Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
< Pagina precedentă 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Tarom are un vechi monopol pe cursele București - Oradea, ba surse din industrie spun chiar că ruta este cea mai profitabilă a companiei. O informație intuită și din prețurile biletelor, exorbitante, și din faptul că se găsesc greu cu o zi - două înainte de zbor, iar adesea chiar deloc.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 2659 rezultate
- Micile mămici: În loc să-și trăiască tinerețea, aproape 300 de adolescente din Bihor devin mame, în fiecare an (FOTO) 01/10/2021
- Terapia cu Calciu: Preotul orădean Ciprian Mega își lansează filmul despre părintele Calciu. Dorel Vișan și Costel Cașcaval, în roluri principale (FOTO / VIDEO) 30/09/2021
- Șefa DSP Bihor despre al patrulea val al pandemiei: „Este un val al nevaccinaților. Numărul de infectări crește exploziv într-o perioadă de timp foarte scurtă” 29/09/2021
- Poliţist răpit! Patru orădeni au sechestrat şi umilit un agent de Poliţie care îi făcuse propuneri indecente prietenei unuia dintre ei 28/09/2021
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Întâmplare șocantă în Oradea, cu un polițist răpit și pus să-și ceară iertare în genunchi 27/09/2021
- Cel mai modern spital de recuperare medicală din țară, President Medcenter din Băile Felix, inaugurat cu un tur de vizitare care a impresionat (FOTO / VIDEO) 25/09/2021
- "Irimă" de români: Trei fotografi orădeni au făcut prima monografie în imagini a istroromânilor din Croaţia (FOTO) 19/09/2021
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 13-17 septembrie 2021 13/09/2021
- Oradea găzduieşte primul curs de chirurgie robotică în urologie din România (FOTO / VIDEO) 10/09/2021
- Un episcop a demisionat pentru că s-a îndrăgostit de o scriitoare de ficțiuni erotice 09/09/2021
- Universitatea din Oradea a intrat în topul în Times Higher Education. Clasamentul internaţional e condus de Universitatea din Oxford 05/09/2021
- Se lucrează pe tronsoane. Constructorii au demontat linia de tramvai din Bulevardul Cantemir (FOTO) 03/09/2021
- Caz cumplit de abuz sexual asupra unei copile, descoperit cu ajutorul unor tineri orădeni cu spirit civic: agresorul i-a ameninţat pe asistenţii DGASPC cu moartea 30/08/2021
- Urare pentru Barna: Un cunoscut PSD-ist din Oradea i-a făcut urări pestriţe liderului USR, devenit proaspăt tătic 21/08/2021
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 16-20 august 2021 16/08/2021
- Atenţie la copii: Un adolescent din Oradea a fost agresat sexual în Silvaş, atacatorul a fost prins 05/08/2021
- Cauza accidentului mortal de lângă Biharia: Şoferiţa nu a adaptat viteza şi a intrat pe contrasens, izbind TIR-ul (FOTO / VIDEO) 29/07/2021
- Iniţiativă împotriva LGBTQ în România, anunţată la Oradea de liderii PPMT. Un proiect similar celui adoptat în Ungaria va fi depus în Parlament 24/07/2021
- OTL: Deviere traseu linia 23 23/07/2021
- OTL: Deviere traseu linia 23 22/07/2021
- Zebre la vedere: 26 de treceri pentru pietoni nesemaforizate orădene vor fi iluminate cu LED. Vezi unde sunt acestea! 21/07/2021
- Apel pentru donare de sânge: Directoarea adjunctă a Colegiului Mihai Eminescu din Oradea are nevoie de transfuzii 16/07/2021
- Sex în anchetă: Dosar penal după ce a făcut sex pe masa de biliard din incinta unui local 15/07/2021
- UEFA sancţionează Ungaria pentru manifestări rasiste şi homofobe la meciurile Euro 2020 10/07/2021
- Poliţiştii au inventariat pedofilii şi violatorii. Registrul Naţional al prădătorilor sexuali a devenit operaţional 02/07/2021
- Un orădean de 23 de ani a violat o femeie într-o scară de bloc, pe Bulevardul Decebal. Cu o zi înainte, încercase să tâlhărească o alta 02/07/2021
- Prinţii William şi Harry au dezvelit o statuie a mamei lor, prinţesa Diana, în ziua în care ar fi împlinit 60 de ani (FOTO / VIDEO) 01/07/2021
- Educaţia sexuală în şcoli, subiect controversat. Senatul a respins-o, premierul Florin Cîţu spune că totuşi va fi introdusă în şcoli 23/06/2021
- Ministrul Educaţiei: Consider că educaţia sexuală în şcoli este necesară 19/06/2021
- Bărbat urmărit internaţional pentru viol, agresiune sexuală şi furt a fost prins în Bihor 16/06/2021
- Brăţările electronice şi cum vor fi utilizate 13/06/2021
- Primar din România, reţinut de poliţişti într-un dosar de viol şi act sexual cu un minor. Victima: o fetiţă de 12 ani! (VIDEO) 11/06/2021
- Nu din ură faţă de maghiari, cum zice Cseke: Bolojan spune că a dat afară oameni care nu-şi justificau posturile, fără să ţină cont de etnie (VIDEO) 10/06/2021
- Meghan Markle a născut o fetiță. Cum se numește fiica prințului Harry 07/06/2021
- Ce tratament dietetic recomandă medicul pentru diabetul zaharat 06/06/2021
- Vestul sălbatic, recreat în România. Serialul "Django" este cea mai mare producţie europeană a anului (FOTO) 05/06/2021
- Pervers cu tupeu: Designerul Andrei Zalder pretinde că acuzaţiile de abuz sexual sunt "pură fantezie" 04/06/2021
- Jocurile Olimpice de la Tokyo bat la ușă. La alte uși... 03/06/2021
- Protest pentru sex: Crunta poveste a puşcăriaşilor orădeni care şi-au incendiat celula pentru că li s-au oprit vizitele conjugale (FOTO) 03/06/2021
- Ministrul de Interne, despre explozia Mercedesului de la Arad: "Este un caz singular în România. Analizăm toate pistele" 31/05/2021
- Nu ratați BIHOREANUL tipărit: De ce investesc la bursă numeroși orădeni, inclusiv personalități precum rectorul Constantin Bungău 31/05/2021
- Bărbatul din Bihor acuzat că a violat şi filmat, în repetate rânduri, trei copii a fost plasat sub control judiciar. Minorii primesc consiliere psihologică 27/05/2021
- 3 nominalizări la UNITER pentru producţiile Teatrului Regina Maria din Oradea 27/05/2021
- Suspecţii din jaful anului, trimişi acasă: Sebastian Ivan şi Cosmin Făt nu au fost arestaţi, ci plasaţi sub control judiciar. Încă alți doi suspecți! 26/05/2021
- Caz şocant în Bihor: Trei copii au fost violaţi, luni în şir, de un bărbat care îşi filma abuzurile 25/05/2021
- Fetiţă de 12 ani, agresată sexual la intrarea într-un bloc din Oradea. Prădătorul, despre ce voia să facă: „Ştiţi voi...” 24/05/2021
- Trasee modificate din 24 mai pe Linia 33 ca urmare a închiderii străzii Ronald Reagan 21/05/2021
- România, la coadă în clasamentul ţărilor europene care respectă drepturile LGBT 19/05/2021
- Trafic restricționat în Oradea, prin intersecțiile Bulevardului Cantemir cu străzile adiacente până la începutul lunii iunie 17/05/2021
- Detalii înfiorătoare din cazul prădătorului sexual din Oradea care a răpit o copilă de 12 ani de pe stradă. Credea că e "o curvuliţă", le-a spus anchetatorilor 14/05/2021
- Percheziţii la sex shop-uri din Bihor pentru trafic de substanţe toxice. Droguri inhalante, vândute ca "odorizante de cameră" (VIDEO) 13/05/2021
- Locuri neconvenționale de vaccinare 11/05/2021
- Loverboy de Oradea: Doi fraţi au ajuns la puşcărie după ce au scos la produs fete îndrăgostite de ei 10/05/2021
- O fetiţă a fost răpită de lângă Parcul Salca, dusă cu forţa într-o casă şi agresată sexual. Copilul a reuşit să scape, bărbatul a fost prins 07/05/2021
- Bărbatul din Bihor care și-a ucis soția pentru că n-a vrut să facă sex a fost trimis în judecată 05/05/2021
- Zâmbetele şi ura 05/05/2021
- Manelistul Dani Mocanu, condamnat la închisoare pentru că a incitat la ură împotriva femeilor 30/04/2021
- Animale noi, aduse din Cehia şi Slovacia: Lupi arctici şi tigri siberieni la Zoo Oradea (FOTO) 28/04/2021
- Vinovat de act sexual cu un minor, un bihorean de 34 de ani a ajuns după gratii 28/04/2021
- Nu ratați BIHOREANUL tipărit: Cum a fost făcută una cu pământul o așezare dacică, prin indiferența autorităților din Bihor 26/04/2021
- Ulcerul duodenal, o boală care afectează unul din zece oameni 22/04/2021
- Bărbatul din Tinca şi-a ucis soţia pentru că n-a vrut să facă sex cu el 19/04/2021
- Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Ziua Internațională a Pământului, în grădina Palatului Episcopal 19/04/2021
- Răzbunarea oribilă care a trimis o bihoreancă geloasă şi pe complicii ei după gratii. Victima a fost sechestrată şi batjocorită de trei bărbaţi 15/04/2021
- Vaccinarea anti-HPV, soluţia de prevenire a cancerului de col uterin 15/04/2021
- Corul Filarmonicii Oradea susține fragmente din opere celebre 15/04/2021
- Bărbat din Bihor, urmărit internaţional pentru abuz sexual asupra unui copil. Curtea de Apel judecă cererea de extrădare 14/04/2021
- Rejudecare cu achitare: Condamnat iniţial la 5 ani de detenţie, fostul judecător Mircea Puşcaş a fost achitat la Curtea de Apel Cluj pe motiv că fapta nu există 13/04/2021
- Cancerul de col uterin. Ce trebuie să știi despre această boală 10/04/2021
- Reabilitarea bulevardului Nufărul – Cantemir din Oradea a ajuns în faza amenajării unei piațete. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO) 08/04/2021
- Un orădean a vrut o partidă de sex cu o prostituată, dar a sfârşit tâlhărit sub un pod şi cu pantalonii rupţi 05/04/2021
- Anunț de presă privind începerea proiectului "GRANT CAPITAL DE LUCRU pentru CONTRADA S.R.L" 05/04/2021
- Testul pentru HPV 02/04/2021
- A murit fostul decan al Facultăţii de Protecţia Mediului, Vasile Bara. El era judecat pentru luare de mită 30/03/2021
- Cancerul de col uterin şi infecţia cu HPV 21/03/2021
- Un orădean a ajuns după gratii, după ce a încălcat un ordin de protecţie emis de instanţă 18/03/2021
- Meghan Markle spune că n-a vrut să mai trăiască. Un membru al familiei regale s-a întrebat cât de închisă va fi pielea copilului ei şi al prinţului Harry (VIDEO) 08/03/2021
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 8-12 martie 2021 08/03/2021
- Revoltător! Un pedofil din Bihor care a abuzat doi copii de 9 şi 11 ani a scăpat cu pedeapsa minimă. S-a lăudat prietenilor cu faptele sale 07/03/2021
- „Violența nu cunoaște virusul”: Zeci de orădence au dansat la flashmob-ul anti violență în familie, în Piața Unirii (FOTO / VIDEO) 28/02/2021
- Trei români au încercat să păcălească un englez pentru a-i cumpăra mașina mai ieftin. Ce i-au făcut unui Audi A5 27/02/2021
- Câinii lui Lady Gaga au fost furaţi, iar bărbatul care îi plimba a fost împuşcat. Artista oferă o recompensă uriaşă 26/02/2021
- INSP avertizează: Noua tulpină din Marea Britanie are o "răspândire extinsă" în toate regiunile ţării 23/02/2021
- Palate din ţepe: Cum a reuşit un clan din Oşorhei să tapeze statul german cu peste 1,4 milioane de euro! (FOTO / VIDEO) 23/02/2021
- Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Oradea, Sebastian Vălean, despre anul pandemiei: S-a înmulţit numărul şpăgarilor şi al prădătorilor sexuali 21/02/2021
- Transsexual arestat la Salonta: S-a răzbunat pervers pe un adolescent care l-a refuzat, folosindu-se de o fetiță de 12 ani! 21/02/2021
- Închisoare cu executare pentru trei proxeneţi care au răpit o tânără din Bihor. Doi dintre ei au dispărut şi sunt daţi în urmărire naţională 19/02/2021
- Doctorat cu cântec: O tânără solistă de muzică populară din Bihor e acuzată că şi-a plagiat lucrarea de doctorat (VIDEO) 17/02/2021
- Simona Halep a pierdut meciul cu Serena Williams şi părăseşte Australian Open (VIDEO) 16/02/2021
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor 15-19 februarie 15/02/2021
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum a ajuns ABA Crișuri moșie pentru politicieni și neamurile lor 15/02/2021
- O judecătoare din România îl trimite acasă pe un bărbat care ar fi sechestrat şi violat o fetiţă de 13 ani: "Nu au existat ieşiri în stradă" 14/02/2021
- Zebre cu lumină: 26 de treceri de pietoni din Oradea vor fi iluminate cu LED 11/02/2021
- Proiectul pentru electrificarea căii ferate între Cluj și Episcopia Bihor are toate avizele necesare și va fi pus în dezbatere publică 09/02/2021
- Cadavru descoperit în Crişul Repede, lângă Sântandrei. Procurorii aşteaptă rezultatele necropsiei şi ale testului ADN 08/02/2021
- Bronhopneumopatia Cronică Obstructivă (BPCO): Ce înseamnă această boală şi cum se tratează 05/02/2021
- Trei tineri din Bihor, forţaţi să cerşească și să se prostitueze. Agresorii au fost prinși 02/02/2021
- Hepatita acută virală: Ce trebuie să știi despre diversele tipuri ale acestei boli 31/01/2021
- Orădean condamnat la închisoare pentru trafic de persoane şi proxenetism în Franţa. A exploatat tinere din trei tabere de romi 31/01/2021
- A țepuit patru bănci din Oradea prin intermediul unor boschetari! Paguba depăşeşte 130.000 lei 29/01/2021
< Pagina precedentă 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Pagina următoare >
- Gata de zbor! Proaspăt modernizat, Aeroportul Oradea este de nerecunoscut: arată și funcționează ca unul cu adevărat european (FOTO) 07:59, 21 Mai 2024
- Tarom, adio monopol! 11:41, 21 Mai 2024
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO) 08:50, 21 Mai 2024
- Protest sub geamul lui Bolojan: orădeni din Podgoria au acuzat, din nou, că Inelul de Nord va trece prin cartier. Șeful CJ Bihor le-a repetat: Traseul nu e stabilit (FOTO/VIDEO) 10:40, 21 Mai 2024
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Adrian Madar, candidatul PSD la Primăria Oradea: "Îi propun domnului Florin Birta o dezbatere pe teme de mare interes pentru orădeni!" 14:55, 20 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- FC Bihor joacă miercuri, în deplasare, primul meci din semifinala barajului de promovare în Liga a II-a. Jocul nu va fi transmis de FRF TV 23:28, 21 Mai 2024
- Concertul Filarmonicii Oradea propune „Călătorii Muzicale: de la Abu Hassan la Marea Neagră” 21:01, 21 Mai 2024
- Încă un articol al BIHOREANULUI premiat la Superscrieri: dezvăluirile Adrianei Totorean despre pontoanele VIP-urilor din Oradea 20:40, 21 Mai 2024
- 80 de ani de la deportarea evreilor din Oradea și Bihor. Vor fi comemorați joi prin „Marșul memoriei” 20:23, 21 Mai 2024
- Leonard Zăicescu despre antisemitismul din România: Antisemiții continuă să rămână pedepsiți
- De ce este important Parlamentul European – dezbatere la Iași cu candidații din Moldova
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- România nu mai poate reabilita criminali de război. Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Holocaustului: Sunt tineri care nu au habar de pogrom
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 10:00, 21 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Pt Sanducu.... Am vb din perspectiva unui beneficiar de... Postat 22 Mai 2024, 00:25 de georgemarian
- Felicitari, stimata doamna Totorean! Felicitari, doamna Totorean, si multe premii... Postat 21 Mai 2024, 22:59 de roger
- Ar fi mai bine Cred că ar fi mai bine să-și propună... Postat 21 Mai 2024, 22:20 de marginan
- Impaciuitorul Care consuma mai puțin curent AC sau DC... Postat 21 Mai 2024, 22:11 de Sandu2100
- Impaciuitorul Acum e cu Lacu Roșu ca nu ai argumente,... Postat 21 Mai 2024, 22:08 de Sandu2100
Bihoreanul tipărit
- Gata de zbor! Proaspăt modernizat, Aeroportul Oradea este de nerecunoscut: arată și funcționează ca unul cu adevărat european (FOTO) 07:59, 21 Mai 2024
- George Tătar, președintele FC Bihor Oradea, înaintea barajului pentru promovare: „Microbiștii trebuie doar să fie alături de echipă” 10:20, 20 Mai 2024
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Modernizat cu fonduri europene, Aeroportul s-a redeschis cu surprize plăcute pentru pasageri 00:00, 20 Mai 2024
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
ACTUAL
- Cod galben de furtuni în zona de munte a județului Bihor 18:46, 21 Mai 2024
- Controversata judecătoare Ancuța Ioana Popoviciu, originară din Bihor, se transferă la Judecătoria Constanța 18:26, 21 Mai 2024
- Românii pot călători în Turcia fără pașaport, doar cu buletinul 14:21, 21 Mai 2024
- Scene șocante în Parlamentul României: bătaie între doi deputați (VIDEO) 13:21, 21 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- FC Bihor joacă miercuri, în deplasare, primul meci din semifinala barajului de promovare în Liga a II-a. Jocul nu va fi transmis de FRF TV 23:28, 21 Mai 2024
- Suporterii FC Bihor, îndemnaţi să îşi achiziţioneze bilete din timp pentru a prinde locuri la meciul de baraj de sâmbătă 16:42, 21 Mai 2024
- CSM Oradea a învins CSM Alexandria cu 31-29 şi s-a calificat la barajul de promovare în Liga Naţională de handbal masculin 23:57, 20 Mai 2024
- Înfrângere cruntă pentru CSM CSU Oradea în finala de baschet: Clujenii au marcat 108 puncte și sunt la un pas de trofeu (FOTO) 21:10, 20 Mai 2024
BIHOREANUL TV
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO)
- Centura Sântandrei a fost deschisă fără tăieri de panglică și discursuri (FOTO/VIDEO)
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Şef nou la Parchetul Oradea: Un magistrat cu doar 3 ani de vechime va prelua postul de prim-procuror adjunct 19:45, 21 Mai 2024
- Cod galben de furtuni în zona de munte a județului Bihor 18:46, 21 Mai 2024
- „Fără discriminare salarială!”. Angajaţii Arhivelor Naţionale Bihor au protestat pentru majorarea salariilor 17:55, 21 Mai 2024
- Vicepreședintele PNL Bihor și al CJ Bihor, Mircea Mălan: „Împreună cu bihorenii am făcut ca județul să parcurgă o etapă de dezvoltare accelerată” 17:23, 21 Mai 2024
Stiri Oradea
- 80 de ani de la deportarea evreilor din Oradea și Bihor. Vor fi comemorați joi prin „Marșul memoriei” 20:23, 21 Mai 2024
- „Fără discriminare salarială!”. Angajaţii Arhivelor Naţionale Bihor au protestat pentru majorarea salariilor 17:55, 21 Mai 2024
- Statuia lui Mihai Viteazul a fost urcată pe soclul amenajat în piața din Oradea ce-i va purta numele (FOTO/VIDEO) 08:50, 21 Mai 2024
- Statuia voievodului Mihai Viteazul va fi dezvelită joi în piațeta din Centrul Civic al Oradiei 17:15, 20 Mai 2024
Timp Liber
- Concertul Filarmonicii Oradea propune „Călătorii Muzicale: de la Abu Hassan la Marea Neagră” 21:01, 21 Mai 2024
- Peste 40 de influenceri vin la Oradea, la un meci caritabil de fotbal. Vor să ajute un băieţel bolnav 12:33, 21 Mai 2024
- „Încet și cu foc”: călătorie muzicală, marți, la Oradea, cu Victor Sandu la violoncel și Camelia Andone la pian 15:25, 20 Mai 2024
- S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul „Florica Ungur” din Oradea 12:20, 20 Mai 2024
Revista Familia
- Dan-Liviu Boeriu lansează la Oradea volumul „Aici locuiește frica” 10:55, 21 Mai 2024
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare anunță întreruperea furnizării energiei termice pentru 5 puncte termice din Oradea 14:39, 20 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5756 RON
- 1 EUR = 4.9746 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON