URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Mai 2024, 16:31

Klaus Iohannis va fi premiat la Washington pentru „conducerea exemplară a României”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Klaus Iohannis va fi premiat de Consiliul Atlantic, un think-tank american cu sediul la Washington, pentru cariera sa și pentru felul în care a condus România, potrivit reprezentanților acestei organizații. Președintele va primi distincția Distinguished International Leadership. 

„Consiliul Atlantic îi va acorda preşedintelui Klaus Iohannis premiul pentru conducere internaţională remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european”, transmite Consiliul Atlantic printr-un comunicat citat de romania.europalibera.org. 

Gala va avea loc pe 8 mai, la Washington. 

Stephen J. Hadley, preşedinte al Consiliului consultativ internaţional al Consiliului Atlantic şi fost consilier pentru securitate naţională al SUA, îl va prezenta pe preşedintele Iohannis şi va înmâna premiul, mai arată comunicatul oficial. 

În aceeași ceremonie vor fi premiați și ministrul comerţului din SUA, Gina Raimondo, comandantul suprem aliat din Europa (SACEUR) și comandantul Comandamentului European al SUA, generalul Christopher G. Cavoli, şi actriţa şi producătoarea premiată cu Oscar, Michelle Yeoh.

Fondat în 1961, Consiliul Atlantic este un think-tank prestigios american în domeniul afacerilor internaționale, notează aceeași sursă, având misiunea de a încuraja continuarea cooperării dintre America de Nord și Europa, care a început după cel de-Al Doilea Război Mondial.

„Consiliul Atlantic promovează conducerea constructivă și implicarea în afacerile internaționale, pe baza rolului central al Comunității Atlantice în abordarea provocărilor globale. Consiliul oferă un forum esențial pentru navigarea schimbărilor economice și politice dramatice care definesc secolul XXI prin informarea și galvanizarea rețelei sale unice de lideri mondiali”, arată descrierea de pe pagina Consiliului Atlantic.

Printre laureaţii din trecut se numără preşedinţii americani George W. Bush, William J. Clinton, George H.W. Bush şi vicepreşedintele de atunci Joe Biden, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, actualii şi foştii directori generali ai Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva şi Christine Lagarde, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg etc. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Sandu copiatoru
Iar te bagi in seama sandu biggie? Ce a uitat Riviera sa iti spuna? Ca esti pacaliciul judetului?
Postat 04 Mai 2024, 17:42 de sanduivanov
@Riviera
"Asta nu va fi niciodata pe placul extremistilor sovini iredentisti". E clar, iar nu ti-ai luat medicamentele.
Postat 04 Mai 2024, 04:24 de Biggie
Riviera
Ai sa menționezi de mine :::)))))
Postat 03 Mai 2024, 18:16 de Sandu2100
ptr Dl Riviera
Apreciez nespus Dle Riviera epitetele pe care mi le acordati,dar un lucru care m-ar face sa fiu stanjenit,ar fi acela de a va dori sa-mi pupati si inelul.deci va rog sa nu-mi cereti sa imi pupati inelul ca nu mi-ar place,m-as simti ca Papa de la Roma ! va multumesc inca odata Dle Riviera.
Postat 03 Mai 2024, 16:46 de florea
Ia de aici o recompensă
Șezi, dă lăbuța, rostogolește-te.Good boy.
Postat 03 Mai 2024, 05:05 de CivisUlpianum
Si normal
A protejat mai mult interesele lor decat a poporului !!
Postat 02 Mai 2024, 19:41 de Otello
Bineinteles
Asta nu va fi niciodata pe placul extremistilor sovini iredentisti. Astia spera ca rusii lui Putin sa castige razboiul in Ucraina, dupa care sa invadeze alte tari si sa le faca lor cadou teritorii si alte bunuri furate de la cei invadati. Mo, "flore", poti sa-ti mai faci o suta de conturi de pe care sa minti, sa bati campii si sa faci propaganda ruseasca. Tot o nulitate esti. Zero barat! Asa sunteti toti sovinii. Niste luzari iredentisti.
Postat 02 Mai 2024, 18:15 de Riviera
diferit, realizarea romaneasca in sprijinul ucraniei
e tranzitul de cereale ucrainiene prin Delta Dunarii si rezistenta guvernului impotriva fermierilor privind importul de cereale. Una e sa le lasi sa tranziteze spre Franta si Olanda, daca ei vor sa isi ridice fermierii in cap, alta e sa le lasi la vanzare in Romania. Oricum, da, e bine ca Romania a fost macar partener de incredere ptr ucranieni, desi la investitii in tehnica NATO nu ne indeplinim nici acum cei 2% promisi.
Postat 02 Mai 2024, 17:29 de unu
premii peste premii
cand administratia prezidentiala inchiriaza privat jet de 20 de mii de euro/zbor de la companii americane,cum sa nu fie premiat werner?!
Postat 02 Mai 2024, 17:27 de florea
mai bine l-ar fi premiat pe presedintele Duda al Poloniei
Duda s-a intalnit cu Trump, si a convins camera deputatilor sa voteze in favoarea ajutorului miliar ptr Ucraina. Doar intalnirea asta a facut mai multe ptr Atlantism si ptr NATO decat toate acordurile lui Klaus de a permite tranzitul de ajutor militar prin Romania, ceea ce si Polonia permite de asemenea. Oricum, felicitari lui Klaus, dar din pacate se pare ca felul lui de a conduce e "discret, din umbra, prin servicii", cand chiar conduce el si nu altii. Si-a impus generalul fidel ca prim ministru, si alianta CDU-SPD romaneasca ptr stabilitate, nu poti nega realitatea asta.
Postat 02 Mai 2024, 17:25 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON