URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 30 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cele mai multe statui le veți găsi ori în țările mari, foste imperii, ori, paradoxal, în cele mai mărunte. Din prima categorie face parte, de pildă, Marea Britanie, unde personalitățile abundă și era păcat să nu fie imortalizate. La polul opus mi s-a părut a fi Macedonia de Nord, unde, la o populație de nici trei milioane de locuitori, sunt o grămadă de lucrări de for public...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Doi necăjiți din Bihor au devenit primii români pe care justiția noastră i-a condamnat la închisoare, ce-i drept cu amânare, pentru că în 2021 și-au retras copiii de la școala din Bratca. Cazul a ajuns în instanță după ce școala a anunțat Poliția și DGASPC, iar Parchetul Aleșd i-a inculpat pentru împiedicarea dreptului la educație.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pentru cine veți vota pentru a ocupa funcția de primar al Oradiei, la alegerile din 9 iunie?








De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Epuizarea profesională, denumită și burnout, este definită de Organizația Mondială a Sănătății ca un sentiment de oboseală intensă și constantă, de pierderea controlului și de incapacitatea de a obține rezultate concrete la locul de muncă.

Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru realizarea unor lucrări de modernizare a rețelelor termice, în cadrul proiectului "Valorificarea energiei geotermale în asociație cu pompe de căldura, pentru producerea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în cartierul Nufarul I - Oradea", mâine, 10 aprilie 2024, ora 08:00, se întrerupe furnizarea apei calde de consum, pentru o parte dintre consumatorii situați pe străzile: C. Noica, Aleea Zidarilor, Aleea Forajului, Peneș Curcanul, Onisifor Ghibu, Nufărului, Morii și Bumbacului.

Reluarea furnizării apei calde de consum și a încălzirii se va realiza vineri, 12 aprilie 2024, începand cu ora 12:30.

Pentru informații suplimentare privind stadiul furnizării, utilizatorii pot apela Dispeceratul Scada, Tel Verde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau 0259 467 577 - Dispecerat Scada.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Termoficare Oradea S.A.
09 aprilie 2024

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5851 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON