URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Aprilie 2024, 11:21

Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Evenimente dedicate sărbătorilor pascale

Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Evenimente dedicate sărbătorilor pascale (sursa foto: Targul de Paști Oradea / Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 29 APRILIE - 7 MAI

EVENIMENTE

Activități de Paști

Târgul de Paște – producători cu bunătăți tradiționale, meșteri populari, artizani de suveniruri și comercianți de articole specifice sărbătorilor pascale, food truckuri, decorațiuni de sărbătoare, atracții pentru copii, labirint și stand cu picturi pe față, Cetatea Oradea, de vineri (până în 6 mai)

Iepurașul vine cu surprize la Era Park: decorațiuni de Paște supradimensionate, din flori, iepuraș gigantic de aproape 4 metri, Grădina Iepurașului - loc de joacă pentru copii (până sâmbătă); vineri, orele 16-18: mascota Peter Iepurașul, poze și cadouri dulci, ERA Park Oradea

FUN-tastic Kids Club, ediție specială de Paști, Fun Hub cu Flopsy și Mopsy, ajutoarele Iepurașului, activități și ateliere de creație, baloane, dulciuri, jocuri interactive, concursuri, pictură pe față, joi, Oradea Shopping City


Artist Talk cu Dan Perjovschi, „Arta despre și pentru comunitate”, spectacol organizat de Fundația Comunitară, luni, ora 18.30, Cetatea Oradea

Soirée conversation!, seară de conversație în limba franceză pe o temă dată, cu invitați-surpriză, organizată de Francofilii orădeni, miercuri, ora 18.30, Morrigan’s Pub Oradea

„Îmblânzitorii de pagini” - club de carte pentru copii, susținut de Ioana Blaga, în fiecare miercuri, ora 17.30, Librăria Scriptum (strada Primăriei 31A)

Lapsus Easter Party with Primarie, Lucide, Crisstia, Khaleea, vineri, ora 22, Moszkva Cafe

Jazz cu Nat Osborn & Mike Parker, vineri, ora 20, Moszkva Cafe

Concert Singing Colors, sâmbătă, ora 20.30, Lokal

Dinsubsol de Paști, DJ Motiv și Axel, special guests Ravul and Pruni from Musique de Nuit, duminică, ora 22, Lords Oradea

Spring la Rivo: miercuri Party cu Sebastian, joi Trupa X, vineri Tonia, Restaurant Rivo Lounge


FILARMONICA ORADEA

Concert simfonic – Finala Orchestra’s Conductor Competition, solist Răzvan Popovici - violă, joi, ora 19


TEATRUL REGINA MARIA

Fiul, de Florian Zeller, regia artistică Bobi Pricop, luni, ora 19, Sala Transilvania

Cerere în căsătorie, după A.P. Cehov, traducerea și adaptarea scenică Florin Covalviuc, spectacol susținut de trupa Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, marți, ora 19, Sala Mare

TEATRUL SZIGLIGETI

Acensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, de Bertolt Brecht, marți, ora 19, Sala Transilvania

Alice în Țara Minunilor, după Lewis Carroll, sâmbătă și duminică, ora 17, Sala Mare

Găina care nu voia să renunțe, de Jill Tomlinson, premieră duminică, ora 11, Sala Arcadia


COMUNITECA Oradea – Ateliere la Crișul Shopping Center:

- lecții de ukulele, luni, ora 18

- educație pentru siguranță, vârste 6-14 ani, luni, vineri, ora 10.30

- protecție civilă pentru grupuri, susținut în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor, marți, ora 10

- „Eu și UE”, vârste 11-25 ani, Uniunea Europeană pe înțelesul copiilor și al tinerilor, marți, ora 12

- atelier de pictură în limba română, marți, ora 14.30; în limba maghiară, miercuri, ora 14.30;

- atelier de croșetat, miercuri, ora 18

- atelier de pictură pentru seniori, joi, ora 9.30

- atelier antidrog pentru grupuri, vârste 12-18 ani, organizat în parteneriat cu CPECA Bihor, joi, ora 13

- atelier de scriere creativă în limba engleză, joi, ora 17

- „Stropi își face prieteni noi”, atelier de protecția mediului organizat în parteneriat cu Apele Române - A.B.A. Crișuri, vârste 5-10 ani, vineri, ora 9

- atelier de biologie pentru copii, vineri, ora 12


EXPOZIȚII

CETATEA ORADEA

Expoziții temporare

- expoziția „Colecția de monede emise de Moldova Suverană. 195 monede de aur  și argint”, la 105 ani de la eliberarea orașului Oradea, 195 de monede din aur și argint din colecția Muzeului Serviciului Vamal din Republica Moldova și a colonelului Petru Costin (până în 1 iunie)

- expoziția comemorativă „105 ani de la moartea martirilor dr. Ioan Ciordaș și dr. Nicolae Bolcaș”, fotografii de familie, scrisori, cărți poștale, cărți, manuscrise

- expoziția de reptile și arahnide tropicale vii din colecția Mihail Lucian Alexandrescu din Arad, 20 de exemplare aparținând unor specii de șerpi neveninoși, pitoni, boa și alți constrictori de dimensiuni mari, caiman, scorpioni și tarantule (până în 16 iunie)

Expoziții permanente

- „Istoria orașului Oradea de la preistorie până în epoca migrațiilor”, „Marea invazie mongolă”, „Umanism și renaștere la Oradea”, „Cucerirea și stăpânirea otomană”, „Perioada habsburgică și dualistă”, „Domus Dispensatoris. Ocrotirea sănătății în Cetatea Oradea (sec. XVII–XIX)”, „Expoziția închinată Primului Război Mondial și lui Traian Moșoiu”; „Arhitectura orădeană”, „Spațiul urban orădean”, „Viața culturală orădeană interbelică și postbelică”, „Învățământul orădean în sec. XX”, „Viața cotidiană orădeană în comunism”, „Represiunea comunistă”, „Arta memoriei: Leon Alex”, „Repere din istoria pompierilor bihoreni”, Discoteca anilor ’70-’80; Istoria fotografiei orădene; Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; expoziţiile cultelor religioase; Sala cu Grifoni; Lapidarium; Renaștere prin restaurare

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA

- expoziția „Sacralitate și măiestrie”

- expoziția „Pictori orădeni contemporani”

- expoziția „Artiști plastici orădeni între 1860-1940”

- expoziția permanentă de Științele Naturii

- expozițiile permanente de Arheologie, Istorie, Artă și Etnografie

- Lapidariul; Vivariul

- expozițiile permanente ale MUZEELOR MEMORIALE: „IOSIF VULCAN”, „ADY ENDRE”, „AUREL LAZĂR”: „Bihorul... la spargerea lumii” și expoziţie de documente şi cărţi despre Mihai Eminescu, din colecţia generalului prof. univ. dr. Lazăr Cârjan

PIAȚA UNIRII

- expoziția de fotografie Romanian Grand Circuit, vernisaj marți, ora 18, Galeria în aer liber a Clubului Varadinum (până în 31 mai)

CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR

- expoziţia de artă fotografică „Zoe & Phos – Expoziţie Computer Design” a fotografului Barabás Ferenc (Békéscsaba, Ungaria), luni, ora 17, invitat: Keresztes István, interpret de muzică rock (până duminică)

GALERII DE ARTĂ – REPERAJ (Cetatea Oradea)

- expoziția personală de pictură – „Lumea dintre granițe” de Anca Ciubăncan (Cluj)

MUZEUL ISTORIEI EVREILOR, SINAGOGA ORTODOXĂ AACHVAS REIN

- documente, fotografii, pietre de litografie ale familiei Sonnenfeld, obiecte şi cărţi de cult ce ilustrează istoria comunității evreiești din Oradea și ororile Holocaustului

MUZEUL FRANCMASONERIEI

- exemplar original restaurat extrem de rar al Constituției lui Anderson, ediția 1784

- expoziția permanentă cu obiecte masonice unicat din colecții publice și private, documente în maghiară și germană ale lojii masonice „Regele Ladislau”: acte de corespondenţă, solicitări de adeziune, scrisori ale membrilor către lojă, act cu numele celor 47 de „fraţi” înscrişi în lojă în 1876, pagină de ziar ce menţiona masonii, un proces verbal privind rezultatele alegerilor din lojă din anul 1929, un document în ebraică, 2 steaguri. Sala Templului, Pași Pierduți, Camera de Reflecție, Biroul Maestrului

TURNUL PRIMĂRIEI

- expoziție cu trei scenarii din activitatea pompierilor, incendiu, salvare de persoane blocate în turn și salvare de la înălțime, costume

- 4 niveluri: I - mecanismul orologiului, „ceasul-mamă”, care cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu”, II - panoramă, III - ciocane uriaşe funcţionale, IV - telescop

CASA DARVAS-LA ROCHE – MUZEU ART NOUVEAU

- expoziții dedicate interioarelor de case, decoraţii, accesorii şi obiecte din „La Belle Époque”, video mapping, diverse colecții


CINEMA PALACE LOTUS

Challengers

Tashi Duncan e o fostă jucătoare-fenomen de tenis devenită antrenoare și o forță a naturii care nu își cere scuze pentru jocul ei. Căsătorită cu un campion aflat într-o serie de înfrângeri, strategia lui Tashi pentru salvarea soțului ei ia o turnură surprinzătoare când acesta trebuie să se confrunte cu Patrick, fostul iubit al lui Tashi. Pe măsură ce trecutul și prezentul lor se ciocnesc, iar tensiunile cresc, Tashi trebuie să se întrebe ce este dispusă să facă...

Regia: Luca Guadagnino

Cu: Zendaya, Josh O'Connor, Mike Faist

PROGRAM 29 aprilie-2 mai

Combat Wombat: Back 2 Back premieră, luni, marți 14.20, 16, 17.40; miercuri, joi 12.40, 14.20, 16, 17.40

Challengers premieră, luni, marți 14.45, 17.15, 19.45, 22.15; miercuri, joi 12.20, 14.45, 17.15, 19.45, 22.15

Buzz House: The Movie premieră luni, marți 15, 16.05, 18.05, 19, 20.05, 21, 22.05; miercuri, joi 13.05, 14, 16, 18, 19, 20, 21, 22

Sting premieră, luni-joi 20.35, 22.20

Tha Fall Guy premieră, luni, marți 15.40, 17.55, 20.10, 22.20; miercuri, joi 13.25, 15.40, 17.55, 20.10, 22.20

Ghostbusters: Frozen Empire luni, marți 16.25; miercuri, joi 12.20, 16.25

Lassie – o nouă aventură luni-joi 16.35

Dragonkeeper luni 14.40; miercuri, joi 12.45, 14.40

Most vagy soha marți 14

Nasty luni-joi 19.20

Abigail luni-joi 18.25, 21.45

Civil War luni-joi 21.25

Kung Fu Panda 4 luni 14.35; luni, marți 17; marți 14.20; miercuri, joi 13.35, 15.05, 17 (3D); luni 14.20; marți 14; miercuri, joi 14.35 (dub. hun.)

Godzilla x Kong: The New Empire luni-joi 15.25, 17.40, 19.55, 22.10

Dune: Part Two luni-joi 18.40

CINEMA PALACE OSC

Combat Wombat: Back 2 Back

Viața a devenit solicitantă pentru Maggie, alias Combat Wombat. În timp ce rata criminalității din Orașul Sanctuar este la cel mai scăzut nivel din toate timpurile, acum se așteaptă ca ea să își petreacă zilele ajutând la desfundarea canalizărilor și depunând declarații fiscale în loc să salveze lumea. Când un geniu tehnologic malefic amenință întreg orașul, Maggie și Sweetie trebuie să lucreze împreună pentru a salva situația.

Regia: Ricard Cussó, Tania Vincent

Cu: Deborah Mailman, David Wenham, Ed Oxenbould

PROGRAM 29 aprilie-2 mai

Buzz House: The Movie premieră, luni-joi 15.30, 16.35, 17.30, 18.35, 19.30, 21.30

Challengers premieră, luni-joi 19, 21.30

Combat Wombat: Back 2 Back premieră, luni-joi 14.30, 16.10, 17.50

The Fall Guy premieră, luni-joi 19.30, 22

Dragonkeeper luni-joi 14.50

Civil War luni-joi 16.50

Kung Fu Panda 4 luni-joi 14.40

Godzilla x Kong: The New Empire luni-joi 20.35

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON