URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Iunie 2020, 10:38

De la educația sexuală la educația sanitară

De la educația sexuală la educația sanitară foto generic,portalinvatamant.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Suntem țara cu cele mai multe minore devenite mame. Pun pariu că avem cazuri de fete ajunse bunicuțe înainte de a împlini 30 de ani. Era evident că trebuiau luate măsuri pentru introducerea orelor de educație sexuală în școli. Această educație s-a făcut până și pe vremea comuniștilor și nimeni nu a fost scandalizat.

Pentru analizarea proiectului legislativ, s-a întrunit Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, care a decis că e rușinos să-i spunem educație sexuală și ar fi mai bine să o botezăm educație sanitară. De parcă domniile lor s-ar fi născut nu în urma unui act sexual, ci a unui act sanitar.

Mai mult, conform noilor amendamente, educația va fi permisă doar cu acordul părinților. Parcă și văd cum un venerabil bunic de 35 de ani și matusalemica lui nevastă de 29 de ani vor accepta din prima ca odrasla lor să fie instruită de școală, ca nu cumva să facă ceea ce vede în casă.

Dacă amendamentele erau previzibile din partea unor pesediști care simt în ceafă răsuflarea fierbinte a Bisericii ortodoxe, mă miră că în troacă s-au băgat și liberalii, chiar distinsa doamnă Florica Cherecheş, deputată de Bihor. Păi, dacă liberalii au impresia că pupătorii de moaște, prin astfel de modificări, vor vota cu urmașii Brătienilor, ar trebui să se lase de politică.

Biserica s-a poziționat din start împotriva educației sexuale în școli; sper că nu din cauză că se simte mai calificată să o facă ea în locul dascălilor. Că avem destule exemple de organizare a unor ore de educație prin chilii și schituri, unde învățăceii nu se mai chinuiesc cu concepte teoretice, de vreme ce știm cu toții că practica ne omoară.

Proiectul a trecut prin Camera Deputaților cu doar câteva voturi împotrivă și puține abțineri, semn că nici USR-iștii, care criticau ciuntirea legii, nu s-au pus contra drept-credincioșilor colegi din Parlament. Probabil că oamenii lui Barna, constatând că e vorba de o temă cu conotații sexuale, și-au zis să adopte poziția testiculului, adică participă, dar nu se bagă.

Este incredibilă teama partidelor, care chipurile luptă pentru modernizarea României, să nu cumva să lezeze sensibilitățile drept-credincioșilor. Așa cum la un sondaj românul va spune că 90% din timpul liber și-l petrece citind și ascultând Mezzo, tot așa statisticile arată că suntem creștini 130%, cu evlavie la greu și castitate din belșug. Numai că, atunci când a fost povestea cu Coaliția pentru Familie, s-a văzut că românul nu dă doi bani pe prețioasele indicații ale politicienilor și popilor.

Din păcate, o lege necesară, care să ne apropie de lumea civilizată, a fost castrată de niște politruci care nu mai știu cum să se bage în seamă. Și mă gândesc că și domniile lor ar avea nevoie de niscai educație sanitară, adică să învețe să facă sex cu bideul, pentru evitarea sarcinilor nedorite, că oricum lumea e plină de proști.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Ciudat lucru "sa te invete statu"!
Ciudat lucru "sa te invete statu"! Tot mai mult se marjeaza pentru a scoate educatia din dreptul si obligatia parintilor, familiei in "favoarea" satului , a scolii! Sa te speli pe maini sa te invete scoala, sa te speli pe dinti sa te invete scoala, sa te stergi pe fund sa te invete scoala, sa faci sex sa te invete profesorii la scoala, sa te protejezi la sex sa te invete profesionistii la scoala, ....ce rost mai are familia? sunea un idiot ca .....(,) copii nu sunt a familiei ci sunt ai statului si acum incep sa inteleg ce doresc unii, un om fara radacini, educat dupa placerea staului(cine este statu? care stat? statul psd, statul ccr, staul usr, statul pnl?)pentru a fi cuminti, harnici si productivi statului. Dupa mintea carui stat trebuie educati copii mei? Dupa mintea statului psd(hoti, mincinosi,...) staul usr(.....ma abtin) statul pnl(... mai bine tac), staul udmr(vai tara noasta)? Am ajuns un fel de "omvicola" noi doar procreem iar statul educa "carnea de tun"?
Postat 07 Iunie 2020, 22:59 de scortosul
ȘTEFAN partinic
"Profesionalismul acesteia, dar și exigența mamei mele (şi aşa se acționează într-o Familie tradițională normală/puternică!), m-au ajutat să scriu frumos și sa citesc cursiv." Unii au citit cursiv, fără nici o exigență, înainte de a ajunge pe mâna dascălului. Contează cei șapte ani de-acasă! Oare, pe matale, exigența cărui grup de interese te face să repeți obsesiv truismul doamnei Zamfir? P.S.: Nu trebuie să dai un răspuns, era o întrebare retorică!
Postat 07 Iunie 2020, 21:07 de User anonimizat
PCR transpartinic [SARS-CoV-RO]. Ep. ”România (NE)educată”. Alt episod (III)
V. Tot despre (lipsa de) educație: Educația civică/Educatia bunului simt. 1. Când mai apuc să citesc câte un comentariu al vuvuzelelor/postacilor anti-PSD, unii veșnic ”elev”, alții cu unul sau mai multe zerouri la coadă, sau mai recent, cu nume gen ”sunlight”, îmi aduc aminte de anul electoral 1946, de sigla BPD (”Soarele”) și de politrucii, propagandiștii și bătăușii acelui bloc electoral. Se pare că politica Ciocului mic/șantajului revine. Ca pe vremea lui tov. Petrov?
Postat 07 Iunie 2020, 16:51 de stefan
stefan
Ai probleme serioase la cap, dar probail ca stii asta. Medicamente............ Ura si prostia te-au doborat.
Postat 07 Iunie 2020, 15:14 de Sunlight
PCR transpartinic [SARS-CoV-RO]. Ep. ”România (NE)educată”. Alt episod (II)
IV. O lege necesară: Legea eliminării analfabetismului din România. 1. Analfabetismul (ridicat) este specific unui Stat slab/prost condus cu un ”Stat paralel” puternic; 2. Legea ar trebui să stabilească măsuri conforme de eliminare a analfabetismului și din rândul adulților/grupurilor vulnerabile; 2. Îmi aduc aminte și de orele de caligrafie cu învățătoarea mea, doamna Spahiu. Profesionalismul acesteia, dar și exigența mamei mele (şi aşa se acționează într-o Familie tradițională normală/puternică!), m-au ajutat să scriu frumos și sa citesc cursiv. Și nu numai. 2. Oare câți dintre tinerii de astăzi din România știu să scrie (românește), măcar ca și mine? 3. Legea ar trebui să facă referire și la cetățenii români care îți trântesc în față afirmații de genul: ”Nem tudok románul”! PS. Comentarii demne și de atenția: a) ”amazoanelor” din conducerea PSD; b) ”soborului” de generali nod-MApN, din jurul lui Herr ”Ghinion” (...pentru România).
Postat 07 Iunie 2020, 13:09 de stefan
PCR transpartinic [SARS-CoV-2]. Ep. ”România (NE)educată”. Alt episod (I)
I. ”Suntem țara cu cele mai multe minore devenite mame. Pun pariu că avem cazuri de fete ajunse bunicuțe înainte de a împlini 30 de ani. Era evident că trebuiau luate măsuri pentru introducerea orelor de educație sexuală în școli. Această educație s-a făcut până și pe vremea comuniștilor și nimeni nu a fost scandalizat.” 1. Încă un efect negativ al PCR-izării excesive a învățământului post-1989 și al numirii la conducerea MEC/MEN a unor (secu-)politruci proști manageri (în domeniul educației și al cercetării), probabil și cu puțin sânge de dac în ”instalație”, sau deloc. Pe când, din nou, un ministru model Spiru Haret? 2. Totodată, este și un rezultat al numeroaselor proiecte, programe, acțiuni ş.a., multe şi cu titlu pompos (ex: ”România educată”) care au păpat și papă, multe zeci de mii de euro. Din buzunarul cetățeanului român, de bună credință. II. ”Pentru analizarea proiectului legislativ, s-a întrunit Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, care a decis că e rușinos să-i spunem educație sexuală și ar fi mai bine să o botezăm educație sanitară. De parcă domniile lor s-ar fi născut nu în urma unui act sexual, ci a unui act sanitar.” 1. Educația sexuală este o componentă a educației sanitare. Dar și o datorie de bază a unui PĂRINTE RESPONSABIL, pe care nu trebuie să o paseze (exclusiv) altora; 2. Faptul că suntem (foarte) vulnerabili la tot felul de pandemii/boli/situații anormale (ex: multe mame minore, copii care fumează și beau), se datorează și: a) majorității care au condus MEC/MEN, în ultimii 31 ani și care nu au acționat PREVENTIV; b) vulnerabilizării familiei tradiționale, prin sărăcie; 3. Faptul că mulți copii/tineri nu știu să se spele bine cu săpun, să strănute cu mâna la gură, sau să se spele corect pe dinți, spune multe despre gradul real de educație din România; 4. Într-o țară cu un Președinte model ...Regina Maria/Mircea Diaconu ş.a. şi cu şefi la MEC/MEN model: Spiru Haret, Ion Creangă, Mihai Eminescu și alții ca ei, România era cu mult mai avansată. Pentru că EDUCAŢIA CONFORMĂ este ESENŢA unei dezvoltări armonioase a unei națiuni. Care se face cu dascăli dedicați și nu numiți/promovați/angajați pe criterii tip (secu-)PCR; 5. (re)Introducerea Educației sanitare în școli, se putea face, firesc, prin ordin de ministru. III. ”Mai mult, conform noilor amendamente, educația va fi permisă doar cu acordul părinților.” 1. Este normal ca legat de unele aspecte ale educației sexuale, să fie consultate și asociațiile de părinţi/părinţii. Dar, acest lucru doar înainte de finalizarea conținutului acestui modul, sau pe parcurs, în cazul în care situația ar impune îmbunătățirea unor lecții; 2. Dona Cherecheș Florica & co: Educația sanitară/sexuală nu trebuie permisă doar cu acordul părinților. Aceasta trebuie să fie obligatorie, este unică și nu divizată ca Biserica lui Iisus, de-a lungul timpului, de tot felul de interese meschine ale unor conducători/grupuri de interese. Din păcate. Nu suntem, din păcate, în situația unor țări ca: Suedia, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Luxemburg ş.a. Asta, cu precădere, datorită majorității clasei noastre (secu-)politice, hiperdezvoltate. Din care faceți și dvoastră parte! PS. ”Doar adevărul ne poate vindeca” – Oana Zamfir [Antena 3]. Şi de miniștrii/şefii/cadrele didactice și cadrele didactice auxiliare NECONFORMI/NECONFORME fișei postului din învățământul românesc. Probabil, că și de mulți dintre părinții iresponsabili. Şi Rozi de la BUO & (secu-)”Portocalele” din anturajul ei (din specia: ”Homo maleficus”?) știu de ce!
Postat 07 Iunie 2020, 12:32 de stefan
@scortosul
De mult nu am citit un comentariu mizerabil(in toate sensurile) ca si cel pe care te-ai straduit (oare la betie??) sa-l postezi mai jos. Din pacate cu astfel de mentalitati se confrunta societatea de azi. Sa-ti fie rusine!
Postat 06 Iunie 2020, 10:37 de Neutryno
Nu puteai rata tu subiectu.
Numa ca îi o mica problema, c-am mare de altfel majoritatea probabil peste 80% dintr-o anume etnie ajung în situația asta nu zicem care etnie ca ne amendează asztalosul...... treaba e ca la ei astea sunt reguli câteodată mai iese și cu ciomageli știți voi.... ei toate astea vin de la lipsa de educație nu sexuala ci lipsa de educație . Acuma treaba ii în felul următor cum le explici tu ăstora ca nu e bine sa se mărite la 12,14 ani ca ăștia nu vin la școală și nici nu prea ii prinzi sa zic asa la înghesuială deci cum le explici cărei vrăjeală cu șopârlă, asta nu spune legea ca totul pornește de la lipsa de educație sau poate mai umplem buzunare unor ONG uri care se fac ca educă asa cum am făcut vreo 20 de ani??? Deci cui oferi educația??? apoi cine oferă educatia? Care profesori? Sper ca nu aia care ne spune ca e normal ca Viorel +Ionel =love, aia sa educe copii tai nu copii mei, copii mei ii educ eu, n-am nevoie de o astfel de educație pătrați-o pentru voi și copii voștri sunt satul de curentul vestic cu homalai și drogați iar rezultatul acestor acțiuni susținute de mulți ani se vad în tarile vestice destul de clar, mai scoateți capul din pământ nu stați ca struți sau poate precum caprele și luați de bune toate mizeriile servite de asa ziși vestici care au eșuat lamentabil, la ei nu au cine sa rămână gravidă la 12 ani, ca ei au mai mulți din ăștia de peste 80 de ani de care au grija bandantele noastre sau putem vorbi de germani care au avut" noroc"cu turci ca altfel erau numa pensionari precum merkaloaia. Asa ca educația trebuie sa fie prioritară da nu aia sexuala cuma ar vrea uni.
Postat 06 Iunie 2020, 09:30 de sss
Educatie sanitara
Una este sa-i inveti pe copii/adolescenti in legatura cu transformarile la care fizicul lor este supus, si despre igiena personala, si cu totul altceva sa-i instigi la sex si perversiuni sexuale de toate felurile. Sunt doua lucruri diametral opuse. Ultima varianta nu are ce cauta in educatia unui copil.
Postat 05 Iunie 2020, 19:10 de Sunlight
GRATIS!
CENZURAT
Postat 05 Iunie 2020, 17:59 de scortosul
educatia sanitara pe aceeasi tema poate tinti 2 cai diferite
Scopul in teorie e mai putine mame adolescente. Problema e ca astia pe marxism-cultural vor sa materia sa ii invete pe adolescenti cum sa faca sex, dar sa ia si anticonceptionale si cum sa isi omoare pruncii in pancete cu avort. Ceilalti desi au acelasi scop militeaza ca sa se predea riscurile pentru boli cu transmisie sexuala daca nu esti monogam ci doar o vita de ciurda care cupleaza orice prinde, si sa se recomande abstinenta, monogamie, casatorie. Si ca sa "atac" un pic editorialul care si el ataca biserica, nu stiu cum e pe la voi, dar la noi in casa parintii nu fac ce fac in fata copiilor.
Postat 05 Iunie 2020, 17:34 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON