Amatorii de senzații tari continuă să accelereze motoarele vehiculelor de teren în zone protejate, chiar dacă legea interzice expres acest lucru.
Un convoi de 22 de mașini de teren a fost prins în flagrant, luni, de rangerii Parcului Natural Apuseni când străbătea zonele ocrotite de lege, unde accesul vehiculelor este interzis.
Mașinile, toate înmatriculate în Polonia, au fost oprite pe Valea Galbenei, iar șoferii lor, la rândul lor cetățeni polonezi, au fost legitimați. Ei au declarat că au venit în Apuseni aduși de două firme, tot din Polonia, care organizează astfel de evenimente.
Pentru că accesul mașinilor off-road în parcul natural este o încălcare a legii, rangerii au amendat cele două firme cu câte 50.000 de lei fiecare pentru nerespectarea regulilor privind accesul cu vehicule motorizate în afara drumurilor publice în ariile naturale protejate și organizarea de manifestări sportive pe teritoriul ariei naturale protejate, fără acordul administratorului ariei naturale protejate.
„Atenționăm toți factorii interesați privind pericolul generat de astfel de acțiuni neautorizate, iar pentru a preveni distrugerile generate de aceștia la adresa naturii, vă invităm să vă implicați activ în sesizarea oricărui fapt ce poate aduce un prejudiciu ariilor naturale protejate”, a transmis Parcul Natural Apuseni.
Rangerii pot fi contactați telefonic la numărul 0372-702.242 (de luni până joi între orele 8-16.30 și vineri între orele 8-14) sau prin email office@parcapuseni.ro.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.