URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
25 Aprilie 2024, 16:35

Începe Târgul de Paște din Oradea. Vezi programul evenimentelor! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A mai rămas doar o zi până vom spune START unei noi ediţii a Târgului de Paşte din Oradea. Ne pregătim aşadar să întâmpinăm Sărbătorile Pascale şi invităm toţi orădenii şi turiştii care ne vizitează în această perioadă, să se bucure împreună cu noi de acest eveniment dedicat întregii familii. Târgul de Paşte se desfăşoară în perioada 26 aprilie – 6 mai, la Cetatea Oradea.

Programul ediţiei 2024 cuprinde numeroase activităţi, ateliere şi jocuri pentru copii, care îşi vor putea testa şi exersa din plin abilităţile creative.

Din program nu vor lipsi sesiunile de baloane modelate, pictură pe faţă, decorarea de ouă gigant, vânătoare de ouă de ciocolată şi întâlnirile cu Iepuraşul de Paşte. Distracţia pentru cei mici va fi asigurată şi de cele peste 10 atracţii amplasate în curtea exterioară a Cetăţii, precum şi la Atelierul Lutelierului din curtea interioară.

Peste 40 de amplasamente îi vor întâmpina pe cei care ne trec pragul cu preparate care mai de care mai apetisante şi gustoase, dar şi cu decoraţiuni şi articole de artizanat. De la plăcinte şi langoşi la burgeri suculenţi, pizza sau tornado chips, orice pofticios va găsi ceva pe placul său. Şi oferta de preparate dulci este extrem de generoasă, cu preparate precum bubble waffle, îngheţată, ciocolată de casă, turtă dulce, cafea sau kürtőskalács. 

Programul zilnic şi lista completă a activităţilor târgului pot fi consultate pe pagina de Facebook: @targuldepastioradea. 

Târgul de Paşte Oradea este un eveniment organizat de Visit Oradea şi Primăria Municipiului Oradea. 

Sponsori: DIGI.

Parteneri: Fundaţia Comunitară Oradea, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor.

Harta Târgul de Pasti Oradea


Programul Târgului de Paşte Oradea

26 aprilie- 6 mai 2024, Cetatea Oradea

26 aprilie, vineri

Programul târgului: 16:00- 21:00

16-19 Atelier olărit - Ateliere meşteşugăreşti

16-19 Atelier de tricotaje - Ateliere meşteşugăreşti

16-20 Atelier de ţesături - Kids Zone

16-20 Pictură pe figurine de ipsos - Kids Zone

16-18 Întâlnire cu iepuraşul  

16-17 Atelier cu mărgele  - Căsuţe comercianţi

16-17 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi

16-20 Distrează-te cu DIGI

17-17:30  Spectacol folcloric - Ansamblul Folcloric Florile Bihorului -Palatul Copiilor Oradea

17-18 Atelier de ţesături - Căsuţe comercianţi

18-19 Treasure Hunt 

19-20 Baloane modelate       

19-20 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi

19-20 Atelier dulgherit - Căsuţe comercianţi

20-21 Atelier de creaţie - Kids Zone

27 aprilie, sâmbătă

Programul târgului: 12:00- 21:00

12-20 Pictură pe figurine de ipsos - Kids Zone

12-13 Atelier cu mărgele  - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

12-15 Atelier de pielărit - Ateliere meşteşugăreşti

12-15 Atelier de olărit - Ateliere meşteşugăreşti

12-20 Distrează-te cu DIGI

12-20 Designer Sustainable Fair- Corpul F

13-14 Atelier de creaţie - Kids Zone

14-20 Atelier de ţesături - Kids Zone

14-15 Trucuri de magie - Kids Zone

15-16 Show de experimente ştiinţifice - Kids Zone

16-17 Gimnastică medicală pentru familie - Fundaţia Comunitară Oradea

16-18 Educaţie rutieră - Curtea principală - I.P.J. BIHOR - Fundaţia Comunitară Oradea

16-17 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-18 Întâlnire cu iepuraşul  

17-18 Atelier de ţesături - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

17-20 Atelier Tâmplărie - Ateliere meşteşugăreşti

17-20 Atelier de tricotat - Ateliere meşteşugăreşti

18-19 Atelier olărit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

18-19 Treasure Hunt 

19-20 Baloane modelate       

19-20 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

19-20 Atelier dulgherit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

20-21 Atelier distractiv  - Kids Zone

28 aprilie, duminică

Programul târgului: 12:00- 21:00

12-13 Atelier mărgelit  - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

12-20 Pictură pe figurine de ipsos - Kids Zone

12-20 Distrează-te cu DIGI    

12-20 Designer Sustainable Fair- Corpul F

13-14 Atelier de creaţie - Kids Zone

14-20 Atelier de ţesături - Kids Zone

16-17 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-18 Întâlnire cu iepuraşul  

16-18 Educaţie rutieră  - Curtea principală - I.P.J. BIHOR - Fundaţia Comunitară Oradea

12-20 Distrează-te cu DIGI    

17-18 Atelier ţesături  - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

17-20 Atelier Tamplărie - Ateliere meşteşugăreşti

17-20 Atelier de pielărie - Ateliere meşteşugăreşti

17-18 Spectacol teatru- Iepuraşii- Şerban Borda- Curtea interioară

18-19 Treasure Hunt 

18-19 Atelier olărit- Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

19-20 Baloane modelate       

19-20 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

19-20 Atelier dulgherit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

20-21 Atelier distractiv - Kids Zone

Târgul de Paști Oradea

29 aprilie, luni

Programul târgului: 16:00- 21:00

16-17 Atelier de creaţie - Kids Zone

16-20 Atelier Origami – Petalele Păcii- Kids Zone

16-17 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-20 Distrează-te cu DIGI    

17-18 Întâlnire cu iepuraşul  

17-18 Atelier ţesături Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

18-19 Atelier distractiv -  Kids Zone

18-19 Atelier olărit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

18-19 Decorarea Oului Gigant - Kids Zone

19-20 Atelier distractiv  - Kids Zone

19-20 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

19-20 Atelier dulgherit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

19-20 Atelier de joacă interactivă - Kids Zone

20-21 Baloane modelate       

30 aprilie, marţi

Programul târgului: 16:00- 21:00

16-17 Atelier de creaţie - Kids Zone

16-17 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-20 Atelier Origami – Petalele Păcii- Kids Zone  

16-20 Distrează-te cu DIGI    

17-18 Întâlnire cu iepuraşul  

17-18 Atelier ţesături - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

18-19 Atelier distractiv - Kids Zone

18-19 Atelier olărit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

18-19 Decorarea Oului Gigant - Kids Zone

18:30 - 19:30 Oradea Toastmasters - Curtea interioară

19-20 Atelier distractiv - Kids Zone

19-20 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

19-20 Atelier dulgherit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

19-20 Atelier de joacă interactivă - Kids Zone

20-21 Baloane modelate       

1 mai, miercuri

Programul târgului: 12:00- 21:00

12-16 Atelier Origami – Petalele Păcii- Kids Zone

13-14 Întâlnire cu iepuraşul  

13-14 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

14-15 Atelier olărit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

15-16 Atelier de împletituri - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-17 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-20 Distrează-te cu DIGI    

17-18 Întâlnire cu iepuraşul  

17-18 Atelier ţesături - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

17-18 Atelier de joacă interactivă - Kids Zone

18-19   Atelier distractiv  - Kids Zone

18-19   Decorarea Oului Gigant - Kids Zone

19-20   Atelier distractiv  - Kids Zone

19-20   Atelier de joacă interactivă - Kids Zone

20-21   Baloane modelate     

2 mai, joi

Programul târgului: 16:00- 21:00

16-17 Atelier de creaţie - Kids Zone

16-17 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-20 Atelier Origami – Petalele Păcii- Kids Zone

16-20 Distrează-te cu DIGI    

17-18 Întâlnire cu iepuraşul  

17-18 Atelier ţesături - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

18-19 Atelier distractiv  - Kids Zone

18-19 Decorarea Oului Gigant - Kids Zone

18-19 Atelier olărit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

19-20 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

19-20 Atelier distractiv  - Kids Zone

19-20 Atelier de joacă interactivă - Kids Zone

19-20 Atelier de împletituri - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

20-21 Baloane modelate

3 mai, vineri

Programul târgului: 12:00- 21:00

12-20 Pictură pe figurine de ipsos - Kids Zone

12-20 Distrează-te cu DIGI    

13-14 Atelier de creaţie - Kids Zone

14-20 Atelier de ţesături - Kids Zone

13-14 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

14-15 Atelier de olărit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

15-16 Atelier de împletituri - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-17 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-20 Atelier Origami – Petalele Păcii- Kids Zone  

16-18 Întâlnire cu iepuraşul             

17-18 Atelier ţesături - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

17-18 Atelier de joacă interactivă  - Prietenii Veseliei- Kids Zone               

18-19 Treasure Hunt 

18-19 Decorarea Oului Gigant - Prietenii Veseliei- Kids Zone

19-20 Baloane modelate - Kids Zone

19-20 Atelier de joacă interactivă - Prietenii Veseliei- Kids Zone

20-21 Atelier distractiv  - Kids Zone  

4 mai, sâmbătă

Programul târgului: 12:00- 21:00

12-15 Atelier de tricotaje - Ateliere meşteşugăreşti

12-20 Pictură pe figurine de ipsos - Kids Zone

12-20 Distrează-te cu DIGI    

13-14 Atelier de creaţie - Kids Zone

13-14 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

14-15 Atelier de olărit -  Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

15-16 Atelier de împletituri - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-17 Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

14-20 Atelier de ţesături - Kids Zone

14-15 Trucuri de magie- Prietenii Veseliei-  Kids Zone

15-16 Atelier interactiv de baloane de săpun - Prietenii Veseliei-  Kids Zone

16-18 Întâlnire cu iepuraşul  

17-18 Spectacol teatru- Iepuraşii- Şerban Borda- Curtea interioară

17-18 Atelier ţesături - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

17-20 Atelier Tâmplărie - Ateliere meşteşugăreşti

17-20 Atelier Pielărie - Ateliere meşteşugăreşti

18-19 Treasure Hunt 

19-20 Baloane modelate       

20-21   Atelier distractiv  - Kids Zone

5 mai, duminică

Programul târgului: 12:00- 21:00

12-20   Pictură pe figurine de ipsos - Kids Zone

12-20   Distrează-te cu DIGI 

13-14   Atelier de creaţie - Kids Zone

14-20 Atelier de ţesături - Kids Zone

13-14   Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

14-15   Atelier de olărit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

15-16   Atelier pictură icoane - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-17   Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-18   Cerc de tobe africane - Curtea interioară- Fundaţia Comunitară Oradea

16-18   Întâlnire cu iepuraşul  

17-18   Atelier ţesături - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

17-20   Atelier de Tâmplărie - Ateliere meşteşugăreşti

17-20   Atelier de Pielărie - Ateliere meşteşugăreşti

18-19   Treasure Hunt 

19-20   Baloane modelate    

20-21   Atelier distractiv  - Kids Zone

Târgul de Paști Oradea

6 mai, luni

Programul târgului: 12:00- 21:00

12-20   Pictură pe figurine de ipsos - Kids Zone

12-20   Atelier de ţesături - Kids Zone

12-20   Distrează-te cu DIGI 

12-15   Atelier de tricotat - Ateliere meşteşugăreşti

12-13   Baloane modelate    

12-16   Atelier Origami – Petalele Păcii- Kids Zone

13-14   Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

14-15   Atelier de olărit - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

15-16   Atelier pictură icoane - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

16-17   Atelier încondeiat ouă - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

13-14   Atelier de creaţie - Kids Zone

14-15   Atelier distractiv - Kids Zone

15-16   Atelier distractiv - Kids Zone

16-18   Întâlnire cu iepuraşul  

17-18   Atelier ţesături  - Căsuţe comercianţi- Centrul de Cultură al Judeţului Bihor

17-20  Atelier de Tâmplărie - Ateliere meşteşugăreşti

17-20  Atelier de Pielărie - Ateliere meşteşugăreşti

Oradea, 25 aprilie 2024

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON