URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2023, 08:00

Clanul din Tărcaia: Cum ajunge o mafie locală să-i hărţuiască şi să-i pedepsească pe cei care denunță ilegalități (VIDEO)

Clanul din Tărcaia: Cum ajunge o mafie locală să-i hărţuiască şi să-i pedepsească pe cei care denunță ilegalități (VIDEO) FĂRĂ LEGI. Consilierul local Szatmári Ferencz (dreapta) plăteşte 30 lei pe an pentru 300 de metri pătraţi transformaţi în parcare pentru propriul service auto, graţie unui contract încheiat cu colegul său de partid, primarul Aurel Ille (stânga sus, alături de fostul lider PSD Bihor, Ioan Mang), fără știrea și acordul Consiliului Local. Isprava edilului n-ar trebui să mire: în urmă cu 2 ani, BIHOREANUL l-a demascat că și-a „tras”, tot ilegal, un adevărat conac pe vârful Măgura al masivului Codru Moma, sit protejat de interes naţional (stânga jos)
Clanul din Tărcaia: Cum ajunge o mafie locală să-i hărţuiască şi să-i pedepsească pe cei care denunță ilegalități (VIDEO) INTERZIS. În jurul service-ului patronat de consilierul local Szatmári Ferencz (foto) poate parca doar clientela, graţie edilului care i-a făcut cadou terenul la un tarif anual sub prețul a două pachete de ţigări. Pentru cei care nu-i sunt în graţii, parcarea se pedepseşte cu... dosar penal

BIHOREANUL a descoperit un caz emblematic despre modul în care o mafie locală ajunge să-i hărţuiască şi să-i pedepsească pe cei care denunță ilegalități. Implicați: aleși locali, în cârdășie cu „oameni ai legii”...

Cum ar fi să descoperiţi că nu mai aveţi unde vă lăsa maşina peste noapte pentru că jumătate din stradă a fost închiriată, pe câţiva bănuţi, unui vecin? Dar să vă treziţi cu dosar penal doar pentru că îndrăzniți să vă lăsaţi maşina pe terenul cu pricina?

Pare de necrezut, dar se întâmplă în Tărcaia, unde un sătean a ajuns în anchetă penală pentru simplul fapt că şi-a parcat maşina pe strada unde locuieşte, lângă un service auto patronat de un consilier local PSD. După cum a descoperit BIHOREANUL, acesta s-a făcut stăpân pe jumătate de stradă, cu voia primarului, care îi este coleg de partid şi împarte pământurile comunei după bunul plac.

Cu parcarea la 112 

Victima, Jónás Csaba (foto), locuiește în centrul satului Tărcaia, în apropierea Primăriei, peste drum de atelierul auto deţinut de familia consilierului local PSD Szatmári Ferencz. În mod curios, în jurul acestuia nu s-a făcut trotuar, deşi pe carosabil, chiar la colţul firmei, stă înfipt un indicator cu semnul „Trecere de pietoni”, iar şoseaua e marcată. În schimb, zona „musteşte” de maşini lăsate care pe unde de clienţii firmei, în timp ce riveranii găsesc cu greu vreun loc liber.

În anii trecuți, când n-avea unde parca, Jónás îşi lăsa maşina lângă gardul atelierului. Asta până primăvara trecută, când consilierul local a sunat la 112 ca să-l reclame că-i ocupă terenul, iar poliţiştii sosiţi la faţa locului i-au lăsat pe maşină un bileţel, să se prezinte la Poliţia Beiuş pentru a clarifica situaţia. „Am fost, mi-au spus că e parcare privată, să nu las maşina acolo, m-am conformat. Nu m-au amendat, n-am primit avertisment, nimic”, zice el.

Atunci a aflat, însă, că Szatmári Ferencz obţinuse cu chirie terenul din jurul service-ului chiar de la Primărie. „Nu ştiu cum a făcut, că sunt vecini care au depus cerere pentru un singur loc de parcare pe stradă şi n-au primit răspuns”, zice Jónás Csaba.

