URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 14 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Februarie 2023, 15:00

Oradea, la același nivel cu Alexandria sau Craiova! Opoziția PSD acuză Primăria că este departe de a fi performantă în atragerea fondurilor europene

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liderului grupului PSD din Consiliul Local Oradea, Adrian Madar, a acuzat Primăria municipiului că le livrează orădenilor „iluzii financiare” când prezintă un buget record și performanță în atragerea fondurilor europene.

Într-o conferință de presă susținută vineri, Madar a prezentat o analiză care arată că Oradea a atras, anul trecut, doar un sfert din banii europeni pe care i-a cuprins în buget și, raportat la numărul de locuitori, sunt mai puține fonduri decât a obținut Craiova. În plus, a subliniat PSD-istul, banii europeni nu ar influența calitatea vieții orădenilor.

Manager eșuat?

Potrivit datelor făcute publice de social-democrat, în 2022 Primăria Oradea a atras doar 24%, adică 18 milioane de euro din cele 74 de milioane de euro cuprinse în bugetul orașului drept finanțări europene. De altfel, a mai spus Madar, 130 de milioane de euro din bugetul pe anul trecut au intrat în capitolul „nerealizat”, adică banii propuși nu au fost cheltuiți.

„Sunt milioane de euro, sume care le sunt promise orădenilor la începutul fiecărui an, se anunță bugete record - anul trecut de 480 de milioane de euro, anul acesta de 490 milioane de euro - și trăim cu iluzia că, de fapt, executăm aceste bugete. Realitatea este cea pe care v-am descris-o eu. Făcând o analiză, din 2018 până în prezent, Primăria realizează între 25 și 35% din bugetul pe fondul de investiții pe care și-l propune”, a declarat Madar.

PSD-istul a făcut și o comparație cu mediul privat, cu referire directă la primarul de Oradea: „Dacă într-o firmă privată, 5 ani la rând, un manager și-a realizat target-urile în procent de 30%, ar fi eliberat din funcție. Acest lucru nu se întâmplă în Oradea”.

Comparație cu alții

În prezentarea sa, Madar a mers mai departe și a arătat cum sunt influențați orădenii de fondurile europene atrase în oraș, printr-o comparație cu Cluj Napoca, Timișoara, Craiova, Buzău și Alexandria.

PSD-istul a comparat veniturile din bani europeni pe care le-au avut aceste orașe în 2022, comparație care arată că Oradea, cu 89 de milioane de lei atrase, are în urmă doar Clujul (50 de milioane) și Alexandria (13 milioane), în timp ce Timișoara (208 milioane), Craiova (182 de milioane) și Buzău (98 de milioane) sunt în fața orașului de pe Crișul Repede.

Raportat la numărul de locuitori, Oradea a atras anul trecut 487 lei pe cetățean din bani europeni, în timp ce Buzău are 956 de lei/cap de locuitor, Timișoara - 830, iar Craiova - 778. În Alexandria, fiecărui locuitor i-au revenit 331 lei, iar în Cluj doar 178.

Ca să demonstreze că banii europeni nici nu au adus bunăstare orădenilor, Madar a împărțit impozitele pe salarii colectate în Oradea la numărul de locuitori, ceea ce, în opinia sa, indică nivelul de salarizare din oraș. Rezultatele sunt și mai proaste pentru Oradea.

„Aici se vede diferența de nivel de trai între Cluj, unde acest indicator este de 2.700 de lei, Timișoara - 2.400 de lei, Oradea vine pe un loc trei cu 1.747 de lei, foarte aproape de Alexandria, care are 1.700 de lei, și tot acolo este Craiova sau Buzău, cu 1.600”, a declarat liderul PSD din Consiliul Local Oradea.

„Nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât alții”, a mai spus Madar, dorind să destabilizeze mitul orașului dezvoltat pe bani europeni.

Soluții? La anu’!

Madar a mai prezentat și o altă situație pe care a catalogat-o drept „un eșec major al administrației PNL”: numărul de călători care au trecut în anii 2020-2022 prin Aeroportul Oradea, semnificativ mai mic decât în anii 2017-2019, când Bihorul era condus de UDMR și PSD.

Social-democratul a vrut să arate că, în ciuda subvenției de 800.000 de euro acordată companiei Ryanair după instalarea administrației Bolojan, Aeroportul n-a prosperat, însă în analiza sa a omis cel mai important aspect: pandemia de Covid-19 care a blocat mobilitatea oamenilor, începând din 2020.

„Întrebarea și, de fapt, dilema este cum să facem ca acest aeroport și acest oraș să fie atractiv și economic, ca să se simtă această imagine bună și în nivelul de trai al nostru, al cetățenilor. Acum, noi doar simțim acest efort de dezvoltare”, a declarat Madar.

Jurnaliștii i-au cerut să spună și soluția sa la această dilemă, PSD-istul spunând că el ar modifica facilitățile oferite investitorilor din oraș. N-a intrat însă în detalii, pe motiv că este discuția este... prea serioasă pentru conferință de presă.

„Probabil undeva mai pe sfârșitul anului o să vă răspund concret la ceea ce m-ați întrebat acum”, a declarat Madar. Semn că își dorește să vină în fața orădenilor din poziția de candidat la Primărie...

Vezi aici prezentarea făcută de Madar:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
haha, PSD tot nu ia votul meu
ciclul la fonduri europene e 7 ani, 2014-2020 dar tot timpul sunt plus 2-3 ani intarziere, si la eliberarea noilor reguli de finantare de catre guvern, si la inchiderea ciclului de catre uniune. Asa ca ciclul 2014-2020 se incheie real la 31 decembrie 2023 (+3 ani). Ciclul 2007-2013 s-a incheiat in 2016. Este convenabil sa alegi perioada in care nu se inchid proiecte, ci doar se pregatesc si se anunta proiecte si sa zici ca executia e slaba, si nu s-au finalizat. Dar este si o minciuna. Uneori din cinism, chiar i-ai vrea 4 ani la putere sa dovedeasca ce pot, si imi si imaginez, precum la Consiliul Judetean cu Ianos-Pastor, ca se vor lauda cu 5 blocuri izolate termic, si vor ascunde sub pres toti ceilalti indicatori care prezina intreaga pictura.
Postat 27 Februarie 2023, 19:32 de unu
hahaha
CRAIOVA a fost este si va fi peste ORADEA....la toate capitolele...!ALEXANDRIA posibil mai jos..!Doare adevarul baieti?
Postat 14 Februarie 2023, 10:38 de grigore
D-LE MADAR
Vin cu o întrebare către dl Madar! Când ați vizitat ultima data Craiova sau Alexandria ? Cu tot respectul va spun ca nu exista termen de comparație în ceea ce privește investițiile făcute în infrastructură, în parcurile industriale și în dezvoltarea urbei. Oradea a depășit inclusiv Timișoara si Clujul ! Și totuși ca să va scot ceață din ochii sau din minte o sa va înșirui o serie de realizări cu meritul conducerii primariei făcând abstracție de culoarea politica: 4 parcuri industriale cu investitori de calibru, centura Oradiei( premiera națională), pasajele spra și subterane, reabilitarea clădirilor Art Nouveau, anvelopele clădirilor vechi, parcuri noi, reabilitarea în totalitate a centrului ( care a devenit o emblema nationala) , înlocuirea în proporție de 95% al conductelor de agent termic și apa, trecerea CET pe gaz/porumb( diminuarea poluări în proporție de 90%) , reabilitarea străzilor și redesenate anumitor cartiere cu infrastructura complecta, reabilitarea Spitalului Județean ( cel mai modern din țară), mutarea și reabilitarea Muzeului, poduri noi de trecere peste Criș, Aquapark Nymphaea( premiera în România care aduce profit primariei de circa 5-6 mil euro/an, și nu pierdere ca în perioda Filip), extinderea spațiului destinat construcțiilor de clădiri cu toată infrastructura necesară, modernizarea piețelor la standar UE, construcția de parcări supra și subterane pe nivele( o alta premiera din fonduri UE) , construcția primei linii noi de tranvai după '89, modernizarea bazei Otl cu primele tranvaie noi identice cu cele din Viena, modernizarea RER , extinderea aeroportului și prima pistă din tara încălzită, înființarea primului și celui mai mare terminarea cargo aviatic din România, înființarea primului nod feroviar cu terminal cargo cel mai mare din Estul Europei,etc. V am făcut o scurta descriere în accesare de fonduri pentru a va înlătura măgura densă din ochii și mintea dumneavoastră. D-le Madar înainte de a fi membrul unui partid indiferent de marca și culoare trebuie sa fiți om și sa dați dovada de respect nu de , dezinformare și mitocanism de marca electorala. Cu respect!
Postat 12 Februarie 2023, 10:39 de Adrian_Preda
Oameni buni, ...
Nici un partid nu merită, de ani de zile aceleași partide sunt la putere, mai nou și singurul a apărut AUR, în rest totul s-a rebranduit cu alte nume, mai puțin partidele mari, dar mulți s-au rupt tot din: PCR=FSN=PSD iar din cele denumite au apărut PNL, PD, USR șamd., toți cetățenii care au puțină coloană vor observa că a intra în politică intri doar pentru câștigurile materiale. Majoritatea intră în politică și după ani buni își dau seama că nu au nici un avantaj din cauza cumetriilor și al voturilor vândute la următorul care era pe listă cu multe puncte sub tine, dar tu ești acela care ai adus un plus de încredere, iar pe listă apare unul Grigore Prostovanul care a plătit mai mult. Depune jurământul de deputat printre altele și jurământul de loialitate față de cel care la propulsat, adică vezi cum și ce faci că 30% trebuie să cotizei mie, de te prinde vedem cum te facem scăpat, și toate bune și frumoase, dau cu o mână iau cu zece. Toate partidele au o doctrină pe care nimeni nu o respectă, interesele personale curg, dar ne facem că ne certăm de ochi lumii prin pressa scrisă, după care ieșim din săli și mergem la o bere râzând de proștii care i-au votat din jur. Iar tu membrule de partid tot săgeată vei rămâne până te plictisești și pleci, asta e trăim în minciuni și păcăleli, în rest să auzim de bine.
Postat 12 Februarie 2023, 01:07 de Morometul
bihooorel
PZD nu minte-ma, PZD FABULEAZA. Degeaba te rogi de noi să-l votam pe ĂSTA. OAMENI BUNI NU VOTATI PSD
Postat 12 Februarie 2023, 00:14 de Sandu2100
nufarul
Ma gâscanule am doar un cont, și aici și dincolo. Exista unii ca tine care pe Bihon îmi folosesc numele, adicacastia ca Adi13, Petre93, Maikeltroll , ei se folosesc de numele meu pe alte site-uri. Orădenii vad realitatea, și o înțeleg bine, cu toate ca tu ești plătit de PZD pt propagandă.
Postat 12 Februarie 2023, 00:14 de Sandu2100
Papagalii galbeni-albastrii
S au trezit sa scrie comentarii cei care nu inteleg deloc matematica, corigentii. Pai ce asteptari sa ai de la cei care numara banii luati pe filiera penelista? Niste abonati la banii partidului, iar matematica lor se rezuma la a numara banii galbeni-albastrii. Sandu crizatul penelist cu 3 conturi pe Bihoreanul scrie ce gandeste si el saracu, in speranta de a primi o paine. Oradenii inteleg foarte bine realitatea. S au saturat de miturile “cel mai frumos oras”, “cel mai …” etc. Penelistii au pus eticheta tot timpul de a fi “cel mai..cel mai… cel mai… oras din Romania”. Pana una alta, cum ramane cu drona? “Cel mai tare proiect din lume la Oradea”. Sandule cum ai pilotat tata drona aia ? Ai vrut sa zbori si tu ca taticu Bolo? Doi piloti esuati.
Postat 11 Februarie 2023, 16:17 de nufarul
Daca misti, deranjezi …
Tipic penelistilor. Toate comentariile se rezuma la jigniri si la a induce ideea ca PSD-ul minte. Oameni buni sunt cifre luate din documente, nu sunt baliverne. Ar trebui sa multumiti consilierului ca face munca de chinez pentru a arata situatia actuala. Practic, noi cetatentii, trebuie doar sa intelegem raportul si sa tragem concluzia, dar unii sunt atat de idioti ca nici macar asta nu pot face. Nu am asteptari de la penelistii de tastatura care iau bani frumosi sa scrie aceste comentarii, oradenii care au putina materie cenusie inteleg foarte bine statistica. Iar de candidat la primarie, nu vad alta persoana mai capabila in momentul actual decat Madar. In sfarsit exista o reala alternativa, iar penelistii stiu asta. Chiar de aceea se bazeaza pe jigniri si atacuri cu tenta personala, daca nu era o persoana care sa fie capabila nu era jignita. Curand se va produce o schimbare, oradenii sunt din ce in ce mai nemultumiti.
Postat 11 Februarie 2023, 16:10 de bihooorel
NERUSINARE
CULMEA CA TOATA TARA SI TOTI STRAINII CARE VIN LA ORADEA O LAUDA DIN PLIN SI SE TREZESTE UN PUREC CA ASTA FARA NICI O REALIZARE FARA NICI O SOLUTIE DE VIITOR CI DOAR PREOCUPAT SA ARUNCE CU RAHAT IN REALIZARILE ALTORA SA COMENTEZE , DOAMNE FERESTE DE PLOSNITE CA VOI
Postat 11 Februarie 2023, 13:59 de Mare_blue17
Statistică
Cosul zilnic de cumparaturi are acum un cost dublu. E bine.
Postat 11 Februarie 2023, 09:03 de Jianu
„Nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât alții”
Mai clar de atat nu se poate, si are dreptate, cu argumente. Ca asta deranjeaza, aduce atingere ideii inoculate constant in ultimii 14-15 ani, asta e, treceti peste. Nu e treaba opozitiei sa iasa in strada, ar fi un demers care isi pierde din valoare fiind politizat, oamenii nemultumiti ar trebui sa o faca, sa protesteze la teme sensibile. Din pacate nu avem exercitiul protestului public, pasnic, intemeiat, pe baza de argumente, asta si pentru ca a devenit aproape o crima sa ai o parere contrara. Da, ar fi interesant sa vedem o lista a corectiilor financiare aplicate, una independenta, nemanipulata politic. Insusi Bihoreanul a scris despre unele, din pacate demersul a ramas la faza de mentionare. Calea de tramvai Aradului-Cantemir, parcarea “park and ride” din Centrul Civic, sunt cateva ce imi trec prin minte. Parcarea “park and ride” e o porcarie fiind amplasata la limita centrului, nicidecum la periferie cum cere definitia, motiv pentru care a pierdut finantarea. Linia de tramvai s-a pierdut printre meandrele Abed Nego si “prietenii”, omniprezenta.
Postat 11 Februarie 2023, 05:32 de User anonimizat
DISPERATI PZD
Astia PZD altceva nu au de lucru decat sa arunce cu * sau sa sape groaoa vecinului , de 13 ani Mangalezul nu i-a invatat nimic decat sa faca asemeni lui sa frece menta , sa suga bani de unde pot sa propteasca pile si neamuri in functii caldute si sa puna bete in roate dezvoltarii, daca era dupa ei eram acelasi oraa comunist plin de peticeli si gunoaie si ei preocupati doar sa mulga banii orasului nicidecum de bunastarea cetateanului . Stai linistit Madare ca tot Bolo ramane puterea si rahatul tot la voi
Postat 11 Februarie 2023, 01:32 de Mare_blue17
::::::::::::::::
Ca sa citez dintr-un clasic în PSD respectiv Dancu "cifrele se pot aranja în asa fel încât sa rezulte ce vrem sa demonstram" Ca omul statistica a făcut toată viata. Nu știu ce se vrea a se demonstra cu acest demers.Asta cu împărțim pe ani, pe cap de locuitor, urmează sa împărțim și pe firele de par care le au oamenii în cap, asta n-au calculat? Câți euro vine pe fiecare fir de par? Jenant. Acuma vor sa spună ca Oradea e Alexandria? Și Cluj probabil e o comuna în viziunea lor ca tot ei au demonstrat ca sta mai prost ca Oradea. Râde lumea.Iesiti fraților în strada dacă vreți sa faceți opoziție nu stați ascunși in spatele calculatoarelor ca aveți teme de abordat cu duiumul. Spre exemplu acel pod care se vrea peste centura în capăt la Meșteșugarilor, o soluție tâmpită care practic muta oamenii din zona sub pod pentru ca primăria nu-și permite acolo un pasaj subteran ca e prea scump, spuneau ei. Între timp acel proiect a fost atașat drumului expres Arad-Oradea și costurile preluate de ministerul transporturilor. Întrebare!!!! Dacă deja proiectul a fost preluat de MT Birta a făcut demersuri pt schimbarea soluției respectiv a face acolo totuși un pasaj subteran ca zona sa să nu arate ca naiba? Sau de ce trebuie latita strada universității la 4 benzi și construita o parcare supraetajata cu milioane de euro pt a scoate parcările de pe carosabil dacă oricum aglomerația acolo se produce în intersecția de lângă parcul Bălcescu, cele 4 benzi nu rezolva nimic, o alta investiție cretină deci și multe, multe altele.Faceti o opoziție constructiva nu sa faceți din oraș o cocina de porci ca totuși.
Postat 10 Februarie 2023, 23:57 de Robert
Liber la mutare
Daca in Craiova si Alexandria e bogatie, de ce nu se detaseaza sau se muta definitiv acolo. Cum a scris Mihaita, adevarul e la mijloc, dar nici chiar asa. In sud e raiul partidului reprezentat se dumnealui, cu bani publici aruncati pe lucrări de o calitate nedescrisa, deturnari de fonduri, facturi umflate, lucrari atribuite apropiatilor. La noi zic ca printre multe ra*haturi se mai si fac cate ceva, desi e slaba consolarea asta dar din pacate traim in tara si asta ne ocupa tot timpul.
Postat 10 Februarie 2023, 22:40 de corm16
...
Complicată treaba asta cu fondurile,aloo,nimic nu-i gratis în ziua de azi!
Postat 10 Februarie 2023, 22:18 de Maikeltroll
Adevarul e la mijloc, dar oricum suntem in buda.
E ceva adevarar in asta. Propagandistii peneleului si lingaii tot timpul compara Oradea cu Teleormanul, Vasluiul, deci mi se pare corect ca si PSD sa ne compare cu aceste judete, sau orase . Si PNL incearca sa ne spele creierele ca suntem peste Telorman, niciodata nu ne compara cu alte orase mari. Cifrele spun totul, degeaba peneleul incearca sa ne prosteasca ca suntem numarul 1
Postat 10 Februarie 2023, 19:36 de Mihaita
Daca pune Oradea pe picior egal cu Alexandria lui Dragnea, atunci omul e HANDICAPAT!
Taci dracu' de retardat! Te faci nah de ras!!!!
Postat 10 Februarie 2023, 15:57 de BlackDot
Madar asta, nu știe multe
Vad in PSD 3 elite care fac pe dracu-n 4 ca să fie pe liste primar din patea PSD, trag tare băieții cu minciuni ca să vadă șeful de la Bucale. Care minte mai mult, pe ala îl prune PZD.
Postat 10 Februarie 2023, 15:52 de Sandu2100
ce fain
Ce fain ar fi fost acum sa stam fara caldura si apa calda ...ca-s tevile sparte . Si sa le si expunem , sa se vada cat suntem de gospodari. Si sa avem tot traficul greu prin centru.Si ce fain era in Piata Unirii inainte... puteai sa mergi cu masina in orice directie.... samd .
Postat 10 Februarie 2023, 15:52 de sssss
De insistat asupra banilor europeni returnați prin corecțiile financiare finale ...
... care au trebuit dați înapoi pentru diverse neconformități și apoi înlocuiți cu bani de la bugetul local. Peste 25 milioane Euro. Adică, returnați și din nou cheltuiți, ceea ce dublează de fapt pierderile la peste 50 milioane Euro.
Postat 10 Februarie 2023, 15:43 de KP
Gresit!
Asa-zisa atragere de fonduri UE afecteaza in mod negativ calitatea vietii oradenilor! Biruri si taxe printre cele mai mari din tara, deranj la fiecare pas, cea mai mare datorie pe cap de locuitor din tara, toate sunt efectul ,,accesarii" de bani moca de la UE. Nu-mi aduc aminte ca vreodata in cei 15 ani de califat pnl sa se fi facut vreun audit independent, sa stim in mod real cum stam. Despre vinovatii pt. dezastrul in care a ajuns Oradea, nicio vorba! Cu banii nostri e platita presa locala/centrala pt a fi mintiti.
Postat 10 Februarie 2023, 15:36 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6156 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON