URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Februarie 2021, 19:51

INSP avertizează: Noua tulpină din Marea Britanie are o "răspândire extinsă" în toate regiunile ţării

INSP avertizează: Noua tulpină din Marea Britanie are o 'răspândire extinsă' în toate regiunile ţării (Sursa foto: Digi24.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie circulă deja în toate regiunile ţării şi se răspândeşte rapid, existând probabilitatea ca în viitorul apropiat să fie prezentă pe întreg teritoriul României avertizează Institutul Naţional de Sănătate Publică. Instituţia arată, într-o analiză a primelor 136 de cazuri de infectare din ţară, că între cele mai multe dintre infectări nu a fost stabilită o "legătură epidemiologică".

Potrivit INSP, cele 136 de persoane depistate infectate cu varianta B.1.1.7. (cunoscută ca noua tulpină din Marea Britanie) au provenit din judeţele: Bihor (un singur caz, diagnosticat la începutul acestei luni), Argeş (2 cazuri), Bucureşti (80), Brăila (1), Botoşani (4), Caraş-Severin (2), Cluj (9), Constanţa (1), Covasna (1), Galaţi (2), Giurgiu (1), Gorj (2), Hunedoara (1), Ilfov (5), Mureş (1), Prahova (1), Suceava (5), Timiş (11), Vâlcea (4), Vrancea (1) şi Vaslui (1).

Tulpina este prezentă astfel în jumătate din judeţele ţării, ceea ce "denotă o răspândire extinsă şi o probabilitate mare de a cuprinde întreg teritoriul ţării în viitorul apropiat", se mai arată în analiza INSP, conform Hotnews.ro.

Potrivit celor mai recente evidenţe din Marea Britanie, boala se dezvoltă mai sever în cazul vârstnicilor. 

În România, cele mai multe cazuri de infectare cu noua tulpină s-au înregistrat la grupa de vârstă 45-54 ani. Marea majoritate a pacienților (95,6%) au avut vârsta mai mare de 25 de ani. De asemenea, au fost înregistrate două cazuri cu vârsta sub un an, ambii copii provenind din focare familiale de Covid-19.

În ce priveşte distribuţia pe grupe de vârstă şi sexe, din cele 136 de cazuri înregistrate, cele mai multe cazuri s-au înregistrat pe segmentul 55-64 de ani în cazul bărbaţilor, respectiv 25-34 de ani în cazul femeilor.

O problemă majoră, care demonstrează extinderea comunitară a tulpinei britanice, este că în peste jumătate dintre cazurile confirmate până acum în ţară, concret pentru 77 dintre ele, nu a fost identificată "legătura epidemiologică", adică nu se ştie de unde a fost luat virusul.

Doar 49 de cazuri (36%) au avut contact cu bolnavi confirmaţi cu noua variantă a virusului B.1.1.7 sau au făcut parte din focare familiale sau de colectivitate, în vreme ce călătoria în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a fost menţionată pentru numai 5 dintre cazuri (4%). Un caz a fost încadrat ca infecţie asociată asistenţei medicale, locul probabil al transmiterii fiind spitalul, iar pentru alte două cazuri contactul probabil a avut loc în familie, respectiv la locul de muncă (sursa probabilă nu fusese investigată prin secvenţiere).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON