URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
17 Mai 2024, 20:35

Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO)

Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO) sursa foto: CJ Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Județean Bihor a anunțat că duminică, de la ora 18, va fi deschisă traficului centura Sântandrei, o șosea de cinci kilometri, realizată de CJ din fonduri nerambursabile, în contextul traficului intens dintre Oradea și comuna învecinată. 

Aceasta este prima din cinci centuri din zona metropolitană a Oradiei care va fi dată în folosință. Celelalte patru sunt cele din Sânmartin, Nojorid, Oșorhei și Biharia.

„Intrarea în Oradea dinspre Sântandrei a fost o problemă în ultimii ani. De asemenea, tranzitarea Sântandreiului creează inconveniente locuitorilor. Centura va prelua traficul greu din localitate, va asigura o legătură mai bună cu zona Cazaban din Oradea și va conecta comuna Sântandrei și zona Giriș – Toboliu la drumul expres care leagă Oradea de autostrada Transilvania”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, potrivit unui comunicat trimis vineri de instituție. 

Centura Sântandrei se întinde pe 5 kilometri. Traseul pornește de pe drumul actual de legătură dintre Oradea și Sântandrei, de pe strada Bujac, ocolește localitatea prin nord și se încheie la ieșirea din localitate spre Girișu de Criș, în drumul județean 797. 

sursa foto: CJ Bihor

Noua șosea a fost realizată în cadrul unui proiect mai amplu ce vizează „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”.

Din lotul al doilea, alături de centura Sântandrei, se amenajează și centura Nojorid (8,4 km). 

sursa foto: CJ Bihor

„Lucrările au fost executate de firma SC PORR Construct SRL, iar valoarea contractului pentru cele două drumuri este de 100.429.001,55 lei, TVA inclus. Termenul de execuție a fost stabilit la 18 luni din momentul ordinului de începere a lucrărilor (februarie 2023). Centura Sântandrei se finalizează cu 3 luni înainte de termen”, precizează CJ Bihor în comunicatul trimis vineri. 

Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027.

Următoarea șosea de centură care va fi dată în circulație va fi cea a comunei Sânmartin. Aceasta ar putea fi deschisă traficului la finalul lunii mai.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
17 Comentarii
vasi/adi13
Gata nu mai comentezi?? Ai argument, o ba ??
Postat 20 Mai 2024, 11:24 de Sandu2100
vasi/adi13 și alte conturi de PROPAGANDĂ
Uite argumente : când Bolojan a venit în 2008 erau asfaltate in Iosia la case doar Mestesugarilor, Aviatorilor, Ibsen, Pitestilor, Hațegului, Iacobinelor, si Barcaului. In Episcopia doar Corvin și strada gării, în Gutenberg nu era asfalt deloc, de alte străzi nu mai vorbesc de cele din centru. Dar ca să nu zic ca ești mincinos, spune ce proiecte pe fonduri europene a lăsat Filip pt Bolojan??? Sper sa răspunzi, nu de alta dar tu și propaganda când nu aveți argumente tăceți, și ii faceți le alții mincinoși.
Postat 19 Mai 2024, 12:26 de Sandu2100
Sandu
Iar minti, ceri argumente pe care le-am scris mai jos retardatule. Filip a asfaltat cam 100 strazi. Plus ca strazile din oras erau mai intretinute atunci. In 2007 a intrat in UE, Bolo a venit in 2008, si deja erau depuse dosare pt atragere dd fonduri. Deci iar minti, tu nici nu stiai sa faci pe wc in 2006 mucosule erai copil dar vorbesti. Bolojan pana in 2010 nici nu vroia sa auda de fo duti UE ca era prea redus sa stie sa faca ceva in afara de concedieri si taxe. Ia verifica cate proiecte erau facute de Filip, inclusiv drumul expres e tot ideea lui. Dar voi PROPAGANA PNL e numai pe minciuna grosolana. Care orad din tara pana in 2007 a facut ceva mai notabil ca Oradea? Orice prost stie sa creasca taxe si pe banii altuia sa faca ceva.
Postat 19 Mai 2024, 12:09 de vasi13
KP aka mama Omida
Știu ca te doare, dar realitatea e că Bolojan a fost cel mai bun primar in ultimii 100 de ani, ținând cont de toate nevoile Orădenilor.
Postat 19 Mai 2024, 09:13 de Sandu2100
Apropo de Filip.
E clar că a avut defecte destule și a profitat de poziția lui ca să-și înzecească averea. Dar, cu toate astea, Filip a fost cel mai bun primar pentru Oradea, în ultimele două mandate, din 2000 până la sfârșitul lui 2007 când a ajuns europarlamentar. Inteligent și bine pregătit, a condus absolut democratic Oradea, ținând cont de toate problemele și părerile obiective ale controbuabililor. S-a înconjurat de oameni capabili, care au făcut ceea ce era normal de realizat la acea vreme, când fondurile europene din instrumentele structurale încă nu erau disponibile. Atunci a fost pusă pe harta Europei Oradea și toată zona ei de influență teritorială, mai ales în perioada 2005-2007. Din 2008 încoace însă, odată cu venirea lui Bolojan, s-a produs o ruptură umană fără precedent, care a împărțit orașul și la fragmentat educațional și cultural. A devenit primordială nu calitatea vieții, ci atragerea și cheltuirea câtor mai mulți bani. Degradarea caracterului orădeanului "politic" și amatorismul "administrativ" au creionat mersul dinamic dar nedurabil al vieții economice și sociale locale. Tot ce s-a făcut de 15 ani încoace este rezultatul pregătirilor ante-aderare la UE pe care le-au direcționat cei care au fost factori decizionali în perioada mandatelor lui Filip. Astăzi, habarnismul și prăduiala, doar de dragul demonstrațiilor elevtorale, sunt singurele atuuri ale administrației publice locale liberale, ocupate vremelnic de niște vinituri inculte și nepregătite profesional.
Postat 19 Mai 2024, 09:04 de KP
Nimeni nu observa...
...ca aceasta centura a Santandreiului ar fi fost intr-adevar o investitie cu adevart utila si completa doar daca avea si o legatura directa cu drumul expres catre autostrada, care trece la cativa metri de ea? Ar fi devenit intr-adevar relevanta pt. o parte dintre oradeni, pt. ca cei foarte multi locuitori ai Santandreiului care lucreaza pe Borsului ar fi gasit o cale facila de a ajunge la locul de munca fara sa se mai inghesuie sa intre pe centura Oradea pe cele 2 cai de acces de pe Calea Santandreiului sau la intersectia cu Cazaban, sa treaca podul Densusianu si sa o ia apoi pe Borsului adaugandu-se traficului ce vine de pe Dacia. Chiar si cei care merg spre Bors din zona Cazaban ar fi avut alternativa de a ajunge rapid pe Borsului, fara a mai trece podul Densusianu, nici intr-un sens nici in celalalt, la intoarcere. Dar nu s-a facut aceasta legatura. Drumul expres trece pe langa centura si se duce in treaba lui, fara a ajuta cu nimic traficului din aceasta zona aglomerata. Nu-i nimic, ca pe celalalt mal al Crisului, pe dreptul, s-a facut o racordare care nu duce nicaieri. Se opreste in camp. Deci bani ar fi fost de-o racordare la centura Santandrei, dar n-a fost o prioritate. Aia de da in camp, pe celalalt mal, in schimb, da... Asta in timp ce se afla la nici 500 de metri de racordarea deja functionala, care face legatura cu Borsului. Ma intreb de ce asa? De ce s-au bagat bani in doua coborari/urcari pe malul drept, foarte aproape una de alta, una ramanand nefunctionala pt. cine stie cata vreme, dar nici una care sa deserveasca Santandreiul si Iosia? Oare pt. ca trebuie sa lasam loc unei noi corectii ulterioare? Pt. ca utilitatea unei astfel de racordari e mai mult decat evidenta. O vor "observa" mai tarziu, asa ca vom mai pune de-un alt santier...
Postat 19 Mai 2024, 00:07 de Musti
vasi/adi13
Sturza era un primar la fel de slab ca Filip. Filip nu a avut cap, a furat majoritatea spatiilor comerciale și case naționalizate, Bolojan nu sa impus centurii, a făcut-o și mai, Filip a cumparat 8 Siemens Bolojan a cumparat 30 de Astra, Bolojan a plătit restul de 20 milioane € pt Siemens din excesul bugetar, nu a fost nicio rută international în perioada lui Filip, în ultimul mandat a avut si Filip fonduri europene. Unde e minciuna mea??? Pt ca la tine se vad minciunile, nu ai argumente, nu ai avut niciodată doar minciuni de propagandă. Dacă mai era Filip mai aveam 723 de străzi neasfaltate. Poți să-l pupi in dos și să-l trimiți la Sloboz ia de unde este el.
Postat 18 Mai 2024, 20:35 de Sandu2100
Biggie alias sandu2100
Intre cele doua mandata a lui Filip a fost primar Sturza marele liberal. Ala a facut zero, dar zero. Pe ala nu-l pomeniti PROPAGANDA penele? Asa-i sandule mincinosule. Ia spune ce mari realizari a avut STURZA, ai uitat ca el punea nisip in gropi ca nu avea bani de asfalt. Dar nu stii asta ca atunci nu stiai tu nimic , pe vremea aia biggie sandu nu va primeati ciorba cu slobozi de la partid.
Postat 18 Mai 2024, 16:51 de vasi13
Sandu alias biggie
Cat de retardat poti fi sa repeti intruna faza cu Filip. Filip nu a avut fonduri UE, dar tot a facut centura, bazinul, pietonala, a ingradit parcurile(nu le taie), a asfaltat mai multe strazi ca bolovanu, a adus tramvaie noi Siemens. Nu uita ca Bolo era prefect si s-a opus centurii ca apara terenurile oamenilor. Si la tramvaie s-a opus bolovanu. Deci uiye ca Filip a facut ceva, si erau 2 rute de Italia de la aeroport. Dar tu sandu, biggie repeti o minciuna, nici nu stiat de Filip si Oradea acum 20 ani. Dar voi PROPAGANDA numai minciuni scoateti din latrina aia de gura . Mai bine ai spune ce a facut bolovanu fara bani europeni?
Postat 18 Mai 2024, 15:37 de vasi13
Foarte bine că se construiesc ...
dar acostamentul este prea mic și șanțurile nu sunt betonate. Nu-i o problemă dacă s-ar întreține, dar costă foarte mult întreținerea lor. Altfel se colmatează și devin o problemă cu arbuști și vegetație. Întreținerea / tunderea vegetației etc. trebuie să se facă regulat, de câteva ori pe an.
Postat 18 Mai 2024, 15:03 de georgemarian
@KP
"Municipalitatea orădeană nu a fost în stare de exemplu, de 15 ani încoace, să reducă ambuteiajele dinspre și către spitalul județean" Normal ca nu te intrebi ce a facut municipalitatea inainte de cei 15 ani pentru a reduce ambuteiajele. Ce a fact filip pentru acest oras in anii cand a fost primar? Despre kiss, mang si pasztor n-ai nicio parere?
Postat 18 Mai 2024, 13:09 de Biggie
@KP
Iar nu te-au consultat "neterminatii" cum trebuia facut. Doare? Veniti voi si demolati ce nu-ti convine tie? Nicio sansa sa veniti. Asa ca ia-ti medicamentele si linisteste-te.
Postat 18 Mai 2024, 12:16 de Biggie
Pinonel
Sobor de preoți probabil dacă era PĂLĂVRAJANU ăla de la USR sau PZD, ce spui tu nu are relevanță. Mai apare @KP sa ne spună că nu e nimic relevant pt Bihoreni și Orădeni in construcția de noi drumuri :::::))))
Postat 18 Mai 2024, 12:12 de Sandu2100
Kp
Insiști ca sensuri Sanmartin nu e relevanta pentru orădeni,du logica pana la capăt,dacă e pentru cei în tranzit...ajuta și orădeneni.se mai descongeztioneaza traficul spre oraș....
Postat 18 Mai 2024, 09:49 de zorro
Acest drum era de multă vreme necesar și bine că e gata, ca să se miște și dezvoltatorii imobiliari mai către altă zare.
În schimb, centura Sânmartinului nu este relevantă pentru orădeni, fiind doar pentru tranzitul altora. Drumurile noi nu sint întotdeauna de oportunitate, mai importante fiind cele ce rezolvă zonele extrem de aglomerate. Municipalitatea orădeană nu a fost în stare de exemplu, de 15 ani încoace, să reducă ambuteiajele dinspre și către spitalul județean, cu toate că zonele Iorga și Doja aproape că și-au dublat capacitatea de locuire, iar activitatea medicală a crescut exponențial la nivelul unităților de profil. Asta înseamnă, în limbajul tipic liberal rural al edililor noștri, să pui "carul înaintea boilor" și să confunzi dezvoltatea dinamică cu cea durabilă. Creșterea calității vieții orădenilor nu se realizează doar prin raportarea la cantitatea de beton și asfalt turnat oriunde se găsește câte o ocazie de finanțare. Administrarea și întreținerea infrastructurii existente ar trebui să fie priorități, nu lăsate în voia unei mentenanțe incerte de viitor.
Postat 18 Mai 2024, 08:45 de KP
E un drum de legatura, de acces cu o banda pe sens
Cu cat suna mai modern - centura Santandrei, centura de sud, centura de nord, etc) cu atat mai inversunati se arunca ciudosii la comentarii :)
Postat 18 Mai 2024, 07:38 de Riviera
Daa...
... sobor de popi, gaşca penalӑ in plen in frunte cu birtinezul. Dupa alegeri vor veni corectiile: o bretea, o rigola...
Postat 18 Mai 2024, 04:47 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON