URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Iulie 2023, 08:15

Zilele Sfântului Ladislau au adunat 50.000 de participanți în opt zile, spun organizatorii (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Circa 50.000 de persoane au participat la peste 100 de evenimente în cadrul festivalului Zilele Sfântului Ladislau, au transmis organizatorii printr-un comunicat de bilanț. Cea de-a XI-a ediție a festivalului a avut loc în perioada 19-25 iunie, în peste 10 locuri din oraș.

„A fost o plăcere să văd Cetatea atât de plină de viață - chiar și activitățile de dimineață au atras mulți participanți! A fost bine să văd multe fețe zâmbitoare la activitățile pentru copii, iar seara m-am bucurat de energia mulțimii ieșită la festival. Este o mândrie să văd cât de frumos a sărbătorit publicul festivalului Marea întâlnire (sloganul ediției 2023 a festivalului - n.red.)”, a transmis, prin comunicatul de presă, Zatykó Gyula, organizatorul principal al Zilelor Sfântului Ladislau.

Ediția din acest an a cuprins concerte cu genuri diverse de muzică – de la rock la big band jazz, expoziții de artă – în săli, dar și pe stradă, activități pentru copii și pentru familii, tururi tematice ghidate în oraș, activități sportive, târg meșteșugăresc și degustări de preparate maghiare, vinuri și pălincă.

Pe scena din Cetate au concertat atât trupe cunoscute din Ungaria precum Debrecen Big Band și Tamás Vastag, Charlie și Charlie Band, Zenevonat alături de Starurile LGT, Geszti Péter și Bikini, cât și trupe locale precum Stevie Ker, eMStreet și Rius & Band.

Grădina filozofică, creația pacifistă a lui Nándor Wagner, a ajuns la Oradea în prima zi a festivalului și a fost vernisată în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau și poate fi vizitată, până la începutul lunii septembrie, în foaierul Bibliotecii Județene ”Gheorghe Șincai” Bihor. Lucrarea expusă la Oradea este o reproducere la scară originală imprimată 3D a grupului statuar expus în 2009 în parcul Parcul Filosofic Nakano din Tokyo. Această replică a fost expusă pentru prima dată în 2022 la Galeria de Artă din Budapesta, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Nándor Wagner, iar acum s-a „mutat” temporar la Oradea.  

Lucrările de design grafic din cadrul competiției Publicritic, aflată anul acesta la a treia ediție, au putut fi și ele admirate în oraș. Cele 30 de postere și 20 de GIF-uri selectate de juriu au fost expuse pe panourile publicitare din stațiile de autobuz și tramvai. De asemenea, expoziția care a avut anul acesta tema centrală Arta și banii, este disponibilă și online pe www.publicritic.com și pe rețelele de socializare.

Programul festivalului a fost asigurat de organizatorul principal Asociația Szent László, care a colaborat cu mai mulți parteneri, inclusiv cu Primăria Debrecen. Zilele Sfântului Ladislau 2023 au fost susținute de Fondul Național Cultural (Ungaria), Primăria Oradea, prin APTOR – Asociația Pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune, și Consiliul Județean Bihor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON