URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
26 Februarie 2023, 13:28

România vrea să blocheze investițiile guvernului de la Budapesta în Transilvania

România vrea să blocheze investițiile guvernului de la Budapesta în Transilvania (sursa foto: https://www.transilvaniabusiness.ro/)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Programul de investiții al guvernului maghiar în Transilvania derulat prin Fundația Pro Economica este blocat de România, scrie site-ul g4media.ro.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că țara noastră nu și-a dat acordul ca Ungaria să facă asemenea investiții în România.

„Nu a fost încheiat niciun acord bilateral, la niciun nivel, între România și Ungaria, pentru derularea de către statul ungar de programe de finanțare pe teritoriul României. În absența unui astfel de acord, nu există consimțământul părții române pentru derularea de către partea ungară a unor astfel de programe în România”, au declarat pentru G4Media reprezentanții Ministerului de Externe.

Nu este clar însă cum va influența lipsa acestui acord investițiile, dat fiind că în trecut ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a mai reclamat că Ungaria bagă bani în afaceri din România fără ca partea românească să fi aprobat asta.

Investiții în agricultură și HoReCa

Recent, Mónika Kozma, șefa Fundației Pro Economica, prin care guvernul de la Budapesta desfășoară investiții în România, a declarat că Ungaria vrea să extindă programul și în nord-vestul României, mai precis în zona Partium, care acoperă și Bihorul, dar că „este încă nevoie de un acord româno-ungar pentru a lansa programul” și că „negocierile sunt în curs de desfășurare în acest sens”.

Până acum, prin Fundația Pro Economica, Guvernul condus de Viktor Orbán a făcut aproape 100 de investiții în Ținutul Secuiesc, în sectoarele agricol, alimentar și hotelier. Au fost construite silozuri pentru cereale, abatoare și au fost modernizate companii de lactate. De asemenea, este în lucru o fabrică de lapte praf, un lanț de magazine Merkúr și 9 hoteluri.

Toate aceste au beneficiat de sprijin din partea statului maghiar, cu sume cuprinse între 500.000 și 7,5 milioane de euro, cofinanțarea asigurată de țara vecină fiind de 50% din valoarea proiectului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Re: unu
Între România și R. Moldova există acorduri ferme pentru orice transfer financiar interstatal, bilateral și unilateral după caz, începând din anul 2003 deja. De unde te informezi în ultimii 20 de ani ... de la PPMT și UDMR?
Postat 27 Februarie 2023, 09:11 de KP
Orice român care lucrează în afara țării și produce venituri pe care le aduce acasă ...
... are obligația legală să le evidențieze prin Declarați Unică, în vederea stabilirii plăților pe care le face ca impozit, în primul rând, dar și la CAS și CASS dacă este cazul. Așadar, orice sume ce intră de la un al stat, înainte de a fi introduse într-un circuit contabil, ar trebui impozitate dacă sunt transferuri fiscalizabile. Asta ar fi metoda prin care Statul Român ar putea avea controlul asupra "donațiilor" făcute de Ungaria, multe dintre acestea producând mai apoi și pe fond suficient profit (fabrici, hoteluri, etc).
Postat 27 Februarie 2023, 09:07 de KP
Daca am avea curaj
Am obine acordul Moldovei, sa nu fie comentarii, si am face si noi Romania, acelasi lucru in Moldova
Postat 26 Februarie 2023, 15:11 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON