URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Martie 2021, 11:00

Revoltător! Un pedofil din Bihor care a abuzat doi copii de 9 şi 11 ani a scăpat cu pedeapsa minimă. S-a lăudat prietenilor cu faptele sale

Revoltător! Un pedofil din Bihor care a abuzat doi copii de 9 şi 11 ani a scăpat cu pedeapsa minimă. S-a lăudat prietenilor cu faptele sale foto: generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea de Apel Oradea a pronunţat verdictul final în cazul unui bărbat din comuna Sâmbăta, acuzat că a agresat sexual în mai multe rânduri doi copii. Deşi procurorii au cerut pedeapsa maximă, care în astfel de cazuri poate ajunge chiar până la 13 ani de detenţie, pedofilul a scăpat cu 6 ani şi 8 luni de închisoare. Victimele sale au doar 9, respectiv 11 ani.

Arestare la Beiuş

Belejan Karoly a fost trimis în judecată anul trecut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, care l-au acuzat de loviri și două infracţiuni de agresiune sexuală asupra unui minor, una dintre fapte fiind reţinută sub formă continuată.

Este vorba despre un caz groaznic de abuz, victimele individului fiind o fetiţă în vârstă de 9 ani şi fratele ei de 11 ani, copiii unui bărbat cu handicap, găzduiţi în locuinţa unui localnic din comuna Sâmbăta, după ce au rămas fără adăpost.

Abuzurile s-au consumat în perioada februarie-aprilie 2020. Primăvara trecută, după cum a relatat şi BIHOREANUL, bărbatul a şi fost arestat preventiv, măsură menţinută pe tot parcursul anchetei şi al procesului.

Poveste de groază

Ancheta a scos la iveală detalii oripilante despre faptele bărbatului care, profitând de neputinţa părintelui copiiilor, a luat o cheie a casei şi intrat în mai multe rânduri în casa lor, închizându-se în cameră cu fetiţa de 9 ani, pe care o dezbrăca, o pipăia şi o atingea în zonele intime, cu degetul sau cu organul genital.

Bărbatul a profitat într-una dintre dăţi şi de fratele fetiţei. Băiatul de 11 ani, auzind strigătele disperate ale surorii sale, a vrut s-o apere, sărind la bărbat cu o coadă de mătură. Individul înfierbântat n-a avut, însă, scrupule: l-a lovit şi apoi l-a prins şi l-a sărutat pe gură, cu scopul de a-l speria şi a-l face să plece.

Belejan nici nu s-a sfiit să-şi ascundă faptele, el lăudându-se cu lux de amănunte unui prieten - devenit ulterior martor al acuzării! Declaraţia cu detalii explicite a martorului este redată parțial în sentinţa Judecătoriei Beiuş în proces.

Mai mult, în seara în care cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, iar aceştia au făcut o vizită familiei, Belejan a aşteptat ascuns lângă casă ca ei să plece, iar apoi a intrat din nou peste fetiţă în cameră, a dezbrăcat-o şi a abuzat-o. 

În stare de şoc

Procurorii au stabilit în timpul cercetărilor că bărbatul a avut discernământ în momentul comiterii faptelor, specialiştii care l-au consultat atrăgând totodată atenţia că individul are personalitate modificată, pe model psihopat, manifestă iritabilitate, nervozitate, toleranţă scăzută la frustrări minore, aspecte care au explicat groaza manifestată de cei doi copii şi de tatăl acestora, ameninţaţi cu moartea dacă îndrăznesc să spună cuiva ce se întâmplă.

De altfel, când au fost preluaţi de specialiştii DGASPC, cei doi copii erau în stare de şoc. Ei au confirmat comportamentul abuziv al bărbatului, însă prezentau toate simptomele unei depresii post traumatice, fiind foarte speriaţi, închişi în sine, necomunicativi şi lăsând capul în jos ori de câte ori erau întrebaţi despre trauma trăită.

Acesta este şi motivul pentru care, în timpul procesului declanşat împotriva lui Belejan Karoly vara trecută, fetiţa nici nu a mai fost audiată, instanţa rezumând cercetarea judecătorească la ascultarea martorilor şi a specialiştilor care s-au ocupat de cei doi copii.

Martor blestemat

În faţa procurorilor, agresorul a minţit că nu s-a întâlnit niciodată cu copiii, iar pe tatăl acestora l-ar fi văzut doar în două rânduri, dar a picat testul poligraf. Bărbatul a fost întrebat dacă în perioada februarie-aprilie 2020 a dezbrăcat-o de lenjerie intimă pe minoră, împotriva voinţei acesteia, dacă a mângâiat-o în zona organelor genitale, dacă a pus-o să-i atingă organele genitale şi dacă l-a sărutat pe fratele fetei, iar el a răspuns negativ, însă aparatul a indicat "modificări specifice comportamentului simulat". 

În faţa judecătorilor, Belejan a refuzat să facă vreo declaraţie, izbucnind însă în timpul audierii amicului său, pe care l-a înjurat şi l-a blestemat când a văzut că îl dă de gol, ba chiar l-a reclamat pentru mărturie mincinoasă, ancheta declanşată fiind însă clasată, pe considerentul că fapta nu există. 

Iniţial, pe 28 decembrie 2020, judecătoarea Gabriela Bondar de la Judecătoria Beiuş l-a condamnat pe Belejan la 6 ani şi 10 luni de detenţie, pedeapsă care a "absorbit" şi cele 12 luni de închisoare la care fusese condamnat după ce, pe 18 iunie 2017, călare pe un moped neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a derapat într-o curbă pe drumul judeţean 767, în Dobreşti, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de o maşină.

Totodată, instanţa i-a interzis bărbatului să se mai apropie de victimele sale pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei, şi a admis solicitarea reprezentanţilor Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Bihor, ca reprezentanţi legali ai minorilor, dispunând ca pedofilul să le plătească victimelor sale daune morale de 50.000 lei pentru fetiţă şi 30.000 lei fratelui ei.

Pedepsit cu blândeţe

Procurorii au atacat sentinţa, considerând-o mult prea blândă, însă Curtea de Apel Oradea a fost de altă părere. Pe 3 martie a.c., în loc să o mărească, judecătorii Ovidiu Musta şi Florin Filimon au micşorat condamnarea cu 2 luni, individul urmând să execute o pedeasă de 6 ani şi 8 luni de detenţie. Verdictul instanţei este definitiv, însă nu e încă motivat, pentru a se cunoaşte argumentele care au stat la baza deciziei.

Potrivit Codului Penal, agresiunea sexuală faţă de un minor e pedepsită cu închisoare între 3 ani şi 10 ani, iar pentru faptele reţinute în formă continuată, legiuitorul a prevăzut posibilitatea majorării pedepsei cu până la 3 ani. În concluzie, magistraţii au aplicat o pedeapsă îndreptată mai degrabă spre minim, trecând peste expertizele de specialitate, vârsta fragedă a celor două victime și declaraţiile cutremurătoare ale acestora, găsindu-i circumstanţe atenuante unui infractor recidivist cu apucături de psihopat.

După teribila experienţă trăită de cei doi copii, aceştia au fost luaţi de la tatăl lor şi, după o perioadă în care au fost plasaţi într-un centru specializat pentru copii abuzaţi, toamna trecută au ajuns în grija unei fundaţii. Ei nu şi-au revenit nici acum, la aproape un an de la cele întâmplate, fiind consiliaţi în continuare de specialişti. "Ori de câte ori sunt întrebaţi, retrăiesc acele momente de groază şi le este teamă că omul acela îi va găsi", spun sursele BIHOREANULUI

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Mda...jurnalism de 2 bani...
Cei 4 apostoli au fost 3, Luca si Matei Hotararea e a altor judecatori, decat cei mentionati in articol, pedeapsa nu a fost tocmai "minima" ci dimpotriva (minimul e 2 ani daca acuzatul recunoaste, iar maximul este de 6 ani 8 luni inchisoare si s-a depasit pentru ca nu a fost o singura victima)... Tare greu cu cititul unei simple hotarari...Pacat ca nici cititorii nu fac nota discordanta cu autorul articolului...luam de-a gata si nu mai digeram, ca deh, asta cere consum de energie si efort "entelectual"...
Postat 09 Martie 2021, 09:51 de Ioan75
?!
Dar comunitatea, parintii copiilor? Nu s-a gasit in toata Sambata niste sarma de balot si o anvelopa de tractor? Indiciu ajutator: vezi cum ii pedepseau cei din congresul national african (mandela) pe tradatori.
Postat 08 Martie 2021, 12:40 de ili3
Groaznic!
Justiția din România ar avea nevoie urgent de reforme! E trist că traumele psihice sunt considerate o "nimica toată". Mă întreb dacă acei judecători au copii...Și ne mai mirăm că de multe ori oamenii caută să-și facă singuri dreptate...
Postat 07 Martie 2021, 15:02 de Elena_ena
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON