URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Aprilie 2023, 00:00

Nu ratați BIHOREANUL tipărit: Aflați ce pensii speciale nesimțite se plătesc în Bihor!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 24 aprilie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, împreună cu suplimentul de educație ecologică Oradea Noastră, ambele cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiectele noii ediții: 

„Specialii” Bihorului

Știți ce pensii speciale nesimțite se plătesc în Bihor? O fostă judecătoare, retrasă încă de tânără din activitate, este plătită lunar cu peste 31.000 lei, net! În timp ce 211 foști judecători și procurori, grefieri, angajați din aviație, Curtea de Conturi și diplomație încasează sume amețitoare, de mii de euro lunar, peste 10.000 de pensionari bihoreni abia își târăsc zilele, „bucurându-se” de pensia minimă garantată de stat, de 1.125 lei. 

Piața falimentului

Comercianții din Piața Cetate se plâng că, după începerea lucrărilor la pasajele subterane din centrul civic al Oradiei, vânzările s-au prăbușit la 20%, din lipsă de clienți. Vânzătorii acuză conducerea Primăriei și pe cea a Administrației Domeniului Public că i-a lăsat fără cumpărători, căi de acces și locuri de parcare, aducându-i în pragul falimentului, în timp ce oficialitățile spun că greul abia începe, piața urmând să intre în renovare din vara aceasta pentru... încă doi ani!

Cavalerul șampaniei

Un somelier orădean a fost „înnobilat” drept „Cavaler al șampaniei” de Ordinul Coteaux de Champagne, care reunește cei mai apreciați specialiști de vinuri din lume. Stabilit în Italia, Adrian Cristian Bibarț a devenit primul locuitor al orașului Brescia laureat cu această distincție, la doar un an și jumătate după ce, împreună cu soția sa, Adela, tot orădeancă la origine, a deschis un local specializat pe vinuri și cocktailuri.

Țin de trotinetă!

Puține lucruri sunt mai enervante în trafic: trotinetele electrice sar în fața mașinilor, agresează pietonii ieșiți la plimbare și sunt abandonate de utilizatori pe șosele aglomerate, trotuare înguste, în fața bisericilor ori direct în apele Crișului Repede. La un an după introducerea sistemului în Oradea, municipalitatea pregătește prelungirea autorizației de funcționare a parcărilor acestora cu încă un an, în ciuda reclamațiilor. „Mie trotineta electrică mi se pare utilă. Folosită cu bun-simț, dacă ești atent și nu faci accidente, nu deranjează pe nimeni”, zice primarul Florin Birta.

Găsește-ți pasiunea! 

În Oradea se țin ateliere gratuite de pictură, fotografie, scriere creativă, tobe africane și sesiuni de birdwatching. Acestea sunt organizate de Fundația Comunitară Oradea, fie la Comuniteca, fie în Parcul Libertății, iar în program sunt incluse și activități pentru seniori, cum ar fi sesiuni de relaxare prin muzică.

ORADEA NOASTRĂ

Nota 10 la reciclare

Pe lângă orele de engleză, matematică sau geografie, elevii din șase școli orădene vor învăța, în următoarele săptămâni, o altă lecție importantă: cea a colectării separate a deșeurilor. Primăria Oradea, compania RER Vest, responsabilă cu colectarea deșeurilor din Oradea, și Eco Bihor, firma care administrează depozitul județean de deșeuri, dau startul unui concurs intitulat „Nota 10 la reciclare”, în care vor testa cunoștințele elevilor privind separarea mizeriilor. Școlile care vor colecta cele mai mari cantități de deșeuri vor fi premiate cu bani, deloc puțini.

Oradea Transport Lent

În timp ce Uniunea Europeană promovează măsuri anti-poluare și alocă fonduri nerambursabile pentru soluții „verzi” de mobilitate urbană, în Oradea călătoriile cu mijloacele de transport în comun sunt, adesea, ultima opțiune de călătorie. Frecvența tramvaielor și autobuzelor, modificările făcute în trasee din pricina șantierelor din oraș și stațiile adesea îndepărtate fac ca un drum dintr-un cartier în altul să dureze la fel de mult ca o călătorie... pe jos.

Fotograful păsărilor

Vacarmul specific orașului îi „surzește” pe orădeni, împiedicându-i să asculte trilurile păsărilor care zboară deasupra lor. Fotografiile lui Bogdan Popa ne reamintesc să privim mai atent spre cer, unde natura are propriul spectacol. Nu doar rândunici, porumbei sau ciori zboară deasupra Oradiei, ci și florinți, pupeze ori sticleți, iar Bogdan, camuflat în așa fel încât să nu le sperie, le imortalizează și le etalează pentru orădeni. Fotograf din pasiune, a pozat o zecime din toate speciile de păsări care trăiesc în România!

TIMP LIBER
Să curgă berea! 

1 Mai va fi sărbătorit și în Oradea, cu mai multe petreceri cu mici, bere, vinuri și concursuri. În Cetate se va ține un festival cu bere locală, la ERA Park vor fi deschise standuri cu tot soiul de mâncăruri și băuturi, iar pub-urile din centrul orașului pregătesc un maraton de party-uri.

ACTUALITATE LOCALĂ

„Simpaticii”, în instanță

Fostul director al Școlii „Avram Iancu” din Oradea, Sorin Cuc, şi fosta şefă a Casei Corpului Didactic Bihor, Mioara Țigan, au fost trimişi în judecată de DNA Oradea în celebrul dosar în care sunt acuzați că au fraudat concursul pentru conducerea școlii, prin folosirea cernelii „simpatice”. Ancheta a pornit de la reclamaţia fostei directoare a școlii, Gheorghina Bîrlădeanu, care a pierdut atunci funcţia.

OPINII 

Mircea Chirilă:

Bolojan a mai făcut un parc

În ciuda ecologiștilor, președintele Consiliului Județean mai face un parc. E vorba de Parcul Științific și Tehnologic, care să servească atât firmele din alt parc uriaș, Parcul Industrial, cât și Universitatea din Oradea.

Ilie Bolojan a atras atenția că încă o clădire, chiar ultra-utilată, nu înseamnă nimic dacă acolo nu se face cercetare de vârf, dar în special cercetare aplicată. De aceea poate ar fi fost un semnal pozitiv să apară și onorabilul rector Constantin Bungău lângă ministrul Digitalizării, care a  venit de la București să vadă stadiul investiției…

Adrian Criș:

Codul lui Cseke

După ce în  2009-2011 a condus Sănătatea, cu meritul descentralizării prin transferarea în grija autorităților locale a spitalelor pe care Ministerul oricum nu le putea gestiona, bihoreanul Cseke Attila are șanse mari să-și lege numele și de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice.

Înregistrat la Senat luna aceasta, proiectul Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, pe scurt Codul urbanistic, ar eficientiza și ar simplifica, în cazul legiferării, toate procesele de avizare, autorizare și monitorizare în aceste domenii, codificând și sistematizând 17 legi diferite aflate acum în vigoare. Una dintre consecințe este că documentațiile de urbanism și de autorizare a construcțiilor nu vor mai fi plimbate de la o instituție la alta, iar termenul de emitere a actelor va fi redus la maximum 65 de zile...

PREMIILE LUI BIHOREL

Interlopi și poliţişti: Care a fost atmosfera la cheful de ziua de naștere a lui Romi Neguș; Supărările lui Victoraş: Cum l-a dat de gol Victor Micula pe fostul şef al Biroului Filaje din Brigada Operaţiuni Speciale; Împărţeala de la frontieră: 25 de angajaţi ai ITPF Oradea, în vizorul DNA; Desant la Beiuş: Liberalii au făcut eveniment de partid din aniversarea beiuşenilor; Consultare în liniște: Studiul privind poluarea fonică din Oradea, ferit de ochii cetățenilor; Taxa de înmormântare: Amenzi pentru preoții din Oradea care fură „clienții” colegilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON