URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
23 Februarie 2023, 08:07

Anchete „suspendate”: Zeci de bihoreni stau fără permis de conducere fiindcă nu avem un aparat de investigații toxicologice!

Anchete „suspendate”: Zeci de bihoreni stau fără permis de conducere fiindcă nu avem un aparat de investigații toxicologice! TAMPONARE CU SURPRIZE. Bolidul la volanul căruia se afla Romi Neguș a fost lovit din spate de un Audi condus de un tânăr din Dobreşti. La testul antidrog, făcut la fața locului, a ieşit pozitiv la ketamină, dar acesta neagă că ar fi consumat substanţe interzise
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Au trecut mai bine de patru luni de când un tânăr din Dobreşti a tamponat mașina interlopului orădean Romulus Markovics, cunoscut sub numele de Romi Neguș. Nici până acum, însă, anchetatorii nu au lămurit dacă șoferul vinovat a fost drogat, cum indica un test făcut la fața locului, sau nu. 

Este doar unul dintre zecile de cazuri care așteaptă încă un rezultat clar. Motivul? Serviciul de Medicină Legală Bihor nu are aparat pentru investigaţii toxicologice, indispensabil pentru dovedirea şoferilor drogaţi, iar de la Institutul regional din Timişoara, care deserveşte 5 judeţe, rezultatele vin foarte greu. Asta în timp ce Spitalul CFR Oradea deține un dispozitiv, dar îl poate folosi numai pentru testarea şoferilor profesionişti...

Audi versus Audi

Tamponarea cu Neguș, după cum relata BIHOREANUL la vremea respectivă, s-a produs în seara de 3 octombrie a anului trecut, în Oradea, în faţa fast-foodului McNeil din Nufărul. Aflat la volanul unui Audi, un tânăr de 27 ani din Dobreşti a lovit din spate un alt Audi, la volanul căruia se afla Markovics.

Evenimentul rutier a fost fără victime, dar în urma testării preliminare de drog, aparatul poliţiştilor rutieri a arătat un rezultat pozitiv pentru ketamină, motiv pentru care pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar permisul de conducere i-a fost ridicat până la lămurirea cazului. Șoferul a fost condus la Serviciul de Medicină Legală Bihor, unde i s-au prelevat probe de urină şi de sânge.

Una caldă, alta... în aşteptare

Rezultatul analizelor pentru proba de urină a ieşit negativ, după cum reiese dintr-o comunicare trimisă şoferului, însă nu este... relevant. Motivul? Din probele de urină nu se fac şi analize pentru determinarea ketaminei, ca atare şoferul a rămas încă anchetat, până la sosirea rezultatelor analizelor pentru probele de sânge, care se fac la Institutul de Medicină Legală Timişoara.

„E inadmisibil, într-o țară ce se vrea a fi civilizată, să mi se spună că IML Timişoara are deficit de personal, că din această cauză stau de patru luni după rezultat şi fără permis de conducere”, spune tânărul, care susţine că rezultatul dat de testul antidrog din trafic a fost fals pozitiv. „Acele teste au o marjă de eroare foarte mare”, afirmă el.

Reglementări ambigue

De altfel, după cum BIHOREANUL a dezvăluit deja, aparatele poliţiştilor rutieri au mai dat rezultate fals pozitive, cel mai recent în cazul unui tânăr care la un test similar a ieşit pozitiv la metamfetamină după ce băuse energizante.

Solicitaţi să explice „rateurile”, reprezentanţii Poliţiei Bihor au răspuns evaziv, pretinzând că „nu poate fi pusă în discuție eficiența mijlocului tehnic utilizat”, deoarece dispozitivele sunt „certificate”, fiind folosite conform instrucțiunilor din „manualul de utilizare”. Ceea ce nu se spune e că acestea nu sunt omologate şi verificate metrologic, deoarece nu măsoară, ci doar detectează prezenţa anumitor substanţe. 

„Aparatele de tip drugtest detectează anumite substanţe, nu măsoară. Ca atare, nu sunt verificate metrologic. Aparatele de tip etilotest da, pentru că sunt aparate de măsurat, ele indică o cantitate de alcool în aerul expirat”, a explicat BIHOREANULUI şeful Laboratorului Județean de Metrologie, Daniel Bodnar.

Acesta e şi motivul pentru care, de altfel, potrivit Codului Rutier, „conducătorilor de autovehicule testaţi în trafic cu un mijloc tehnic certificat care indică prezenţa în produsele biologice a unor substanţe sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, li se recoltează obligatoriu probe biologice”. Rezultatele analizelor efectuate pe aceste probe, care determină cantitatea de substanţe interzise din organism, constituie o probă obligatorie în anchetele penale.

Unii pot...

Rezultatele eronate ale aparatelor de testare antidrog din trafic nu ar fi neapărat o problemă dacă analizele de sânge, singurele care pot stabili verdictul în dosarele penale deschise şoferilor, s-ar realiza într-un interval de timp decent. 

Aceste analize se fac cu gazcromatografe, aparate care, cu accesorii cu tot, costă aproximativ 150.000 euro. Astfel de dispozitive există deja la cele şase Institute regionale de Medicină Legală din ţară, dar şi la unele Servicii județene, cum ar fi cele din Harghita, Bistriţa sau Alba, subordonate administrativ spitalelor judeţene. 

Serviciul de Medicină Legală Bihor nu are, însă, un astfel de aparat. Ca atare, probele de sânge prelevate de la şoferi se trimit la IML Timişoara, care deserveşte 5 judeţe şi nu face faţă solicitărilor, având personal insuficient pentru „explozia” de cazuri de acest fel din ultimii ani.

... noi n-avem 

Urmarea? În Bihor s-au adunat în ultimii doi ani 102 cauze nerezolvate privind conducerea sub influenţa substanţelor toxice, conform unor date oferite de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Sebastian Vălean (foto).

Principalii păgubiți sunt şoferii „inculpaţi” pe nedrept de drugtestere și cărora, potrivit legii, li se suspendă dreptul de a conduce până la lămurirea acuzaţiilor. În medie, rezultatele de la Timişoara ajung în aproximativ 8 luni, dar sunt situaţii în care rezultatele au fost eliberate chiar şi după doi ani!

Vălean susţine că în ultimii ani la ședințele comune cu poliţiştii şi cu reprezentanţii autorităţilor responsabile s-a discutat necesitatea achiziţionării unui aparat de tip gazcromatograf, informaţie confirmată şi de medicul şef al SML Bihor, Camelia Buhaş. „Sperăm să se cumpere, pentru că avem nevoie. Acest aparat poate determina nu doar droguri, ci orice substanţă toxică din organism, atât la persoane în viaţă, cât şi la cele decedate, deci poate contribui şi la soluţionarea cu celeritate a cauzelor privind intoxicaţii voluntare sau involuntare cu substanţe toxice”, spune șefa SML Bihor. 

Aparat nefolosit 

Culmea e că în judeţ există un gazcromatograf la Spitalul CFR, achiziţionat cu peste 100.000 euro la inițiativa fostului manager din perioada 2012-2016, dr. Marius Chipurici, acum director medical. Aparatul, însă, zace aproape nefolosit, fiind utilizat doar pentru testarea şoferilor profesionişti, iar asta fiindcă, potrivit legii, investigaţiile în cazurile penale se fac doar în cadrul instituţiilor de medicină legală. 

Aparatul ar putea fi preluat în custodie temporară de Spitalul Judeţean Oradea până la achiziţionarea unui dispozitiv propriu, dar discuţiile s-au blocat la Ministerul Transporturilor, susţine managerul unităţii sanitare, dr. Gheorghe Carp (foto). „Aşteptăm răspuns de două luni”, spune acesta. Între timp, adaugă el, spitalul a inclus cumpărarea aparatului într-un proiect cu finanţare europeană. „Până anul trecut nu a fost o urgenţă. Între timp, însă, s-au înmulţit cazurile de şoferi drogaţi. Vom şti în câteva luni dacă vom obţine finanţarea. Dacă nu, mă enervez şi îl vom cumpăra din bugetul Serviciului de Medicină Legală”, promite Carp. 

Ca atare, până când se decid autoritățile, şi şoferul din cazul „Markovics” va rămâne în continuare pieton. Câteva luni, cu siguranţă...


STATISTICI
Multe dosare, multe clasări

Numărul dosarelor privind şoferi găsiți în trafic pozitivi la substanţe interzise a crescut de cinci ori anul trecut faţă de 2021. Concret, acum doi ani au fost înregistrate 22 de cauze, iar în 2022 au fost 108. Anul acesta ar putea fi și mai mulţi, doar în luna ianuarie fiind deschise deja 14 dosare, potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. 

Anul trecut, cei mai mulţi şoferi drogaţi au fost depistaţi în Oradea (60), Beiuş (33), Marghita (7), Aleşd şi Salonta (câte unul). „Dar numărul mic de dosare din aceste unităţi e cauzat de faptul că poliţiştii de acolo nu au aparat de testare”, explică procurorul general Sebastian Vălean. 

Dintre cele 144 de dosare din perioada 2021- ianuarie 2023, 102 sunt în anchetă, 6 au fost trimise în judecată, iar 33 au fost clasate după ce rezultatele analizelor le-au infirmat pe cele preliminare furnizate de testele antidrog ale poliţiştilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Felicitări bihoreanul pt articol. Am citit de dimineață și m-am șocat
Foarte tare! M-a enervat prea tare subiectul ca să pot comenta mai mult. Țara asta...
Postat 25 Februarie 2023, 00:44 de Vio_427
Definitia produsului! procesul fiziologic produce mostre biologice!
produs, produsesubstantiv neutru 1. Bun material rezultat dintr-un proces de muncă; totalitatea obiectelor sau a bunurilor obținute în procesul de producție; product. sinonime: bogăție bun product recoltă 1.1. Produs brut = semifabricat. sinonime: semifabricat 1.2. Produs finit = bun material apt pentru folosire sau consumație. 1.3. Produs de schimb = marfă. sinonime: marfă 1.4. Produs social total = indicator macroeconomic reprezentând totalitatea bunurilor materiale create în decursul unei perioade de timp de lucrătorii ocupați în economia națională. 1.5. Produs intern brut = expresie valorică a totalității bunurilor și serviciilor finale furnizate de agenții economici care-și desfășoară activitatea pe teritoriul unei țări. 1.6. Produs național brut = produsul intern brut plus soldul comerțului exterior. 1.7. Corp sau substanță obținută pe cale naturală sau în laborator. sinonime: preparat 2. Rezultat material al unui proces social sau natural, al unui proces fiziologic sau de creație; rezultat material al unui complex de fenomene sau de acțiuni.
Postat 23 Februarie 2023, 23:46 de gigi-duru
@poiu
Ar trebui sa ne lumineze dl av. Ursuta! Domnia sa are cateva carti publicate pe probleme de circulatie si este din cate se vorbeste prin targ cu tolba plina de spete castigate contra militistilor. In fine. Intai este art 337 ncp. ,,Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere[....], de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani." Vezi undeva etilotest, drug test?! Apoi vine art.22ˆ1 din ordonanta 1/2022 ,,(1) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliția rutieră și în cazul în care titularul acestuia nu a putut fi supus testării în vederea stabilirii concentrației de alcool pur în aerul expirat sau testării preliminare a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive, iar în urma efectuării examinării medicale s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive, cu ocazia procedurii de recoltare a mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive, eliberându-se o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație.(2) Retragerea permisului de conducere se dispune până la ora 8.00 a zilei următoare, dar nu mai puțin de 12 ore." In mod sigur te vor sicana daca refuzi testarea si soliciti recoltarea de probe biologice! Adica te vor lasa pieton pt. 12 ore! Despre costul analizelor, cand vin, etc, nu te priveste. Repet: eu ma adresez celor care nu au consumat substante interzise dar sunt trasi pe dreapta si pusi sa sufle si/sau scuipe in niste p*rcarii. Ca sunt p*rcarii o spune legiuitorul: la drug test obligatorii probe biologice pt. raspuns pozitiv. La alcool obligatoriu de la 0,40 ‰ pe etilotest. Daca ar fi ok, precise si fara erori, n-ar fi nevoie de probe biologice!
Postat 23 Februarie 2023, 16:58 de pinonel
@pinonel
Mersi de informatie. Deci nu conteaza ca e fals-pozitiv, esti inculpat inainte de rezultatul real, palpabil si dovedit stiintific. Ar fi un caz de raportat la CJUE, asa de verificare macar. Dar si daca refuzi sa scuipi e din noi infractiune. Deci pana la probab contrarie toti, dar TOTI, suntem infractori. Dementiala tara avem, un vis de-a dreptul!
Postat 23 Februarie 2023, 14:32 de poiu
@poiu
Din motivarea Deciziei nr. 101/2019 a CCR: ,,Curtea a constatat că, având în vedere sfera largă a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, aşa cum reiese aceasta din legislaţia specială mai sus menţionată, în mod obiectiv, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentraţiei de substanţe psihoactive ca şi cerinţă esenţială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, infracţiune reglementată de art. 336 alin. (2) din Codul penal. Aşa fiind, legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta în orice situaţie de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanţe psihoactive, prin consum înţelegându-se introducerea în organismul uman a unui produs, indiferent dacă acesta a fost dizolvat, impregnat, dispersat sau diluat, în una dintre următoarele modalităţi: pe cale orală ori injectabilă, inhalare, fumat sau aplicarea externă pe corpul unei persoane, în orice alt mod, în aşa fel încât produsul să ajungă în corpul unei persoane [art. 2 lit. f) din Legea nr. 194/2011, republicată]. Este indiferent faptul că starea conducătorului vehiculului care se află sub influenţa unor substanţe psihoactive este urmarea unui abuz - ceea ce presupune consumul plantelor, substanţelor şi preparatelor ce conţin substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive în afara unei prescripţii medicale - sau este urmarea uzului medical, care semnifică utilizarea pe bază de prescripţie medicală, licită, a medicamentelor aflate sub controlul legislaţiei naţionale, întrucât destinatarii textului de lege criticat desfăşoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuşi unor forme de şcolarizare, aşa încât este vorba de persoane avizate şi diligente, care, pe durata deţinerii permisului de conducere, au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18)." Concluzia: SCUIPI PE RISCUL TAU! Bonus: https://www.juridice.ro/669964/de-domeniul-absurdului-consumatori-de-cocaina-metamfetamina-si-alte-substante-psihoactive-au-aparut-brusc-pe-sosele.html
Postat 23 Februarie 2023, 14:11 de pinonel
@pinonel
Cica la noi e drager drugtest 5000, cu rata de FP mai mica. Deci tot la analize se rezuma. Dar pe perioada lor si pana nu ma pot dovedi, nu ma.pot ingradi la drepturile obtinute anterior. Lipsurile lor sunt problema lor. Iar prin asta cu retinerea permisului pana vin rezultatele, inseamna ca te califica drept infractor (asa te numesti la savarsirea infractiunii) fara dovezi reale, articulabile. Si cu astea mai vreu Schengen si alte beneficii? Poi vine occidentalu aici, baga un redbull si ramane fara permis, nu? Si se intoarce acasă cu jetpack-ul? Acolo e problema, se incalca prezumtia de nevinovatie, care e foarte clar definita in codul de procedura penala. Pana un judecator nu spune ca e infractiune nu ai nici un drept sa il califici ca infractor. Sau un procuror. Dar militica din strada sub nici o forma. Maxim te poate retine, in conditiile in care exista suspiciunea ca prin lasarea in libertate ai putea altera sub o forma sau alta parcursul anchetei. Dar repet, sa se roage sa nu ajunga sa ma testeze cu ala si sa mai si dea pozitiv ca iese foarte urat. De eram membru in barou, ma ofeream sa ii reprezint pe toti cei cu FP in proces colectiv impotriva lor cu plata de daune considerabile.
Postat 23 Februarie 2023, 13:02 de poiu
@poiu
Iti inteleg frustrarea/nervii, mai ales ca spui ca nu consumi deloc! Atunci e simplu: refuza sa te lasi umilit, unii spun testat, pe marginea santului! Citeste! https://ziare.com/test-antidrog/teste-antidrog-rezultate-fals-pozitive-politisti-cerere-inlocuire-1790357
Postat 23 Februarie 2023, 11:47 de pinonel
Legea te apara daca o cunosti!
Vorbesc despre cei care nu au consumat alcool si/sau substante interzise. Trebuie sa fii pr*st rau sa sufli/scuipi in p*rcariile militistilor! Vrea sa stie garcea daca si cat am consumat, sa ma duca la recoltat probe biologice. Imi poate retine permisul pt. maxim 12 ore, apoi e obligat sa mi-l restituie. Costul analizelor si cand vor sosi rezultatele e treaba militistului si a parchetarului, nu a mea. Prefer sa pierd 2-3 ore si sa fiu pieton pt. maxim 12 ore, decat sa ma frece militistii si parchetarii luni de zile, culmea, pe banii mei.
Postat 23 Februarie 2023, 11:44 de pinonel
Alin.2-alte institutii specializate!
Codul de Procedura Penala Expertiza şi constatarea Art. 188 Expertiza toxicologică (1) În cazul în care există o suspiciune cu privire la producerea unei intoxicaţii, se dispune efectuarea unei expertize toxicologice. (2) Produsele considerate suspecte că ar fi determinat intoxicaţia sunt trimise instituţiei medico-legale sau unei alte instituţii specializate. (3) Concluziile expertizei toxicologice cuprind constatări de specialitate cu privire la tipul substanţei toxice, cantitatea, calea de administrare, precum şi consecinţele posibile ale substanţei descoperite, cât şi alte elemente care să ajute la stabilirea adevărului.
Postat 23 Februarie 2023, 09:14 de gigi-duru
RE: Alin.2-alte institutii specializate!
În cazul infracţiunilor rutiere, Codul rutier (adică Ordonanța de urgență 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice republicată) prevede că (art. 88. pct 2) stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe psihoactive se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii.
Ordonanța 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală prevede la Art. 4, că "Instituţiile de medicină legală sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale"
Aşa cum scrie în articol, în cazul şoferilor pentru care testul din trafic au ieşit pozitiv, se prelevează probe biologice, sânge şi urină, pentru a stabili despre ce substanţă este vorba, la solicitarea organelor de anchetă penală. Dacă şoferul nu e mulţumit de rezultat, poate solicita ulterior o expertiză.
Aliniatul din Codul de procedură penală menţionat se referă la cu totul alte aspecte specificând că, în cazul unor intoxicaţii, care pot fi cu diverse substanţe, "Produsele considerate suspecte că ar fi determinat intoxicaţia sunt trimise instituţiei medico-legale sau unei alte instituţii specializate", deci nu se referă la probe biologice prelevate din organismul uman.
Postat 23 Februarie 2023, 13:14 de Moderator
Mare manager
Supercompetenta manageriala! Cel mai bun manager de spital! Si nu este in stare sa cumpere un gazcromatograf! Trebuie sa il ,,ciordeasca" de la Spitalul CFR. Mai bine economisea banii aruncati pe dronele esuate prin curtile oamenilor si dota cu aparatura medicina legala! Traiasca PCR!
Postat 23 Februarie 2023, 08:25 de Socrate
Nu iau apararea nimanui, dar...
unde e aia cu prezumtia de nevinovatie? Daca testul da pozitiv si eu zic ca nu am consumat (personal niciodata si nici nu o voi face, dar vorbim ipotetic), organul trebuie sa ma dovedească vinovat. Pana cand nu o face, nu poti fi ingradit de nici un drept. Iar daca le dau astfel de teste (chiar ma bucur si as vrea sa fie cat mai multe si mai dese testarile) pai sa dea dotarile pana la capat, cu aparatul minune cu tot. Macar 1 pe judet. Si cand vine rezultatul negativ de la Timișoara, vine militianu la "inculpat" acasa, personal, cu permisul si cu scuze plus poate o compensatie ca l-a tinut pieton (dupa articol, pana la 2 ani!?) ? Nu am patit sa fiu testat si sa fiu in situatia aia, dar daca mi s-ar intampla (repet, nu consum si nu am consumat narcotice vreodata) eu cred ca as face un scandal de ar ajunge la Haga foarte rapid. Si apoi sa fie trasi la raspundere toti cei din cauza carora nu se pot face determinarile intr-un interval de timp rezonabil (vorbim de 72 de ore nu de 72 saptamani).
Postat 23 Februarie 2023, 08:21 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON