URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Mai 2024, 16:01

Tu știi unde vei vota? Ce secții din Oradea au fost mutate și unde au fost arondate străzile nou înființate (DOCUMENT)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 9 iunie, orădenii, la fel ca ceilalți români, vor fi chemați să își exprime opțiunile la alegerile locale și, în paralel, la alegerile europarlamentare.

În acest context, Primăria Oradea a transmis noutățile în ceea ce privește relocarea unor secții de vot, mutarea unor străzi de la o secție la alta, precum și arondarea străzilor nou înființate în municipiu.

„Duminică, 9 iunie, cetățenii români își vor alege reprezentanții la nivel local și județean pentru următorii patru ani, iar la alegerile europarlamentare din 2024 - care vor avea loc tot pe 9 iunie – se votează reprezentanții României în Parlamentul European. Referitor la aceste alegeri, Primăria Municipiului Oradea informează cetățenii cu drept de vot că au survenit modificări privind sediile secțiilor de votare din Municipiul Oradea, precum și rearondări de străzi”, se arată într-o informare a municipalității. 

Astfel, de pildă, Secția nr. 36 nu va mai fi la Creșa nr. 13 de pe strada Bumbacului, ci se va deschide la Grădinița cu program prelungit nr. 28 de pe aleea Onisifor Ghibu nr. 16. Totodată, Secția nr. 144 de la Imprimeria de Vest de pe Calea Aradului se mută la Liceul Teologic Baptist Emanuel, în sala de sport (str. Petre Ispirescu nr. 7). 

Și în ceea ce privește arondarea unor străzi din Oradea au intervenit modificări. Astfel, de exemplu, locuitorii de pe străzile Crivățului, Cornului și Mălinului nu vor mai vota la secția nr. 81, ci la secția nr. 82 de la Școala Gimnazială Juhasz Gyula (str. Matei Corvin nr. 106 A).

De asemenea, locuitorii străzilor nou înființate în municipiu sunt informați care este secția de care aparțin. Străzile Izvorul Crișului și Răsăritului aparțin, astfel, de secția nr. 12, în timp ce străzile Ioan Țepelea, Nicolae Tonitza și Miron Rațiu sunt arondate secției nr. 28.

Fiecare cetățean poate afla la ce secție va vota la alegerile locale și europarlamentare pe portalul www.registrulelectoral.ro.

Lista completă a schimbărilor în ceea ce privește secțiile de votare din Oradea, așa cum a fost furnizată de Primăria orașului:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
,,Eu
cu cine votez",nu,,unde votez"!
Postat 05 Mai 2024, 10:14 de nealiniat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON