URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iulie 2022, 08:00

Amante criminale: Culisele iubirii mortale care le-a împins pe două femei îndrăgostite din Bihor să ucidă

Amante criminale: Culisele iubirii mortale care le-a împins pe două femei îndrăgostite din Bihor să ucidă MĂ VA AŞTEPTA. Venkli Tünde nu a participat la asasinarea soţului, Venkli István (medalion), ucis în final de Nagy Ioan (foto) şi de propria verișoară, Ruba Annamária, care urma să ia întreaga vină asupra sa. „Planul convenit a fost ca eu să fac închisoare, iar ea mi-a promis că mă va aştepta”, le-a povestit anchetatorilor Annamária
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Planul a fost fără cusur. Aşa scrie în rechizitoriul prin care, pe 1 iulie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor le-a trimis în judecată pe Venkli Tünde și Ruba Annamária, cele două femei din Şimian acuzate că au pus la cale un asasinat, respectiv pe Nagy Ioan, bărbatul din Valea lui Mihai plătit să comită fapta.

Victima, Venkli István, soţul celei dintâi şi verişor cu cea de-a doua, avea un singur defect: neştiind că ele au o relaţie de amor clandestină, insista să facă sex cu nevasta. Agasată, aceasta a hotărât că singurul mod în care putea scăpa de el era să-l ucidă. 

Actul de acuzare, făcut public de anchetatori la solicitarea BIHOREANULUI, dezvăluie cum înainte să-l tocmească pe asasin, amantele criminale s-au documentat temeinic despre otrăvuri mortale, cum au şters urmele faptei, cum au păcălit rudele şi anchetatorii luni în şir, studiind până şi tratate de drept în încercarea de a scăpa de răspundere...

Căutat degeaba 

Venkli István, membru al formaţiei de muzicanţi King Boys, cunoscută în nordul judeţului, a fost dat dispărut de soţia sa, Tünde, pe 21 decembrie 2021. Femeia de 41 ani s-a prezentat la Postul de Poliţie din Şimian, susţinând că bărbatul, cu care are doi copii, de 13 şi 18 ani, plecase de acasă în noaptea de 18/19 decembrie, iar de atunci n-a mai dat niciun semn. În aceeaşi zi, cazul a fost mediatizat de Poliţia Bihor, dar bărbatul intrase, parcă, în pământ.

Patru luni mai târziu, pe 13 aprilie 2022, Tünde a mers la Poliţia Valea lui Mihai, de astă dată însoţită de verişoara bărbatului, Ruba Annamária (foto), care voia să facă o mărturisire: ea l-a ucis pe bărbat, din greşeală. Concret, în seara de 18 decembrie 2021, în vreme ce soţii aveau o discuţie aprinsă, Annamária a intervenit și l-ar fi împins pe István, iar bărbatul s-a lovit cu capul de gresie şi a murit. Cele două s-au speriat, a zis verişoara bărbatului, aşa că au adus cadavrul în Oradea şi l-au aruncat în Criş, în zona Voltaire. 

Zeci de pompieri şi poliţiştii, ajutaţi de scafandri, au verificat în acea zi tot cursul râului. Degeaba, victima era de negăsit. La audierile prelungite care au urmat, însă, Annamária a recunoscut: bărbatul fusese ucis la comanda propriei soţii şi a ei, cu ajutorul unui criminal, căruia i-au plătit 40.000 lei. Femeia i-a condus şi la locul în care era îngropat cadavrul, un câmp lângă o fostă carieră de piatră din Valea lui Mihai. Cercetările au scos, apoi, la iveală detaliile unei crime plănuite până la cel mai mic amănunt şi având un motiv greu de crezut: două femei se temeau să-şi asume relaţia de iubire de gura familiei şi a satului!

Căsnicie de faţadă 

Venkli Tünde (foto) se căsătorise cu István în 2000, iar în 2010 au divorţat, după ce bărbatul a prins-o că îl înşela, dar au continuat să locuiască împreună, de dragul copiilor, apoi, în 2017, s-au şi recăsătorit, formal, iar lucrurile păreau să intre, încet, pe făgaşul normal. 

El muncea în construcţii şi cânta la evenimente, ea lucra ca pantofar într-o fabrică, unde a fost colegă cu verişoara bărbatului, Ruba Annamária, rămasă văduvă şi cu un copil de crescut. Împreună cu ea, în 2018 Tünde şi-a înfiinţat propriul atelier de cusut, acasă, unde pregăteau feţe pentru încălțăminte în baza unor comenzi şi împărţeau câştigurile.

Pentru că bărbatul lipsea deseori, plecat fiind cu formaţia, cele două femei au început să petreacă tot mai mult timp împreună, iar între ele s-a dezvoltat o relaţie amoroasă discretă. Problemele au apărut la începutul lunii decembrie 2021, când, într-o discuţie cu soţia sa, István şi-a manifestat explicit disponibilitatea de a relua şi viața de cuplu, propunându-i să petreacă în repetate rânduri nopţile împreună. Însă Tünde nu îl mai voia și nici nu-i putea spune motivul real, anume că se iubea cu verişoara lui!

O crimă bine plănuită

Potrivit actului de acuzare întocmit de procurorul Cristian Ardelean de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, situaţia o exaspera pe Tünde. Agasată, pe 15 decembrie 2021 i s-a confesat iubitei: triunghiul amoros clandestin nu mai putea continua şi trebuiau să găsească o soluţie. Annamária a avansat două variante: fie ca ele să se despartă, fie ca Tünde să divorţeze.

Aceasta din urmă nu a fost de acord. Pe de o parte, o iubea pe Annamária şi nu voia să o piardă, iar pe de alta, dacă şi-ar fi părăsit soţul cu care avea doi copii pentru o femeie, ar fi fost repudiată nu doar de familie, ci şi de comunitatea locală. Într-o comună de 3.000 de oameni, o astfel de relaţie ar fi percepută ca un păcat şi ar fi fost stigmatizate social pe viaţă. Prin urmare, István trebuia să dispară. Era singurul mod în care ele îşi puteau continua relaţia, au decis împreună. 

Prima variantă luată în calcul a fost să-l otrăvească, plan care ar fi fost avansat de Tünde. Încă din după-amiaza zilei de 15 decembrie 2021, a căutat pe internet informaţii despre substanțe otrăvitoare, cum ar fi cucuta, dimetilmercurul, poloniul, proprietăţile lor, cantităţile necesare, modalitatea în care se pot administra fără să fie reperate...

În cele din urmă, tot ele au ajuns la concluzia că era o metodă riscantă: substanţele puteau fi descoperite la o eventuală autopsie şi ar fi devenit principalele suspecte. Aşa că au trecut la următoarea variantă: să angajeze un ucigaș care, în schimbul unei sume de bani, să-l omoare pe István şi apoi să-l îngroape. 

Prețul vieții: 40.000 lei

Ce a urmat se ştie. Annamária a luat legătura cu Nagy Ioan, un recuperator cunoscut în zona Valea lui Mihai, despre care ştia că era şi discret, căci în trecut a colaborat cu el pentru a trafica ţigări de contrabandă. Femeile i-au oferit 40.000 lei, iar Nagy a acceptat. 

Pe 18 decembrie, în jurul orei 22, Annamária l-a chemat pe István la marginea unei păduri de lângă Şimian, în apropiere de Barantău, sub pretextul că i s-a stricat maşina şi are nevoie de ajutor. Când a ajuns, Nagy l-a lovit cu toporul în cap, cu atâta putere încât i-a crăpat ţeasta, după care l-a înjunghiat şi el, dar şi Annamária.

Cadavrul l-au împachetat într-o pătură, l-au urcat în autoturismul femeii, apoi l-au îngropat pe un câmp, lângă o fostă carieră de piatră. Imediat după crimă, Annamária a ars telefonul lui István, şi-a spălat maşina, iar după câteva săptămâni a vândut-o, scăpând astfel de urme. Cele două femei şi-au plătit, apoi, în rate, datoria către asasinul de ocazie, din încasările făcute în atelier.

„Vom înnebuni”

Pentru a alimenta ideea că István trăia, femeile au intrat apoi de mai multe ori pe contul de Messenger al acestuia, iar Annamária i-a trimis un SMS şi mamei bărbatului, în numele acestuia, cum că era bine şi se va întoarce. Pentru asta, s-a dus în Carei, cu o cartelă şi un telefon cumpărat anume în acest scop, pe care apoi le-a ars. La rându-i, ca să fie cât mai credibilă, Tünde a organizat operaţiuni de căutare și a postat pe rețeaua de socializare poze cu soţul ei, cerând sprijin pentru a fi găsit. 

Însă, cum bărbatul nu a apărut, familia a angajat detectivi particulari din Ungaria. Aceştia au fost primii care au avansat ipoteza că István e mort, iar Annamária şi Tünde ar putea fi implicate în uciderea lui. 

Cu timpul, Annamária a început să fie marcată de cele întâmplate. „Vom înnebuni”, i-a spus iubitei sale. Din cauza remuşcărilor, a vrut de mai multe ori să îşi asume de una singură fapta şi să se predea, însă Tünde nu a fost de acord, ameninţând chiar că se sinucide. Se temea. „Am observat că a suferit foarte mult, mi-a spus că nu pentru că şi-a pierdut soțul, ci că îi era teamă că o să fie prinsă de Poliție”, a scris Annamária în depoziţia sa, preluată în rechizitoriu. 

Venkli Tünde nu a participat la asasinarea soţului, Venkli István (medalion), ucis în final de Nagy Ioan (foto) şi de propria verișoară, Ruba Annamária, care urma să ia întreaga vină asupra sa. „Planul convenit a fost ca eu să fac închisoare, iar ea mi-a promis că mă va aştepta”, le-a povestit anchetatorilor Annamária

La judecată

După ce, pe 9 aprilie 2022, au fost reaudiate de poliţiştii din Şimian, cele două femei şi-au dat seama că au intrat în colimator. Aşa că au conceput un nou plan ca să-i păcălească pe anchetatori: Annamária urma să facă ceea ce şi-a propus deja, adică să îşi asume în exclusivitate vinovăția, dar cu un scenariu care să atragă o încadrare juridică cu pedepse net inferioare celei de omor. Ca atare, pe 12 aprilie, femeia s-a apucat să studieze pe internet Codul Penal, studii de specialitate, articole despre omoruri celebre, articole scrise de avocaţi, pentru a construi o poveste pe care urma să o „autodenunțe” autorităților a doua zi. 

Aşa s-a născut versiunea cu moartea accidentală a lui István şi a aruncatului cadavrului în Criş, scornită de Tünde şi povestită apoi anchetatorilor de iubita sa. Femeile au făcut, totuși, o greșeală: nu au prevăzut că telefoanele le-au fost puse sub ascultare şi, în timp ce Tünde era la sediul Parchetului, aşteptând să fie audiată, iar Annamária pe malul Crişului, arătându-le poliţiştilor locul unde s-au debarasat de cadavru, cele două se sfătuiau reciproc ce să spună. 

Prinse cu minciuna, cele două au fost băgate în anchetă, iar dacă Tünde a uzat de dreptul la tăcere, iubita ei a recunoscut tot. Anchetatorii au găsit şi urmele tranzacţiilor bancare făcute pentru plata asasinului, care şi el şi-a asumat fapta. Astfel, cei trei au fost arestaţi preventiv, pe 14 aprilie, iar pe 1 iulie au și fost trimiși în judecată. Venkli Tünde va răspunde pentru complicitate la violenţă în familie sub forma omorului calificat, Ruba Annamária va fi judecată pentru violență în familie în forma omorului calificat, în timp ce Nagy Ioan e acuzat de omor calificat, toate pedepsite cu ani grei de închisoare. Un preț scump, pentru o dragoste cu năbădăi... 


CU URĂ
A încercat să se apere

Cadavrul lui Venkli István a fost recuperat de anchetatori de sub o grămadă mare de gunoi de grajd, pe care Nagy Ioan şi Ruba Annamária l-au aruncat în noaptea crimei deasupra gropii, ca să ascundă urmele săpăturilor (foto)

În urma autopsiei, medicii legişti au stabilit că victima a murit din cauza hemoragiei interne generate de multiplele lovituri care i-au fost aplicate cu toporul (la nivelul capului) şi cu un cuţit (la nivelul corpului).

Specialiştii au arătat în raportul lor că István a fost lovit în cap din spate cu toporul. După ce a căzut, deşi criminalii au susţinut că i-au aplicat doar 3-4 lovituri cu cuțitul, în realitate l-au lovit de 10 ori în zona pectorală şi a stomacului, sfâşiindu-i de-a dreptul organele interne. István a încercat să se apere, ridicând mâna pe care au fost găsite urme de tăiere, însă nu a avut nicio şansă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON