Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Oradea a hotărât luni restricţionarea traficului rutier prin intersecţia Bulevardului Cantemir cu strada Arieşului în perioada 17 - 21 mai pentru realizarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor de semaforizare.
Ulterior, restricţiile de circulaţie vor fi instituite pe rând în intersecţiile bulevardului Cantemir cu strada Muntele Găina (22 – 23 mai), Lugojului (24 – 25 mai), Sextil Puşcariu (29 - 30 mai), Nojoridului (5 - 6 iunie), Aleea Salca (31 mai - 1 iunie) precum şi în intersecţia dintre strada Nufărului şi ieşirea de la staţia Peco Petrom.
"Toate aceste restricţionări sunt necesare în vederea realizării lucrărilor de semaforizare, cu afectarea parţială a carosabilului, lucrări aferente obiectivului "Creşterea mobilităţii urbane din zona Nufărul – Cantemir", solicitantul fiind Drumuri Bihor", se menţionează în comunicat.
Pe de altă parte, comisia a mai aprobat închiderea circulaţiei rutiere pe tronsonul cuprins între strada Miron Costin şi Calea Clujului în perioada 17 mai – 16 iunie pentru continuarea lucrărilor de modernizare a Pieţei Tineretului, investiţie cerută de orădeni în cadrul unui proiect de bugetare participativă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.