URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iunie 2023, 15:50

Vizitatori în prima zi a Porților Deschise la Campusul Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai multe grupuri de elevi și părinți au vizitat joi, 8 iunie, Campusul școlar pentru învățământ dual din Oradea. La campus au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, inspectorul școlar general, Horea Abrudan, și reprezentanți ai celor nouă companii și asociații partenere.

Vizitatorilor li s-au prezentat beneficiile de a se înscrie în învățământul dual, dotările și facilitățile care vor fi disponibile la Campus, precum și domeniile care urmează să fie studiate. Elevii vor avea oportunitatea de a învăța o meserie bine plătită acasă, primind sprijin financiar pe durata școlarizării.

Campus Oradea se adresează elevilor care termină acum clasa a VIII-a și vor începe din toamnă liceul. Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 și 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi și decontarea transportului.

Domeniile care vor putea fi studiate din această toamnă sunt mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială.

Campusul cuprinde 8 corpuri de clădire în care vor funcționa laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport. 

Vizitele continuă și astăzi, 9 iunie, între orele 15:30 și 19:30. De asemenea, vicepreședintele Mircea Mălan și inspectorul școlar general, Horea Abrudan, vor continua vizitele de lucru în județ. Înscrierile în noul an școlar se fac în luna iulie.

Consorțiul pentru învățământ dual „Campus Oradea” este format din 18 membri: Consiliul Județean Bihor (lider de proiect), Primăria Municipiului Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea Oradea, cinci unități de învățământ: Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Oradea, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd și Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei și nouă companii private și asociații: SC Faist Mekatronic SRL, SC Connectronics România SRL, SC Vernicolor SA, SC Celestica SRL, SC Purem Oradea SRL, SC Nidec SRL, SC Plexus Services RO SRL, Asociația Bihor West Professional și Asociația Firmelor Bihorene.

Proiectul are o valoare totală de 147.009.818,89 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro. Finanțarea ar urma să fie asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior.

Campusul școlar pentru învățământ dual este în imediata vecinătate a Universității Oradea și a viitorului Parc Științific și Tehnologic, pe strada Ceyrat nr. 4.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON