînțeles, folclorice.

Orchestra de peste Prut i-a avut ca invitaţi pe Monica Anghel, Vali Boghean, Brio Sonores şi Paula Seling.

Vals cu orchestra „Lăutarii”

Vremea bună i-a încurajat pe orădeni și turiști să asiste la evenimentul din Piața Unirii, organizat pentru celebrarea, cu o zi mai târziu, a Zilei Europei (9 mai). 

Acolo, organizatorii au pregătit în jur de două mii de scaune, care s-au dovedit a nu fi suficiente, astfel că unii oameni s-au așezat pe bordurile fântânilor arteziene, în timp ce alții au urmărit spectacolul în picioare.

Repertoriul ales de Orchestra Lăutarii pentru evenimentul de Ziua Europei a fost unul divers. Muzicienii, îmbrăcaţi în haine elegante, au deschis seara cu „Suita Carmen” şi au continuat apoi cu celebrul Vals nr. 2 a lui Dmitri Shostakovich. 

"Sunt sigur că aţi simţit deja că acest spectacol nu este ceea ce v-aţi aşteptat. Este, poate, total altceva şi cu siguranţă mult mai mult decât v-aţi aşteptat", s-a adresat publicului, la un moment dat, Emil Trifa, prezentatorul evenimentului. 

Trilurile Ciocârliei

Ritmurile vioaie ale muzicii populare, care au adus notorietate orchestrei de la Chişinău, nu au lipsit, spre bucuria publicului, care a aplaudat pe trilurile melodiei „Ciocârlia”, dar şi pe Hora şi Sârba de la Nord.

Monica Anghel i-a emoționat pe orădeni cu piesa "Dau viaţa mea pentru o iubire", ea interpretând, printre altele, și "Lacrimi de jar" sau "Aoleu, ce ploaie vine de la Cluj", în timp ce Paul Seling a cântat alături de public melodii precum "Lasă, Doamne, dor" sau "Noapte caldă". 

Duo Sonores, trupă câştigătoare a sezonului patru „Românii au talent”, a emoţionat spectatorii cu interpretarea celebrei piese italiene de dragoste "Caruso".

Basarabeanul Vali Boghean a oferit un spectacol complet publicului, cântând ba la voce, ba la trompetă sau fluier melodii precum "Cântec de leagăn", "Mândra din Balcani" sau "Boschetar".

Atmosfera a fost antrenantă, iar mulți dintre spectatori au cântat alături de invitați și chiar au dansat. 

Venim cu bucurie...”

Buna dispoziţie a spectatorilor a fost remarcată şi de Nicolae Botgros, care le-a spus că se simte foarte bine la Oradea. 

"Vă mulţumesc din suflet pentru că sunteţi prezenţi la spectacolul de astăzi. Să dea Domnul să ne revedem! Noi, cei care suntem în scenă, venim cu bucurie pentru dumneavoastră cei care sunteţi aici", a spus dirijorul. 

Pentru final Orchestra Lăutarii din Chişinău a păstrat "Marşul lui Radetzky", care i-a ridicat la dans pe spectatori și i-a pus pe aplauze.

După concert, orădenii s-au dispersat rapid de pe platoul din Piaţa Unirii, unii s-au îndreptat spre case, în timp ce alţii au ales să mai facă un popas la terasele din jur unde petrecerea abia începuse. 

Oradea Pasajul Vulturul Negru

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON