URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
25 Aprilie 2024, 10:04

Lucrările la centrul de recuperare pe care Mihai Neşu îl construiește lângă Oradea sunt în stadiu avansat. Cum poți ajuta (FOTO/VIDEO)

Lucrările la centrul de recuperare pe care Mihai Neşu îl construiește lângă Oradea sunt în stadiu avansat. Cum poți ajuta (FOTO/VIDEO) (Sursa foto: Facebook - Mihia Nesu Foundation)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fundaţia fostului fotbalist Mihai Neşu are nevoie în continuare de sprijin financiar pentru a construi Complexul de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi "Sfântul Nectarie", de lângă Oradea, realizat integral din donaţii. Zilele trecute, pe pagina de Facebook a fundaţiei au fost publicate mai multe imagini şi videoclipuri care arată cât de avansat este şantierul.

Spre final

În imaginile publicate pe reţeaua de socializare se vede că lucrările sunt în toi în această perioadă. Toate clădirile au fost ridicate şi se află la stadiul de finisaje.

În biserica construită în stil grecesc se lucrează la picturile de pe pereţi. După Paşte, pictorul va începe munca în ultima încăpere, în naos.

La clădirea unde au fost amenajate cinci spaţii de cazare au fost montate aproape toate piesele de mobilier din interior, iar în clădirea dedicată terapiilor sunt amenajate birourile şi sălile de terapii, după ce s-au montat parchetul, gresia şi faianţa.

Deasupra arenei de echitaţie, care a fost finalizată, sunt în construcţie încă două spaţii de cazare. Vizavi de arenă se află un teren de fotbal, care a fost dat în folosinţă încă de la începutul acestui an. 

Pe pagina de Facebook au fost publicate şi imagini din dronă în care se vede inclusiv grădina senzorială. Acolo a fost amenajat un iaz şi au fost plantate mai multe flori, precum şi arbuşti.

„Grădina noastră senzorială are forma unei flori, iar fiecare petală a florii va avea avea un anumit rol, vom avea: partea tactilă, partea vizuală, partea olfactivă, partea auditivă, aducând astfel stimularea senzorială la nivelul cunoaşterii din natură. Aleile şi podul vor fi colorate. În simularea foto, făcută de Mihai Nesu, puteţi să vă faceţi o idee cum vor arăta. Grădina va fi deschisă şi publicului larg, oamenilor care doresc să susţină persoanele cu dizabilităţi şi să ne viziteze. La fel vor fi şi biserica, terenul de fotbal, piscina, locul de joacă, o parte din ele având şi scopul de a ne ajuta să ne susţinem financiar măcar o parte din cheltuielile cu centrul de recuperare", au scris reprezentanţii ONG-ului.

Cum se poate dona

După cum se ştie, Neşu construieşte în satul Cihei, lângă Oradea, un complex unic în România, din donaţii, în care să fie îngrijiţi copiii cu probleme motorii sau neurologice.

Doritorii pot susţine proiectul Fundaţiei Mihai Neşu trimiţând un mesaj cu textul "Cred" la numărul 8844 abonându-se astfel lunar să redirecţioneze 2 euro către ONG.

Se poate dona orice sumă de bani prin transfer bancar în conturile RO63BTRLRONCRT0246793101 în lei, RO13BTRLEURCRT0246793101 în euro şi RO17BTRLUSDCRT0246793101 în dolari, dar şi direct, pe site-ul Mihainesu.shopia.ro.

Fundaţia fostului fotbalist orădean are deja un centru de recuperare, la parterul unui bloc din Oradea, deschis în 2015.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
As fi donat,
dar a inceput cu ridicarea bisericii! Ok, sa ramana cu ea, in fond nu e o alegere proasta, popii au bani.
Postat 25 Aprilie 2024, 19:01 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON