URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iunie 2023, 14:57

Consiliul Județean Bihor caută constructori pentru lărgirea ieșirilor din Oradea spre Biharia și spre Nojorid. Oferă aproape 69 milioane lei

Consiliul Județean Bihor caută constructori pentru lărgirea ieșirilor din Oradea spre Biharia și spre Nojorid. Oferă aproape 69 milioane lei sursa foto Consiliul Judetean Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administrația județeană a lansat procedura de licitație pentru proiectarea și executarea lucrărilor de lărgire de la două la patru benzi de circulație a șoselelor de ieșire din Oradea spre Biharia și spre Nojorid, a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, Consiliul Județean Bihor.

DN 79 spre Nojorid va fi lărgit pe un tronson de 1,6 kilometri, din dreptul Aeroportului Oradea, unde va fi amenajat un sens giratoriu, până în dreptul intersecției cu drumul comunal DC 77 ce duce spre Livada, unde de asemenea va fi amenajat un sens giratoriu, în condițiile în care este în lucru noul drum de legătură dintre Oradea și Nojorid, cu o bretea care va ajunge până la intersecția giratorie din DN 79.

Valoarea estimată a lucrărilor pentru acest tronson este cuprinsă între 22,7 milioane lei și 24,8 milioane lei, precizează CJ Bihor.

DN 19 spre Biharia va fi lărgit din dreptul intersecției giratorii cu așa-numitul drum expres al Oradiei până la intrarea în comuna vecină, pe un tronson de 3,7 kilometri, valoarea estimată a lucrărilor fiind, în acest caz, între 38,6 milioane lei și 42,1 milioane lei.

„Aceste două lucrări vor asigura o circulație fluentă pe cele două direcții în Zona Metropolitană a Oradiei. Vom avea mai puține accidente și timpi mai reduși în trafic. Până anul viitor lucrările vor fi gata, alături de cele ale centurilor metropolitane”, a declarat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, referindu-se la șoselele de centură ale comunelor Oșorhei, Sânmartin și Nojorid, aflate deja în lucru.

Firmele interesate pot depune ofertele pentru proiectul de lărgire a DN 79 până la 13 iulie, iar, pentru cel de lărgire a DN 19, până la 27 iulie. Ambele sunt realizate în baza unui parteneriat între CJ Bihor și CNAIR, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Transporturi.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Asta e culmea...
...a pierdut ilie de la scularie numarul lui benny hill! Bihoreanul tocmai a dezvaluit ca benny are o fereastra in program. https://www.ebihoreanul.ro/stiri/licitatia-pentru-tronsonul-biharia-chiribis-al-autostrazii-transilvania-a-fost-contestata-de-doi-concurenti-vezi-din-ce-motive-179554.html
Postat 20 Iunie 2023, 18:35 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON