`
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 4333 rezultate
- Vânătoare de comori la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Află programul complet al atelierelor de vară! 16/07/2023
- OTL: Trasee ale liniilor de autobuz deviate în perioada 13 – 15 iulie 2023 13/07/2023
- Caniculă și furtuni în Bihor: Dublu cod galben emis de meteorologi 12/07/2023
- ITM Bihor: Drepturile angajaților în perioada de caniculă 11/07/2023
- Proiectul Hercules: au început antrenamentele în Bihor (FOTO) 06/07/2023
- Consiliul Local Oradea s-a reunit de urgenţă în şedinţă online. Află de ce! 06/07/2023
- Alte restricții de circulație în Oradea. Ce străzi se închid și în ce perioade 05/07/2023
- Mulțime de noutăţi în lotul echipei FC Bihor, la reunirea de miercuri de la Stadionul „Iuliu Bodola” (FOTO) 05/07/2023
- Avarie de canalizare în Parcul Traian din Oradea. Trafic închis pe o porțiune de drum de joi dimineață până vineri seară 05/07/2023
- Președintele Klaus Iohannis a promulgat legile Educației într-o ceremonie specială (FOTO/VIDEO) 04/07/2023
- Avertizare de caniculă pentru mai multe zone ale țării 04/07/2023
- Toxiinfecţiile alimentare: Cine sunt cei mai expuși și cum trebuie să se păzească 01/07/2023
- Ce spectacole pregătește Teatrul Regina Maria pentru prima parte a viitoarei stagiuni 01/07/2023
- Zilele Sfântului Ladislau au adunat 50.000 de participanți în opt zile, spun organizatorii (FOTO) 01/07/2023
- Terminalul Cargo al Aeroportului Oradea, gata de recepție (FOTO) 30/06/2023
- Cum va arăta noul pasaj subteran din zona magazinului Crişul din Oradea şi ce a hotărât Consiliul Local în legătură cu acesta (FOTO) 29/06/2023
- Centura Aleșd, la 60%. Circulația pe DN1 între Aleșd și Tinăud se desfășoară dirijat și cu restricții de viteză (FOTO) 28/06/2023
- Şantierele din zona Horea, care i-au exasperat pe orădeni peste iarnă, vor fi închise luna viitoare (FOTO) 28/06/2023
- „Suntem blocaţi!”. Locuitorii cartierului Grigorescu se plâng că nu pot intra cu maşinile în curți din cauza șanțurilor (FOTO/VIDEO) 27/06/2023
- Au rezilitat contractul! Scandal între Aeroportul Forlì și Aeroitalia, care operează singura cursă regulată externă de la Oradea 27/06/2023
- Cu Levente Vancsik în lot, echipa României s-a calificat la turneul final al Campionatului European de polo 27/06/2023
- Se anunță vijelii! Cod portocaliu în Bihor 23/06/2023
- In the Mood for Love: Renumitul Alexandru Tomescu se întoarce la Oradea cu a sa vioară Stradivarius (VIDEO) 22/06/2023
- Rețeaua care exploata minori la cerșit în Oradea: Tații, după gratii, mamele în arest la domiciliu. 9 din 11 copii, preluați de DGASPC! 22/06/2023
- Meteorologii avertizează: caniculă și disconfort ridicat în toată țara. Zona de munte a Bihorului, cuprinsă și de instabilitate atmosferică 22/06/2023
- Valuri de distracție: O sumedenie de evenimente și concerte, peste vară, în Băile Felix și 1 Mai 21/06/2023
- Consiliul Județean Bihor caută constructori pentru lărgirea ieșirilor din Oradea spre Biharia și spre Nojorid. Oferă aproape 69 milioane lei 20/06/2023
- Noi restricții de circulație în Oradea: Vezi unde și până când! (FOTO) 19/06/2023
- Noi acuzaţii pentru samsarul orădean de maşini Petru Panc, anchetat pentru țepe în dauna asiguratorilor. Poliţiştii l-au "săltat" pentru audieri 19/06/2023
- O casă nouă pentru 12 adolescenți instituţionalizaţi din Bihor. A fost ridicată de un ONG 16/06/2023
- „Nu este un avocat din barou”: BIHOREANUL vă prezintă Avocatul Poporului din Oradea și cum îi poate ajuta pe cetățeni 16/06/2023
- „10 cu felicitări”: Școli din Oradea, premiate pentru reciclarea deșeurilor (FOTO) 15/06/2023
- GAL Țara Beiușului: Anunț prelungire apel de selecție 15/06/2023
- Psihiatrie în paragină: Spitalul de Psihiatrie din Oradea, lăsat cu curțile năpădite de buruieni și aleile sparte (FOTO) 14/06/2023
- O șansă copilăriei: Picii ucraineni se împrietenesc și învață să aibă grijă de natură la un centru din Oradea (FOTO) 13/06/2023
- Cine vrea să construiască porțiunea Suplacu de Barcău - Chiribiș a autostrăzii Transilvania. 5 oferte de la constructori din România, Ungaria și Turcia 12/06/2023
- S-a încheiat FITO. Actorul orădean Pavel Sîrghi, premiat pentru rolul din „Ultimii” (FOTO) 12/06/2023
- Se lasă cu spectacol! Atelier de teatru gratuit pentru adolescenţi în Oradea 12/06/2023
- Greva din educație s-a încheiat! Ce le-a promis Guvernul că le oferă profesorilor 12/06/2023
- Oradea ieri, Oradea azi: Piața București 11/06/2023
- Ziua Liliacului Carpatin: Peste 200 de oameni au sărbătorit aria protejată de la Coada Lacului (FOTO/VIDEO) 11/06/2023
- Premieră impresionantă în Oradea: Piaţa Unirii a fost "asaltată" de drone luminoase, care au desenat pe cer Vulturul Negru (FOTO / VIDEO) 11/06/2023
- Mașină incendiată intenționat în Oradea! (FOTO) 10/06/2023
- Cabana Vadu Crişului a fost inaugurată după o investiție de peste 4 milioane de lei (FOTO) 10/06/2023
- Show spectaculos în Bihor: Mai multe sportive s-au întrecut în acrobații pe cai (FOTO / VIDEO) 10/06/2023
- Vizitatori în prima zi a Porților Deschise la Campusul Oradea (FOTO) 09/06/2023
- Lucrările la autostradă, între Chiribiș și Biharia, vor fi făcute de o firmă din Oradea. Vezi cine se află în spatele acesteia și ce valoare are contractul! (VIDEO) 08/06/2023
- Atac șocant în Franța: Un sirian a înjunghiat mai mulți copii într-un parc (VIDEO) 08/06/2023
- Veta Biriș, Andreea Voica, Florica Bradu și Florica Zaha au cântat la Oradea, pe scena Festivalului „Florica Ungur” (FOTO) 08/06/2023
- A prădat pădurea! Un bihorean a tăiat și furat 31 de goruni, carpeni, fagi și cireși. El și un complice au fost reținuți de polițiști 08/06/2023
- O țară de știrbi: Tot mai mulți bihoreni au probleme cu dinții, dar CAS alocă doar 2% din buget stomatologilor 08/06/2023
- O studentă din Oradea are nevoie de ajutor, ca să poată umbla, pentru prima oară în viața ei. Colegii ei, primii care i-au donat bani 07/06/2023
- „Autorul”, spectacol-lectură la Casa Darvas - LaRoche, în cadrul FITO 07/06/2023
- Zilele Porților Deschise la Campusul Oradea. Vor fi prezentate facilitățile de care se vor bucura elevii (FOTO) 06/06/2023
- Rezultate impresionante: O pastilă anticancer reduce la jumătate riscul de deces 05/06/2023
- Începe sezonul ambroziei. Prefectura Bihor cere primăriilor să asigure combaterea buruienii alergene 02/06/2023
- Echipa de minivolei ACS Super Volei 2017 Oradea a ocupat locul IV în Campionatul Naţional 01/06/2023
- Copiii din Sânmartin au sărbătorit natura: Trei zile pline de activități, în Rezervația Naturală Pârâul Peța (FOTO) 01/06/2023
- Orădenii au alergat şi au donat pentru copiii cu autism şi pentru micuţul Cezar (FOTO) 31/05/2023
- De Ziua Copilului se vor lansa baloane colorate din Turnul Primăriei Oradea. Ce alte evenimente li se pregătesc copiilor 30/05/2023
- Trei luni de restricţii! Strada Evreilor Deportați din Oradea se închide pe tronsonul din dreptul Parcului Bălcescu (FOTO) 30/05/2023
- Investiţie de un milion de lei în iluminarea cu LED a încă 35 de treceri pentru pietoni din Oradea 29/05/2023
- În sfârşit! Străzile din centrul Oradiei, pline de noroi peste iarnă, încep să fie asfaltate (FOTO) 27/05/2023
- S-a putut și așa! Festivitatea de absolvire de la Colegiul Economic: scurtă, la obiect și cu citate... din Smiley (FOTO/VIDEO) 26/05/2023
- Poluare în Băile Felix: Stațiunea a fost cuprinsă de un miros puternic de combustibil, după ce produse petroliere au ajuns în pârâul Hidișel (VIDEO) 26/05/2023
- Protest masiv al dascălilor în Oradea! Aproape 1.500 de participanți au bătut obrazul guvernanților: „Ciucă, repetent! Ciolacu, repetent! Deca, repetentă!” (FOTO/VIDEO) 26/05/2023
- Guvernul a acordat pe ultima sută de metri Oradiei terenul pentru viitorul terminal intermodal 26/05/2023
- Ne-au bătut crunt. CSM Oradea a pierdut și meciul al cincilea al finalei de baschet (FOTO) 25/05/2023
- 27 de medalii pentru tinerii sportivi ai clubului Wolf Oradea la Campionatul Naţional de Taekwon-do ITF pentru juniori II şi III 25/05/2023
- Cum se poate scăpa de procesul penal 25/05/2023
- Asistent de la fostul Spital Municipal din Oradea, „săltat” de DNA pentru șpăgi de aproape 30.000 de euro. Era lider sindical 24/05/2023
- Legile Educaţiei au fost adoptate în Senat în prima zi de grevă a profesorilor 23/05/2023
- Cât „costă” halatul? Unul din zece medici ai Spitalului Județean nu își „acoperă” salariul 23/05/2023
- Primul centru intermodal din România finanţat prin POIM va fi construit în Episcopia Bihor. S-a semnat finanţarea! 22/05/2023
- „Ţara noastră este pe moarte”: Activişti de mediu au înnegrit Fontana di Trevi (FOTO/VIDEO) 22/05/2023
- Idee pentru timpul liber: Seri de film în grădina MA hub din Oradea (VIDEO) 21/05/2023
- Între 50 și 600 de euro. 23 de polițiști de frontieră de la Nădlac, inculpați într-un dosar de luare de mită 19/05/2023
- Sportivele de la ACS Super Volei 2017 Oradea au devenit vicecampioane la categoria cadete 19/05/2023
- Incendiu violent la un service auto de pe Calea Clujului din Oradea. A pornit de la un scurtcircuit (FOTO) 19/05/2023
- Exercițiu al pompierilor la Teatrul din Oradea: incendiu în zori de zi, mobilizare masivă, intervenție cu drone cu termoviziune (FOTO/VIDEO) 18/05/2023
- Apel de selecție: GAL Țara Beiușului anunță lansarea sesiunii de cerere de proiecte prin măsura „Investiții în infrastructura de bandă largă” 16/05/2023
- Oradea va găzdui Campionatul European de înot în ape îngheţate. Vor participa 300 de sportivi 16/05/2023
- Ploi în Crişana. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni 15/05/2023
- Oradea găzduiește pentru a treia oară congresul național de ecografie, la care se va discuta inclusiv despre utilizarea Inteligenței Artificiale în domeniu 14/05/2023
- Ședință de urgență: Primăria Oradea vrea să atragă peste 172 milioane lei pentru reabilitarea termică a unor clădiri 12/05/2023
- Ziua Independenței de Stat a României, sărbătorită și la Oradea. S-au depus flori la statuia Regelui Ferdinand (FOTO) 10/05/2023
- În sfârșit! Începe reabilitarea DN 19B, șosea națională din Bihor nereparată în ultimele trei decenii 10/05/2023
- Dezbatere în Parlament: Dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu. La proiectul de lege a lucrat un orădean bursier la Oxford 09/05/2023
- Și-a pus viața în pericol: bihorean în stare gravă la spital, după ce a verificat butelia cu o flacără 09/05/2023
- Gospodărie din Bihor, distrusă în incendiu. Proprietarul a avut nevoie de medici (FOTO) 08/05/2023
- Minime de 5 grade și ploi. Vremea în următoarele două săptămâni, în Crișana 08/05/2023
- Spectacole din România, Republica Moldova, Polonia, Georgia și Japonia, la FITO. Descoperă selecția festivalului! 06/05/2023
- Trebuia să fie gata luna aceasta, dar nu va fi! Stadiul lucrărilor la pasajul subteran de lângă Piața Cetate (FOTO) 06/05/2023
- Traficul rutier va fi îngreunat sâmbătă pe strada Ciheiului din Oradea. Se toarnă stratul de uzură 05/05/2023
- Parcarea de pe strada Mihail Kogălniceanu din Oradea va fi redeschisă (FOTO) 04/05/2023
- Au învățat să pescuiască responsabil, pe Valea Iadului (FOTO/VIDEO) 04/05/2023
- Piromanul care a incendiat casa din Şerani a fost prins şi reţinut pentru 24 de ore 04/05/2023
- Bărbat de 40 de ani, rănit într-un incendiu, în Marghita. A fost dus la spital cu elicopterul SMURD (FOTO) 04/05/2023
- Constructorii asfaltează ultimul tronson din strada Piersicilor din Oradea. Vezi ce riscă dacă nu termină până vineri! (FOTO) 03/05/2023
- Casă incendiată intenționat, în Bihor, în miezul nopții 03/05/2023
< Pagina precedentă 1 2 3 4 5 6 7 8 Pagina următoare >
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- 10 elevi, 10 premii pentru Bihor la olimpiada națională de geografie. Județul este pe locul 2 în țară, în urma rezultatelor (FOTO) 19:42, 03 Mai 2024
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 18:05, 03 Mai 2024
- Organe de import: Jandarmii aduși de la Cluj au făcut legea la sărbătoarea Oradiei (FOTO) 13:26, 04 Mai 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Un anti-model: Bolojan 11:08, 30 Apr 2024
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 16:01, 04 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Organe de import: Jandarmii aduși de la Cluj au făcut legea la sărbătoarea Oradiei (FOTO) 13:26, 04 Mai 2024
- Conferinţă despre Regina Maria la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Este invitată o membră de onoare a Academiei Române 12:09, 04 Mai 2024
- Măsură radicală luată de Marea Britanie: deportarea imigranților ilegali din Rwanda
- Ziua Mondială a Libertății Presei. Despre jurnaliștii corecți și despre propagandiști
- De ce a lăsat un șofer român munca în Europa pașnică pentru a-i ajuta pe ucrainenii din zona de război
- Mașinile electrice continuă să se vândă, în ciuda știrilor care spun altfel. 17 milioane doar în acest an
Ştiri de la CAO
- Săptămâna Verde la Compania de Apă Oradea (FOTO) 10:57, 30 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- PACAT Nesule , stim ca esti baiat bun si ca vrei... Postat 04 Mai 2024, 15:40 de Mare_blue17
- alte proiecte facute doar 90%? nu se mai satură de tăiat copaci și de... Postat 04 Mai 2024, 14:29 de mr_right
- Interese de gașca, imobiliare După cum se vede, interesele sunt de a... Postat 04 Mai 2024, 13:39 de Anuta
- ::::)))))) ::::::::))))))) Postat 04 Mai 2024, 13:20 de Sandu2100
- Doamne, ne-am intors in timp... ... la al XIV-lea congres! "Este foarte... Postat 04 Mai 2024, 12:44 de pinonel
Bihoreanul tipărit
- Prăpăd de la scântei: Detaliile incendiului care a mistuit depozitele companiilor Cargus şi Black Sea din Oradea. Cine e vinovatul? (FOTO/VIDEO) 08:41, 03 Mai 2024
- Fabrica de inovație: În Parcul Științific și Tehnologic din Oradea companiile vor „produce” doar cercetare (FOTO) 08:00, 02 Mai 2024
- Euro-fraudă la Universitate: Închisoare cu suspendare pentru un universitar orădean acuzat de fraudă cu fonduri europene 08:31, 01 Mai 2024
- De toate pentru toți: Partidele din Bihor au „ales” cu cine candidează la alegerile din 9 iunie. Vezi cine sunt favoriții! (FOTO) 08:01, 30 Apr 2024
ACTUAL
- Vinerea Mare: Ce semnifică această zi și ce rugăciune se rostește 10:42, 03 Mai 2024
- Klaus Iohannis va fi premiat la Washington pentru „conducerea exemplară a României” 16:31, 02 Mai 2024
- Klaus Iohannis se pensionează din învățământ: Postul pe care l-a ținut rezervat peste 20 de ani devine vacant 21:22, 30 Apr 2024
- „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% dintre localitățile țării”, spune Marcel Ciolacu, după ce legea care le interzice în multe localități a intrat în vigoare 15:31, 30 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Baschet: CSM CSU Oradea a pierdut meciul 4 din semifinala cu CSO Voluntari. Partida decisivă se joacă marți, la Oradea 10:01, 04 Mai 2024
- Încă o victorie pentru FC Bihor, a cincea din play-off (FOTO) 09:25, 04 Mai 2024
- Oradea are doi campioni mondiali: Sportivii de la CS Crișul, medaliați la Campionatul Mondial de Kempo din Antalya 10:02, 03 Mai 2024
- Trei meciuri în 8 zile: Fotbaliştii de la FC Bihor încep seria jocurilor vineri, cu CSC Peciu Nou 18:20, 02 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO)
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO)
- Victorie la Timișoara: FC Bihor și-a asigurat, matematic, și locul întâi în seria a 8-a din Liga a III-a (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Conferinţă despre Regina Maria la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Este invitată o membră de onoare a Academiei Române 12:09, 04 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Liceeni olandezi, voluntari în Bihor: În loc de sejururi de vis, au ales să facă bine! (FOTO) 18:05, 03 Mai 2024
- Polonezi veniți la off-road în Apuseni, amendați de rangerii parcului natural (FOTO) 11:30, 03 Mai 2024
Stiri Oradea
- Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT) 16:01, 04 Mai 2024
- „Vreau să știe lumea...”. Mihai Neşu spune că el a fost cel care a luat decizia să divorțeze, după accident (VIDEO) 14:45, 04 Mai 2024
- Un mega-proiect de 56 milioane euro a fost depus de Primăria Oradea spre finanţare europeană 09:44, 04 Mai 2024
- Mesajul de Paște al episcopului Virgil Bercea și programul de sărbători de la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” Oradea (VIDEO) 16:21, 03 Mai 2024
Timp Liber
- Concert de orgă cu lucrări din perioada romantică franceză, la Catedrala Romano-Catolică din Oradea 13:08, 02 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor în Oradea: O mulțime de obiective turistice vor putea fi vizitate gratuit 19:34, 01 Mai 2024
- Finala concursului de dirijori, deschisă publicului, joi, la Teatrul Regina Maria din Oradea (VIDEO) 15:08, 30 Apr 2024
- Lord of the Dance la Oradea: Campania cu prețuri speciale continuă până de Paște! 16:50, 29 Apr 2024
Revista Familia
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare oprește furnizarea căldurii în Oradea și în Sânmartin 10:44, 29 Apr 2024
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.65 RON
- 1 EUR = 4.9764 RON
- 1 HUF = 0.0128 RON