URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Martie 2023, 11:10

Tragedie în Bihor: Mamă și fiu, arși de vii în propria casă! Incendiul a pornit de la un aparat care trebuia să le ușureze viața

Tragedie în Bihor: Mamă și fiu, arși de vii în propria casă! Incendiul a pornit de la un aparat care trebuia să le ușureze viața sursa foto: ISU Crișana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un incendiu devastator a avut loc miercuri dimineață în satul bihorean Voivozi, unde o mamă și un fiu au murit arși de vii în propria casă.

Sinistru este că incendiul a fost declanșat de un cărucior electric recent primit de bărbatul care suferea de handicap locomotor. Aparatul s-a aprins în timp ce era la încărcat, din câte se pare.

Incendiu devastator

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, lt. col. Camelia Roșca, incendiul a fost anunțat prin apel la 112 miercuri, în jurul orei 5.55, de nepotul femeii, care locuiește într-o casă apropiată de cea care era cuprinsă de flăcări.

Bărbatul știa că în casă se află mătușa lui și fiul acesteia, dar nu a avut cum să intre în imobil, pentru că holul de acces, la fel ca dormitorul, erau cuprinse de flăcări puternice.

Primii care au ajuns la locul incendiului au fost pompierii voluntari din Popești, care au început să stingă flăcările violente. Apoi au ajuns în Voivozi și pompierii din Marghita, care, concomitent cu stingerea focarelor, au acționat și pentru căutarea victimelor.

Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgenţă trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita, dintre care două de stingere şi unul de paramedici, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o autospecială tip ABROLL, respectiv cu ambulanţa de tip B2 a subunităţii, fiind alertat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Popești (SVSU), care a intervenit cu o autospecială de stingere”, a precizat Roșca.

Misiunea n-a fost deloc ușoară, în casă fiind cantități foarte mari de fum și de gaze fierbinți. Din nefericire, proprietara, o femeie în vârstă de 65 de ani, și fiul ei, în vârstă de 44 de ani, erau deja morți, arși de vii de flăcările puternice.

Au încercat să se salveze

Trupurile celor doi au fost găsite de pompieri în holul casei, cel mai probabil pentru că au încercat să se salveze. N-au reușit să treacă însă de căruciorul electric cuprins de foc, mai cu seamă că bărbatul nu se putea deplasa singur.

Concluzia pompierilor este că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la acumulatorii căruciorului electric și s-a extins rapid în locuință.

Sursele BIHOREANULUI spun că bărbatul, suferind de paralizie pe o parte a corpului, a primit recent respectivul cărucior electric, era foarte fericit că-l poate folosi pentru a se deplasa și de aceea se asigura mereu că are bateria încărcată.

În incendiu a mai murit și un cățel, surprins și el de flăcări în interiorul imobilului.

„În urma incendiului au ars bunurile din dormitorul și holul casei și un cățel, degradându-se totodată din cauza fumului și a gazelor fierbinți bunurile din sufrageria și baia casei. Forțele de intervenție au împiedicat propagarea incendiului la casa lipită de locuința în flăcări”, a mai spus Roșca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Din păcate și non păcate...
Toate noncomvenșionalele au și dezavantajele lor, dar la dezavantaje nimenea nu scrie nimic, doar că ce mișto e să fi smart, am văzut autobuz în flăcări cuprinzând rapid interiorul de flăcări imaginați-vă era o cursă regulată locală, chiar și autoturismele astea mișto, multe cu probleme. Prețul la energie crește dar trebuie să renunțăm obligatoriu la fostele metehne cu ardere pe combustibil, ca alții în alte țări să poată folosii. Asta e exact cum a venit interdicția cu creșterea animalelor în gospodării, pentru ca marii exportatori să fie intocmai cei care au impus aceste reguli.
Postat 09 Martie 2023, 08:49 de Morometul
Nu am cuvinte sa-mi exprim parerea de rau
Barbatul era semiparalizat, dar parca nu a fost destul! Le-a dat domnu' ca n-au putut duce.
Postat 08 Martie 2023, 15:51 de Kid
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON