Catedrala Romano-Catolică din Complexul Baroc din Oradea va găzdui vineri, 3 mai, de la ora 19, un concert de orgă în cadrul căruia vor fi interpretate lucrări din perioada romantică franceză.
Potrivit unei informări transmise de Episcopia Romano-Catolică, în program vor fi incluse lucrări de Johann Sebastian Bach, César Franck, Marcel Dupré şi Franz Liszt.
Muzica din perioada romantică franceză va răsuna din orga restaurată a catedralei.
Construită la Viena şi la Oradea pe parcursul a cinci ani (1777-1782), la comanda Împărătesei Maria Tereza, orga din bazilică a acompaniat mii de liturghii, cununii şi alte sărbători. La acest instrument muzical s-a cântat fără întreruperi semnificative până în 2020, anul în care a intrat într-un proces amplu de reabilitare.
Atunci aceasta a fost demontată şi dusă la un atelier specializat din ţară.
Restaurarea sa a costat peste 352.000 de euro, iar banii au fost obţinuţi din fonduri europene.
Întregul proces a durat mai bine de doi ani. În toamna anului 2022 a început montarea pieselor în lăcaşul de cult, operaţiune finalizată la începutul anului 2023.
În urma restaurării, instrumentul a fost împărţit în două: o orgă mai mică, cu 600 de tuburi, care poate fi folosită distinct sau împreună cu orga mare, care are 2.268 de tuburi, cele mai multe făcute din plumb, iar unele din lemn de brad.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.