Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Tarom are un vechi monopol pe cursele București - Oradea, ba surse din industrie spun chiar că ruta este cea mai profitabilă a companiei. O informație intuită și din prețurile biletelor, exorbitante, și din faptul că se găsesc greu cu o zi - două înainte de zbor, iar adesea chiar deloc.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 2659 rezultate
- Persoanele transgender din SUA se pot înrola în armata americană. Biden a anulat interdicția impusă de Trump 26/01/2021
- O orădeancă a ajuns pe site-uri porno după o ceartă cu fostul iubit 16/01/2021
- "Maestrul" Lele, bătăuşul: Avocatul Alexandru Lele, mare proprietar imobiliar în Oradea, într-un nou scandal violent cu vecinii (FOTO / VIDEO) 14/01/2021
- Anul dezvrăjirii 13/01/2021
- Asalt asupra injustiţiei bihorene 07/01/2021
- Alexandru Cumpănașu, vizat într-un dosar penal pentru TikTok-urile în care instigă la ură față de profesori 06/01/2021
- Doi bărbaţi din Ştei au sechestrat o tânără într-un apartament, unde au violat-o, au ameninţat-o că o aruncă de la etaj şi au pus-o să spele vase 04/01/2021
- Prevenirea hepatitei B: Vaccinarea, singura modalitate de prevenire eficientă 02/01/2021
- Un orădean racola şi trafica românce pentru bordeluri clandestine din Sardinia. Unde a fost prins proxenetul 28/12/2020
- O bihoreancă a fost vaccinată anti-Covid în Marea Britanie. Vezi ce spune despre experienţă! (VIDEO) 17/12/2020
- Justiţiarul fără lege: Un proxenet a fost răpit de acasă de un polițist din Bihor, băgat în portbagaj și „anchetat” dezbrăcat pe un câmp 15/12/2020
- Apel la donare de sânge, pentru un tânăr bihorean grav rănit în accidentul de lângă Chiribiș 13/12/2020
- Cum am ajuns din nou proştii Europei 11/12/2020
- Europarlamentarul ungar József Szájer a demisionat după ce a fost prins în flagrant la o orgie în Bruxelles 01/12/2020
- Un poliţist din Salonta s-a urcat băut la volan, a fugit de agenţii rutieri şi s-a baricadat în casă. Procurorul l-a plasat sub control judiciar 01/12/2020
- Un medic și o asistentă, acuzați că au făcut sex într-o secție ATI Covid. Cine a făcut denunțul 21/11/2020
- O fetiţă de 10 ani din Oradea are nevoie de ajutor. Donați sânge pentru Andra! 19/11/2020
- A recunoscut acuzaţiile: Hairstylistul orădean Ionuţ Butcă, condamnat pentru pornografie infantilă şi deţinere de droguri 12/11/2020
- Silviu Dehelean: Raport de activitate la final de (prim) mandat 04/11/2020
- Viorel Cataramă, candidat la Senat al Pro România Bihor: „Sper că domnii candidaţi Carp, Căuş şi Cupşa nu apelează la Ilie Bolojan şi atunci când vor să facă sex” 02/11/2020
- Premieră pentru instanţele din Bihor: 10 ani de închisoare pentru afaceristul chinez din Salonta care a violat o fetiţă de 12 ani 31/10/2020
- Prima româncă diagnosticată cu gripă este o tânără din Bihor 29/10/2020
- Fostul preot Cristian Pomohaci, condamnat la închisoare cu suspendare: a păgubit statul cu peste 130.000 lei 29/10/2020
- Papa Francisc susține parteneriatele civile între persoanele homosexuale: "Sunt copiii Domnului şi au dreptul la familie" 21/10/2020
- O fată de 13 ani a încercat să fugă din ţară prin Borş cu un paşaport fals 20/10/2020
- Valtryp pe val! În plină pandemie, o fabrică din Oradea, cu capital integral românesc, şi-a crescut cu o cincime producţia (FOTO / VIDEO) 20/10/2020
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 12-16 octombrie 12/10/2020
- Monstruoasa Justiţie: Descoperiri șocante ale BIHOREANULUI despre felul în care judecătorii soluţionează agresiunile sexuale cu victime minore 09/10/2020
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Cum și-a spulberat Ilie Bolojan adversarii politici la alegerile locale 05/10/2020
- „Love story”: Un bihorean care a dus o fată de 14 ani în Spania, unde a bătut-o şi a obligat-o să se prostitueze, iertat de trei judecătoare pe motiv de... iubire 04/10/2020
- Doi agresori sexuali, arestaţi într-o singură săptămână la Salonta! 03/10/2020
- Vizită cu belele: După plecarea patriarhului, încep să cadă capete în Episcopia Oradiei 02/10/2020
- Patronul magazinului chinezesc din Salonta, care a violat-o pe fetiţa de 12 ani a concubinei sale, a fost condamnat la 5 ani de închisoare 18/09/2020
- Dragoste otrăvită: Povestea dramatică a unor tinere orădence plasate în bordeluri din Germania 18/09/2020
- Sex în grup: De ce şi-au desfiinţat preoţii din Protopopiatul Oradea, peste noapte, grupul de WhatsApp 16/09/2020
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 14-18 septembrie 2020 14/09/2020
- O femeie a încercat să iasă din ţară, prin Borş, ascunsă în cabina unei autoutilitare (FOTO) 02/09/2020
- Luna august, "luna neagră" în Bihor, dar apar şi semne de ameliorare a pandemiei. Vezi cazurile Covid din fiecare comună şi oraş! (VIDEO) 28/08/2020
- Feriţi-vă de el! Un cerşetor alcoolic şi cu probleme psihice terorizează femeile în zona Cantemir 26/08/2020
- Peste 80% din comunele şi oraşele din Bihor au cazuri active de Covid-19. Dr. Carp: Cei infectaţi să nu circule cu mijloacele de transport în comun (VIDEO) 21/08/2020
- Un bărbat din Bihor va sta 150 de zile la închisoare pentru că a minţit în procesul unor proxeneţi. Cum a fost prins 19/08/2020
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 17-21 august 2020 17/08/2020
- O prostituată româncă protestează în Germania pentru redeschiderea bordelurilor: "Am o fiică și trebuie să o întrețin" 11/08/2020
- Situaţia Covid-19 în Bihor: Încă un bolnav a murit, 52 de cazuri noi depistate 09/08/2020
- Bolile transmise prin apă 09/08/2020
- Caz cutremurător în Bihor: O tânără mamă a fost răpită, scoasă din ţară cu complicitatea unui taximetrist şi forţată să se prostitueze 30/07/2020
- Tânăr de 21 de ani, din Sântandrei, reţinut după ce a agresat sexual două adolescente! 27/07/2020
- Ce "capturi" mai fac poliţiştii la frontiera Borş: Un bărbat căutat pentru a fi băgat la puşcărie a încercat să intre în ţară cu paşaportul "unei cunoştinţe" 21/07/2020
- Bărbat arestat la Beiuş după ce şi-a violat fiica de 14 ani! Agresorul a mai avut o condamnare tot pentru viol 21/07/2020
- Migranţi din Algeria, Libia şi Maroc, prinşi de poliţiştii din Bihor în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară 20/07/2020
- Daniela Rahotă, șefa DSP Bihor: „Nu am fost pregătiţi pentru pandemie. Valul doi depinde de noi” 13/07/2020
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 13-17 iulie 13/07/2020
- Pedepse mai aspre pentru pedofili și membrii familiei care comit infracțiuni sexuale față de minori 30/06/2020
- La cererea orădenilor, 26 de zebre din Oradea vor fi iluminate cu LED 25/06/2020
- 5 migranţi, găsiţi de poliţiştii din Borş printre... lipii (VIDEO) 24/06/2020
- Promotor al comunităţii LGBT, orădeanul Emil Rengle i-a trimis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis: "Toți oamenii sunt egali" 22/06/2020
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Promotor al austerității, Ilie Bolojan alocă sporuri generoase oamenilor săi implicați în proiecte europene 22/06/2020
- Cititor de trecut: Orădeanul Alin Suciu, printre puținii cercetători din lume care studiază limba faraonilor egipteni (FOTO) 20/06/2020
- Cocaină şi heroină de 1 milion de euro, găsite la frontiera Borş, cu ajutorul câinelui de serviciu! Flagrant pentru prinderea traficantului (VIDEO) 17/06/2020
- O femeie cu dizabilităţi s-a rătăcit lângă Cociuba Mare. Câinele poliţist Ozzy i-a salvat viaţa 17/06/2020
- Dreptate perversă: Abuzurile sexuale asupra minorilor sunt tratate în bătaie de joc de justiție. Verificări și în Bihor! 17/06/2020
- Perversul care a agresat o tânără gravidă în Oradea a fost arestat preventiv 16/06/2020
- O tânără însărcinată a fost agresată sexual în plină zi, în Oradea! Autorul a fost prins de trecători şi apoi reţinut 15/06/2020
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! În Universitate se ascund, fără frică sau regrete, absolvenți care își obțin diplomele prin fraudă 15/06/2020
- Bihorel: Alba-Neagra ca Zăpada și cei 7 cetățeni cu probleme de altitudine 13/06/2020
- FAC in Romania: Șeful Federației Patronilor Bihor voia să-și facă organizație cu nume... sexy 13/06/2020
- Vloggerul Colo a fost eliberat sub control judiciar. Nu mai are voie să posteze pe rețelele sociale 10/06/2020
- Fete necăjite din Constanţa, chiar şi minore, trimise la prostituţie în apartamente şi pensiuni din Oradea. DIICOT audiază 9 suspecţi 10/06/2020
- Barza şi uliii 10/06/2020
- Cazul obsedatului din Balc care şi-a lăsat gravidă fiica vitregă de 12 ani, dar a primit o condamnare blândă, în vizorul Inspecţiei Judiciare 06/06/2020
- De la educația sexuală la educația sanitară 05/06/2020
- Educaţia sexuală în şcoli devine "educaţie sanitară" şi va fi predată doar cu acordul părinţilor. Deputatul PNL de Bihor Florica Cherecheş, între iniţiatorii modificării 03/06/2020
- Femeia filmată când arunca deşeuri în centrul Oradiei, găsită și amendată cu 1.000 de lei de Poliţia Locală (VIDEO) 03/06/2020
- Pandemia conspiraţiilor: Tot mai mulţi bihoreni sunt "prinşi" în manipulările despre Covid-19 şi nu respectă regulile 03/06/2020
- Revoltător! Un cunoscut vlogger român zice că minorele care se îmbracă provocator merită violate (VIDEO) 02/06/2020
- În sudul Italiei prostituatele au ieșit la muncă cu măști, termometre și geluri dezinfectante. Unele sunt românce (VIDEO) 28/05/2020
- Mai mulți copii, agresați sexual de doi bărbați în Iulius Mall din Cluj-Napoca 27/05/2020
- În pat cu tata: Un bihorean şi-a abuzat sexual fiica vitregă de 12 ani şi a obligat-o să-i nască doi copii 26/05/2020
- Proxenet orădean, prins gonind la volanul unui Passat CC cu permis de conducere fals 22/05/2020
- Fostul episcop al Huşilor, reţinut pentru viol şi abuz sexual 21/05/2020
- Compania de Apă Oradea, programul de citire a contoarelor, în perioada 18-22 mai 18/05/2020
- Încă un deces între pacienţii Covid din Spitalul Municipal Oradea, plus încă doi bihoreni depistaţi cu coronavirus 11/05/2020
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! De ce au fost arestați cei doi polițiști de frontieră din vama Borș 04/05/2020
- Pedofil periculos arestat la Beiuş: A bătut şi agresat sexual doi copii de 9 şi 11 ani 28/04/2020
- Biserica Ortodoxă Română, despre educaţia sexuală în şcoli: "Un atentat asupra inocenţei copiilor" 27/04/2020
- S-a decis: Bolnavii de COVID-19 din România, în stare critică, vor putea fi trataţi cu plasmă recoltată de la persoanele vindecate 22/04/2020
- În război cu tabloidele: Prinţul Harry şi Meghan Markle nu mai colaborează cu câteva ziare din Marea Britanie 20/04/2020
- Protest criminal: Trei orădeni au iscat un incendiu în penitenciar, omorându-și trei colegi de celulă (VIDEO) 16/04/2020
- 7 bihoreni, prinşi că au minţit la intrarea în ţară. Ce au inventat "stranierii" întorşi din Germania ca să nu fie băgaţi în carantină 14/04/2020
- Cunoscut proxenet din Bihor, prins în flagrant în timp ce încerca să vândă o fată cu 400 de euro! 10/04/2020
- Municipalitatea orădeană a amenajat 148 de locuri de parcare în spatele şcolii Dimitrie Cantemir 08/04/2020
- Hienele Covid-ului 07/04/2020
- Un călugăr este acuzat de agresiune sexuală de un tânăr aflat în carantină la Mănăstirea Neamţ 05/04/2020
- Caz cutremurător în Salonta: Om de afaceri chinez, acuzat că a violat timp de nouă luni o fetiță de 12 ani 01/04/2020
- Dosar penal la Parchetul Beiuş: Şapte romi întorşi din Franţa au minţit că vin din Austria ca să nu fie băgaţi în carantină 01/04/2020
- Primul pacient vindecat de coronavirus în Bihor a fost externat 30/03/2020
- Dosar penal pentru un tânăr din Marghita, după ce s-a întors din Irlanda. Trebuia să stea în izolare, dar s-a dus la rude 23/03/2020
- Focar de boli, într-un judeţ vecin cu Bihorul: Tânără forţată să se prostitueze, deşi are HIV, iar acum prezintă și simptome de coronavirus 19/03/2020
- Pedofilul din Oradea care îşi racola victimele din biserică a fost condamnat la închisoare 18/03/2020
- DSP Bihor confirmă: A doua bolnavă de coronavirus din Bihor este o femeie de 53 de ani care s-a întors din Italia şi se afla în carantină 18/03/2020
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
- Gata de zbor! Proaspăt modernizat, Aeroportul Oradea este de nerecunoscut: arată și funcționează ca unul cu adevărat european (FOTO) 07:59, 21 Mai 2024
- Tarom, adio monopol! 11:41, 21 Mai 2024
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO) 08:50, 21 Mai 2024
- Protest sub geamul lui Bolojan: orădeni din Podgoria au acuzat, din nou, că Inelul de Nord va trece prin cartier. Șeful CJ Bihor le-a repetat: Traseul nu e stabilit (FOTO/VIDEO) 10:40, 21 Mai 2024
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Adrian Madar, candidatul PSD la Primăria Oradea: "Îi propun domnului Florin Birta o dezbatere pe teme de mare interes pentru orădeni!" 14:55, 20 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- FC Bihor joacă miercuri, în deplasare, primul meci din semifinala barajului de promovare în Liga a II-a. Jocul nu va fi transmis de FRF TV 23:28, 21 Mai 2024
- Concertul Filarmonicii Oradea propune „Călătorii Muzicale: de la Abu Hassan la Marea Neagră” 21:01, 21 Mai 2024
- Încă un articol al BIHOREANULUI premiat la Superscrieri: dezvăluirile Adrianei Totorean despre pontoanele VIP-urilor din Oradea 20:40, 21 Mai 2024
- 80 de ani de la deportarea evreilor din Oradea și Bihor. Vor fi comemorați joi prin „Marșul memoriei” 20:23, 21 Mai 2024
- Leonard Zăicescu despre antisemitismul din România: Antisemiții continuă să rămână pedepsiți
- De ce este important Parlamentul European – dezbatere la Iași cu candidații din Moldova
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- România nu mai poate reabilita criminali de război. Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Holocaustului: Sunt tineri care nu au habar de pogrom
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 10:00, 21 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- georgemarian Uniunea Europeana nu produce bani ?????... Postat 22 Mai 2024, 00:54 de Riviera
- georgemarian Tu nu ai perspective, tu vorbești din propagandă... Postat 22 Mai 2024, 00:52 de Sandu2100
- gerogemarian Uniunea Europeana nu produce bani ?????... Postat 22 Mai 2024, 00:46 de Riviera
- Trompetele rusesti stricate Asti fac ca toti dracii cand aud de fondurile... Postat 22 Mai 2024, 00:37 de Riviera
- Pt Sanducu.... Am vb din perspectiva unui beneficiar de... Postat 22 Mai 2024, 00:25 de georgemarian
Bihoreanul tipărit
- Gata de zbor! Proaspăt modernizat, Aeroportul Oradea este de nerecunoscut: arată și funcționează ca unul cu adevărat european (FOTO) 07:59, 21 Mai 2024
- George Tătar, președintele FC Bihor Oradea, înaintea barajului pentru promovare: „Microbiștii trebuie doar să fie alături de echipă” 10:20, 20 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
ACTUAL
- Cod galben de furtuni în zona de munte a județului Bihor 18:46, 21 Mai 2024
- Controversata judecătoare Ancuța Ioana Popoviciu, originară din Bihor, se transferă la Judecătoria Constanța 18:26, 21 Mai 2024
- Românii pot călători în Turcia fără pașaport, doar cu buletinul 14:21, 21 Mai 2024
- Scene șocante în Parlamentul României: bătaie între doi deputați (VIDEO) 13:21, 21 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- FC Bihor joacă miercuri, în deplasare, primul meci din semifinala barajului de promovare în Liga a II-a. Jocul nu va fi transmis de FRF TV 23:28, 21 Mai 2024
- Suporterii FC Bihor, îndemnaţi să îşi achiziţioneze bilete din timp pentru a prinde locuri la meciul de baraj de sâmbătă 16:42, 21 Mai 2024
- CSM Oradea a învins CSM Alexandria cu 31-29 şi s-a calificat la barajul de promovare în Liga Naţională de handbal masculin 23:57, 20 Mai 2024
- Înfrângere cruntă pentru CSM CSU Oradea în finala de baschet: Clujenii au marcat 108 puncte și sunt la un pas de trofeu (FOTO) 21:10, 20 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO)
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO)
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Şef nou la Parchetul Oradea: Un magistrat cu doar 3 ani de vechime va prelua postul de prim-procuror adjunct 19:45, 21 Mai 2024
- Cod galben de furtuni în zona de munte a județului Bihor 18:46, 21 Mai 2024
- „Fără discriminare salarială!”. Angajaţii Arhivelor Naţionale Bihor au protestat pentru majorarea salariilor 17:55, 21 Mai 2024
- Vicepreședintele PNL Bihor și al CJ Bihor, Mircea Mălan: „Împreună cu bihorenii am făcut ca județul să parcurgă o etapă de dezvoltare accelerată” 17:23, 21 Mai 2024
Stiri Oradea
- 80 de ani de la deportarea evreilor din Oradea și Bihor. Vor fi comemorați joi prin „Marșul memoriei” 20:23, 21 Mai 2024
- „Fără discriminare salarială!”. Angajaţii Arhivelor Naţionale Bihor au protestat pentru majorarea salariilor 17:55, 21 Mai 2024
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO) 08:50, 21 Mai 2024
- Statuia voievodului Mihai Viteazul va fi dezvelită joi în piațeta din Centrul Civic al Oradiei 17:15, 20 Mai 2024
Timp Liber
- Concertul Filarmonicii Oradea propune „Călătorii Muzicale: de la Abu Hassan la Marea Neagră” 21:01, 21 Mai 2024
- Peste 40 de influenceri vin la Oradea, la un meci caritabil de fotbal. Vor să ajute un băieţel bolnav 12:33, 21 Mai 2024
- „Încet și cu foc”: călătorie muzicală, marți, la Oradea, cu Victor Sandu la violoncel și Camelia Andone la pian 15:25, 20 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul „Florica Ungur” din Oradea 12:20, 20 Mai 2024
Revista Familia
- Dan-Liviu Boeriu lansează la Oradea volumul „Aici locuiește frica” 10:55, 21 Mai 2024
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare anunță întreruperea furnizării energiei termice pentru 5 puncte termice din Oradea 14:39, 20 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5756 RON
- 1 EUR = 4.9746 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON