`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 4333 rezultate
- Modificări importante în materia contenciosului administrativ 03/05/2023
- CJ Bihor: S-a semnat contractul de finanţare pentru Inelul Rutier Metropolitan, prin "Anghel Saligny". Cât va fi contribuţia judeţului 29/04/2023
- Noi restricții pe străzi din zona centrală a Oradiei. Încep încă de marți și vor dura două luni, vezi pentru ce lucrări! 29/04/2023
- Drumul spre finală: Victorie categorică a baschetbaliștilor de la CSM Oradea, în primul meci al semifinalei cu CSU Sibiu (FOTO) 28/04/2023
- Salvaţi Copiii: 7 din 10 adolescenţi suferă de anxietate, iar cazurile de depresie cresc 27/04/2023
- Accident cu două autocare pe DN 1: 90 de persoane implicate, zeci de adolescenți au ajuns la spital (FOTO) 26/04/2023
- Bicicleta... anti-drog: Studenți din Oradea, într-o echipă internațională care a creat un simulator pe două roți (FOTO) 26/04/2023
- Expoziţie de fotografie organizată de Ovi D. Pop la MaiFest, în Cetatea Oradea 26/04/2023
- Angelo Forte vă invită la concertul „Trei tenori italieni” de la Oradea (VIDEO) 26/04/2023
- Incendiu la o casă din Bihor, pornit de la un scurtcircuit (VIDEO) 24/04/2023
- În drum spre vest. 21 de migranți, prinși la 100 de metri de linia frontierei, în zona Borș 24/04/2023
- Teste GRATUITE Babeş-Papanicolaou şi HPV în judeţul BIHOR: Un test de 5 minute pentru 5 ani de linişte! 24/04/2023
- Șeful Direcției Județene de Statistică, Gabriel Borbandi, face portretul bihoreanului mediu: are salariu mic, dar avere mare! 21/04/2023
- Două mașini au luat foc în Bihor, în aceeași zi. Cauza incendiilor (FOTO/VIDEO) 19/04/2023
- Incendiu în Săucani, provocat de un scurtcircuit. Două tone de furaje s-au făcut scrum 18/04/2023
- 4 de "da": Încă o trupă de dans din Oradea merge mai departe la "Românii au talent" (VIDEO) 14/04/2023
- Opriți cu focuri de armă la Valea lui Mihai! Ce s-a întâmplat 13/04/2023
- Turnul de apă de la fosta fabrică Avântul din Oradea va fi demolat cu explozii 12/04/2023
- Cum va fi vremea de Paște în Crișana. Ce spun meteorologii 10/04/2023
- Voleibaliştii de la ACS Pro Volley Oradea s-au situat pe locul 4 la turneul de baraj pentru promovarea în Divizia A1 10/04/2023
- „Lumină din lumină”: Sute de spectatori la ultimul concert de Paște organizat de CJ Bihor (FOTO/VIDEO) 09/04/2023
- Tărâmul narciselor: La 15 minute distanță de centrul Oradiei, dealuri pline cu narcise sunt căutate de comercianții de flori din toată țara (FOTO/VIDEO) 09/04/2023
- Camera Deputaților a decis că abuzul în serviciu nu va avea „prag” și interceptările vor fi folosite în procese. Iată cum au votat deputații din Bihor! 05/04/2023
- OTL, clasare onorantă în topul transportatorilor publici din România 05/04/2023
- Fetele de la ACS Super Volei 2017 Oradea s-au calificat la turneul final al Campionatului Naţional de minivolei 05/04/2023
- Orădeanul Dan Piţigoi va participa la „Expert Handbal Campus 2023”, alături de antrenori de marcă 04/04/2023
- Incendiu în Oradea: focul a pornit de la jarul căzut din centrală! 04/04/2023
- Porr Construct mai câștigă o licitație importantă a Consiliului Județean Bihor: o porțiune a Inelului Rutier Metropolitan 03/04/2023
- Vine frigul! O masă de aer polar va aduce ploi, vânt, ninsori și temperaturi scăzute în toată țara 02/04/2023
- Specialista în psihonutriție Corina Chiorean ne învață cum putem slăbi: „Uneori, ca să reușim să ne bucurăm de viață, avem nevoie de ajutor” 02/04/2023
- Deșeurile la control! Se înmulțesc amenzile pentru necolectare selectivă 31/03/2023
- Decizia a fost luată: Cum va arăta Parcul 1 Decembrie din Oradea (FOTO) 30/03/2023
- Târgul de Paşti Oradea îşi aşteaptă vizitatorii începând din 7 aprilie 30/03/2023
- Trânteală ratată: Cum se rezolvă, de la nivel înalt, angajarea unui politruc din Bihor într-o importantă instituție 30/03/2023
- DigitalUO: Cursuri de securitate cibernetică pentru studenții din Oradea 29/03/2023
- OUG 13 revine! Senatul a votat introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, aproape identic cu celebra ordonanță care a scos românii în stradă 29/03/2023
- Demolition Man: Afaceristul Ludescher Csaba și-a făcut terasă permanentă pe malul Crișului, sfidând Primăria (FOTO) 29/03/2023
- Universitatea din Oradea, într-o alianță europeană. Va dezvolta programe de studii în comun cu alte universități din Europa 27/03/2023
- Ora Pământului, sărbătorită cu voci de elevi la Oradea (FOTO/VIDEO) 26/03/2023
- Încă un incendiu puternic în Bihor: Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri (FOTO/VIDEO) 23/03/2023
- Foc în fața sediului pompierilor din Oradea: Un autobuz OTL, inundat cu fum (FOTO/VIDEO) 23/03/2023
- Cum a ajuns Filarmonica Oradea să susțină, anul trecut, concerte pentru 18.000 de spectatori 22/03/2023
- Autobuz în flăcări, într-o autogară din Bihor (FOTO) 21/03/2023
- Incendiu provocat de copii, într-un sat din Bihor. Un câine a ars de viu (FOTO) 20/03/2023
- GAL Valea Velj anunță public lansarea sesiunii de cerere de proiecte LEADER 20/03/2023
- Șapte incendii într-o singură zi, în Bihor. O explozie a fost evitată, în Budureasa 20/03/2023
- Terapie prin artă: Copiii cu vârste între 4 și 14 ani, cu dizabilități sau fără, se pot înscrie la ateliere de pictură și desen 17/03/2023
- O adolescență trăită altfel 17/03/2023
- Bărbatul care a ars în gangul unui bloc din Oradea a fost identificat. Care a fost cauza morţii 16/03/2023
- Scene șocante în Oradea: O persoană a murit arsă de vie în centrul orașului! (FOTO/VIDEO) 15/03/2023
- Tot cu hopuri: Licitația pentru A3, între Suplacu de Barcău-Chiribiș, a fost suspendată 15/03/2023
- Ziua Maghiarilor este sărbătorită la Oradea. Ministrul Eduard Novak, prezent la manifestări (FOTO) 15/03/2023
- Piațeta Cazaban din Oradea este aproape gata. Cum se vede de sus lucrarea (FOTO/VIDEO) 15/03/2023
- GAL Țara Beiușului anunță public lansarea sesiunii de cerere de proiecte 1/ 2023 pentru măsura 4/ 6A “Sprijinirea diversificării și crearea de locuri de muncă” 14/03/2023
- Percheziții în Oradea, la „artiști” de graffiti, care au provocat distrugeri de peste 250.000 de lei 13/03/2023
- Dosarul șpăgilor transfrontaliere din Borș: Patru poliţişti de frontieră din Bihor au fost trimiși în judecată 13/03/2023
- Restricții de circulație în Oradea, inclusiv pentru retragerea cu torțe de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Vezi zonele închise! 09/03/2023
- Divorțat și bun de plată. Un bărbat, pus să-i plătească fostei neveste despăgubiri de peste 200.000 de euro pentru că femeia a avut grijă de casă 08/03/2023
- Tragedie în Bihor: Mamă și fiu, arși de vii în propria casă! Incendiul a pornit de la un aparat care trebuia să le ușureze viața 08/03/2023
- Hoți în spitale: Zeci de angajați ai spitalelor din Bihor, scoși basma curată, deși au fost prinși chiar și cu furturi 07/03/2023
- Noutate importantă: Vaccinul HPV va fi compensat, în premieră, și pentru femeile între 18 și 45 de ani, dar și pentru băieți! 03/03/2023
- La o lună după începerea lucrărilor la centura Beiuș, se caută constructor pentru prelungirea ei spre viitorul parc industrial al orașului 03/03/2023
- Trei studenți din Oradea își promovează creațiile printr-un videoclip (FOTO/VIDEO) 03/03/2023
- Balsam pentru spirit: Orădenii au la dispoziție o serie de tehnici și terapii de relaxare neconvenționale (FOTO) 03/03/2023
- Doamna mărgelelor: O doctoriță stomatologă din Oradea oferă o expoziție inedită, cu tablouri din mărgele minuscule, de sticlă (FOTO/VIDEO) 03/03/2023
- „Portal spre primăvară”: În Casa Darvas - La Roche au „răsărit” iriși, lalele, zambile și mușchi de pădure (FOTO/VIDEO) 01/03/2023
- Un documentar dedicat lui Iuliu Maniu și celor care au îndrăznit să-l comemoreze în comunism, proiectat la Oradea (VIDEO) 01/03/2023
- Rezultate bune, la Europene, pentru tinerele spadasine orădene Alexandra Drăgan şi Andrea Muntean 01/03/2023
- Primăria Ștei vrea să-și reabiliteze cu bani europeni clădirile din vremea ocupației sovietice (FOTO) 28/02/2023
- Cu şase jucători de la CSM Oradea în lot, echipa României a cucerit primul loc la turneul de la Novaky şi la U17 28/02/2023
- Circuitul lunar de şah pentru copii şi-a desemnat câştigătorii primelor două etape 27/02/2023
- Vremea în regiune: Ce temperaturi vor fi în următoarele două săptămâni 27/02/2023
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Șefii de secții din Spitalul Județean din Oradea vor fi „remaniați” de Universitate 27/02/2023
- Se lansează Pragul Vaida, club de lectură orădean. Cine a fost poetul care dă numele proiectului 26/02/2023
- România vrea să blocheze investițiile guvernului de la Budapesta în Transilvania 26/02/2023
- Foc lângă bloc: Mașină distrusă de flăcări, în Aleșd (FOTO) 26/02/2023
- Primăria Oradea cumpără case și terenuri de un milion de euro, pentru a face loc pasajului subteran de pe Tudor Vladimirescu (FOTO/VIDEO) 23/02/2023
- Fum gros în Oradea, după ce anexa unei case a luat foc (VIDEO) 23/02/2023
- Primăria Oradea anunţă restricţii de circulaţie în Parcul 22 Decembrie, timp de o lună 22/02/2023
- Începute în toamna anului trecut, lucrările pentru reabilitarea Cabanei Vadu Crișului sunt aproape finalizate (FOTO) 20/02/2023
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Ianoș s-a întristat că nu a fost luat figurant la filmul preotului 20/02/2023
- Cine ce obligaţii are? Primarul a semnat cu şeful CNAIR acordul de parteneriat pentru o investiţie de aproape 70 de milioane de lei în Oradea 14/02/2023
- Incendiu la o casă din Oradea. Acoperișul a fost cuprins de flăcări (VIDEO) 10/02/2023
- Oradea, la același nivel cu Alexandria sau Craiova! Opoziția PSD acuză Primăria că este departe de a fi performantă în atragerea fondurilor europene 10/02/2023
- IMAGINI DRAMATICE: Familie din Oradea, scoasă pe brațe de pompieri dintr-o casă în flăcări! Focul, observat de salvatori care ieșiseră din tură (FOTO/VIDEO) 10/02/2023
- Flagrant în piața din Beiuș: Pești braconați din Criș, vânduți în pungi, pe tarabe! (VIDEO) 10/02/2023
- Salvatori datori: Pompierii din Bihor care au distrus mașina de stins incendii sunt buni de plată 10/02/2023
- Cinci bărbați au fost reținuți de polițiștii din Bihor, pentru infracțiuni cu carduri. Vezi cum acționau! (FOTO/VIDEO) 09/02/2023
- Frig de crapă pietrele: Minime de -25 de grade în părți ale Transilvaniei, Maramureșului și Moldovei 08/02/2023
- Lunca Crișului, în aval de Oradea, va redeveni zonă inundabilă, iar peștii din Tisa vor putea migra până în Bihor 07/02/2023
- Rămâne cum am stabilit! Cel mai mare buget din istoria Oradiei, de 500 milioane euro, a fost votat fără nicio dezbatere publică 07/02/2023
- O nouă pistă pumptrack în Oradea, în Parcul Salca II (FOTO) 06/02/2023
- Arde un depozit de material lemnos din Săcueni! Peste 20 de pompieri intervin (FOTO/VIDEO) 05/02/2023
- O familie care a ieșit cu mașina în decor, pe un drum din Bihor, ajutată de doi pompieri aflați în timpul liber 05/02/2023
- Vine un val de frig în toată țara! Mesajul meteorologilor 05/02/2023
- Oradea ieri, Oradea azi: Scurtă istorie a Casei de Cultură a Sindicatelor 04/02/2023
- Inițiativa unui senator de Bihor: Asigurare de sănătate pentru studenții români din străinătate 31/01/2023
- Primăria Oradea vrea pasaj subteran pe strada Tudor Vladimirescu, pe sub bulevardul Decebal. Vezi aici cum va arăta! (FOTO / VIDEO) 31/01/2023
- Un poliţist care voia să salveze o tânără de agresiune a fost bătut în faţa copilului său! 31/01/2023
- Cum se facturează consumul de energie începând cu 1 ianuarie 2023 31/01/2023
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Pagina următoare >
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- 10 elevi, 10 premii pentru Bihor la olimpiada națională de geografie. Județul este pe locul 2 în țară, în urma rezultatelor (FOTO) 19:42, 03 Mai 2024
- Organe de import: Jandarmii aduși de la Cluj au făcut legea la sărbătoarea Oradiei (FOTO) 13:26, 04 Mai 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Un anti-model: Bolojan 11:08, 30 Apr 2024
- Fotbal: Etapă nefastă pentru echipele bihorene din Seria a 10-a a Ligii a III-a 18:00, 04 Mai 2024
- Mihai Mărgineanu, după o vizită la Vama Veche: „Băi, voi știți ce mai fac copiii voștri?” 17:05, 04 Mai 2024
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 16:01, 04 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Măsură radicală: Marea Britanie deportează imigranții ilegali în Rwanda
- Ziua Mondială a Libertății Presei. Despre jurnaliștii corecți și despre propagandiști
- De ce a lăsat un șofer român munca în Europa pașnică pentru a-i ajuta pe ucrainenii din zona de război
- Mașinile electrice continuă să se vândă, în ciuda știrilor care spun altfel. 17 milioane doar în acest an
Ştiri de la CAO
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- 56milioane de euro? Pt o autobază și depou și 1 km pistă... Postat 04 Mai 2024, 18:30 de georgemarian
- Clarificare Bărbații păstrează întotdeauna flacăra... Postat 04 Mai 2024, 18:10 de iahim
- Uniunea Europeana "Marea Familie Europeana">>> Fonduri europene,... Postat 04 Mai 2024, 18:02 de Riviera
- Sandu copiatoru Iar te bagi in seama sandu biggie? Ce a... Postat 04 Mai 2024, 17:42 de sanduivanov
- Terenuri pt Prima Mutam stadionul, ZOO, autobaza , depoul.... Postat 04 Mai 2024, 17:37 de sanduivanov
Bihoreanul tipărit
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Fabrica de inovație: În Parcul Științific și Tehnologic din Oradea companiile vor „produce” doar cercetare (FOTO) 08:00, 02 Mai 2024
- Euro-fraudă la Universitate: Închisoare cu suspendare pentru un universitar orădean acuzat de fraudă cu fonduri europene 08:31, 01 Mai 2024
- De toate pentru toți: Partidele din Bihor au „ales” cu cine candidează la alegerile din 9 iunie. Vezi cine sunt favoriții! (FOTO) 08:01, 30 Apr 2024
ACTUAL
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Vinerea Mare: Ce semnifică această zi și ce rugăciune se rostește 10:42, 03 Mai 2024
- Klaus Iohannis va fi premiat la Washington pentru „conducerea exemplară a României” 16:31, 02 Mai 2024
- Klaus Iohannis se pensionează din învățământ: Postul pe care l-a ținut rezervat peste 20 de ani devine vacant 21:22, 30 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Fotbal: Etapă nefastă pentru echipele bihorene din Seria a 10-a a Ligii a III-a 18:00, 04 Mai 2024
- Baschet: CSM CSU Oradea a pierdut meciul 4 din semifinala cu CSO Voluntari. Partida decisivă se joacă marți, la Oradea 10:01, 04 Mai 2024
- Încă o victorie pentru FC Bihor, a cincea din play-off (FOTO) 09:25, 04 Mai 2024
- Oradea are doi campioni mondiali: Sportivii de la CS Crișul, medaliați la Campionatul Mondial de Kempo din Antalya 10:02, 03 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO)
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO)
- Victorie la Timișoara: FC Bihor și-a asigurat, matematic, și locul întâi în seria a 8-a din Liga a III-a (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Conferinţă despre Regina Maria la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Este invitată o membră de onoare a Academiei Române 12:09, 04 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 18:05, 03 Mai 2024
- Polonezi veniți la off-road în Apuseni, amendați de rangerii parcului natural (FOTO) 11:30, 03 Mai 2024
Stiri Oradea
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 16:01, 04 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO) 16:21, 03 Mai 2024
Timp Liber
- Concert de orgă cu lucrări din perioada romantică franceză, la Catedrala Romano-Catolică din Oradea 13:08, 02 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 19:34, 01 Mai 2024
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO) 15:08, 30 Apr 2024
- Lord of the Dance la Oradea: Campania cu prețuri speciale continuă până de Paște! 16:50, 29 Apr 2024
Revista Familia
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare oprește furnizarea căldurii în Oradea și în Sânmartin 10:44, 29 Apr 2024
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.65 RON
- 1 EUR = 4.9764 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON