URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 29 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În 25 octombrie anul Domnului 2000, a apărut primul număr din BIHOREANUL. Dacă Alexandre Dumas a avut strălucita idee să continue povestea nemuritoare a muschetarilor şi să ni-i arate după 20 de ani, hai să fac şi eu la fel, dar invers. Să vedeţi cum eram noi acum 20 de ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Da, s-au făcut 20 de ani de BIHOREANUL! Potrivit planurilor noastre de mai an, azi ar fi trebuit să sărbătorim "a la grande", să facem o mare sărbătoare din acest eveniment, o adevărată "Zi a BIHORENILOR", organizată în aer liber, poate la Cetatea Oradiei, deschisă tuturor... N-a fost să fie. În mijloc de toamnă, poate că vremea ne-ar fi îngăduit. Vremurile, însă, nu.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu ştiu ce şanse rămân, după ultima decizie a Curții Constituționale, ca alegerile legislative să fie la termen, aşa încât actualii parlamentari să nu-şi depăşească mandatele constituţionale. Deşi, potrivit Constituţiei, prelungirea acestora e posibilă doar în anumite condiţii (stare de război, de calamitate, de urgenţă) care, slavă Domnului, nu există, CCR a ajutat din nou PSD, dornic ca scrutinul, cu orice preţ, să aibă loc cât mai târziu.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Dintre toate mizeriile pe care ni le face pandemia asta blestemată, faptul că nu putem călători departe este printre cele mai rele. Nu pentru că ne lipsesc concediile de "afară", nu pentru că e musai să ne împrospătăm colecţia de fotografii din locuri exotice sau capitale celebre, nu pentru că nu ne place în România, ci din cauză că nu mai avem ocazia să vedem ce mai fac ceilalţi şi cum mai e pe la ei.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre inițiativa lui Ilie Bolojan de a reduce organigrama Consiliului Județean Bihor la jumătate?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ prevede ce drepturi și ce obligații au consilierii locali și județeni, primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean. Iată care sunt acestea...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În urma identificării unor cazuri de listerioză în Marea Britanie, este bine de ştiut că această afecţiune infecţioasă rară este transmisă de obicei la oameni prin consumul unor alimente contaminate cu Listeria (lapte insuficient pasteurizat, brânză şi alte produse lactate, carne insuficient preparată termic), sau, mai rar, prin contact direct cu alte persoane sau animale infectate. Listerioza afectează cel mai frecvent nou-născuţii, bătânii, gravidele şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut.
18 Septembrie 2020, 07:57

Dragoste otrăvită: Povestea dramatică a unor tinere orădence plasate în bordeluri din Germania

Dragoste otrăvită: Povestea dramatică a unor tinere orădence plasate în bordeluri din Germania PARAZITUL. Murvai Norbert (foto) a trăit boiereşte din banii fetelor pe care le-a sedus. Potrivit datelor oficiale, din 2011, când s-a lansat în "afaceri", şi până în 2018, când a fost trimis în judecată, Murvai a lucrat în total 8 luni
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ultimii ani aţi auzit, probabil, tot mai des despre "metoda Loverboy". E cel mai des folosită de proxeneţi şi începe cu o aparentă poveste de dragoste, doar că pentru fetele seduse se termină prost: la "produs", în stradă, în apartamente închiriate sau prin bordelurile din vestul Europei. 

Un astfel de caz se judecă, în spatele uşilor închise, la Oradea. Victima este o tânără care s-a îndrăgostit de un fost coleg de şcoală generală şi, după câteva săptămâni de relaţie, a acceptat să-l însoţească în Germania. El i-a promis că vor locui împreună, urmând să lucreze ca agent de pază, iar ea să fie femeie de serviciu într-un club din Hamburg. În realitate s-a întâmplat cu totul altceva, susţin procurorii DIICOT Oradea, care l-au trimis în judecată pe aşa-zisul iubit pentru trafic de persoane şi proxenetism.

Iubire de vară

Potrivit rechizitoriului, povestea a început în vara anului 2011, la scurt timp după ce Maria (nume fictiv, pentru protecţia victimei, n.r.), proaspăt absolventă de liceu, s-a reîntâlnit cu Norbert Murvai, un vechi coleg de clasă din gimnaziu. Atent şi tandru, a reuşit s-o cucerească şi să-i câştige încrederea, iar relaţia de prietenie s-a transformat în scurt timp într-una de iubire. 

Profitând că fata s-a îndrăgostit de el, bărbatul i-a propus să-l însoţească în Hamburg, unde şi-ar fi găsit de lucru, iar tânăra, convinsă că viitorul e alături de Murvai, a acceptat. Cei doi au plecat din ţară pe 26 iulie 2011 şi au ajuns la destinaţie trei zile mai târziu, cazându-se într-un apartament în care stăteau tot români: Agoston Zsolt Bela, fratele acestuia, Erwin, şi două femei, despre care Maria a aflat că practicau prostituţia în folosul celor doi.

Viaţă în teroare

De altfel, chiar în momentul în care s-au cazat, Maria a aflat de la aşa-zisul iubit că urma să facă acelaşi lucru. Şocată, a refuzat, dar n-a avut nicio şansă în faţa lui. Lăsând la o parte tandreţurile, individul a luat-o la bătaie, confiscându-i actele, banii şi lucrurile. În aceeaşi seară, a şi dus-o la "angajare". 

În primul club, "Paradise Point Of Sex", patronii au refuzat-o. Fata abia împlinise 18 ani şi se vedea pe ea că nu practicase niciodată "meseria". Pretinsul iubit nu s-a lăsat, târând-o la un altul, "Galerie", unde tânăra a fost acceptată. A prestat aici două nopţi, supravegheată îndeaproape de individul care o însoţea la lucru şi o aştepta la finalul programului ca să îi ia banii. 

În cele două zile a câştigat puţin, motiv pentru care Murvai a mutat-o la clubul "The Babylon", unde a rămas vreme de un an, de teama bărbatului care o bătea de câte ori se răzvrătea.

Din nou acasă

Teroarea trăită de Maria a fost descrisă anchetatorilor DIICOT de cele două tinere exploatate de fraţii Agoston, audiate ca martore, care au dezvăluit că Murvai o bătea constant pe fată, ba pentru că refuza să plece "la lucru", ba pentru că nu câştiga cât şi-ar fi dorit.

Fetele ştiau că orădeanca a ajuns în Hamburg "pentru că s-a îndrăgostit de inculpat şi acesta a convins-o că acolo poate să câştige bani pentru ea şi familia sa", dar şi că bărbatul o controla total, luându-i banii încasaţi, motiv pentru care tânăra a ajuns să împrumute de la ele încălţări şi îmbrăcăminte ca să poată ieşi din casă.

În iulie 2012, Maria a reuşit să-l convingă s-o aducă acasă, în vacanţă, unde le-a povestit părinţilor ce i s-a întâmplat, dar a refuzat să facă vreo plângere. În schimb, şi-a schimbat numărul de telefon şi a evitat să mai iasă în oraş, încercând să uite tot coşmarul. După câteva luni, Murvai a găsit-o însă la locul de muncă, "obligând-o prin ameninţări" să plece din nou în Germania cu el. 

Între două...

Fata a fost dusă tot în Hamburg, fiind cazată într-o cameră de hotel cu o altă orădeancă, Cristina (tot nume fictiv - n.r.), despre care a aflat cu stupoare că şi ea era "iubita" aceluiaşi Murvai, încă din 2008, având împreună o fetiţă. 

Cristina fusese scoasă din ţară la începutul anului 2011, pe când avea 17 ani, şi pentru că legea germană nu permitea să lucreze ca prostituată decât după 18 ani, a prestat în prima fază, fără forme legale, într-un salon de masaj erotic, până a aflat că era însărcinată. Rămas fără venituri, Murvai nu s-a gândit să-şi găsească un job, ci şi-a căutat o nouă "iubită" pe care s-o exploateze, pe Maria. 

Între timp, Cristina a născut şi a rămas acasă 5 luni, ca să-şi îngrijească bebeluşul, întorcându-se în 2013 la Hamburg, unde a prestat în diverse cluburi, cea mai mare parte a banilor câştigaţi, peste 19.000 euro, ajungând la concubin. 

"E o poruncă!"

Cele două tinere au fost ţinute separat de Murvai până în vara lui 2013, când Maria s-a întors în Germania şi a fost plasată în aceeaşi cameră de hotel cu Cristina, care avea totuşi parte de un "tratament special", căci ei proxenetul îi lăsa o parte din bani. 

Maria a rămas în Germania până în iulie 2014, când şi-a luat inima-n dinţi şi s-a întors de tot acasă, denunţând întreaga afacere. În timpul anchetei, bărbatul a căutat-o de mai multe ori ca s-o convingă să-şi retragă declaraţiile, ba cu vorba bună, ba cu ameninţări trimise de pe contul de Facebook al fiicei sale. "Sună-mă dacă vrei să-mi auzi vocea. Eu tare aş vrea să o aud pe a ta", "Primeşti 4 zile să mă cauţi. Aceasta e o poruncă!", "Eu dacă te caut îţi rup nasul", sunt doar câteva dintre mesajele ajunse la anchetatori, dovedind că pentru Murvai tânăra a fost, de fapt, doar un obiect de care s-a folosit în scop financiar. De altfel, cercetările DIICOT au arătat că bărbatul a câştigat aproape 40.000 euro de pe urma ei şi a Cristinei, trimiţând banii în România rudelor şi apropiaţilor lui. 

Iniţial, Murvai a negat că ar cunoaşte-o pe Maria, că ar fi ştiut că fata a fost vreodată în Germania, darămite că ar fi luat bani de la ea, susţinând că sumele pe care le-a trimis în ţară ar fi fost din... strânsul PET-urilor, într-o perioadă în care ar fi avut "o viaţă de boschetar". 

Ulterior, pus în faţa dovezilor, proxenetul şi-a nuanţat depoziţia, admiţând că fata i-a fost prietenă şi pretinzând că banii proveneau din munci prestate la negru, în construcţii. Ce a făcut cu ei? "Inculpatul a declarat i-a cheltuit pe consumul de etnobotanice, jocuri de noroc şi plata unor prostituate, dar şi că şi-a achiziţionat un autoturism marca BMW", arată actul de acuzare.

De două ori penal

În final, după 3 ani de cercetări derulate cu sprijinul autorităţilor germane, procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Murvai pentru două acuze de trafic de persoane şi proxenetim, atât pentru exploatarea Mariei, cât şi a Cristinei, chiar dacă aceasta din urmă nu a depus plângere, declarând că nu se consideră victima niciunei infracţiuni, deoarece s-ar fi prostituat de bunăvoie. Ba, mai mult, i-a luat apărarea bărbatului, pretinzând că şi Maria ar fi ştiut pentru ce plecase din ţară. 

Atât doar că, deşi prostituţia nu constituie infracţiune, prin faptul că Murvai a ajutat-o să plece, a însoţit-o şi i-a găsit un loc unde să "presteze", a încălcat legea. "Codul penal nu distinge cu privire la locul unde se practică prostituţia, în România sau în străinătate, situaţie în care pentru existenţa infracţiunii de proxenetism nu are importanţă nici locul unde se desfăşoară activitatea şi nici dacă aceasta este legalizată", arată rechizitoriul.

Una caldă, alta rece

Doar Maria s-a constituit parte civilă în proces, solicitând daune morale de 50.000 euro. Dezbaterile au început la Tribunalul Bihor şi s-au derulat în şedinţă secretă, verdictul fiind pronunţat anul acesta, pe 12 august. Murvai a fost condamnat, dar numai pentru proxenetism, la 5 ani de detenţie şi confiscarea celor 39.460 euro obţinuţi de pe urma victimelor, instanţa respingând pretenţiile civile ale Mariei ca nefondate. 

Deocamdată, sentinţa nu este motivată, aşadar nu se cunosc argumentele judecătoarei. Cert este că procesul va continua la Curtea de Apel Oradea, căci tânăra a atacat sentinţa, considerând-o nedreaptă. Momită între străini, bătută sistematic şi exploatată de un individ fără scrupule, cere o pedeapsă mai grea, dar şi ca individul care i-a furat tinereţea şi a batjocorit-o să fie pus la plată. De văzut dacă va reuşi...


ÎN ANCHETĂ
Judecat în România, cercetat în Germania

Concomitent cu procesul declanşat de procurorii DIICOT, Murvai Norbert mai are două dosare penale pe rolul Judecătoriei Oradea, pentru loviri şi alte violenţe, respectiv pentru furt calificat, cea din urmă faptă comisă în dauna unui traducător. Bărbatul e anchetat şi în Germania, tot pentru proxenetism, cercetările vizând cazul celor două tinere pe care le-a exploatat sexual.

Deşi în Germania prostituţia este permisă şi poate fi practicată în stabilimente autorizate, încurajarea unor minori să se angajeze în activităţi sexuale contra cost (cazul Cristinei), respectiv exploatarea unei persoane care se prostituează (cazul Mariei) constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Murvai Norbert
Agoston Zsolt Bela, Agoston Erwin, toti ungurii astia sunt din Oradea ?
Postat 20 Septembrie 2020, 19:24 de Sunlight
Tiganiada primeaza in tara
Incultii astia plini de trasnpiratie si parfum au dominat toata tara ca noi"desteptii" am batut mana cu ei in scoala,Politie si Justitie.
Postat 18 Septembrie 2020, 17:51 de firtatraian
Asta e justitia intarziata!
Niste tigani cu burta si ceafa ajung sa exploateze fetele si cand justitia il prinde ii trebuie ani de zile sa prinda un cocalar.Asta ar trebui tinut nemancat cat le-a exploatat pe fete.
Postat 18 Septembrie 2020, 17:49 de onuta
cioara
cate fete sant ca ele sant cu miile ,proastele lucreaza pt niste boschetari
Postat 18 Septembrie 2020, 09:15 de todo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1525 RON
  • 1 EUR = 4.8746 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON