URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2016, 14:47

Război la Finiş: Directoarea şcolii îl acuză pe primar că a depunctat-o fără motiv la concursul pentru direcţiune, edilul spune că profesoara "nu e bună de nimic"

Război la Finiş: Directoarea şcolii îl acuză pe primar că a depunctat-o fără motiv la concursul pentru direcţiune, edilul spune că profesoara 'nu e bună de nimic' foto: www.crisana.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Concursul pentru direcţiunea şcolii din Finiş a născut un adevărat război între primarul comunei, PSD-istul Ioan Man, şi profesoara Viorica Aurelia Cristian, directoarea în funcţie şi singurul candidat la conducerea şcolii.

Dascălul îl acuză pe primar, care e membru în comisia de examen care a evaluat-o, miercurea trecută, la proba de analiză şi evaluare a CV-ului, că intenţionat nu i-a dat punctajul pe care îl merita. "Am fost evaluată într-un mod abuziv, de un primar cu 8 clase şi diplomă de tractorist!", a declarat Cristian, marţi, pentru BIHOREANUL.

"Executată de un primar cu 8 clase!"

La această probă, fiecare dintre cei cinci membri ai comisiei (un reprezentant al IŞJ Bihor, doi reprezentanţi ai consiliului de administraţie al şcolii şi doi reprezentanţi ai autorităţii publice locale) trebuia să acorde puncte pentru fiecare indicator îndeplinit, cum ar fi absolvirea unui masterat sau a unui doctorat. Graficul de evaluare elaborat de Ministerul Educaţiei prevede punctajul maxim pentru fiecare indicator, iar în cazul directoarei Cristian, primarul a decis să-i dea punctajul minim de 0,25 la fiecare indicator. Astfel, nota pe care i-a dat-o a fost 1,75, mult mai mică decât restul notelor primite de profesoară: 8,5 din partea profesorilor, 7,25 din partea reprezentantului IŞJ şi 8,25 din partea celuilalt reprezentant al administraţiei locale.

"Primarul nu mi-a luat luat în considerare diplomele de studii, recunoscute de Ministerul Educaţiei. Pentru el, să ai mai multă şcoală este un defect, nu o calitate", acuză profesoara care de 4 ani se află la conducerea şcolii. "I s-a pus în vedere domnului primar că nu poate să noteze cum vrea, a răspuns că la el e pixul. I-a spus asta şi inspectorul şcolar general, şi monitorul din partea Ministerului", spune directoarea.

Cu nota mică luată de la primar, femeia a avut un punctaj de doar 34,25 la această probă, puţin sub minimul de 35 de puncte pe care trebuia să-l obţină pentru a promova proba. Astfel, a fost declarată respinsă şi nici nu s-a mai putut prezenta la ultima probă, de prezentare a planului managerial. "Pur şi simplu, am fost executată de un domn cu 8 clase", zice Aurelia Cristian, care şi-a angajat avocat şi a depus sesizări la Prefectură, IŞJ Bihor şi Ministerul Educaţiei.

Rezultatul i-a nemulţumit și pe dascălii din şcoală, care joia trecută au ieşit în faţa şcolii, la un protest faţă de modul în care directoarea a fost evaluată. Totodată, profesorii se gândesc să mai organizeze un nou protest.

"Şi prea mare..."

Pe de altă parte, primarul Ioan Man îşi reproşează un singur lucru: că nu i-a dat directoarei note şi mai mici! "Eu o cunosc şi ştiu că nu e capabilă, nu e bună de nimic. I-am dat o notă şi prea mare", a declarat primarul din Finiş, marţi, pentru BIHOREANUL.

Edilul a recunoscut că nu i-a dat profesoarei un punct, aşa cum metodologia îi cerea, pentru faptul că are diplomă de masterat, ci doar 0,25. "Nu i-am punctat diploma de masterat pentru că nu şi l-a făcut la timp, ci la bătrâneţe. O diplomă adevărată e aia pe care îi scrie numele de fată, nu numele de femeie măritată", spune primarul, sugerând astfel că studiile făcute de o femeie căsătorită nu au nicio relevanţă.

Totodată, Man spune că nici pentru un proiect de integrare a romilor pe care profesoara l-a prezentat în CV n-a punctat-o. "Eu n-am romi în comună, nu ştiu de unde a adus vreo cinci", zice edilul.

Man a recunoscut că vrea să o schimbe din funcţie pe directoarea şcolii, despre care mai spune că "e ţinută în braţe de Inspectoratul Şcolar", cu "pile şi cu euroi la Minister". "Mi-au zis şi de la Minister să-i măresc nota, probabil s-a dus ea acolo cu pile şi euroi. Nu i-o măresc nici dacă mă împuşcă", a concluzionat edilul.

Probleme şi la alţii

Chestionat de BIHOREANUL pe această temă, inspectorul şcolar general, Alin Novac Iuhas, s-a rezumat să spună că primarul are răspunderea notei date. "Fiecare membru al comisiei răspunde pentru punctajul acordat", a declarat şeful IŞJ Bihor. Totuşi, nota nu poate fi contestată, ci cel mult atacată printr-un proces deschis în instanţă.

În mai multe judeţe din ţară au fost semnalate cazuri similare cu cel de la Finiş, adică reprezentanţi ai autorităţilor locale contestaţi că au dat pe nedrept punctaje mai mici unor candidaţi, doar pentru a-i elimina din cursă.

Chiar dacă a fost singurul candidat pentru şefia şcolii din Finiş, Cristian nu va putea rămâne la conducerea unităţii. Metodologia aprobată de Minister prevede că profesorii care pică examenul nu mai au voie să rămână pe poziţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@seth
Nu stii, dar aleşii noştri CHIAR evaluează şi competenţele medicale! De la 1 ianuarie 2010, spitalele şi direcţiile de sănătate publică, transformate în Direcţii de Asistenţă Medicală, au trecut în administrarea autorităţilor locale.
Postat 25 Octombrie 2016, 16:57 de pinonel
mda...
Cinci persoane evalueaza un dascal, doua de la autoritatile locale, care, fara suparare, poate au 2 clase. Doua persoane de la consiliul de administratie, care pot fi parintii unor elevi, iarasi cu 2 clase. Si un reprezentant al Inspectoratului. Deci din cinci persoane una are oarece tangenta cu toata treaba. Superb! Sper ca nu se gandesc alesii nostri sa evalueza si competenta medicala, ca ne-a luat naiba pe toti...
Postat 25 Octombrie 2016, 16:49 de seth
Rasu'-plansu'
D-na directoare, sunt convinsa ca primarul e un agramat si un incult care se mira si azi cum i-a putut pacali pe unii mai prosti decat el sa-l voteze! Din pacate ,,mesele" il vor, e o situatie foarte des intalnita in Romania. E celebru cazul puscariasului de la Baia Mare, ales cu 70%. Uitati-va pe listele de la parlamentare, zici ca e o intrecere intre partide care sa aiba mai multi infractori printre candidati! Va sugerez sa nu lasati lucrurile asa, consultati un avocat, vi-l recomand pe Cristi RUS. Chiar daca nerodul e mandru de pixul lui, a incalcat legea! De mai multe ori!
Postat 25 Octombrie 2016, 15:51 de pinonel
Hmmm...
Pai, doamna profesoara, n-aveti doctorat .... ?! Atunci ,ce pretentii aveti ?!
Postat 25 Octombrie 2016, 15:32 de Iness
???
Dar ce pregatire are primarul ?
Postat 25 Octombrie 2016, 15:18 de titel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON