O femeie în vârstă de 34 ani din Oradea, care fusese angajată ca menajeră în locuinţa unei pensionare din municipiu, a ajuns în anchetă pentru furt și zeci de tranzacții financiare frauduloase. Ea a furat banii şi cardul bătrânei şi a cheltuit peste 6.000 de euro, cumpărându-şi electrocasnice, electronice pentru casă, dar şi scule.
Potrivit unei informări transmise joi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, femeia a lucrat ca menajeră în locuinţa unei orădence de 87 ani în perioada decembrie 2023 - februarie anul curent, ajutând-o la treburile casnice.
În acea perioadă a luat 2.850 lei şi cardul bancar al proprietarei, spun poliţiştii, iar ulterior, în perioada 1 – 15 februarie, în acest an, a făcut 79 de tranzacții financiare - plăți către comercianți și retrageri de numerar de la ATM, în valoare totală de 31.412 lei.
Femeia şi-a cumpărat electronice şi electrocasnice, inclusiv frigider, hotă şi maşină de spălat, dar şi scule.
Miercuri, în baza unui mandat emis de Tribunalul Bihor, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor au percheziţionat locuinţa orădencei şi au găsit o parte dintre bunurile pe care le-a cumpărat cu banii furaţi, documente și alte mijloace de probă, care urmează să fie analizate de către anchetatori.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul polițiștilor criminaliști și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bihor.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Femeia este anchetată pentru furt, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (79 de acte materiale) și efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (79 de acte materiale).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.