URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iulie 2022, 09:00

Primarul şi femeile: Edilul din Finiș și-a ridicat în cap localnicii cu noi isprăvi (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În comuna Finiş, edilul Ioan Man, recent ajuns în anchetă penală pentru un transport de lemne fără acte, are noi belele, căci nu mai reuşeşte să împace şi capra, şi varza, adică şi pe sătenii de la deal, şi pe cei din vale.

Motivul e apa din reţeaua localităţii, captată dintr-un izvor care, de când cu canicula şi seceta, a rămas fără debit pentru că oamenii o folosesc la irigarea grădinilor.

Urmarea? Primarul le dă tuturor apă cu porţia, când sus, când jos, ca să fie pentru toată lumea.

Situaţia le-a scos din pepeni pe unele gospodine, care au ajuns să-l ruşineze pe Facebook, dar nici edilul nu s-a lăsat, beştelindu-le într-un limbaj de mahala şi cu o gramatică aproximativă.

Supărată, una dintre localnice i s-a plâns şi lui Bihorel, pârându-l pe edil că stă pe internet şi le jigneşte, ba mai şi ţine votanţii pe ajutoare sociale, în loc să-i trimită să cureţe văile ajunse focare de infecţie din pricina mizeriilor strânse.

mizerii comuna Finiș, Bihor

Dar Man nu numai că nu-şi cere scuze, ci susţine că mizeriile le-ar fi aruncat chiar reclamantele, ca să aibă ce poza, prin urmare va avea ac de cojocul lor, arătând lumii ce hram poartă ele.

Bihorel aşteaptă cu interes dezvăluirile, dar până atunci îi recomandă primarului să rezolve şi din problemele pentru care a fost ales.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON