URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Mai 2024, 18:11

„Creșa” de pe Criș: O familie de lebede din Oradea își etalează pe râu cei 15 pui! (FOTO)

„Creșa” de pe Criș: O familie de lebede din Oradea își etalează pe râu cei 15 pui! (FOTO) Foto: Szilágyi Lóránd / BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Râul Crișul Repede continuă să fie o casă bună pentru familiile de lebede. Pui cu penaj cenușiu, recent ieșiți din ouă, sunt scoși de părinții lor înaripați pe cursul apei, unde învață să se hrănească.

Viața la Oradea pare că le priește înaripatelor, dovadă numărul de pui neobișnuit de mare pe care îl are un cuplu de păsări din zona Sovata: 15! De regulă, o familie de lebede are într-un sezon în jur de zece pui.

Joi în jurul prânzului, lebedele-părinți și-au scos urmașii pe apa Crișului Repede, unde micuțele înaripate au găsit frunze și resturi de alge. Familia n-a părut deranjată de faptul că era privită cu atenție de orădeni aflați pe malul Crișului, bucuroși să vadă adorabilii pui de lebădă la una dintre primele lor lecții de viață.  

Păsări monogame, lebedele își cresc puii în cuplu, împărțindu-și responsabilitățile încă din perioada de cuibărit, și sunt foarte protectoare cu urmașii lor.

De altfel, o lebădă matură care a încercat să se apropie de numeroasa familie a fost rapid îndepărtată de tatăl puișorilor, care a lăsat deoparte gingășia și a devenit agresiv cu „concurența” lui, determinându-l până la urmă să plece din apropierea puilor.

Specialiștii spun că, uneori, lebedele care au împlinit un an, dar n-au reușit să-și găsească pereche, încearcă să se apropie iar de părinții lor, dar pentru că aceștia au deja alți pui și vor să evite cosangvinizarea, nu-i mai acceptă în jur.

Orădenii mai trebuie să știe că nu trebuie să hrănească lebedele cu pâine sau alte produse făinoase, care le pot face rău. Aceste păsări se hrănesc cu ierburi, mormoloci și insecte. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Superbe poze
Subscriu cu cele spuse de Levente. Poate mai prind curiozitatea și copiii de natură și frumusețea ei.
Postat 17 Mai 2024, 07:01 de Vio_427
Wild life (viata salbatica) in inima orasului
Foarte frumos. In urma cu cateva saptamani a fost filmat si un castor in zona centrala. Castorul fiind un animal care poate fi vazut destul de rar, in libertate.
Postat 16 Mai 2024, 19:10 de Riviera
Buna ziua!
Felicitări pentru fotograf,sunt niste fotografii într-adevăr reușite frumoase cu familia lebedelor!
Postat 16 Mai 2024, 18:35 de levente49
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON