URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
19 Mai 2024, 13:31

Bihorel: Noi legi pentru șoferii indisciplinați

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S-a înăsprit legea împotriva șoferilor beți și drogați la volan, ceea ce ar putea afecta jumătate din șeptelul cu volanul în mână. Noutatea este că șoferii beți ori drogați pot să rămână fără permis până la 10 ani. 

Or, să ții un neam de manivelă pe tușă un deceniu este peste puterea de pricepere a multora dintre cascadorii șoselelor. Așa că vor ignora interdicția, vor fi prinși și priponiți și, uite așa, nu ne vor mai ajunge pușcăriile pentru cei care cred că asfaltul e de la mama lor de acasă. 

Care sunt totuși cele mai bune măsuri pentru reducerea numărului de incidente în trafic?

1. Să se facă pe bune testul psihologic. Jumătate nu vor mai avea dreptul să se prezinte la examen.

2. Bețivilor să li se elibereze exclusiv carnet de cărucior de butelii.

3. Să se interzică prezența analfabeților la examen, chit că prin asta jumătate dintre polițiști nu vor putea veni ca supraveghetori.

4. Să se oprească mașina în trafic când îți sună telefonul.

5. Drogații să nu fie amenințați că li se ia carnetul, ci că nu li se mai dă voie la etnobotanice.

6. Litrul de trăscău de proastă calitate să fie mai scump ca unul de benzină.

7. Să se interzică circulația BMW-urilor pe teritoriul României.

8. Șoferii agresivi să fie încarcerați cu violatorii.

9. La viteze de peste 20km/h, trecerile de pietoni să devină teren minat. 

10. Cea mai sigură metodă de scădere a accidentelor este ca românii să conducă exclusiv în afara țării.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON