Perioada bilanţurilor s-a terminat, joi, pentru anchetatorii din Bihor, odată cu adunarea generală a procurorilor desfăşurată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a dezbătut Raportul de activitate pe anul 2020 al Parchetelor din Bihor şi Satu Mare.
Cifrele arată că anul pandemiei a fost unul liniştit, în care numărul furturilor şi a violenţelor a scăzut mult faţă de 2019, că procurorii au lucrat mai puţin, dar mai bine.
Mai puţină violenţă
"De 10 ani nu am mai avut aşa cifre reduse", a explicat, pentru BIHOREANUL, procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Oradea, Sebastian Vălean, care pune situaţia pe faptul că poliţiştii au fost mult mai prezenţi în stradă decât în anii precedenţi, în contextul pandemic.
"În primul semestru, spiritele au fost mai agitate, lumea a acceptat foarte greu măsurile de distanţare socială, însă se vede că eforturile conjugate depuse pentru calmarea situaţiei au avut efect. Manifestările violente, omorurile, tentativele, bătăile, lovirile, tâlhăriile au scăzut semnificativ, la fel ca şi furturile şi abaterile rutiere. În 2019, de pildă, am avut 43 de omoruri în cele două judeţe. În 2020 au fost 15", a explicat el.
Tot în scădere au fost şi cazurile de ultraj, care în opinia procurorului denotă cât de mult respectă cetăţenii autoritatea de stat. Faţă de 2019, când au fost 26 de cazuri, anul trecut s-au înregistrat doar 15.
Anul şpăgarilor
Statistica diferă semnificativ în privinţa şpăgarilor şi a prădătorilor sexuali, care nu şi-au luat liber nici pe timp de pandemie. Concret, în anul care a trecut, numărul anchetelor care au vizat fapte de corupţie a explodat: în 2020 s-au înregistrat 83 de dosare de luare de mită şi 23 de dare de mită, faţă de 2019, când au fost 25 de cauze care au privit fapte de luare de mită şi doar 5 dosare de dare de mită.
Îngrijorător e şi faptul că, în 2020, s-au înregistrat cu peste 30% mai multe dosare care privesc abuzuri sexuale asupra minorilor în aceste din urmă cauze fiind dispuse, în premieră, expertize de specialitate care să scoată în evidenţă traumele victimelor, să susţină şi să întărească, astfel, probaţiunea împotriva prădătorilor sexuali.
"Numărul cauzelor privind acte sexuale cu minori a crescut de la 88 de cauze, în 2019, la 124 în 2020. După o analiză, în primul trimestru, am dispus monitorizarea atentă a dosarelor, a modalităţii de tratare şi evaluare a minorilor, care trebuie să beneficieze de o protecţie mai eficientă din partea instituţiilor statului. Una dintre măsuri a fost ca minorii să fie evaluaţi de experţi care să ştie să evidenţieze traumele suferite de victime, pentru ca probaţiunea să fie mult mai solidă", a spus procurorul general Sebastian Vălean (foto).
Dosarele pandemiei
O altă premieră a anului trecut au fost dosarele penale privind încălcarea măsurilor anti-Covid. În 2020 au fost deschise 78 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, dintre care 42 au fost soluţionate până la finele anului, majoritatea cu soluţii de clasare. "În 38 de cauze s-au dispus clasări, în două s-a decis renunţarea la urmărire penală şi doar în două cauze s-au întocmit rechizitorii, unul la Parchetul Oradea şi încă unul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor", a spus procurorul general Sebastian Vălean.
Cel din urmă dosar este pe numele poliţiştilor de frontieră Munteanu Matei şi Viorel Chiş, acuzaţi şi de fapte de corupţie, după ce, în timpul stării de urgenţă, ar fi încălcat legea înregistrând drept şoferi profesionişti un grup de 7 "stranieri" întorşi din Germania, aşa încât să evite carantina, Matei primind în schimb o "atenţie" de 200 euro.
În total, anul trecut, procurorii din Bihor şi Satu Mare au avut în lucru 28.815 dosare, din care au soluţionat 15.926, prioritate având cauzele care vizau infracţiuni contra persoanei şi cele economice. Potrivit calculelor făcute de anchetatori, prejudiciul total cauzat de evazionişti în cauzele investigate în anul 2020, a fost de 17.155.696 lei, iar pentru recuperarea pagubelor s-au instituit măsuri asiguratorii.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.