Csabi contra 

Bărbatul este cel care, în urmă cu doi ani, pescar împătimit fiind, a dat în vileag de mai multe ori exploatările ilegale de balast din Crişul Negru, făcute în comuna păstorită de primarul PSD Aurel Ille (foto), pe sub nasul celor doi agenți ai Postului de Poliție comunal, care în ultimii ani n-au deschis nicio anchetă vizând exploatările ilegale şi nu au prins în flagrant niciun utilaj extrăgând ilegal pietriş din râu, deşi asta se întâmpla la ordinea şi la lumina zilei.

Sesizările săteanului n-au rămas însă fără altfel de urmări, căci omul a fost luat la ochi de apropiaţii edilului, zice el. Ştiind, de pildă, că e legitimat la Aqua Crisius, Sorin Ille,  șeful AJVPS, o asociaţie concurentă de pescuit recreativ, l-a urmărit în mai multe rânduri. „A adus de mai multe ori jandarmi, cu maşina lui, să mă amendeze. Am primit 9 amenzi, le-am contestat pe toate. Toate au fost anulate la Judecătorie, 5 deja şi la Tribunal”, spune Jónás.

În anchetă

Anul acesta în februarie, când a fost chemat la Poliţie, nici prin gând nu i-a trecut că are legătură cu parcarea consilierului local. „Mi s-a spus că s-a deschis o anchetă pentru că aş fi ocupat ilegal terenul lui în primăvara lui 2022. O nebunie!”, a povestit Jónás BIHOREANULUI.

Poate că ar fi dat uitării povestea dacă în următoarele zile poliţiştii nu i-ar fi luat la rând întreaga familie. „Mi-au chemat soţia, care e lăuză, apoi pe tata, care e bătrân şi cu probleme de sănătate, apoi şi pe un prieten. Să zică cine a parcat acolo”, spune, supărat, tărcăianul.

Culmea e că, după cum avea să afle, reclamaţia consilierului a fost redactată chiar de şeful de post din Finiş, Viorel Pantea, amic cu acesta şi client al service-ului. „De fapt, şi cei doi poliţişti din Tărcaia care mă cercetează, adică şeful de post Costel Iştoc și ajutorul său Antik Zsolt, sunt clienţii şi prietenii lui Szatmári. Aici e o mare «familie», iar eu i-am deranjat cu reclamaţiile mele cu furturile de lemne, de pietriş etc.”, susţine Jónás.

Poliţiştii şi parcările 

De ce i-a apucat zelul pe poliţiştii din Tărcaia, la aproape un an de la înregistrarea plângerii? Jónás Csaba pune situaţia pe seama unei alte anchete penale pornite împotriva edilului şi a secretarului comunei pentru abuz în serviciu, tocmai pentru parcarea cu pricina, declanşată după o păţanie de-a tatălui său, Jónás Péter (foto).

Jónás senior locuieşte la marginea satului Tărcaia, în ultima casă înainte de terenurile pe care se află grădinile şi serele oamenilor. Lângă casă se află un teren viran îngrădit despre care bătrânul ştia că primarul Aurel Ille l-a închiriat familiei fostului viceprimar al comunei, Halász Francisc, decedat de scurt timp, cu care edilul făcuse „echipă” la Primărie, dar și în PSD, după ce anterior vicele „prestase” la UDMR.

Familia Halász stă lângă Jónás senior, iar în mai 2021 bătrânul şi-a lăsat câteva zile o maşină defectă lângă gardul terenului cu pricina, stârnind supărarea văduvei viceprimarului. Femeia i-a sunat pe poliţiştii din comună să se plângă că-i îngrădeşte accesul şi, cum fratele agentului Antik Zsolt, judecătorul Antik Levente, fusese naşul ei de cununie, nu e de mirare că cei doi poliţişti au dat dovadă de exces de zel...

Audienţă cu final... penal

În trei zile, pe numele bătrânului s-au întocmit cinci procese verbale de sancţionare pentru parcare necorespunzătoare, semnate atât de Antik Zsolt, cât şi de Costel Iştoc. Și pentru că de fiecare dată aceştia l-au „recompensat” şi cu puncte de penalizare, în iunie 2021 i-a venit şi un jandarm la poartă, care l-a anunţat că trebuie să-şi predea permisul, pentru că i-a fost suspendat.

Jónás senior a contestat sancţiunile în instanţă, obţinând anularea suspendării şi, în paralel cu procesul, a mers în audienţă și la şeful Poliţiei Beiuş, Traian Sabău. A relatat nu doar abuzul poliţiştilor din comună, ci şi suspiciunile pe care le avea privind terenurile împărţite de edil apropiaţilor săi, de unul singur, fără aprobarea Consiliului Local, dând ca exemplu povestea cu familia defunctului vice şi cea cu service-ul consilierului Szatmári.

Petiţia bătrânului Jónás s-a dovedit întemeiată. „Am stabilit că cele sesizate de dumneavoastră se confirmă, suprafeţele de teren au fost date în chirie în mod ilegal, întocmindu-se în acest sens dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu”, se precizează în răspunsul transmis bătrânului, pe 19 ianuarie 2022, de Poliţia Beiuş.

Cercetările, începute iniţial la Beiuş, au fost preluate din toamna trecută de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) Bihor, iar cei implicaţi au fost chemaţi la declaraţii. „Ancheta împotriva mea cu parcarea cred că e o răzbunare, s-a aflat că se fac cercetări pentru terenurile date nelegal”, consideră Jónás Péter.


INTERZIS. În jurul service-ului patronat de consilierul local Szatmári Ferencz (foto) poate parca doar clientela, graţie edilului care i-a făcut cadou terenul la un tarif anual sub prețul a două pachete de ţigări. Pentru cei care nu-i sunt în graţii, parcarea se pedepseşte cu... dosar penal

Consilierul şi treaba lui

De cealaltă parte, căutat la faţa locului de reporterul BIHOREANULUI, consilierul local Szatmári Ferencz pretinde că deţine legal terenul de sub parcare, cu contract de închiriere de la Primărie, fluturând actul semnat în 2020 cu primarul Aurel Ille, dar refuzând să dea alte relaţii, să-l arate ori să-l lase fotografiat, aşa încât să poată fi consultat. „Cereţi la Primărie”, a încheiat alesul PSD-ist discuţia.

Înainte să ascundă documentul, fotoreporterul BIHOREANULUI a reuşit, totuşi, să-l imortalizeze, dezvăluindu-se astfel că primarul a închiriat colegului său de partid o suprafaţă considerabilă din terenul comunei, de 300 metri pătraţi, pentru care îi percepe o chirie ridicolă, de 0,1 lei/an/metru pătrat, adică numai 30 lei pe an. Prin comparaţie, un orădean plăteşte pentru un singur loc de parcare de riveran, și acela nerezervat, un abonament lunar de 40 lei.

Motivul secretomaniei e de înţeles și tocmai el este vizat de ancheta Poliției. Potrivit Codului administrativ, închirierea bunurilor aparţinând domeniului public al unor unităţi administrativ-teritoriale se face doar cu aprobarea Consiliului Local şi exclusiv prin licitaţie publică. Or, în cazurile reclamate de Jónás, Consiliul Local Tărcaia nu a fost consultat.

Va urma...

Căutat la sediul Primăriei, să explice povestea terenului închiriat colegului de partid, primarul comunei a fost de negăsit. Aurel Ille nu a răspuns, mai multe zile la rând, nici la apelurile telefonice şi nici la SMS-ul ce i-a fost transmis. Ca atare, rămâne să dea lămuriri în faţa organelor de anchetă, în dosarul în care e cercetat pentru dărnicia cu care împarte amicilor, de unul singur, bunurile comunei.

Între timp, rămâne de văzut ce vor face poliţiştii din Tărcaia cu aberanta anchetă pornită în cazul parcării de lângă service-ul prietenului lor. Reprezentanţii Poliţiei Bihor au refuzat să facă declaraţii, pe motiv că „se fac cercetări pentru tulburare în posesie”, după cum a explicat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alina Fărcuţa. Infracţiunea e descrisă de Codul penal ca fiind „ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia”, fiind pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

O încadrare forțată și o pedeapsă „umflată”, pentru o maşină lăsată peste zi într-o parcare cu statut legal dubios. Însă, într-o comună în care „oamenii legii” par că sunt în slujba aleşilor şi a afaceriştilor locali care au propriile reguli, totul e posibil...


ŢARA LUI ILLE
Crăişorii muntelui

Primar de 24 de ani, aflat la al cincilea mandat, PSD-istul Aurel Ille a mai avut probleme penale. În urmă cu un deceniu, a fost inculpat, alături de fostul jurist al Primăriei, Teodor Tirla, de un consilier local şi de fostul secretar, pentru falsificarea unei Hotărâri a Consiliului Local prin care mai multe terenuri ale Asociaţiei Urbariale Tărcaia au fost trecute în proprietatea privată a comunei, de unde au ajuns apoi la apropiaţi ai edilului.

Condamnaţi, în două rânduri, la închisoare cu suspendare, toţi cei patru funcţionari, cu primarul în frunte, au fost achitaţi în final, în octombrie 2013, de Curtea de Apel Oradea. Verdictul a fost pronunţat de un complet de judecată prezidat de judecătorul Antik Levente (foto), adică fratele ajutorului şefului de Post din Tărcaia, Antik Zsolt, magistratul motivând lapidar soluţia prin faptul că împricinaţii „nu au antecedente penale şi au recunoscut parţial comiterea faptelor”.

Edilul e anchetat, încă, de Parchetul Beiuş, şi într-un dosar penal pornit după ce, în vara lui 2021, BIHOREANUL a deconspirat conacele (în foto, cel al primarului) pe care el şi afaceristul Viorel Ile le-au ridicat pe vârful Măgura al masivului Codru Moma, sit protejat de interes naţional, unde construcţiile sunt permise doar cu aprobări speciale. În timp ce în cazul afaceristului procurorii au dispus clasarea cercetărilor, pe motiv că răspunderea pentru faptele comise s-au prescris, în cazul primarului cercetările continuă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Doamne! De la ce tâmpenie s-a început...
Jandarmeria, curtea de apel, miliția, primăria, consilierii de la primărie, toți mână în mână. Asta se întâmplă când unu e rege peste un sat de zeci de ani. Când acela știe și tabla împărțirii! Se trăiește bine. Dacă atunci a fost achitat, mă îndoiesc că acum se va ajunge la alta hotărâre.
Postat 09 Martie 2023, 06:58 de Vio_427
Hat...
D'ale lui Mitica. Astea chiar pot fi rezolvate corect, legal. Micul politicianism 'de sat' la asta se rezuma. Acolo oamenii sint mai intai tractoristi si apoi primari, intai mecanici si apoi consilieri. Doar politistii sunt militieni tot timpul. Functia e vremelnica, profesia e eterna.
Postat 08 Martie 2023, 11:38 de nihil
Antik
Numele de "Antik" apare in multe scandaluri.
Postat 08 Martie 2023, 10:49 de unul
Coerenta.
Nu are nici o legatura siguranta frontierelor cu articolul in cauza. Ca tot e vorba de Schengen, detractorii nostrii au schimbat un cancelar pe teme de coruptie. Mai mult, in vara s-au evaporat cateva miliarde la Wien Enegie (un fel de Termoficare) pe speculatii la bursa, primarul substituindu-se consiliului local si creditand compania. Bref, coruptia e universala.
Postat 08 Martie 2023, 08:57 de User anonimizat
Te doare mintea...
Dar pe bune. Am mai tot spus ca singura speranța im tara asta este presa independenta si jurnalistii curajosi. Alta modalitate de a-i opri pe jegosii astia, nu exista. Daca nu se tem de justitie care oricum e de partea lor, macar poate ca se tem de public, de vocea poporului, desi sunt sigura ca au obrazul cat se poate de gros. Este strigator la cer ce se publica zilnic in presa, pe site-urile care nu sunt sub influenta politicului, si conducatorii ai' mai mari inca spera sa intram in Schengen. Pai articolele astea, inregistrarile si toate porcariile ar trebui traduse in engleza si trimise la UE, sa vada si cei de acolo pe cine ar accepta in Schengen.
Postat 08 Martie 2023, 08:18 de corm16
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON