URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Aprilie 2023, 19:35

Expoziţie de fotografie organizată de Ovi D. Pop la MaiFest, în Cetatea Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În cadrul MaiFest 2023, festival organizat cu ocazia zilei 1 Mai în Cetatea Oradea, va avea loc vernisajul expoziţiei Romanian Grand Circuit, ediţia de primăvară, formată din zeci de imagini premiate în cadrul competiţiei cu acelaşi nume.

Vernisajul va avea loc în seara de 1 mai, de la ora 18, după care vor fi înmânate premiile acestei ediţii. Vor fi expuse circa 300 de imagini, care ilustrează portrete sau peisaje, inclusiv din România.

La circuitul care a cuprins organizarea a patru saloane de fotografie diferite, denumite Varadinum, Wallachia, Moldavia şi Transylvania, au participat 340 de artişti din 50 de ţări, cu 3.587 de imagini, la categoriile color, monocrom și face & body. 

Un juriu format din fotografi de renume (Eugen Negrea, Csaba Balasi, Nagy Lajos, Ovidiu Gabor, Iurie Foca, Steven Yee Pui Chung, Normante Ribokaite, Frank Hausdorfer, Vladimir Jovanovski, Pantelis Kranos, Paul Thompson şi Istvan Magdo) a ales câştigătorii la fiecare categorie şi salon, dar şi un premiu special, pentru fotoclubul care a avut cele mai multe fotografii premiate.

Cel mai bun autor român a fost desemnat Mihai Romeo Bogdan de la Varadinum Foto Club Oradea, iar cel mai bun club internaţional Eurasia din Rusia. Cel mai bun autor al Salonului Wallachia a devenit David Wheeler din Anglia, cel mai bun autor al Salonului Moldavia a fost desemnat Istvan Kerekes din Ungaria (deţinător al World Guinnes Record cu cea mai premiată fotografie din lume), cel mai bun autor al Salonului Transylvania - Elina Gamanoiva din Rusia şi cel mai bun autor al Salonului Varadinum - Olga Dodonova din Rusia.

Expoziţia va fi mutată în data de 2 mai în Piata Unirii, în locul obişnuit al expoziţiilor de artă fotografică organizate de fotograful Ovi D. Pop, şi va rămâne acolo până la finalul lunii mai.

Berăria artizanală Bers Nova a anunţat zilele trecute un festival cu mici şi bere, de 1 Mai, în Cetatea Oradea. Evenimentul a fost denumit "MaiFest - Mai tradiţional, mai aproape" şi se va derula pe parcursul zilelor de duminică, 30 aprilie, şi luni, 1 mai.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON